IOAN BOCȘA - "Am tras, am trăit și-am ars!"

Corina Pavel
- Este unul dintre marii reprezentanți ai muzicii populare din Transilvania și printre cei mai iubiți. Și timpul pare să țină cu el. Glasul lui nu și-a pierdut "chemările" și vigoarea, iar fălnicia i-a rămas neatinsă. Un artist care a știut să rămână el însuși, frate de cruce cu bucuria de a trăi -

Repetabilul miracol al primăverii

- Sunt ani de zile de când v-am pierdut urmele. Ultimul interviu vi l-am luat într-o toamnă. Acum a venit primăvara, și primul lucru de care vreau să vă întreb este dacă ea a ajuns și la dvs., în Ardeal, și dacă da, cum arată?

- Încă din februarie, de când a început vremea să se încălzească ușor-ușor, nu există zi în care să nu merg în pădure, pândind ca un îndrăgostit semnele primăverii, în primii muguri de pe crengile copacilor, pe jos, în stratul de frunze uscate, străpunse de pri­me­le fire de iarbă, în cântecul fiecărei păsări, care re­vine și-și face cuib nou. Mă înduioșează miracolul repetabil al naturii, ca și când l-aș descoperi, cu ui­mi­re, pentru întâia oară. În fiecare zi, abia aștept să apuc potecuța către pădure, să intru în ea ca într-o ca­tedrală, să mă împărtășesc cu verdele co­pacilor, cu miresmele crude, să fiu martor constant al reînvierii naturii și să mă umplu de bucurie. Faptul că în urmă cu o săptămână a nins și s-a așternut zăpada de-o pal­mă, iar apoi, la primele raze de soare, verdele a ex­plo­dat, că viorelele și bre­be­neii au umplut lumini­șu­rile și covorul de brân­dușe s-a așternut pe coastă, că aerul e limpede și suav par­fumat, mi-a dat o stare de neastâmpăr și de feri­cire nebănuită. Trebuie doar să fii atent la ce se în­tâmplă în jurul tău ca să fii fericit. Iar eu am învățat lecția. Acest fel de a căuta bucuriile simple e prin­cipala mea sursă de energie. Acum, de pildă, ca să vorbesc cu dvs. la telefon, mi-am pus un scaun afară, în curte, m-am așezat cu fața către pă­du­re, în vreme ce în pomii din grădina mea cântă mier­lele: un fundal muzical foarte potrivit pentru in­ter­viu. Mai sunt și niște gaițe pe-un ram de măr, și am și doi corbi cu care comunic, fluierându-i în­tr-un anu­mit fel. Ei zboară pe deasupra și croncăne, eu le fluier și ei îmi răspund. Pe gard pun zilnic, la locuri fixe, două nuci și trei-patru alune, pentru niște ve­ve­rițe neastâmpărate, care dau spectacole de acro­bație în copaci. Și dacă-mi mai îngăduiți să continui ta­blo­ul, vă spun că am și o salcie plângătoare în dreap­­ta mea, o alta, creață, în față, și amândouă au în­frunzit de-odată. Forsitia e înflorită, încărcată de aur, am niște pini pe care de doi ani îi urmăresc cum cresc ca pe niște co­pii, și dacă vă spun toți copacii pe care-i am în gră­di­nă, o să spuneți că locuiesc într-un parc den­­dro­lo­gic: un castan comestibil, un tei, un ulm, câți­va pruni, doi cireși, un vișin, cinci meri, patru peri, tufe de coacăze și zmeură, căpșune și vreo... 80 de trandafiri.

"Să fii tu însuți"

- "Împăratul pământului", drept și fălos, așa cum arătați și cum ne-am bucurat să vă revedem săptămâna tre­cută, într-o emisiune ce v-a fost de­dicată pe postul național de televiziune. Sunteți la fel de tânăr ca atunci când v-ați urcat pentru pri­ma oară pe scenă. Doar părul v-a mai încărunțit... Cum faceți să vă mențineți tinerețea aceasta bi­rui­toare?

- Singurul secret e acela că în viață e bine să fii tu însuți și să-ți asumi fiecare vârstă, cu neajunsurile și bucuriile ei, cu greșelile, din știință sau din ne­ști­ință, și cu izbânzile ei. E singura atitudine ce te ajută să fii pe pace cu tine, să nu fi mereu în con­flict, mă­cinat de regre­te, pri­vind mereu la partea goală a paha­ru­lui. Tre­buie să te bucuri de fie­care pe­rioa­dă de viață și să fii convins că chiar fie­care vârstă pe care o atingi are bucu­riile ei, oricât ar fi de înaintată. Eu n-aș da timpul îna­poi nici mă­car cu o oră, doar dacă aș putea să-i în­ce­ti­nesc mersul de-acum îna­inte, ca să mă bucur și mai mult de ceea ce îmi oferă viața, aș fi mulțumit. Pentru că eu, ca să ajung la nivelul la care sunt acum, pro­fesional și uman, am "tras", și-am trăit, și-am "ars"!

Fericirea din spatele casei

- Cu ceva vreme în urmă, îmi spuneați că unul din reperele dvs. fundamentale de viață sunt că­lă­to­riile, multe dintre ele inițiatice, care vă oferă o mai bună înțelegere a largului lumii. Ca acum să vă găsesc statornic legat de glie și de pădurea din do­sul casei, și parcă mai bucuros, cumva! Și aceas­tă schimbare e o consecință a înțelepciunii pe care ți-o aduce vârsta? Sau acum aveți timp mai mult și o mai mare deschidere pentru vi­sat?

- Am vrut să verific pro­verbul care spune că fericirea o găsești în spatele casei, nu căutând-o peste mări și țări. Așa că acum, la vârsta de 68 de ani, exersez o schimbare a foca­lizării aten­ției, anume - nu mai pri­vesc doar dincolo de ho­tarele să­lașului meu spi­­ri­tual, ci pri­vesc la lu­cru­rile care sunt mult mai a­proape, în ime­diata mea a­pro­piere, și mă bucur de ceea ce mă în­con­joară. Din păca­te, sau din fericire, nu am timp mai mult decât înainte. Am aceleași responsabilități le­gate de munca mea cu stu­denții, în calitate de cadru didactic uni­versitar, la Aca­demia de Muzică "Gheor­ghe Dima" din Cluj, unde țin cursuri, dar conduc și doc­torate în etno­muzi­co­lo­gie. Mă conformez ace­lo­rași ce­rin­țe ale carierei artistice, fără să fac rabat de la prin­cipiile mele legate de muzica populară și tra­di­țională din Ardeal, căreia m-am dedicat, ca inter­pret, acum aproape o jumătate de secol. Mai e și mun­ca de cer­cetare pe teren, pe care o fac în fie­care va­canță, dar și în multe sfârșituri de săp­tămână. Și mun­ca de transcriere, de valo­ri­­fi­care a ma­te­rialului adu­nat, de scriere și completare a stu­diilor etno­­mu­zicologice de care sunt interesat, ca spe­­cia­list. În ur­mă cu doi ani, împreună cu doamna pro­fesor uni­ver­sitar Ileana Szenik, unul din marii noștri etno­mu­zicologi, acum în vârstă de 86 de ani, am editat, ca rod al unei munci de 12 ani de cer­cetare, "Co­linda în Transilvania. Catalog tipologic muzi­cal", în ediție bilingvă, româno-engleză, tocmai pentru a spori vizibilitatea lucrării și în afara gra­ni­țelor. Nu trebuie să avem temeri: fol­clorul românesc încă nu a secat! Iar faptul că el e încă viu, funcțional, cons­tituie o moti­vație su­ficientă pen­tru mine de a cu­treiera fără odihnă satele și cătunele, în căutarea lui. Dar să știți că cercetarea și profesoratul nu fac din mine un om ur­suz, rigid, așa cum sunt uneori per­ceput. Sunt un om, aș zice, chiar vesel, căruia îi plac glu­ma, șotia, trăs­naia, iro­nia și hazul. Aș vrea să mă cunoască lu­mea și așa, să știe că eu sunt un om vesel, că îmi pla­ce să râd, să glu­mesc, că sunt foar­te adaptabil ce­lor din cercul apro­piat. Si­gur, nu e foar­te con­for­tabil pen­tru ei să trăiască lângă mine, nu sunt coleg, nici soț, nici măcar tată comod - dar pe de altă parte, toți re­cunosc că nu se plictisesc nicio­dată și că, mai ales, toți mă iubesc așa cum sunt! Nu sunt un om care să aibă răutăți (chiar m-am educat să-mi re­prim orice gând rău!), dar sunt unul cu "căpo­șe­nii", iar această în­căpă­țânare a mea (să o nu­anțăm, zi­cân­du-i "per­se­ve­rență") m-a sus­ținut în a-mi păstra ide­a­lu­rile de das­­căl și de om de­dicat fol­clorului, așa cum tatăl meu, și el dascăl cu expe­riență, și-a dorit să fiu.

Paștile, la Oarda de Jos

- Suntem în postul Paș­tilor, se apropie Învie­rea și celebrarea ei. Cum vă veți petrece Paștile anul acesta?

- Familia și sărbă­to­rile sunt sfinte pentru mine! Niciodată nu am acceptat să plec în turnee sau să cânt de sărbători, indiferent cât de gene­roase ar fi fost invitațiile, doar pentru a fi acasă, cu ai mei, la zilele mari. Așa va fi și anul aces­ta. Ne vom întâlni cu toții în casa părintească din Oar­da de Jos, spre a cinsti memoria părinților noștri și a trăi împreună sărbă­toa­rea. Familia mea cu­prinde 20 de persoane. Vom fi aco­lo eu, sora mea și fra­tele meu, Flo­rin, cu copiii și nepoții noștri (eu am trei fete, cea mai mică e stu­dentă în anul cinci, la Me­di­cină, încă nu am nepoți de la ele, dar aștept să mă învestească și cu această calitate, de bunic) și ne vom bucura unii de alții.

- Pe când un nou album semnat Ioan Boc­șa? Și ce aveți pe agenda concertistică pentru vii­torul apropiat?

- Nu mi-am planificat un nou album pe foarte curând ca interpret de muzică populară, pentru că, deși am material din belșug, nu am timpul necesar înregistrării și editării lui (asta însemnând vreo trei ani de lucru, pentru că eu sunt foarte tipicar, foarte atent la detalii). Prefer să-mi rezerv timpul lucrului cu Ansamblul "Icoane", pe care l-am fondat și pe care îl conduc din 1995. Mă simt foarte bine în scenă alături de tinerii membri ai ansamblului, și avem pro­gra­mate mai multe concerte: în data de 18 mai, de pildă, avem recitalul anual de la Cluj, de­venit deja tradițional, care se ține în pădurea Hoia, la Muzeul Etnografic. Mai avem în derulare un proiect foarte frumos, denumit "Suflet românesc. Între acum și atunci", ideea centrală fiind poezia lui Blaga, ca liant între muzica cultă și cea tradițională, ca punte între generații, vom avea spectacole la Cluj, la Casa Me­mo­rială "Lucian Blaga" din Lancrăm, Alba, la Muzeul "As­tra" din Sibiu și la un festival de poezie organizat de ATCOR (Asociația Tineretului Creștin Ortodox Ro­mân).

- Domnule Ioan Bocșa, la final de interviu, da­ți-ne un sfat de viață frumoasă și fericită. Dez­legați-ne taina felului dvs. atât de bucuros de a fi...

- Rețete de fericire nu există și nici nu cred că am ajuns eu la un asemenea nivel de înțelepciune, în­cât să zic: "No, fiți atenți aici la mine cum se tră­iește frumos!". Dar ce pot să vă spun este că, dacă în­veți să cauți bucuria în tot ceea ce te înconjoară, atunci ai să o găsești! Pentru că atâtea motive de bucurie sunt, numai că noi trecem pe lângă ele și nu vedem decât lucrurile care ne deranjează. Să știi să te bucuri e o știință care se poate deprinde cu ușu­rință. Trebuie doar să vrei.