Frunzele de țelină și silueta

Iulia Vlad
Pe lângă faptul că dau gust și sa­voare mâncărurilor, frunzele de țelină sunt și foarte eficiente împo­triva depozitelor de grăsime, pe care le atacă "direct".

Mai puternice și mai con­cen­trate în substanțe active decât rădă­cina de țelină, frunzele aju­tă la ar­derea gră­similor și eliminarea apei din țesuturi. De asemenea, au efect hi­po­glicemiant, ajută la scăderea senzației de foame necon­tro­lată, tratează tulbu­ră­rile hormonale, sunt remineralizante și revigorante. Cu frunzele de țe­lină - adăugate în alimentația de zi cu zi - se slăbește ușor și sănă­tos, cu o condiție: dieta să fie echi­li­brată, nu prea bogată în calorii, și fără excese de dulciuri, grăsimi, făinoase, alimente sărate. Cei interesați să slă­bească cu ajutorul lor le pot "ronțăi" ca atare, între mese, le pot adăuga în salata de crudități, ori ca adaos la ciorbe și mân­căruri. Iată și două rețete cu frunze de țelină, care favorizează arderea kilo­gramelor:

Suc din frunze de țelină
Se iau 40-50 g frunze de țelină, se mărunțesc, se adaugă o jumătate de pa­har de apă, apoi se mixează cu aju­torul blenderului. Se lasă să stea 10 minute și se strecoară. Se bea sucul cu o ju­mătate de oră înainte de masă, de 2-3 ori pe zi (doar preparat proas­păt). O cură durează 3 săptămâni.

Salată din frunze de țelină
O mână de frunze de țelină se toacă mărunt, se adaugă suc de lă­mâie și câte­va picături de ulei de măs­line. Se consumă această salată de 2-3 ori pe zi, cu 20 de minute înainte de mese, timp de 3 săptămâni.