Stimată doamnă directoare Sânziana Pop,
Sunt un împătimit cititor al "Formulei AS", e singurul ziar pe care-l citesc permanent și cu multă plăcere și admirație. Apreciez profesionalismul colectivului de redacție. Sunt Stănescu Emilian, din București. Dacă e posibil și considerați că merită a fi publicat și articolul pe care-l pun pe hârtie mai jos, voi fi onorat și mulțumit de decizia dvs.
Rătăcirile tinereții
Dispunem de o întreagă literatură națională și internațională despre probleme de suflet și de credință, referitoare la puterea credinței, autosugestie și posibilitățile nemărginite ale corpului omenesc de a-și păstra sănătatea sau chiar a-și reface sănătatea prin credință profundă, rugăciune și ascultare. Sunt studii și cercetări în acest sens, semnate de înalte capete luminate, de doctori, psihologi și scriitori, care vin cu argumente științifice și foarte serioase. Sunt cercetări ale psihicului uman, ale conștiinței și ale influențelor factorului divin în evoluția noastră. Nici nu ne dăm seama de comoara ce o purtăm, de corpul omenesc, de creierul și sufletul care ne mențin spiritul, gândirea și conștiința specifică numai omului. Am citit cărți despre puterea gândului, despre inteligența materiei, despre conexiunea omului cu Dumnezeu. De altfel, noi suntem parte din univers, suntem conectați și comunicăm cu universul. Menirea noastră, prin tot ceea ce facem și gândim, este aceea de a evolua, de a ne perfecționa, de a deveni mai umani, mai înțelepți. Că în realitate, în societate, lucrurile merg uneori prost, depinde numai de individ și, mai ales, de interesul său egoist de a acapara, a acumula, în detrimentul celorlalți.
Printre lecturile mele se numără și multe cărți despre viața și activitatea unor preoți care, prin rugăciune și smerenie, au devenit sfinți. După trecerea lor în viața veșnică, așa cum spunea Sfântul Ardealului, monahul Arsenie Boca, ei ne vor da mult mai mult. Trebuie să le cerem ajutorul prin rugăciune, cu răbdare. Tot ce cerem prin rugăciune se va împlini. Ca tot omul, am avut și eu perioade de rătăciri, de resemnare sau respingere a celor sfinte. În tinerețe, deși părinții și familia erau buni creștini ortodocși, influențele regimului comunist, studiile de filozofie marxistă și socialism științific, plus darwinism, mă determinaseră să devin ateu. Profesorul meu de filozofie și socialism științific era ateu convins și lupta din răsputeri să ne convertească. Nu de puține ori am avut contraziceri și dispute cu tata și cu alte persoane care încercau să mă facă să înțeleg rostul religiei și al credinței. Mi-am pus tot timpul întrebări, am citit și consultat multă literatură din aceste domenii. Încet, încet, mi-am clarificat conceptul de divinitate. Încă din adolescență am devenit un bun creștin, dar nu bisericos. Merg la biserică cât mai des posibil, dar mai ales după slujbă. Este locul unde mă simt cel mai bine, îmi adun gândurile și las restul problemelor la ușa bisericii. Am citit și recitit o carte de mare preț, a d-lui doctor C-tin Dumitru Dulcan, despre inteligența materiei. Recent, am mai citit o altă carte, care a lăsat urme adânci în sufletul meu, "Descoperă puterea cosmică din tine", apoi "Puterea gândului" și altele. Referitor la puterea rugăciunii și, mai ales, a influenței unor sfinți preoți și monahi, am multe de spus. Sunt mândru și fericit că Dumnezeu, prin aceste ființe devenite sfinți, ne dă posibilitatea să înțelegem rostul nostru pe această planetă. Dacă am da ascultare cu toată seriozitatea gândirii și înțelepciunii lor, noi, oamenii, putem deveni mai buni și mai sociabili.
Chiar d-l doctor Dumitru Constantin Dulcan, într-un articol din "Formula AS", mărturisea că regretă că nu este mai tânăr. Peste un număr de ani, tineretul de azi, care este foarte inteligent și receptiv, va transforma lumea spre bine, spre armonie și înțelegere. Regretul nostru este că acum, lumea politică și economică e bulversată de interese meschine, de individualism și egoism, în detrimentul celorlalți.
Eu m-am axat pe trei sfinți pe care îi venerez și le urmez doctrinele religioase. E vorba de părintele Arsenie Boca de la Prislop, Sfântul Nectarie din insula Eghina din Grecia și monseniorul Vladimir Ghika, un om de o mare cultură și smerenie. Citesc tot ce pot găsi în librării, presă și biblioteci despre ei și nu numai. Viața și operele lor sunt repere de necontestat pentru mine și, probabil, pentru mulți alții. Important este să fie voință să le citim doctrinele, ideile, conceptele, să ne închinăm în fața acestor minți luminate de lumina Divină.
Un "zbor" norocos
Am fost și eu, ca mulți alții, încercat din cauza greșelilor și limitelor mele în gândire și credință. Era ziua de 4 octombrie 2012, ora 14.10. Ieșeam de pe strada Brazilia, din București, unde achitasem o factură la lumina electrică. Mă grăbeam să ajung în Piața Alba Iulia în circa 15 minute cu mașina, parcată pe o stradă laterală, dincolo de B-dul Iancu de Hunedoara. Ieșit în stradă, m-am îndreptat spre o trecere de pietoni, din stația Dorobanți. La stopuri, în cele două sensuri, erau oprite coloane de mașini, de pe câte 3 rânduri. Fiind în criză de timp, am trecut printre mașini. M-am asigurat, dar nu suficient. Din senin, un taximetrist grăbit, cu trei pasageri ce mergeau la Gara de Nord, tot grăbiți, a țâșnit din rânduri, a intrat pe contrasens și m-a lovit în plin. Am fost lovit lateral, în piciorul stâng și zona femurală. Impactul a fost mortal: aruncat în sus, apoi la circa 5 metri, cu capul și mâna stângă în asfalt. În timpul "zborului", am văzut o ceață și o siluetă albicioasă. În gând, am zis: "Sfinte Arsenie Boca, am să mor, ajută-mă!". A urmat salvarea, poliția, agitația... Tot cartierul vuia că în accident a murit un om. La Spitalul de Urgență Floreasca mi-am revenit. La radiologie, controlat amănunțit, doctorul mi-a spus că nu am nici un os rupt, niciun organ atins și nicio leziune. După trei zile, am putut să merg cu cadrul prin salon, apoi cu cârjele, iar după 10 zile, am ajuns acasă. După multă gimnastică de recuperare, adică după 2 săptămâni, conduceam din nou mașina. Doctorul mi-a spus că numai Dumnezeu m-a salvat. La așa lovitură, rar se scapă cu viață. Dar, cu o zi mai înainte, am fost în biserică. Am stat câteva ore singur, într-o stare de așteptare, de neliniște, ca atunci, înainte de furtună. Presimțeam că ceva nu e în regulă, că cerul se năruie asupra mea.
În septembrie 2012, am fost la Prislop, la mormântul Sfântului Arsenie Boca. Ce liniște, ce atmosferă de sfințenie, de fericire! Vine lume multă, cu flori, cu gânduri bune, cu dragoste și încredere. De acum înainte, voi merge în fiecare vară, când e cald și bine, să am timp să savurez acea atmosferă dumnezeiască din acele locuri minunate. Sfântul ne-a spus: "După trecerea mea în cealaltă viață, vă ajut mai mult, numai să-mi cereți!". De ce spun toate acestea? Nu e nimic întâmplător. Suntem în conexiune cu Universul, suntem parte din el și ne supunem legilor lui. Ne simțim așa cum gândim și cum trăim. Să luptăm cu noi înșine, și nu cu alții, să devenim mai buni și mai umani!
EMILIAN STĂNESCU - București
"Da, există minuni!"
Citisem și eu despre minunile săvârșite de Sfântul Nectarie din Eghina, din minunata "Formulă AS". Îmi doream ca măcar o singură dată să pot ajunge la București, să mă rog la moaștele sale de la Mânăstirea "Radu Vodă". Simțeam o chemare puternică spre El, inexplicabilă, și soarta a făcut ca în septembrie 2012, să fiu nevoită să ajung în București și să rămân până a doua zi. Așa că am folosit metroul, am mers și pe jos și... l-am găsit. Am întrebat și-n stânga, și-n dreapta, căci Sfântul nu se lasă descoperit așa ușor. Trebuie să crezi cu adevărat în El și în minunile sale. Nu țin post, recunosc că sunt o păcătoasă, merg în biserică și mă rog când simt nevoia, mă rog seara acasă, am citit Acatistul Sf. Nectarie de mai multe ori, câte patruzeci de zile, că așa am fost sfătuită, am citit și Acatistul Maicii Domnului, Acatistul părintelui Arsenie Boca și ale altor Mari Sfinți, în funcție de supărările pe care le aveam și de necazurile care cereau o anume rezolvare.
M-am rugat, am lăcrimat, trecând prin dreptul raclei cu moaște, am cumpărat mir și Acatistul și am făcut o poză. Mi-a plăcut mult locul și am plecat cu inima împăcată și cuprinsă de o mare liniște și bucurie. Pe atunci, nu știam ce-mi rezervă Dumnezeu. În ianuarie 2013, am rămas însărcinată mai ușor decât mă așteptam, și - deși nu a fost o sarcină ușoară, am născut la termen, prin cezariană, un băiețel de greutate medie, Ștefan-Alexandru. Copilașul meu cu ochi albaștri, blond și cu o fermecătoare gropiță în obrăjorul drept... Dar bucuria avea să fie scurtă. Copilul s-a născut aproape asfixiat și a fost pus la oxigen, deși nu am fost informată de aceste lucruri și de faptul că s-ar putea să aibă urmări în timp. Și problemele au apărut încă din primele zile, după întoarcerea acasă. Săptămânile se transformau în luni, semnele și manifestările bolii erau evidente. Era clar că ceva nu este în regulă, dar nu știam denumirea afecțiunii, pruncul fiind prea mic pentru a fi diagnosticat. Dar anul trecut, în martie-aprilie, după un regres total, a urmat diagnosticarea. Crudă, dureroasă, deși o bănuiam din ce citisem cu aviditate pe internet: "circulară de cordon!". Am cerut păreri la mai mulți medici, ni s-au dat speranțe că, fiind diagnosticat de timpuriu, are șanse mari de recuperare.
Problemele lui Ștefan erau numeroase: de imunitate și sânge, de întârziere în dezvoltare și retard în limbaj... soldate cu multe internări și crize specifice bolii. Copilul avea un an și jumătate și nu "vorbea" decât trei cuvinte. Nu știam cum va evolua, căci nimeni nu putea spune concret dacă va vorbi sau nu vreodată. Așteptam o minune! Credeam în minuni! Speram, cu fiecare zi care trecea, să se întâmple și cu băiatul meu... ceva. Ceva bun! Și am ajuns la București, pentru internare, cu marea dorință ca bunica maternă să ajungă la moaștele Sfântului Nectarie. S-a rugat din tot sufletul, a aprins lumânari și a luat mir pentru uns copilul, chiar a dus câteva lucruri de la toți ai casei și le-a atins de raclă. Și-a plecat și ea împăcată, mai încrezătoare și cu speranță. Nu ne rămânea decât să ne rugăm în continuare... și să așteptăm. Când puiul meu trebuia să împlinească doi ani, s-a întâmplat Minunea. Da, există minuni! După rugi aprinse, tristețe și lacrimi, băiețelul meu a început să repete vocale și cuvinte după noi, să numere până la zece. Repetă numele său, zice că are doi ani. Ce pot spune decât că Sfântul Nectarie ne-a făcut și nouă un dar, nesperat de frumos și de neașteptat: Ștefan începe să vorbească, nu e mut băiețelul meu! Mai avem multe de făcut privind recuperarea pe limbaj, urmând în viitorul apropiat și logopedie, dar primul pas a fost făcut, cu ajutorul Sfântului.
V-am scris despre miracolul din viața noastră, pentru că mi-am promis mie și Sfântului Nectarie, că voi anunța despre acest fapt, atunci când se va întâmpla. M-am ținut de cuvânt și le urez tuturor să aibă parte de împlinirile la care speră, să creadă cu tărie și să se roage din suflet, căci ele apar când nu ne așteptăm, când vrea Domnul. Important este să ni le dorim cu adevărat și să vrem să le recunoaștem. Să-i recunoaștem Sfântului puterea și să-l cinstim așa cum se cuvine.
Mulțumesc, Formulă Minunată, că mi-ai dat șansa de a cunoaște un Mare Sfânt!
ELENA T. - Râmnicu Vâlcea
"Strigătul meu a fost auzit"
Înainte de orice, doresc să vă felicit din tot sufletul pentru rolul extraordinar și înrâurirea pe care o aveți asupra cititorilor dvs.! Ați schimbat în bine viețile atâtor oameni! Și apoi aș vrea să adaug și eu doar o smerită mărturie despre ajutorul primit de la Sfântul Nectarie, căruia mă rog mereu cu speranță când dau de greu.
Mă pregăteam să plec cu părinții la o clinică din străinătate (unde tatăl meu urma să sufere o intervenție chirurgicală). La supărarea pricinuită de boala lui și la stresul pregătirii, s-a adăugat o viroză puternică, care s-a făcut brusc simțită cu doar o zi înaintea plecării. Am început să mă simt foarte rău. Mă durea întreg corpul, tot gâtul și pieptul îmi ardeau, mă sufoca o tuse necontenită. Seara, la culcare, nu am putut spune, în genunchi, decât Tatăl Nostru. Am adormit cu o durere mare de gât și laringe, rugându-mă Măicuței Domnului să mă ajute să le fiu sprijin părinților mei, și nu piedică (mă temeam să nu transmit virusul și tatălui meu, și așa foarte bolnav). Apoi am repetat întruna: Sfinte Nectarie, iartă-mă că nu-ți pot citi întreg acatistul, mi-e rău și nu am puteri. Dar nu mă lăsa! Ajută-mă! Sfinte Nectarie, nu mă lăsa! N-o să credeți, dar a doua zi dimineață, m-am trezit complet sănătoasă și clară la minte, de parcă n-aș fi avut nimic. Am plecat în străinătate, fiindu-le de ajutor părinților mei într-o călătorie grea, cu mult neprevăzut, pe parcursul căreia am avut o energie uimitoare. Un dar minunat, mijlocit de Sfântul Nectarie, căruia îi mulțumesc din tot sufletul! L-am primit fără să am vreun merit. Nici măcar nu mă rugasem cum se cuvine. Doar am strigat după ajutor și el a fost auzit de Dumnezeu și de sfântul său cel degrabă ajutător, care mi-a devenit călăuză vieții. Să fie în vecii vecilor lăudat!
CRISTIANA V. - București
"Am simțit cum ceva se smulge din pieptul meu"
Am citit despre Sfântul Nectarie din întâmplare și, în urma unui imbold lăuntric de care n-am mai scăpat, am început să mă rog lui. I-am simțit prezența imediat. Așa ceva nu mi s-a mai întâmplat niciodată. Să simt aievea, lângă mine, un sfânt pregătit să-mi dea ajutor. Iar minunile au început să apară. Într-o excursie, lovindu-mă ușor la un sân, după câteva zile am observat o întăritură, când m-am palpat. Am contactat imediat medicul de familie, care m-a trimis la oncologie, la specialist. La mamografie s-a văzut "ceva", la ecograf la fel. Vă imaginați spaima mea. Am început să am acele gânduri negre, periculoase. Atunci m-am "agățat" de Sfântul Nectarie, rugându-mă neîncetat. L-am rugat și pe Dumnezeu să-i sporească puterile, să i le înmulțească de milioane de ori și să-l țină în slava Lui, înaintea tuturor sfinților. Am doar 47 de ani! Și minunea s-a întâmplat anul acesta, de Bobotează, când după rugăciuni fierbinți, am simțit, pur și simplu, cum ceva se smulge din pieptul meu. Am pus mâna și m-a trecut un fior: sânul meu devenise normal, la fel ca celălalt, nedureros și neted. Am știut imediat că Sfântul Nectarie m-a salvat. La controlul efectuat la o clinică privată din Londra, orașul în care trăiesc, s-a confirmat că sânul redevenise normal. Mai există ceva chisturi micuțe, lichide, dar e ceva comun.
Îți mulțumesc, Sfinte Nectarie, încă o dată, zi de zi. Îți mulțumesc și Ție, Dumnezeul meu, Iisuse Hristoase, slavă Ție!
VERONICA - Londra
"Doctorul m-a-ntrebat uimit: «Ce-ați făcut?»"
Stimată redacție,
Vă scriu aceste rânduri cu rugămintea de a fi publicate, ca să se folosească de ele toți cei care au nevoie de ajutor. L-am descoperit pe Dumnezeu și am plecat pe calea credinței prin revista "Formula AS", cu ani în urmă, când așteptam cu multă nerăbdare să apară fiecare număr, și citeam, cu sufletul la gură, paginile de spiritualitate. Prin articolele publicate în revistă i-am cunoscut pe părintele Cleopa, pe părintele Arsenie Boca, pe Sfântul Spiridon, pe Sfântul Nectarie și pe alți sfinți, cărora la nevoie le-am cerut ajutorul în rugăciuni, citindu-le acatistele sau mergând la bisericile unde se află moaștele lor. Și răspunsul la rugăciunile mele a venit fără întârziere. Un exemplu este legat chiar de băiatul meu, care, deși aflat la vârsta întemeierii unei familii, nu vroia să audă de căsătorie și de copii. Atunci m-am pus pe rugat. Zi de zi am mers la biserica Sfântul Spiridon, unde se află moaștele lui și icoana făcătoare de minuni, iar ajutorul a venit neîntârziat. Anul acesta, băiatul meu face nunta! Și mai am evlavie la un sfânt puternic și ajutător, Sfântul Nectarie! La Mânăstirea "Radu Vodă" am mers prima dată din curiozitate, să văd unde se află moaștele sale, fiindcă auzisem că vindecă bolile, chiar și pe cele negre. Mă îmbolnăvisem și eu și aveam mare nevoie de ajutor. Aveam de mulți ani probleme de circulație periferică, pe care nu le-am tratat la timp, și boala a avansat, ajungând la insuficiență venoasă. Când am ajuns la medic și auzind că ar fi nevoie de operație, m-am speriat. Cu experiența pe care deja o aveam, m-am pus iarăși la rugăciune, mergând zi de zi la biserică. M-am rugat fierbinte, cu lacrimi în ochi, la icoana Sfântului Nectarie, pe care o am și acasă, să-mi vindece boala, să mă ferească de operație. Și ajutorul Sfântului a venit într-un fel neînchipuit. După noile analize făcute, medicul m-a întrebat uimit dacă am schimbat tratamentul, sau ce făcusem, fiindcă rezultatele investigațiilor erau clare: nu mai aveam nimic. La întâmplarea aceasta, cu adevărat minunată, vreau să mai adaug un gând. Adevărat, rugăciunea ajută, dar numai rostită cu întreaga ființă, din străfundul tău sufletesc. Doamne ajută!
ADINA STAN - București
"Am fost moartă și m-au înviat"
Dragă redacție,
Vreau și eu să vă spun cât este de bun și de milostiv Atotputernicul Dumnezeu cu noi, oamenii, chiar dacă alergăm la El doar la greu și necaz.
Am fost crescută de părinți în frică de Dumnezeu. Posteam posturile și mă rugam la Bunul Dumnezeu. Dar după ce m-am căsătorit, soțul meu îmi spunea că nu este păcat dacă nu postim și că este păcat numai ce scoatem din gură, vorbe urâte și rele. Și eu m-am lăsat dusă de el. Am început să nu mai postesc posturile mari și nici miercurile și vinerile, și nici nu mă mai rugam, și nici la sfânta biserică nu mai mergeam, deci, l-am uitat pe Bunul Dumnezeu. Au trecut câțiva ani și apoi m-am îmbolnăvit. Am făcut o depresie gravă, pe care nu o doresc nimănui. Nu mai puteam dormi, nu puteam mânca și nici să lucrez. M-am dus la medic și mi-a dat tratament. Cât a durat tratamentul, m-am simțit bine, dar după terminarea lui, mi-a fost mult mai rău. Eram foarte, foarte slăbită, atât fizic (nu cântăream nici 25 kg), cât și psihic. Toți oamenii care m-au văzut ziceau că sunt gata de plecarea din lumea aceasta. O verișoară de-a mea m-a îndrumat atunci să mă duc la Sfânta Mânăstire Frăsinei din județul Vâlcea, la părintele Lavrentie (omul lui Dumnezeu). Am ajuns la el (a plecat la Domnul în anul 2002), și cum m-a văzut, mi-a spus să postesc miercurile și vinerile și posturile de peste an. Eu i-am răspuns: "Părinte, cum să postesc, nu mă vedeți în cel hal sunt? Căci este numai pielea și osul de mine". Dar el cu blândețe îmi spune: "Să postești, că Bunul Dumnezeu și cu Maica Lui cea Sfântă mai tare te vor întări". Mi-a citit o rugăciune, am venit acasă și am început să-i ascult sfaturile pe care mi le-a dat. Mi-a recomandat să citesc în fiecare zi Acatistul Mântuitorului nostru Iisus Hristos, al Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, și seara, pe lângă alte rugăciuni, să citesc Paraclisul Maicii Domnului. Și, încet, încet, am început să-mi revin și să pun la loc kilogramele, deși nu lăsam niciun post deoparte. M-am făcut sănătoasă, dar de rugăciune nu m-am lăsat. Ea este crezul vieții mele. Izvorul care îmi astâmpără sufletul.
Mare este puterea lui Dumnezeu, căci tăiat bucăți, te învie și nu te lasă. Mare este puterea și bunătatea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, căci nu ne lasă pradă celui viclean, numai noi, oamenii, să ne punem toată nădejdea în Ea.
Eu îi mulțumesc lui Iisus Dumnezeu și Măicuței Lui Cea Sfântă și tuturor sfinților, căci am fost moartă și m-au înviat. Nu știu cum să-i mulțumesc Bunului Dumnezeu, căci a făcut mari minuni cu mine. Acestea s-au întâmplat în vara anului 1976. Sunt 40 de ani de atunci și n-am mai avut nimic.
LUCREȚIA
(Reproduceri după icoane basarabene pe lemn)