Un amărât de corcoduș

Iulian Ignat
București, 8 martie 2016, dis-de-dimineață.

Dau per­deaua la o parte și mi se luminează fața. Corcodușul din fața blocului a înflorit peste noapte și arată superb. Es­te un moment pe care-l aștept nerăbdător, o mare bucu­rie să văd primii copaci înfloriți, poate cea mai frumoasă pe­rioadă a anului. Peste câteva ore, aud sub fereastră zgomot de drujbe. Tulpina și cren­gile pline cu flori, pe care tocmai le admirasem, sunt tăiate și zac pe asfalt. Corcodușul tocmai a fost hăcuit. Încerc să aflu ce s-a întâmplat, și mun­citorii cu drujbe îmi spun că a fost tăiat pe "criterii este­ti­ce". Era un corcoduș sălbatic și "nu dădea bine". Un arbore de doar doi metri înălțime, care nu fusese niciodată o amenințare pentru mașinile parcate la intrarea în bloc, și care tocmai ce în­florise, așa cum o făcea de mai bine de zece primăveri, lu­minând spațiul dintre betoane, cu fru­musețea lui. Mă simt de parcă mi-ar fi murit ci­neva. Un necaz prin care au trecut, sub o formă sau alta, toți bucu­­reștenii iubitori de na­tură, din orice cartier al ora­șului. Se taie peste tot, fără milă, fără ca oamenii ata­șați de pu­țina natură exis­tentă în­tre blocuri să fie întrebați. Lu­­cră­torii de la spațiul ver­de zâmbesc încur­cați. Nu au făcut-o de capul lor. Însuși șeful de la Administrația Do­­­meniului Public a arătat cu mâna ce trebuie să dis­pară, din acel perimetru ver­de. Un spațiu în care, de zece ani, ADP nu a plantat niciun copăcel, iar cei plantați de locatari s-au prins cu greu. Iar acum, se face un semn din mână să dispară un copac, fără ca nimeni să fie întrebat. O doamnă inginer, care a avut amabilitatea să discute cu mine la telefon, îmi confirmă că, da, copacul a fost tăiat pe mo­tive estetice, creștea cam strâmb, nu era plăcut la vedere. Îmi face morală: "Nu ar trebui să mă supăr pentru un co­păcel", ci să apreciez ce a făcut ADP pentru cartier. Adică, zeci de copaci tăiați, gazon artificial și mii de panseluțe, ce sunt schimbate rapid, la câteva luni, cu ronduri de tran­dafiri, totul irigat computerizat... "Va fi o bucurie pentru su­flet și trup", spu­ne doamna. Re­nunț să-i răspund că până ce visele ei "estetice" vor fi îm­plinite, nu va mai rămâne nici "trup", nici "suflet" din București, orașul acesta in­to­xicat până la ce­lulă, de po­luare, cu locuitorii sacrificați. Cifrele Orga­nizației Mon­diale a Sănătății sunt înfrico­șătoare. Ceea ce respirăm în București nu este aer, este o mizerie, un cockteil chimic, iar autoritățile statului, care ar trebui să ne protejeze, fac exact invers: taie copacii, îi toa­letează pâ­nă ce se usucă, plan­tând, în schimbul lor, panse­luțe și ga­zon artificial, pe bani grei, foarte grei. Oare mo­der­nul ga­­zon artificial ne ajută să res­pi­răm? Nici vorbă! Res­­pi­răm ae­rul dat de amărâtul acela de cor­coduș și de ceilalți copaci. Fie­care copăcel pe care îl lă­săm să dis­­pară, fără să în­cer­căm să îl sal­văm, peste tot în aceas­tă capi­tală "europeană", jalnică din punct de vedere al po­luă­rii și al drep­tului locuitorilor săi la spațiu verde, înseamnă o bătălie pier­du­tă de sănătatea noastră. Înseamnă că în loc de o gură de aer "pentru suflet și trup", tragem în piept în­că o gură de gaze de eșapament.