Săptămâna 5-11 februarie

Tana Rosca
Iată un weekend potrivit pentru a ne bucura de ceea ce-am realizat până acum și de-a săr­bă­tori. Acest gest, de-a aduce mulțumiri și de-a împărți și altora, pune în mișcare energii care ne ajută să mergem înainte cu pace în suflet și curaj. Semnele care beneficiază în primul rând de acest trigon minor sunt Capricornul, Fecioara și Scorpionul, dar și ce­lelalte semne de pământ și de apă (Taurul, Racul și Peș­tii) profită de acest frumos aranjament planetar. Luni există riscul să ne ciondănim cu prietenii, fie pen­tru niște bani, fie din cauza unei rivalități care poa­te depăși anumite limite. Luna nouă care se pe­trece luni în Vărsător se înțelege bine cu Saturn, drept urmare, puteți da drumul unor proiecte profesionale ins­pirate. Relațiile cu șefii merg unse. Relațiile per­so­nale sunt caracterizate de obiectivitate și serio­zi­tate. Pe perioada întregului interval suntem deosebit de eficienți în rezolvarea chestiunilor practice.

Semnele cardinale:

BERBECII
găsesc modalitatea de a-și im­presiona șefii prin simțul lor practic și acțiunile lor hotărâte. Unii dintre dvs. pot porni o afacere ce se anunță promițătoare. Nu cooptați însă prietenii în planurile dvs. Joi, Luna intră în sem­nul dvs., zgândărindu-vă emoțiile.
RACILOR le cam lipsește energia, în weekend, pe fondul Lunii noi în semnul opus. Puteți avea impresia că toate se în­vârt în jurul partenerulului, dar... acesta se învârte în jurul dvs. Luni ar trebui să evitați orice speculație financiară.
BALANȚELE au posibilitatea de-a rezol­va o problemă bănească, cu sprijinul fa­mi­liei. Se poate să primiți și informații folo­si­toare din partea cuiva care nu dorește să se implice direct. Copiii sau persoana iubită vă pot presa luni să cheltuiți prea mult pe distracții.
CAPRICORNILOR li se deschid pers­pec­tive noi, la finele acestei săptămâni. Mulți dintre dvs. pot finaliza proiecte pre­gătite de o bună bucată de timp. Prietenii dvs. se pot dovedi uneltele acestei reușite. Luni, însă, nu e cazul să dirijați banii după sfatul ami­cilor.

Semnele fixe:

TAURII se bucură de un weekend plă­­cut, mai ales dacă pleacă într-o călă­to­rie sau ies la un eveniment cultural. Și în dra­goste lucrurile merg, atâta doar că ar trebui să vă ocu­­pați de cei din familie, care altfel s-ar putea su­păra. Mai ales luni ar putea să vă facă repro­șuri.
LEII care se ocupă la sfârșit de săp­tămână de sănătate sau de îngrijirea corpo­rală vor vedea, după rezultate, că au făcut o alegere bună. Așteptați-vă, luni, la ieșiri tem­peramentale ale partenerului. În schimb, cu cole­gii lucrați în pace și în armonie.
SCORPIONII au ocazia să ia o ho­tă­râre importantă și avantajoasă, care îi poa­te ajuta să-și realizeze obiectivele pe ter­men lung. Veți reuși mai ușor, implicându-i și pe prie­tenii dvs. S-ar putea însă ca luni să vă neglijați, din această cauză, îndatoririle profesionale.
VĂRSĂTORII ar trebui să petreacă un weekend liniștit, să-și facă pe îndelete pla­nuri și să se odihnească, pentru că ast­fel, Luna nouă îi ajută să-și clarifice min­tea și să-și împrospăteze energia. Altfel, luni s-ar pu­tea să fiți arțăgoși și să ajungeți la certuri cu șefii.

Semnele mutabile:

GEMENII
dreg în continuare lucrurile date peste cap în ianuarie. S-ar putea ca, tocmai pentru că au fost date peste cap, să aveți posibilitatea să le puneți la loc mai bine decât erau ele puse înainte. Aveți grijă, luni, să nu vă certați nici cu colegii, nici cu partenerul.
FECIOARELE primesc dovezile de afec­țiu­ne de care au nevoie ca să-și re­câș­tige încrederea în ele. Persoana iubită, co­piii, pri­etenii, toți vă pot arăta cât de mult în­sem­nați pentru ei. Doar la serviciu trebuie să aveți grijă să nu vă certați, luni, cu colegii.
SĂGETĂTORII împreună cu prietenii lor ar putea elabora un plan de afaceri, în care să-și investească resursele. Câș­ti­gul ar pu­tea fi mai mare decât vă în­chipuiți acum. Fiți foarte atenți, luni, la vo­lan și nu vă lăsați atrași în dispute cu cei din anturajul dvs.
PEȘTII îndrăznesc să iasă la rampă și bine fac. Ideile și farmecul dvs. îi pot vrăji pe cei din jur și vă puteți face remarcați cu ușurință. Vă puteți baza pe sfaturile bune ale prietenilor, dar trebuie să știți că vizibilitatea dvs. vă poate atrage și dușmănii, mai ales luni.