Nu avem cum să le "vedem în sine", dar amândouă sunt cât se poate de reale. Amândouă sunt NOI, "noi" fiind suma tuturor "eu"-urilor noastre. Fiecare cu perspectiva lui, cu... realitatea lui, pe care, evident, o "deformează", pentru că poziția din care și-a creat-o și din care o trăiește este A LUI, și acesta este un lucru de la care nu poate, EL, adică fiecare eu, să facă abstracție.
Vârstele noastre sunt simple pietre kilometrice pe drumul pe care am fost așezați și pe care unii îl urmează, alții încearcă mereu să-l schimbe. Vârsta este o sumă, o adunare și, cum spunea Domnul Noica, "Vă place adunarea? Spiritul de turmă?". Vârstele sunt turmele temporale ale vieților noastre. Ne marchează fizic și psihic, dar nu au semnificație, cum să spun, metafizică.
Mă întrebați ce anume ne poate ține deasupra vârstei, un loc unde vârsta nu mai contează? Două lucruri: să nu încetezi nicio clipă să gândești și nicio clipă să nu încetezi să iubești, necondiționat, pe toți cei din jurul tău. A, și încă ceva: să te "obișnuiești" și să te împaci cu tine. Făcându-ți și tu ție însuți un dar, dându-ți posibilitatea de a privi cu zâmbet, când trist, când amuzat, cum "trec anii, trec lunile-n goană și-n zbor săptămânile trec". Mai e ceva. O tentație care, din când în când, ne amenință: o viață cât mai lungă, dacă se poate, fără bolile și catastrofele bătrâneții biologice și, din nou, dacă se poate, care... să nu se sfârșească niciodată. În ultimii ani, tentația aceasta a îmbrăcat diferite chipuri, unul dintre ele fiind cel al multimilionarului rus Dmitry Itskov, care promite că prin 2045, vom fi toți tineri, sănătoși și frumoși, pentru că ne vom putea comanda un... alter ego, un "eu virtual", găzduit într-un computer, în care să "uploadăm" întreaga noastră ființă biologică, mentală și spirituală. Deus ex Machina schimbat de milionar in machina! Poate că așa va fi. Dar eu, totuși, mă întreb așa, în vânt: cine este de fapt acel "eu" pe care l-am încărcat într-un computer? Nu mă întreb dacă mă va recunoaște cineva, așa cum am fost, cu bunele și relele mele - mă întreb ce voi mai putea face? Dar nici asta nu contează. Mă întreb însă altceva: mă voi mai putea bucura sau amărî de ceea ce fac? Voi mai putea avea regrete? Îi voi mai putea iubi pe copiii mei și pe soția mea? Se va mai putea numi "viață" existența mea în adâncul memoriei computerului în care, de fapt, nu m-am "transferat", ci m-am ascuns? Gest de ultimă teamă și de suprem orgoliu - două dintre cele mai grele păcate... "la pachet" nu în Realitatea Virtuală, spre care se pare că suntem din ce în ce mai puternic atrași, ci într-o (banală) Realitate iluzorie. Ca într-o stupidă reclamă publicitară.
Am tot repetat mereu ce mi-a spus odată un bun prieten genetician, într-o emisiune: atunci când un cercetător pornește o cercetare, el o va duce până la capăt, indiferent de discuțiile din jurul ei! O spun și acum. Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte, cum promite Dmitry Itskov... Este bine? Este rău? În loc să încerc eu să răspund, vă amintesc cum își încheia, acum 120 de ani, A.G. Swinburne "Grădina Proserpinei", unul dintre cele mai frumoase și emoționante poeme care s-au scris vreodată:
De prea mult drag de ce e viață-n lume./ De teamă și speranță-eliberați,/ Zeilor, oricare-or fi anume,/ Cu scurte vorbe mulțumim plecați/ Că nicio viață veșnic nu trăiește/ Că ce e mort nicicând nu se trezește/ Că apa cea mai leneș curgătoare/ Găsește loc și ajunge pân' la mare.//
Nu prea ne mai aducem aminte (și mulți nici n-am observat, poate) că, "la început", când Cineva Crea bucată cu bucată lumea, la fiecare sfârșit de zi se uita să vadă cum arată ceea ce făcuse și de fiecare dată vedea "că este bine". De câte ori am privit noi la ceea ce am făcut? Și, vom mai avea oare timp la sfârșitul vieții noastre să ne punem pentru ultima oară această întrebare? Sau ne pregătim de pe acum să dăm răspunsul printr-un delegat computerizat? Poate transumanismul va fi lumea de peste o sută-două de ani. Dar răspunsul la întrebarea care ni se va pune NOUĂ, nu lui, "ce ai făcut cu darul pe care ți L-am dat la început și cu răsplata cu care te-am răsplătit la sfârșit?", nu-l vom putea da. Și asta, cred eu, nu este bine.
ANDREI DOROBANȚU, fizician