Un intelectual precoce
Isaac Newton s-a născut în 1642, chiar în ziua morții lui Galileo Galilei (fizician și astronom italian). A fost singurul fiu al unui mic proprietar de pământ, analfabet, din Woolsthorpe (Lincolnshire), un sat din Anglia. Isaac era un copil visător și introvertit, care avea note slabe la școală, cu excepția "filosofiei naturii", disciplină care, la vremea aceea, încerca să explice mecanismul funcționării universului. Interesul său pentru acest subiect era așa de mare, încât unchiul său, un țăran ceva mai bogat, s-a hotărât să-l susțină, ajutându-l să se pregătească pentru examenul de la "Trinity College" din Cambridge, unde a fost admis în 1661.
Pentru tânărul de 19 ani, intrarea într-o astfel de instituție prestigioasă a fost profitabilă din două motive: în primul rând, a acumulat foarte repede toate cunoștințele epocii în domeniul matematicii și în cel al fizicii, punând astfel bazele viitoarelor sale descoperiri. Pe de altă parte, a căzut sub influența profesorului său de matematică și de teologie, Henry More, și a profesorului de științe, Isaac Barrow, doi alchimiști amatori, bucuroși să-și transmită cunoștințele secrete unui tânăr strălucit și entuziast. De altfel, acesta și-a depășit foarte repede maeștrii, sporind numărul experiențelor în acest domeniu, în ciuda riscului de a-și ruina reputația universitară. În vremea aceea, practicarea alchimiei era ilegală, unii savanți ai epocii fiind condamnați la moarte pentru ereziile lor.
În 1665, Newton a fost constrâns să se întoarcă în satul său natal, pentru că la Cambridge izbucnise epidemia de ciumă. Această ședere forțată la țară, timp de doi ani, s-a dovedit deosebit de fructuoasă. Atunci și acolo, marele om de știință a descoperit calculul diferențial și integral, principiile opticii și legea gravitației universale. La 27 de ani, aceste descoperiri l-au propulsat ca profesor nominalizat la Universitatea din Cambridge, unde i-a succedat maestrului său, Barrow, care a demisionat spontan pentru a-i ceda locul strălucitului său elev. Trei ani mai târziu, Newton a devenit membru al "Royal Society".
Se pare însă că în paralel cu această existență oficială de profesor onorabil, preocupat în mod special de publicarea rezultatelor cercetărilor sale în matematică și fizică, Isaac Newton a dus existența omului de știință retras în laboratorul său, îndeletnicindu-se cu savante și secrete experimente în domeniul alchimiei. O carte pasionantă - "Newton sau triumful alchimiei" - semnată de un francez, Jean-Paul Auffray, lansează ipoteza îndrăzneață că alchimia a fost, de fapt, cheia descoperirilor lui Newton. Să-i urmărim argumentele.
Cercetări în domeniul alchimiei
"Chiar dacă la 24 de ani, genialul matematician a început să intuiască deja că mișcarea planetelor se explică printr-o forță particulară, Newton nu putea să înțeleagă la vremea aceea legile fenomenului gravitației. În secolul al XVII-lea, stadiul cunoștințelor științifice asupra naturii nu permitea acceptarea ideii că un obiect poate influența deplasarea altuia, fără ca între ele să existe contact fizic. În prezent, această proprietate de acțiune la distanță este acceptată și susținută din punct de vedere științific, dar pe vremea lui Newton era considerată drept un fenomen magic sau ocult."
Cunoștințele din domeniul alchimiei i-au permis, fără îndoială, lui Newton, să abordeze problema gravitației cu mai multă acuitate decât contemporanii săi. Studiind principalele tratate de alchimie ale epocii sale, el a realizat personal majoritatea experimentelor descrise ulterior. Practicate la început cu mijloace rudimentare, experimentele sale s-au îmbunătățit și, departe de privirea autorităților, Newton a făcut alchimia să progreseze dincolo de limitele fixate de către predecesorii săi. Într-un demers cu adevărat științific, el a procedat sistematic și a notat cu mare precizie tot ceea ce a descoperit. După moartea sa, survenită în 1727, la reședința sa a fost descoperită o bibliotecă uriașă de lucrări oculte, achiziționate în cel mai mare secret. Și mai interesant, Newton a contribuit cu mai mult de un milion de cuvinte la limbajul secret al alchimiei. Însemnările sale despre alchimie, care nu au fost niciodată publicate integral, reprezintă 70% din tot ceea ce a scris!
Isaac Newton nu a încercat niciodată să transforme metalul în aur, ci a încercat să descopere legile fundamentale care guvernează Cosmosul. Foarte credincios, el a fost convins că era de datoria sa să studieze opera divină a creației și să se intereseze de tot ceea ce formează universul. Chiar dacă în perioada de studiu el nu realiza că va ajunge să descopere teoria gravitației prin intermediul științelor oculte, el a fost convins până la finalul vieții că există o lege fundamentală a lumii, o cunoaștere ascunsă care trebuie dovedită.
Creuzetul său de alchimist i-a inspirat revelația că elementele se atrag unele pe altele sau se resping prin forțe misterioase. De fapt, Newton a observat această acțiune în laboratorul său. Atunci a făcut legătura cu gravitația. Ceea ce se petrecea în creuzetul al chimistului putea fi transpus la scară planetară, conform formulei: "Ceea ce se petrece jos (pe pământ) se petrece și sus (în cer)".
Enigmele Bibliei
Studiul alchimiei și al științelor oculte l-au condus pe Isaac Newton spre alte teorii, neexplorate până atunci. Curiozitatea sa era insațiabilă și, de la mijlocul anului 1670 și până la moartea sa, el a fost pasionat de teologie. A studiat Biblia vreme de ani întregi, ajungând la concluzia că toate cunoștințele popoarelor vechi sunt descrise în Vechiul Testament. Astfel, în personalitatea regelui Solomon (suveran al Israelului între 972-932 î.e.n.) el a văzut o autoritate supremă, caracterizându-l drept "cel mai mare filosof al lumii". S-a lăsat absorbit de pasajele care descriau templul lui Solomon și a studiat traducerile din diferite limbi ale cărții lui Ezechiel, formată - după cum bine se știe - din mai multe "oracole", prin care acest profet biblic a anunțat prăbușirea Ierusalimului, iar apoi renașterea viitorului Israel.
Isaac Newton nu a vrut, nici mai mult, dar nici mai puțin, decât să refacă planul templului. El era convins că regele Solomon codificase în proporțiile și măsurile acestei clădiri toată înțelepciunea strămoșilor, descrisă în Vechiul Testament. Newton era sigur că va ajunge să profețească viitorul lumii, analizând Biblia cu cheia pe care i-o furnizase planul lui Solomon. Studiul planului templului a influențat nu numai elaborarea teoriei gravitației, ci le-a furnizat oamenilor de știință informații pentru interpretările sale profetice. Pentru marele matematician și fizician, templul lui Solomon era "un foc de jertfă care ardea perpetuu în mijlocul unui loc sacru", vizualizând centrul templului ca un foc în jurul căruia se adunau credincioșii. Newton a botezat această structură prytaneum și a sugerat maniera în care reprezintă Cosmosul: "Cerul era adevăratul templu al lui Dumnezeu și pentru ca un prytaneum să merite numele de templu, el era astfel conceput, încât să reprezinte sistemele celeste într-un mod cât mai fidel cu putință".
"Tocmai imaginea focului reunindu-i pe discipoli în centrul templului l-a ajutat pe Newton să elaboreze noțiunea de gravitație universală", ne spune Jean-Paul Auffray. În loc să vadă razele luminoase ieșind din foc, Newton a vizualizat aceste raze ca pe niște forțe care îi atrăgeau pe discipoli către centru. Astfel, paralela dintre sistemul solar și templu se vede cu claritate: planetele sunt discipolii, iar focul templului (care este numit uneori "focul din centrul lumii") este Soarele.
Bazându-se pe ideea că forța care atrage corpurile cerești unul spre celălalt depinde de distanța care le separă și comparându-le cu forțele degajate în creuzetul de alchimie, Newton a ajuns la concluzia că o forță invizibilă - a cărei intensitate scade pe măsură ce obiectele se îndepărtează unele de altele - acționează asupra oricărui lucru. Principiul gravitației fusese descoperit.
Mesaje sibiline
Fructul cercetărilor efectuate de Newton în zona matematicii, a Bibliei și a astrologiei a fost sintetizat într-unul dintre cele mai importante tratate științifice care au fost scrise vreodată: PHILOSOPHIAE NATURALIS, "Principia Mathematica", publicat în 1687, în care cititorul avizat de astăzi poate să identifice urmele alchimiei newtoniene. Fiecare noțiune enunțată conține simultan un discurs "laic", destinat marelui public, și un discurs ezoteric, care se adresează inițiaților. Astfel, când Newton scrie: "Scoatem apa din ocean cu o scoică", nu putem să nu facem legătura între această frază poetică și prima etapă inițiatică a adepților alchimiei: să faci călătoria lui Saint-Jacques de Compostelle pentru a găsi o cochilie care să păstreze ermetic apa oceanului.
Indicii ascunse
Templul lui Solomon, construit pe locul sacrificiului lui Isaac către anul 1000 î.Hr., a fost un sanctuar al înțelepciunii și al credinței poporului evreu. Isaac Newton era convins că dimensiunile sale și geometria ascundeau indicii care ar fi aruncat o nouă lumină asupra cuvintelor marilor profeți ai Bibliei (mai ales Ezechiel, Ioan și Daniel). Căutând în planul templului chei pentru a clarifica interpretarea Scrierilor sfinte, Newton a produs o nouă cronologie, ce permitea atât interpretarea trecutului, cât și pe cea a viitorului. El a încercat mai ales să calculeze data viitoarei veniri a lui Iisus și pe cea a Judecății de apoi.
Căutătorii de aur
Se spune adesea că alchimia se află la originea chimiei moderne. Practicanții ei, care experimentau în secret, încercau să fabrice "piatra filosofală", o substanță legendară care putea să transforme toate metalele în aur. Această preocupare a fost foarte la modă până în secolul al XVII-lea, apoi a intrat în declin. La apogeul ei, petrecut la mijlocul Evului Mediu, în Europa existau mii de alchimiști care încercau să descopere piatra care să-i facă bogați. Istoria a reținut mai ales pitorescul acestei preocupări, piatra filosofală nesemnificând doar fabricarea aurului, ci și o desăvârșire de sine. Pentru unii alchimiști, era vorba despre descoperirea misterelor universului, în timp ce alții se ocupau de cercetarea mistică, transmutarea metalelor ordinare reprezentând ființa umană care accede la puritatea aurului prin tot felul de ritualuri complexe. Psihiatrul german Carl Gustav Jung (în foto) a fost primul om de știință care a avansat teoria conform căreia alchimiștii făceau apel la aceste ritualuri pentru a ajunge la iluminare.