Selecția "Formula AS"

Adriana Bittel
* Yoko Ogawa, "Profesorul și me­na­je­ra", tra­du­cere din japoneză și note de Anca Focșeneanu, Edi­tura Humanitas Fiction (tel. 0372/74.33.82), 204 p.

Deși a făcut și ea studii superioare de literatură an­glo-americană, japoneza Yoko Ogawa nu-și con­cepe cărțile anume pe gustul Occidentului, ca mult mai cunoscutul ei conațional Haruki Mu­rakami. Din prezentare aflu că e foarte apreciată în Japonia, romanele și volumele ei de proză scurtă, vreo 20, având tiraje uriașe, premii im­por­tante, ecranizări de succes. Și totuși, după cât am putut să-mi dau seama citind fermecată romanul pe care vi-l recomand azi, scriitoarea nu face concesii de dragul vânzărilor, nu-și alege subiecte șocante și nici nu folosește artificii narative la modă. Cred mai curând că puterea ei de seducție vine din faptul că, într-o lume plină de vio­lență, ambiții de dominare și machiaverlîcuri pre­cum cea de azi, Yoko Ogawa mizează pe ar­mo­nie și frumu­sețe, pe sentimente dezinteresate, pe nevoia de respect a omului prins în infernalul angrenaj so­cial. Romanul se sprijină pe cele două personaje ti­tu­lare pe care hazardul le aduce împreună în Japonia occidentalizată a anului 1992: un becher sexagenar, fost profesor universitar de matematică, și o tânără menajeră, angajată pentru el printr-o agenție, de cumnata lui. În urma unui accident de mașină, pe­trecut cu 17 ani în urmă, pro­fesorul a rămas cu o ciu­dată infir­mi­ta­te: memoria recentă nu-i func­ționează de­cât 80 de mi­nute pe zi, după ca­re se șterge. Izolat într-o ca­să ve­ci­nă cu cea a cumnatei vă­duve, el își pe­trece timpul rezolvând com­plicate pro­ble­me de ma­te­­ma­tică, fiindcă doar în lumea abstractă a nu­me­relor, gu­ver­na­tă de reguli logice, se simte în siguranță. Lumea re­a­­lă, căreia nu-i mai poate face față, îl sperie de moarte. Fiindcă nu o poate evita cu totul, își no­tea­ză, în timpul limitat din­tre amnezii, pe bilețele prin­se apoi cu ace de hai­nă, ceea ce ar fi trebuit să re­țină dintr-un prezent iu­te dispărut. Menajera - ma­mă singură și băiatul ei de 10 ani înțeleg handicapul profesorului, căruia tre­buie să-i amintească zilnic cine sunt ei și încearcă din curiozitate și empatie să îl urmeze în lumea pen­tru el mai reală ca realitatea, cea a matematicii. Li se dezvăluie astfel treptat fru­mu­sețea și poezia re­lațiilor dintre numere, ase­mă­nătoare raporturilor din­tre indivizi umani, a ecua­ții­lor și teoremelor, a de­monstrațiilor dificile ce au ca scop descoperirea unui Adevăr. Băiatul - poreclit Radical (fiindcă are creștetul plat și fiindcă mintea lui poate adăposti orice număr, asigurându-i un statut clar) - și mama lui cu școala neterminată pri­mesc de la matema­tician lecții abstracte, ce pot fi fo­lositoare și în viața concretă. Învață astfel de la el când să consideri că ai găsit rezolvarea corectă a unei probleme, cum se ajunge la un adevăr pe altă cale decât cele bătute și câtă bucurie aduce fru­mu­sețea gratuită a unei des­co­periri, eleganța unei demonstrații. Povestită la per­soana I de Menajeră, re­lația dintre ea, copil și Pro­fesor capătă treptat com­plexitate, căci pe cât primesc primii în plan in­te­lec­tual de la bătrânul savant, pe atât îi dăruiesc acestuia în ordinea micilor bucurii cotidiene uitate, a ges­turilor de afecțiune, a pasiunilor împărtășite. Fiecare se deschide generos spre celălalt, formând un fel de familie temporară. Pentru matematician, copilul e o minune, îl bucură în­trebările lui inteligente, faptul că îi poate trans­mi­te pasiunea lui pentru numere pri­me, care nu se di­vid decât cu sine ("Îl trata pe Ra­dical cum trata nu­me­rele prime. Acestea erau pentru el baza pe care se sprijineau toate celelalte numere naturale. Iar copiii erau temelia a tot ce merită să exis­te în lumea adul­ților".) Pentru Radical, Profe­so­rul e și un substitut de tată admirat, dar și o per­soa­nă vulnerabilă ce tre­buie protejată, iar Menajera le oferă egal îngrijire și confort afectiv. Toți trei, fie­care cu mentalul lui di­ferit, ajung să-și îmbo­gă­țească reciproc viața în sin­gurul an petrecut îm­pre­ună dar hotărâtor pentru bă­iat, care va ajunge pro­fe­sor de matematică. Scris cu o poezie subtilă a idei­lor și o concizie calmă, perfor­manța acestui roman ori­ginal e delicatețea relațiilor dintre personaje (frumos sugerată e și povestea de dragoste din tine­re­țe a Profesorului cu acea cum­na­tă, care-l va ve­ghea până la sfârșit). Și mai reușește Yoko Ogawa ceva nu la îndemâna oricui: să-i emo­ționeze și să-i apropie, prin poveste, de matematică și pe cei ce n-au o relație prea bună cu ea.