ANDA DIMITRIU - "Mereu mai găsesc câte un cotlon mai umbros în inima mea, unde vreau să aduc soarele"

Delia Hanzelik
Am regăsit-o pe Anda neschimbată. Poate ceva mai liniștită, mai adunată, mai si­gură pe ea, după un an în care a avut șan­să după șansă, să-și măsoare puterile, ca proas­păt artist de sine stătător, după ce, în anul 2014, de­venea cunoscută datorită apariției sale în emi­siunea-concurs "Vocea României". Atunci a început destinul ei muzical. Astăzi, Anda apare frecvent în concerte, în formația "Night Lights" (un trio de voce, pian și con­tra­bas), e invitată la numeroase ma­nifestări mu­zi­cale și evenimente private, dă lecții de canto și pare tot mai aproape de realitatea unui vis îm­plinit. În 2015 a scos primul ei single (cu vi­deo­clip) intitulat "Pentru totdeauna", iar în urmă cu două săptămâni, a lansat un nou single, "O parte din mine", în colaborare cu artistul rap, Spike. Motive suficiente pentru un nou interviu.

- Uzez de o comparație răsuflată, dar necesară: Anda, arăți la fel de înfloritor precum primăvara de-afară! Care e cauza?

- Chiar primăvara! Lumina de-afară! Explozia ve­getației! Primăvara înseamnă entuziasm, prime­ni­re, înnoire spirituală, doar se apropie Paștele! Pentru mine, primăverile vin întotdeauna cu foarte multe decizii, cu foarte multe începuturi, cu primenirea veșmintelor de peste iarnă, simbolic vorbind. Cu spe­ranță, cu noi strategii. Am avut o periodă de ana­liză și introspecție, despre care am mai vorbit cu tine, într-un alt interviu, un "scanner" personal, pe care îl repet ciclic. Mereu mai găsesc câte un cotlon mai umbros în inima mea, unde vreau să aduc soarele. Mereu e loc de mai bine. Mi-am făcut chiar un plan, cu tot ce-aș dori să schimb din bine în foarte bine. Și simt că Dumnezeu mă duce în direcția care trebuie. Am încredere în mine. Știi, odată început pro­cesul ăsta de împăcare cu mine, de prețuire a mea, nu-mi mai privesc defectele cu dispreț. Le ac­cept, și orice descoperire de tipul "aici nu e foarte bine" - o fac într-o notă tolerantă. Nu cu biciul, ci cu duhul blândeții. Au început să-mi placă scufun­dările astea în universul interior, urmate de o cu­ră­țenie generală. Odată începută, ea e ca un fir de cio­rap. Se duce..., se destramă mizeria. Pur și simplu, începi s-o dezintegrezi și nu te lași până nu cureți tot. Mama obișnuia să-mi spună lucruri foarte deștepte, care depășeau banalitatea momentului respectiv. De pildă, una din lecțiile ei de mamă, de gospodină, era: "Anda, dacă faci curat, apoi fă curat. Ridică tot ce e de ridicat, trage mobilele, covoarele și du la capăt ce faci." De fiecare dată când fac curățenie, mă gândesc la ea. Și cumva, sfatul ăsta s-a extrapolat. Uite cum pri­mim lecțiile părinților noștri și le ducem în di­recțiile care ne folosesc nouă cel mai mult. Nu mă las cu jumătăți de măsură, când vine vorba de curățenia mea interioară. Mai ales acum, când se apropie Paș­tele.

- Ce planuri ți-ai făcut pentru sărbători?

- Anul ăsta voi merge acasă, la Dej, să-mi petrec sărbătorile cu ai mei. Mesele de Paști, cu părinții mei, sunt adevărate evenimente, dar înainte de toate, intenționez să merg încă o dată la mormân­tul Pă­rintelui Arsenie Boca, la Mânăstirea Prislop. Am fost de multe ori, dar acum dorința mi-e mult mai profundă. Cred în Dumnezeu, cred în Divinitate, mă las în mâinile Lui. Deși cumpăr și citesc multe cărți "new age", nu mă bazez întru totul pe puterea minții mele. Cred că suntem ajutați, cred că suntem sprijiniți și cred că noi putem să împlinim ce ne punem în cap, numai pentru că cineva, de acolo de sus, vrea. Ne aprobă cererea. Și, slavă Domnului, mereu am pentru ce să mă rog și să fiu recu­nos­cătoare. De fiecare dată când am o discuție cu ma­ma, mă întoarce la Dumnezeu și mă întreabă: "Te-ai rugat pentru ce vrei să faci? Roagă-te și o să se îm­plinească". Și mi se pare senzațional cum, indiferent ce-aș face, tot la rugă­ciune mă întorc. Și soluțiile pe care le găsesc și re­veriile pe care le am peste noapte tot așa se îm­plinesc. Ele vin mult mai ușor când sunt susținute de rugăciune și când zici: "Gata, eu îmi iau mâinile de pe mine, nu mai insist că pot să fac eu tot. Facă-se voia Ta!". Și atunci lucrurile în­cep să se întâmple și apar semnele. Dum­ne­zeu gă­sește mereu căi prin care să ne vor­beas­că.

- Spune-ne ceva și des­pre cealaltă împli­nire a vieții tale: mu­zica. Ai lansat recent un single de mare suc­­ces...

- "O parte din mi­ne" e o melodie care mi-a plăcut foarte mult. Sunt extrem de fericită că o cânt. Și cu cât o cânt mai mult, cu atât simt că mă atașez mai mult de piesa asta. E o colaborare cu Spike, un rapper extraordinar de talentat, pe care îl respect. E un pluri-talent: interpret, pro­du­cător, regizor de cli­puri, dar și director de imagine! Mă bucur pentru colaborarea cu el. Mă onorează!

- Cum vezi spațiul muzicii românești, după primul tău an de carieră muzicală independentă?

- Îl descopăr pas cu pas. Mă simt în elementul meu. Simt că noi, ca piață muzicală, începem să ne apropiem tot mai mult de ce se întâmplă în Occident. Oamenii sunt tot mai aliniați la muzica de afară și, evident, încep să ceară același lucru și de la noi. Sigur, procesul ăsta e lent. Cere profesionism, talent și răbdare. Era normal să se schimbe lucrurile, să se rafineze. Pot să spun că îmi place ce se întâmplă, simt că lucrurile evoluează spre bine.

- Cât de des ai concerte? Te motivează prezența pe scenă?

- Cânt destul de des. Cânt de câteva ori pe săp­tămână, și dacă nu cânt de câteva ori pe săptămână, tot cânt de câteva ori pe săptămână. (Râde amuzată). Cum să zic?! Dacă nu cânt oficial și cu public, cânt pentru mi­ne. Mi-am format o rutină, o dis­ci­plină de a studia canto și de a stu­dia piese și muzică. E o dis­ciplină, o rigoare a mea de câți­va ani. Cânt cât de des pot. Ca orice sportiv care trebuie să-și facă an­tre­namentul, și un vo­calist tre­buie să se antreneze. Se lu­crează tot pe un sistem mus­cular care are nevoie de prac­tică. Și stilistic trebuie să fac îmbunătățiri încon­tinuu. E exact ca în modă - mu­zica e în con­ti­nuă schimbare. E nevoie să te reinventezi.

- Care sunt referințele tale muzicale?

- Ascult foarte multă muzică, de la rock, la pop, la R&B, la jazz, down tempo... nu mai pot să ascult cu urechile unui ascultător clasic, care se delectează. Ascult elemente, intonații, inflexiuni, ascult interpre­tarea, instrumentele de pe fundal... și asta face ca lecturarea piesei, ascultarea ei să fie, practic, o muncă. Da. Și ca referințe, Erikah Badu, pe care o ascult cu extraordinară plăcere, Ella Eyre, Kimbrah...

- Ardeleancă, la bază, te-ai acomodat în București?

- Mi se pune foarte des în­tre­barea asta, poate din cauza ac­centului transilvănean. Dar sunt deja de cinci ani aici, aproa­pe șase. M-am obișnuit. La început mi-a fost foarte greu. Aveam senzația că oa­menii care rezistă la stresul și agitația Bucureștiului au niște super puteri. Mă între­bam: oare când ajung acasă la ei și își închid geamul, oamenii se pot liniști? Pentru că în primele săptămâni, eu ajungeam acasă, dar tot agitată eram. Îmi fă­cusem deja un tic, să mă uit la fe­restrele caselor învecinate și să mă în­treb, oare cum dorm oa­menii? Tot timpul mă îngri­joram pentru liniștea celorlalți, pentru că eu nu reușeam s-o găsesc pe a mea. La început, am locuit chiar în Piața Unirii, vreo doi ani. Agitația agi­ta­țiilor. Mă trezeam, mă îmbrăcam și ieșeam din sca­ră direct în miezul agitației. Era un vacarm uriaș...

- Ai găsit rețeta de relaxare? Pari calmul în­truchipat!

- Da. Meditația. E incredibil cum măcar 15 mi­nute de liniște pe zi ajută atât de mult! Gândirea de­vine mai clară, ideile se structurează, alegerile se simplifică, toate lucrurile se ordonează. Sunt noro­coasă că am sprijinul și susținerea unui specialist al problemei - Mihaela Gavrilescu. Am sentimentul că mi-a oferit atât de mult, încât simt nevoia să-i mul­țumesc public. Este un om extrem de dedicat în ceea ce face, e un profesionist care se implică în rezol­varea problemelor pentru care clienții îi cer sprijin. Mihaela m-a ajutat să-mi îmbunătățesc semnificativ viața, să mă văd în altă lumină. Să mă pun în valoa­re! Am convingerea că orice om de carieră are ne­voie de un mentor, de un îndrumător. Succesul se an­tre­nează. E ne­voie de o a doua opinie, obiectivă, impli­ca­tă. În ca­lea șle­­fuirii tale personale (dacă ai preo­cu­parea as­ta, fiindcă nu toți oamenii sunt preocupați de ce se în­tâm­plă cu ei) nu vezi întotdeauna obiectiv ce se petrece cu tine. Și atunci, prezența unui sfătuitor, un om care vi­ne cu a doua părere, care încearcă să te ajute să vezi lu­crurile și din alt unghi, este crucială. Având în ve­­dere stresul și presiunea la care suntem su­puși cons­­tant, la așteptările ridicate care trebuie me­reu confir­mate și surclasate, consider că cei care au o carieră solidă e necesar să aibă astfel de interacțiune cu un om calificat care să te ajute să-ți găsești echi­librul.

Andei îi puteți scrie la: www.facebook.com/andadimitriu