Baletul lui Dacian Cioloș

Ciprian Rus
Scandalul de la Opera Română, care s-a lăsat cu revocarea, imediat după Paște, a ministrului Culturii, Vlad Alexandrescu, a scos în evidență - pentru cine nu era lămurit deja - baletul pe care îl are de interpretat premierul Dacian Cioloș pe scena publică, în această sta­giune tehnocrată.

Pre­sat, pe de o parte, să vină cu realizări concrete și vi­zibile (altele decât pome­nile electorale pe bani de la buget pe care i le-a legat de gât PSD-ul), obligat, în sensul acesta, din interiorul guvernului său, de miniștrii și secretarii de stat care au renunțat la posturi bune și la salarii pe măsură pentru a demonstra că pot face performanță și în sectorul public, presat, pe de altă parte, de cei care, de la bun început, au avut inte­resul ca acest guvern să o scalde un an de zile sau, încă mai bine, să își frângă gâ­tul, Dacian Cioloș e într-o poziție extrem de incomodă și dă tot mai dese și mai vi­zibile semne de iritare. A anunțat pentru vinerea aceasta o evaluare a perfor­man­țelor mi­niștrilor din cabinetul său, însă, până să o prezinte, i-a demis deja, pe rând, în numai câteva săptămâni, pe șefii portofoliilor de la Muncă, Fonduri Europene și Cultură. În loc să facă o remaniere guvernamentală ar­gumentată, premierul lasă impresia că e presat din culise, prin felul în care a ales să se despartă de câțiva dintre colabo­ra­torii săi, toți tehnocrați indiscutabili. Cio­loș l-a acuzat, de pildă, pe Alexandrescu, că nu a gestionat rezonabil situația de la Opera Națională, însă, prin felul în care a plecat din guvern, în urma unei scrisori extrem de dure, filtrată în presă de foștii săi colegi de la Grupul pentru Dialog So­cial, fostul ministru al Culturii i-a de­monstrat premierului că nici el nu ex­celează în managementul situațiilor de criză. Acuzele că personaje ascunse din guvern sau din administrația prezidențială fac presiuni asupra miniștrilor reformiști și că relațiile din interiorul cabinetului sunt cât se poate de reci fac din Palatul Victoria o Operă Națională în miniatură, în care fac legea cei care nu vor reforme, frânând proiectele care cer schimbări de esență.
Dar presiunea care se pune pe Dacian Cioloș nu vine doar din interiorul cercu­rilor de putere, ci și dinspre societatea civilă. Protestele care au urmat solicitării de demisie adresate lui Vlad Alexan­dres­cu l-au pus pe Cioloș într-o postură ulti­mativă, pe care, din fericire, premierul a știut să o depășească. După ce a punctat prin numirea lui Cristian Ghinea la Fon­duri Europene, în locul Aurei Răducu, Cio­loș propune la Cultură chiar varianta oferită de Vlad Alexandrescu pentru a pleca din funcție, fosta șefă a Institutului Cultural Român de la New York, Corina Șuteu. Prin opțiunea sa, premierul subli­nia­ză că își dorește continuarea reformei la Cultură, după cum, în mod explicit, a dat garanții că susține în continuare men­ținerea Roșiei Montane pe lista indicativă a UNESCO, un proiect propus de Vlad Alexandrescu alături de Cristiana Pașca-Pal­mer, ministrul Mediului. Două acro­bații de efect, care au mai îndreptat minu­surile de imagine, dar care nu pot masca stângăciile premierului. Ca să ia aplauzele publicului la final de stagiune, înaintea ale­gerilor din toamnă, Dacian Cioloș tre­buie să facă pași mai fermi.