Tratament pentru bolile trupului, provocate de suflet

Delia Hanzelik
Terapiile florale Bach

După ezitări îndelungi, medicina alo­pată acceptă, și ea, că majoritatea bolilor cu care ne confruntăm își au cauza în traume sufletești lungi și nerezolvate, dar și în stres și în emoțiile negative cu care ne confruntăm zi de zi. Cu alte cuvinte, bunăstarea sufletului e cheia sănătății. Studii recente au demonstrat că exact aceasta e succesiunea etapelor, când vine vorba de o îmbol­năvire: la început apar disfuncții emoționale care sunt urmate de dereglări funcționale, și, mai târziu, într-a treia etapă, se in­stalează dezechilibre organice, cu mo­dificări vizibile în analize. Bolile orga­nice (ulcer stomacal, hipertensiune etc.) care au la origine o cauză psihică (su­fletească) se numesc boli psiho-soma­tice.
Disconfortul emoțional nu ține, însă, doar de trecut, mulți dintre noi ne confruntăm permanent cu trăiri sufle­tești extrem de puternice, care țin ade­sea de o constituție emoțională mai sensibilă, mai instabilă, cu manifestări greu de depistat medical. Este vorba despre acele probleme de sănătate vagi, impo­sibil de măsurat, de palpat ori de văzut, care nu apar nici în analizele de sânge, nici în investigațiile ima­gistice, dar care, totuși, fac din om un prizonier al neputinței. Și eu am trăit, pe propria-mi piele, cu vreo zece ani în urmă, asemenea stări. Ajunsesem să depind de mașina de salvare ori de camera de gardă a celui mai apropiat spital. Umblam cu fiole de calciu și mag­neziu și cu Distonocalm în geantă. Sau nu mai ieșeam din casă de teamă să nu mi se întâmple ceva, să leșin ori ce știu eu ce?! Simptomele sunt dintre cele mai diverse: într-o zi pot fi palpitații însoțite de puls rapid și transpirații reci, alteori poate fi o stare de rău difuză, cu sufocare ori greață și vărsături, poate fi o senzație groaznică de frică, cu frisoane și tremor, poate fi o falsă nevoie de a micționa des, care vine din starea de panică și anxietate, poate fi agorafobie sau altfel de fo­bie, poate fi lipsa poftei de mâncare sau bulimie de stres, oscilații mari de greutate corporală, uscăciunea palmelor și a gurii, dificultăți de deglutiție, senzația de nod în gât, culminând cu sentimentul morții imi­nente. Generic, aceste manifestări fac parte din tabloul clinic al distoniei neurovegetative - numele de diag­nostic al tulburărilor funcționale ale nervului vag. Acest gen de probleme se tratează cu mare succes prin terapia cu remedii florale Bach și homeopatie, pe care le-am discutat pe larg cu doamna doctor homeopat Mihaela Ariana Pop.
În revista noastră s-a mai scris despre remediile florale Bach. Chiar înainte de Crăciun, îmi amintesc că se punea în discuție sindromul depresiv pe care îl dezvoltă, în preajma sărbătorilor, oamenii care se simt singuri. De această dată, în dialog cu doamna doctor Pop, homeopat vom încerca să vă oferim și mai multă informație.

Dr. MIHAELA ARIANA POP
"Remediile florale sunt echivalente ale stărilor noastre sufletești"


Medicamente din rouă și flori

- Doamnă doctor, în primul rând, cine a descoperit aceste remedii flo­rale?

- Părintele remediilor florale a fost doc­torul de origine engleză Eduard Bach. A fost un me­dic de succes, chirurg, imunolog și bacteriolog, ca­re a disprețuit faima și s-a retras, din dorința de a pă­trunde mai bine sufletul omenesc. A început să stu­dieze plantele, arbuștii, florile, în cău­tarea unui sistem natural, ușor de folosit, care să vindece problemele sufletești, convins fiind că Dumnezeu, în bunătatea Sa, a lăsat și modalități de însănătoșire în natură, la îndemâna tuturor celor cu credință. Dr. Bach a petrecut opt ani pe domeniul lui din Mont Vermont și, fo­losindu-și și dezvoltându-și calitățile intuitive, și-a vindecat el însuși sufletul și și-a stăpânit ani de zile o boală foarte grea, cu care fusese diagnosticat, doar prin simpla schimbare de atitudine față de viață.

- Care este principiul de acțiune al re­­mediilor? Cum funcționează ele și cum se pre­pară?

- Primele remedii florale au fost preparate din roua colectată dimineața și din inflorescențele unor plante din flora spontană, conservate apoi cu alcool. Doctorul Bach a avut convingerea că prin radiația electromagnetică emisă de razele soarelui, roua dimineții așezată pe petalele florilor se impreg­nează cu întreaga energie pură, nealterată și vin­decătoare a florii pe care poposește. Și a avut dreptate. Astăzi, remediile florale Bach, în număr de 38, sunt folosite curent în toată lumea. Ele sunt produse în Mont Vermont, într-o zonă ne­po­luată, prin metode și reguli foarte stric­te, și vândute apoi în toată lumea. Efectele lor sunt structurate în șapte grupe, în funcție de manifestarea mental-emoțio­nală pe care o vindecă. Dacă suferi de deznădejde, de pildă, ele îți stimulează încrederea și curajul.

- Ce tulburări și dezechilibre emoțio­nale vizează aceste remedii?

- Există remedii pentru frică, pentru ne­si­guranță și nehotărâre, pentru singurătate, re­medii pentru hipersen­sibilitate față de influen­țele exte­rioare, remedii pentru descurajare și disperare, re­medii pen­tru dezinteresul față de realitatea prezentă. Există și un așa-numit "rescue remedy" - compus din cinci remedii, pe care Eduard Bach l-a creat special pentru "situații de criză". Acest remediu anulează efectele imediate ale șocului emoțional.

Remediile florale nu se potrivesc cu toți oamenii

- Cine are nevoie de remedii Bach?

- Cu toții trecem prin fluctuații emoționale. Cum toate remediile florale sunt echivalente ale stărilor noastre sufletești, iar proprietățile lor sunt de echili­brare, cred că toți putem beneficia de aceste remedii. E adevărat, însă, că vin de multe ori la mine la cabinet persoane care vor doar o rețetă, o pastilă pe care s-o înghită între două activități. Am observat că la per­soanele mai pragmatice, mai ancorate în concret, care nu admit că ar exista ceva în afară de corpul fizic, nu funcționează remediile. Unora ca aceștia le spun de la început că nu sunt compatibili cu florile lui Bach sau cu homeopatia.

- Cum decurge consultația pentru remedii flo­rale?

- Eu încerc să le spun pacienților mei de la înce­put: sunteți propriul dvs. medic. Înțelegeți-vă, cunoaș­teți-vă, urmăriți-vă. Nimeni nu știe mai bine decât dumneavoastră înșivă ce se petrece cu dvs. Cine are răbdare să se cunoască în profunzime, cine are des­chiderea și sensibilitatea să își perceapă semnalele subtile, fluctuațiile emoționale poate lucra cu succes la reechilibrarea lor.
De obicei, consultația mea inițială durează o oră și jumătate. Observ persoana, chipul, mersul, mimica, ges­turile, temperamentul, las bolnavul să se explice singur și, la nevoie, aplic un chestionar, apoi prescriu un remediu homeopat și un remediu floral. Recomand o reexaminare după o lună și rog persoana în cauză să țină un jurnal, în care să scrie observații despre stările prin care trece zilnic. După o lună, fac evaluare, întreb ce s-a schimbat, cum, cât? Cer procente. Mulți spun că se simt mai bine cu 50%, alții cu 70%. Cei la care s-a ameliorat problema vin mai rar sau deloc. Revin, eventual, când a intervenit un nou stres în viața lor.

Starea de bine vine rapid

- În cât timp apar efectele benefice ale terapiei florale asupra stării sufletești, asupra sentimentelor și gândurilor omului?

- Vă dați seama că metodele pe care le propun eu sunt de finețe și de durată. Nece­sită răbdare, timp și o aprofundare a sinelui, a conștiinței. Durata folosirii remediilor va­riază de la om la om, dar minimul de ad­ministrare al remediilor ar fi de trei luni. De reținut este faptul că modificările, îmbunătățirea stării emoționale se resimt încă după prima săptămână de utilizare a remediilor florale.

- Cu ce probleme se adresează oa­me­nii specialistului? Care sunt dera­pajele emoționale de care se plâng oa­me­nii cel mai adesea?

- Oamenii vin cu tot felul de deze­chi­libre, cu temeri, cu panică. Ori nu-și mai gă­sesc rostul în viață, ori sunt hipersen­si­bili la critică, ori sunt ei înșiși exa­ge­rat de critici, dominatori, ori sunt insensibili, inflexibili. Alții își fac griji, nici ei nu știu exact de ce, dar știu că au insomnie și multe gânduri care nu le dau pace, alții sunt pur și simplu pesimiști ori disperați, deznă­dăj­duiți și li se pare că viața lor nu are niciun rost... Pe cei cu probleme grave îi orientăm către un psihiatru, pentru că terapia mea, în prima fază, poate da agravări la unele persoane. În cazul distoniei neu­rovegetative, ajută foarte mult și exercițiile de respira­ție, alături de terapiile energetice, Qi gong, Tai Qi, cristaloterapie, reiki.

Pe doamna doctor Ariana Pop o puteți contacta la numărul de telefon 0740.520.755.