Totuși, zeci de oameni iau cu asalt Muzeul Țăranului Român din București, pentru a celebra o altă zi de 17 ianuarie, dintr-un îndepărtat veac XIX, când s-a născut marele fotograf interbelic Iosif Berman. Un eveniment memorabil! Tânăra echipă a Arhivei de Imagine a MȚR a propus o seară cu o proiecție de fotografii, vizionarea filmului "Omul cu o mie de ochi" (în regia lui Alecu Solomon) și o conferință în care a fost evocată personalitatea lui Berman. A fost un eveniment important și datorită numărului foarte mare de tineri prezenți la aniversare. Fotografia, ca multe alte ramuri ale culturii române de azi, are nevoie de repere, de borne, iar faptul că acești tineri s-au dovedit, pentru o seară, mai interesați de istorie, de valorile certe, decât de internet și de noile tehnologii de informare, reprezintă o speranță.
Fotograf pe viață
Viața lui Iosif Berman a fost tumultuoasă și plină de aventuri, iar cariera sa, cu totul excepțională. I-a fotografiat pe membrii Curții Regale, dar și pe oamenii mahalalelor, străzile desfundate, Primul Război Mondial, viața mondenă a Bucureștiului și portretul satului românesc, a fost pionier al fotoreportajului în presa noastră și nume de referință în mișcarea avangardistă. S-a născut în 1890, în nordul Moldovei, la Burdujeni, acolo unde se stabilise tatăl său, David, după ce primise cetățenia română, ca urmare a participării curajoase la Războiul de Independență. La 21 de ani, Iosif câștigă un concurs și este angajat ca fotograf în presa bucureșteană, acolo unde activează până ce pleacă alături de armata română pe frontul rusesc al Primului Război Mondial. Atunci când batalionul pe care îl însoțea se dizolvă, Berman pornește într-o aventură nebună, singur, cu aparatul de fotografiat și cutiile cu clișee de sticlă, prin Rusia răscolită de revoluția bolșevică. Legenda spune că a fost luat prizonier și a ajuns în fața plutonului de execuție. Cert este că toate clișeele realizate atunci i-au fost confiscate. Compensația a venit pe plan sentimental, căci la Novosibirsk s-a îndrăgostit de cea care avea să-i devină soție și mamă a două fiice. Întors la București, Berman și-a continuat cariera într-un mod fulminant. Presa era plină de fotografiile sale. A fost declarat fotograful oficial al Curții Regale, iar Dimitrie Gusti a insistat să-i fie alături în celebrele campanii de documentare a satului românesc. Geo Bogza a declarat că s-a apucat de scris reportaje datorită fotografiilor lui Berman, cu care avea să facă, de multe ori, echipă. Imaginile sale erau pline de viață, necosmetizate, cum nu se mai văzuse până atunci, iar caracterul lor documentar era de cele mai multe ori dublat de o puternică latură artistică. Berman publica și în reputate reviste străine. Era în permanentă mișcare, avea mereu o valiză pregătită acasă, se întorcea noaptea, lăsa valiza, o lua pe cealaltă și pleca în altă deplasare. Una din fiicele sa, Luiza, își amintește că erau fericite atunci când tatăl lor le fotografia, pentru că asta însemna că a avut timp să stea cu ele. Totul s-a năruit odată cu instalarea guvernului legionar, când clișeele i-au fost confiscate și i s-a interzis să mai lucreze. A fost o lovitură de neîndurat pentru Berman, care s-a stins din viață în septembrie 1941. Munca sa a trecut în uitare vreme de jumătate de secol, căci propaganda comunistă a preferat să ascundă decât să folosească imaginile despre prospera Românie interbelică și țărani nedespărțiți de rostul lor ancestral. Redescoperit în 1990, Berman are parte acum de interesul binemeritat al publicului, prin expoziții, albume și evenimente precum cel organizat la Muzeul Țăranului.
Citiți, în continuare, câteva din declarațiile organizatorilor.
IOANA POPESCU
"În timp ce scotoceam prin arhivă, am descoperit patru sertare cu clișee de sticlă"
"În 1990, Muzeul a pornit, la inițiativa Irinei Nicolau, un proiect numit «Salonul de imagini». Era vorba de o serie de expoziții tematice cu imagini din arhiva nou înființatului Muzeu al Țăranului, imagini ce aveau în prim-plan satul românesc. Prima expoziție a avut un răsunător succes, așa că publicul abia o aștepta pe următoarea. Am decis ca tema acesteia să fie copilăria la sat și, în timp ce scotoceam prin arhivă după imagini, am descoperit patru sertare pline cu clișee de sticlă, înfățișând copii la joacă sau cu vitele la păscut, copii surprinși firesc, natural, în mediul lor, uneori murdari, cu hainele descusute, așa cum fotograful îi găsise prin satele lor. Alături cu acestea, o serie de clișee cu copii de la oraș, îmbrăcați «mariner», în saloane elegante, sau copii mai sărmani, vânzători de covrigi sau amărâți din mahalalele Bucureștiului. Le-am inclus în expoziție și am urmărit atentă reacția publicului. Oamenii aveau priviri visătoare și chipuri zâmbitoare în fața fotografiilor cu copii frumoși, rumeni în obraji, îmbrăcați impecabil, în costum național, și se încruntau când ajungeau la fotografiile selectate din acele patru sertare cu clișee de sticlă. Mulți, chiar și diverși specialiști, mi-au spus că am greșit să le includ în expoziție, că «nu așa eram noi, românii, rufoși». Însă, printre vizitatori, am zărit o doamnă în vârstă, foarte emoționată, cu ochii în lacrimi, ce privea aceste fotografii. M-am apropiat și mi-a spus: «Acestea sunt fotografiile tatălui meu, Iosif Berman». Întâlnirea aceasta cu doamna Luiza Berman a însemnat fermentul redescoperirii operei lui Iosif Berman, punctul de pornire al cercetărilor legate de munca sa. Am o relație atât de intimă față de fotografiile lui Berman, încât simt că fac parte din familia sa. Am fost cucerită de la bun început de fotografiile și de personalitatea sa, ceea ce vă doresc și dumneavoastră."
ALECU SOLOMON
"Un exeget de mare talent"
"Decizia de a face un film documentar nu se ia peste noapte, însă, de cum am aflat povestea lui Iosif Berman, de la Ioana Popescu și din revista «Martor», am fost captivat. Berman a avut o viață fascinantă, ce ar putea fi subiect nu doar de documentar, ci și de blockbuster romantic. Teribila sa aventură rusească, despre care se știu prea puține, apoi felul în care a traversat diferite medii ale societății românești, de la Palatul Regal la periferiile Bucureștiului... Nu a fost un oportunist cu un aparat de fotografiat la gât, ci un exeget, un mare talent. Acum, privind în urmă după mai mulți ani de la realizarea filmului, îmi dau seama că am fost atât de îndrăgostit de această poveste, încât am luat lucrurile prea personal și am devenit cam sentimental. Însă nu mă lăsați acum să-mi critic prea tare filmul."
ALEX GÂLMEANU
"Un loc în istoria fotografiei mondiale"
"În România nu există încă un muzeu al fotografiei. Mai mult de atât, este șocant că nu există nici o istorie scrisă a fotografiei românești, deși această artă a ajuns la noi în țară la doar trei ani după ce a fost inventată. Nu avem nici o carte de căpătâi a fotografiei românești, care să prezinte publicului larg bornele sale. Fotografiile lui Berman sunt comparabile cu cele ale celor mai buni fotografi ai momentului din lume, numele său își are locul în istoria fotografiei mondiale. Pot înțelege de ce a murit atunci când i s-a interzis să fotografieze. Privind imaginile din arhivă, vedem cât de mari și de grele erau aparatele cu care fotografia. Îi apreciem compozițiile și latura artistică, însă munca sa era uriașă, din punct de vedere fizic, trebuia să facă un mare efort pentru a umbla peste tot cu acele aparate. Probabil că, în timp, după mulți ani, ele au devenit o parte integrantă a corpului său, ca un organ. Iar când acesta i-a fost amputat, nu a mai putut continua."
SIMINA BĂDICĂ (Arhiva de Imagine MȚR)
"Am fost surprinși de publicul numeros"
"Am vrut să organizăm un mic eveniment legat de ziua de naștere a lui Berman și am fost surprinși de numărul mare al celor ce au venit. Credem că interesul nu a fost doar pentru film (un film mai vechi, ce poate fi găsit și online), ci și pentru discuțiile ce au urmat, pentru soarta arhivei de imagini, pentru fotografiile vechi. Ne dorim să aducem laolaltă oameni ce au proiecte personale care se pot interconecta, cum ar fi și în cazul de față. Să găsim o cale de a face lucruri frumoase împreună, poate chiar să creăm o comunitate în jurul Arhivei de fotografii a Muzeului. Avem o echipă mai mare, și scopul nostru, în perioada următoare, este să deschidem arhiva publicului, să afle cât mai multă lume de existența sa, de imaginile și documentele ce pot fi accesate. Următorul pas este demararea proiectului «Imagine martor», cu deschiderea unei săli expoziționale, ateliere, vernisaje și întâlniri la MȚR".