Schimbarea care nu va veni

Ciprian Rus
A început, deja, vânzoleala în PNL și PSD.

Mai sunt câteva luni până la alegerile locale, iar luptele de culise și atacurile la baionetă, chiar în interiorul respec­tivelor partide, sunt la or­di­nea zilei, deșertate pe bur­tie­rele veșnic nesătule, când e vorba de o porție bu­nă de scandal, ale televi­ziu­nilor de știri. Dar dacă la un pic de scan­dal ne aș­tep­tam, fără doar și poate, sur­prin­zătoare este, de data aceasta, indiferența totală cu ca­re cele două mari partide poli­tice ale Ro­mâniei au trecut peste una dintre princi­pa­lele solicitări ale străzii, în timpul marșurilor care au urmat tragediei din clu­bul Colectiv: "re­setarea" clasei politice și aducerea în prim-plan a unor nume proas­pete și cre­di­bile.
Nici vorbă de așa ceva! După ce au im­pus, pe blat, alegerile într-un singur tur la primării și consilii județene, ambele partide se pregătesc să-și reconfirme aleșii din urmă cu patru ani. Nici un nume nou, nici un profesionist de calibrul celor atrași în guvernul tehnocrat de Dacian Cioloș nu se regăsește în oferta marilor partide politice, pentru 2016! Cât despre candidații inde­pen­denți sau cei propuși de partide mici sau nou-înființate, aceștia au șanse infime de câștig, pe actualul sistem de vot.
Potrivit unui raport al ONG-ului "Ex­pert Forum" (EFOR), dat publicității marți, aproximativ 80% dintre primarii actuali în funcție pleacă cu prima șansă în alegeri, și există o mare probabilitate de a fi realeși, iar în marile orașe, această probabilitate crește până la 90%. "Acest lucru e impor­tant nu doar pentru comunitățile locale res­pective, în special orașe și municipii, unde liderilor și formațiunilor noi le este practic imposibil să-și facă notorietate și alianțe, dacă scrutinul rămâne într-un tur. Dar este im­portant și în perspectiva alegerilor parla­mentare din toamnă, unde se știe că mași­năria electorală a partidelor mari se bazează mult pe aleșii locali în funcție. Or, dacă doar în a cincea parte din primării com­pe­tiția e cu adevărat deschisă, putem încheia discuția despre resetare aici", scriu experții EFOR în raportul lor.
Cu un singur tur la localele din iunie 2016, avertizează ei, vom asista la un mare paradox: anul în care "înnoirea clasei poli­tice" e așteptată cu nerăbdare, ca urmare a tuturor episoadelor petrecute în 2015, este, de fapt, anul în care toată această înnoire e cel mai puțin probabilă, din 1990 încoace, ca urmare a acaparării pieței politice de către formațiunile mari și de clienții lor.
Practic, cele două mari partide demons­trează că nu au învățat sau nu vor să învețe nimic din lecția detronării guvernului Vic­tor Ponta. Toată tevatura cu cabinetul teh­no­crat nu e, de fapt, decât o binemeritată vacanță de la răspunderea politică și, poate, și o capcană prin care vor să ne demons­treze că "marii specialiști" ai lui Cioloș nu sunt cu nimic mai breji decât cadrele de încredere ale partidelor. Mai sunt câteva luni până la alegerile locale și, din păcate, doar Direcția Națională Anticorupție mai poate schimba, pe ici, pe colo, rezultatele unui scrutin cu final așteptat...