Cămașa lui Hristos va fi expusă în Franța, la Argenteuil

Cititor Formula AS
În atenția amatorilor de pelerinaje

"După ce au răstignit pe Iisus, ostașii au luat hainele Lui și le-au făcut patru părți, fiecărui ostaș câte o parte, și cămașa. Dar cămașa era fără cu­sătură, de sus țesută în întregime.
Deci au zis unii către alții: Să n-o sfâșiem, ci să arun­căm sorții pentru ea, a cui să fie; ca să se îm­plinească Scriptura care zice: Împărțit-au hainele Mele loruși, și pentru cămașa Mea au aruncat sor­ții». Așadar ostașii acestea au făcut. (Ioan 19, 23-24)"
În perioada 25 martie-10 aprilie 2016, bazilica Saint-Denis din Ar­genteuil va avea porțile deschise zilnic, între orele 10-22, în așteptarea celor 150.000 de pelerini din toată lumea și a televiziunilor străine. Eve­nimentul este absolut excepțional, în­trucât scoaterea la închinare, res­pectiv prezentarea Sfintei Cămăși a lui Iisus desfășurată (sau, cu un ter­men catolic, ostensiunea) are loc o dată la 50 de ani. În­tru­cât ultima ex­punere a avut loc în 1984, urmă­toarea ar fi trebuit să aibă loc abia în 2034.
Ceea ce face ca evenimentul să fie nu numai remarcabil, prin amploarea mondială, dar și unic, pentru noi, românii, este faptul că, grație inter­ven­ției MOREOM, prin ÎPS Iosif POP, Mitropolit al Eu­ropei Occidentale și Meridionale, și respectiv a părintelui Noël TANAZACQ, dar și a generozității franceze, s-a obținut oficierea unei vecernii după tipicul românesc în limba franceză luni, 28 martie, la orele 17.00.
Acest lucru este impresionant întrucât, într-un flux estimat la 10.000 de persoane pe zi, respectiv 1000 pe oră, adică, în medie, 160 de privitori pe minut, se va crea, un răstimp, o "insulă" de rugă­ciuni ortodoxe. Pentru creștinii din Răsărit, prin ur­mare și pentru noi, va fi organizată o slujbă marți, 5 apri­lie, la orele 19.00.
Prin tradiție, Cămașa lui Hristos se spune că a fost țesută de însăși Maica Domnului. Este un fel de cămașă purtată direct pe piele și care poartă ur­mele de sânge ale biciuirii și purtării Crucii, vizibile la microscop.
Tot tradiția afirmă că relicva sfântă a fost găsită de Sfânta Elena. Moștenită peste veacuri de împă­ră­teasa Irina a Constan­ti­nopo­lu­lui, cămașa îi este dă­ruită împăratului Charle­magne, în anul 800 (îm­preună cu Vălul Maicii Domnului, purtat de Buna Vestire, și aflat în prezent la Ca­te­drala din Chartres), în momentul în­coronării aces­tuia ca împărat al Occi­den­tului. La rândul său, el o încredințează spre păstrare fiicei sale, Théodrade, superioară a mânăs­tirii de maici de la Argenteuil, localitate ce avea să devină important centru de pele­rinaj pentru simpli truditori, dar și pen­tru regi și papi.
Parte a patrimoniului francez, simbol al unității Apusului și Răsăritului, cămașa nu mai păstrează di­­mensiunile și forma de odinioară. În timpul Re­vo­luției Fran­ceze, pentru a fi ferită de profanare, că­mașa a fost tăiată în bucăți și îngropată. Ulterior, reconstituirea nu s-a mai putut face integral. În ve­derea evenimentului de anul acesta, ea a fost res­taurată pe o pânză apro­piată ca textură și culoare de piesa originală.

Români, bun venit!
Recomandări: înscrierea grupurilor de pelerini pe site-ul http://saintetunique.com
Persoane de contact: logistică, diacon Bogdan GRECU (pelerin@mitropolia.eu); chestiuni li­tur­gice: pr. Noël TANAZACQ, noel.tanazacq@ yahoo.fr sau +336 03 90 91 07.