RODICA CULCER despre... Două semne de întrebare

Redactia
- Două instituții sunt virulent criticate în ultimul timp: Biserica și Monarhia. Să fie "strâmbe” la mijloc sau criticile sunt întemeiate?

- Atunci când sunt formulate cu bună credință și nu disimulează o agendă politică ascunsă, criticile la adresa ambelor instituții exprimă frustrarea celor revoltați de compromisurile pe care atât Casa Regală, cât și conducerea BOR le-au făcut cu puterea politică, deși, prin natura lor, amândouă erau datoare să se ridice deasupra mizeriei politice curente. Motivele care au generat recentul val de critici diferă totuși de la o instituție la alta. În cazul Casei Regale, criticile pornesc de la susținători ai monarhiei și ex­pri­mă, fie veleitățile unor personalități care se simt mar­gi­nalizate, fie nemulțumirea celor care nu se pot împăca cu confiscarea tradiției monarhice, de către personaje con­troversate și mult prea profund conectate la PSD, cum este Radu Duda. Îndepărtarea brutală și prea puțin convingător explicată a principelui Nicolae de la succesiune a adâncit faliile din tabăra monarhistă și a accentuat percepția că, sub presiunea familiei, Regele ar fi acceptat un pact cu ne­curatul în schimbul recuperării unei părți din averi, re­nunțând, implicit, la statutul de reper al principialității in­transigente față de comuniști și de succesorii lor. Doar tot românul știe că, atunci când un personaj prigonit de Secu­ritate se împacă cu securiștii - sau cu cei apropiați lor - nu securiștii sunt cei care au cedat. În România de astăzi, însă, Casa Regală este irelevantă, spre deosebire de Biserica Ortodoxă, care este demult o țintă a criticilor din diferite direcții. Derapajele clerului la nivele ierarhice sunt folosite și de cei care urăsc credința creștină, inclusiv de cei care duc mai departe propaganda ateistă a fostului regim comu­nist. Datoria BOR ar fi fost, însă, de a nu furniza argumente criticilor - adică de a nu se lăsa percepută ca instituție care negociază cu puterea politică alocări bugetare și este folo­sită de politicieni în campaniile electorale - și de a se im­pune ca reper moral și spiritual al comunității, capabil să le spună adevărul în față conducătorilor vremelnici. Electo­ratul urban, informat și educat, are tot dreptul să se întrebe de ce Papa condamnă deschis și ferm corupția și Mafia, iar Patriarhul se preface că ea nu există? Biserica Greciei a luat poziție față de neregulile și disfuncțiile care au generat criza economică a țării, demonstrând că ortodoxia nu în­seamnă ruptura de societate. O biserică clădită pe jertfa ce­lor care au refuzat minciuna și compromisul a ajuns să fie percepută ca expresie a compromisului, cu o putere lu­mească tot mai greu de acceptat. BOR a ignorat clasa de mijloc, publicul educat, care mai gândește și singur și pune întrebări, iar în momentul incendiului de la clubul Colectiv a eșuat în misiunea sa de a oferi sprijin victimelor și fami­liilor lor traumatizate, tolerând chiar reacțiile necreștinești ale unor personalități asociate cu ea, fapt ce i-a atras criti­cile unor personalități publice cunoscute pentru credința lor, ca Andrei Pleșu și Petre Guran. Acest fapt trebuie salutat, pentru că, poate, forța BOR să-și reevalueze perfor­manța în raport cu întemeietorul ei, al cărei exemplu este obligată să-l imite, dacă vrea să-și păstreze relevanța.

- Lupta anticorupție, cu episoade de filme horror, a fost pornită în România de DNA. Eventuala schimbare a Codruței Kovesi, căreia anul acesta îi expiră mandatul, va influența negativ mersul evenimentelor?

- Deși DNA a câștigat, potrivit sondajelor, încrederea a peste 60% din români, sprijinul său politic a fost întot­dea­una precar. Să ne amintim de campaniile lansate de PSD, PNL și UDMR, la adresa lui Daniel Morar și a Monicăi Macovei, de proiectele legislative menite să le restrângă atri­buțiile și să le anihileze eficiența și, mai ales, să ne amin­tim de tentativele de suspendare a președintelui Bă­sescu, cel care a susținut ferm tandemul Macovei-Morar. Fără sprijinul președintelui Băsescu, cel de atunci, nu de acum, și fără intransigența UE și NATO, probabil că DNA nici nu ar mai fi existat, politicieni ca Adrian Năstase, Dan Voiculescu, Gigi Becali, Relu Fenechiu ar dormi și ar fura liniștiți și acum, iar Elena Udrea, Ioan Oltean, Dan Șova și Victor Ponta și-ar petrece vremea plănuind vacanțe în locuri exotice. Fiecare învestire a lui Daniel Morar a fost prilej de război politic, câștigat cu greu, dar reînvestirea doamnei Kovesi ar fi trebuit să fie o certitudine: doar avem un președinte ales pe un val de proteste anti-corupție și anti-PSD și un guvern de tehnocrați venit la putere în urma unor manifestații de stradă care vizau tocmai caracterul malefic al corupției "care ucide”, nu-i așa? Iar premierul nostru vine tocmai de la Comisia Europeană, unde DNA și doamna Kovesi sunt apreciate. Problema înlocuirii Laurei Codruța Kovesi în fruntea DNA, nici nu ar fi trebuit pusă, având în vedere rezultatele incontestabile și fără precedent pe care le-a obținut în instrumentarea dosarelor de corupție și, implicit, în asanarea societății, politicii și administrației românești. Ce alt semnal poate transmite în interiorul și în exteriorul țării înlocuirea ei la conducerea DNA, decât ace­la că aceste performanțe nu sunt dorite de guvern? De alt­fel, ministrul Justiției, Raluca Prună, în halucinantul său in­­terviu acordat Hotnews, a sugerat tocmai acest lucru, atunci când a invocat criticile din partea unei părți a so­cie­tății, pe care le-a provocat performanța procurorului șef al DNA. Sigur că doamna Kovesi, ca și Daniel Morar și Monica Macovei, la timpul lor, este criticată de politicienii penali. Oare doamna ministru Prună pe aceștia dorește să-i mulțumească? Pentru ei a ieșit oare lumea în stradă, sau tocmai pentru trimiterea lor după gratii? Mai gravă mi se pare însă posibilitatea ca debarcarea doamnei Kovesi să fie prețul pe care guvernul zis tehnocrat l-a promis majorității PSD-ALDE, în schimbul sprijinului parlamentar. Ar fi nu numai un preț inacceptabil, care ar compromite singura evoluție pozitivă a României din ultimii ani, ci și un act de înaltă trădare a celor care au ieșit în stradă pentru a cere stâr­pirea corupției. Să nădăjduim că UE și NATO îl vor îm­piedica.