O dimineață cu... MONICA MACOVEI - "Trăiesc 99% din timp într-o clădire de sticlă"

Dia Radu
- Românii o cunosc din perioada în care, în calitate de ministru, a reformat Justiția și a inițiat reforme radicale, care au pus România pe harta Europei. Din 2009, lucrează însă la Bruxelles, unde continuă sub altă formă proiectele sale împotriva corupției. Încăpățânată, tenace, incoruptibilă, a fost desemnată cel mai activ raportor din cei 750 de membri ai Parlamentului European, fapt pentru care a și fost premiată de două ori. Am căutat-o la Bruxelles, într-o dimineață ploioasă, pentru a afla cum își începe ziua unul din cei mai harnici și respectați europarlamentari -

Pe jos, spre Parlament

- Bună dimineața, doamna Macovei. Sau mai bine să vă zic pe franțuzește? Unde vă găsește tele­fonul meu?

- Bună dimineața. Sunt la Bruxelles, mă pre­gă­team să ies pe ușă și să merg la birou.

- Locuiți la hotel când sunteți acolo?

- Nu, stau într-o garsonieră pe care am închiriat-o. M-am mutat de curând. E la două minute de mers pe jos de Parlament, într-o zonă de blocuri, unde stau mulți parlamentari și asistenți.

- Nu vă e teamă să mergeți pe jos prin oraș, după atentatele recente?

- Nu. Nu mi-a fost frică în Kosovo, unde mi-am început misiunea, învățând cum să nu calc pe mine și cum să deosebesc frunza de plastic, care e capătul unei mine de picior, de frunza adevărată. Acolo au sărit în aer colegi lângă mine. Nu putem trăi cu frică. Tocmai ca să ne apărăm democrația trebuie să trăim normal.

- Ar trebui să ne temem și noi, românii, pentru pielea noastră, când vine vorba de terorism?

- Nu trebuie să intrăm în panică, dar trebuie să fim conștienți că există o po­sibilitate reală să aibă loc atacuri teroriste și în Ro­mânia. Acum lucrez ca raportor pe proiectul de modificare a Codului Schengen, m-am zbătut să obțin măsuri de secu­ritate speciale pentru țări ca România, care nu sunt încă în acest spațiu. Și asta presupune că și noi, românii, vom face con­troale la intrare și la ieși­re, exact la fel ca în state­le Schengen, folo­sind ba­zele lor informaționale, pentru că și noi trebuie să ne apărăm cetățenii.

- Cum sunt diminețile bruxelleze, doamna Ma­covei?

- Sunt reci și ploioase, de la o vreme, dar până la urmă, vremea ajunge să fie irelevantă cât timp 99% din timp o petrec în Parlamentul European. Nici nu mai contează cum e afară. Ești într-o clădire de sticlă, în care alergi dintr-un loc în altul, de la o comisie la alta, de la voturi la ședință și de la interviuri înapoi în birou, ca să lucrezi pe legi și amendamente. Noi, în Parlament, avem tot ce ne trebuie, și cantină, și bănci, și coafor, și curățătorie, până și un Carrefour mic, numai să nu mai ieșim de acolo.(râde)

- Și mai aveți vreodată timp și pentru altceva, timp de răsfăț, doar pentru dumneavoastră?

- Când vreau un mic răsfăț, mă duc la termele lui Carol, care sunt foarte vechi, sunt naturale și refăcute acum. Mă duc seara, pentru că e deschis până la 12 noaptea și e minunat să stai pe spate în apă și să te uiți la stele. Dar se întâmplă rar, cam o dată la patru luni. În rest, mai ies seara să mănânc cu colegii, dar ajun­gem să discutăm tot treburi de serviciu, dosare, cum să facem... Până la urmă, împrietenirea și negocierea sunt puncte cheie în munca noastră aici.

- V-a fost greu să vă adaptați la sistemul ăsta de lucru? E greu să-ți faci relații la Bruxelles?

- Eu am mai lucrat în mediul internațional, am stat trei ani în Sarajevo, un an în Kosovo și, din 1993 până în 2000 și ceva, am făcut anual zeci de misiuni în viitoarele state membre ale Consiliului Europei. Nu mi-a fost greu deloc, sunt un om comunicativ, care vorbește, care se adaptează imediat. În 2009, când am ajuns aici, timp de șase luni, am băut cafele și sucuri cu toți colegii mei, ca să ne cunoaștem. Apoi am început să lucrăm, să negociem. Cine nu comunică, cine nu e sociabil și nu vorbește două-trei limbi străi­ne, nu are ce să caute aici, nu va face nimic.

- Ce înseamnă, de fapt, o negociere în Parla­mentul European?

- Înseamnă să-i convingi pe ceilalți să voteze un proiect de lege, de care te-ai ocupat personal. În timp, după ce te cunoști cu oamenii și au căpătat încre­dere în tine, poți negocia și în lift, și pe hol, poți spu­ne: "Uite, mâine am un raport privind asta, te rog mult votează cu mine". Acum, ne cam cunoaștem cine are aceleași obiective, cine are aceleași priorități și ne sus­ținem reciproc, n-avem nevoie de multe cuvinte. Pe cei mai greu de convins îi invit la un prânz sau la o cafea și vorbim mai mult. Aliații mei sunt, în princi­pal, țările nordice, cu ei îmi fac majoritățile. La ce proiecte am eu, anti-corupție, anti-fraudă, anti-conflict de interese, ce să caut în sud?

"La invitația mea, filmul «De ce eu?», al lui Tudor Giurgiu, a rulat în Parlamentul European"

- Înțeleg că azi e o dimineață tipică pentru dum­neavoastră?

- Nu chiar, de regulă plec mult mai devreme spre Parlament. Dar azi am voturi în plenară, abia la 11.30. Și aseară am stat ceva mai mult cu regizorul Tudor Giurgiu și cu actorii din filmul "De ce eu?", care a ru­lat la invitația mea, în Parlamentul European. Am chemat foarte mulți români din Belgia să-l vadă, au putut sta de vorbă cu actorii și au trecut puțin dincolo de peliculă.

- De ce ați adus la Bru­xelles acest film?

- Pentru că vorbește des­pre o întâmplare reală și tragi­că, despre cazul procurorului Pa­nait, care s-a sinucis la 29 de ani. A fost forțat să-l gă­seas­că vinovat pe procurorul Lele de la Oradea, dar s-a prins că la mijloc e o cap­cană. Procurorul Lele trebuia înlă­tu­rat din sis­tem, fiindcă deran­ja­se anche­tând actele de con­tra­bandă cu benzină pe granița cu Serbia, de care nu erau străini nici politicienii, nici SRI-ul. La final, Panait a făcut ce a crezut el că trebuie să facă, a refuzat să ancheteze un om nevinovat, dar în urma pre­siunilor care s-au făcut asupra lui, s-a sinucis. E un film care amintește că independența Justiției nu s-a câștigat ușor în România. Uneori, au fost și trage­dii pe drum.

- V-ați regăsit în lupta asta a personajului pentru o justiție curată?

- Da, am regăsit hotărârea și determinarea lui de a afla adevărul. A rezistat la toate presiunile făcute asupra lui de Procurorul General și de Ministrul Justi­ției (la putere erau atunci A. Năstase, R. Stănoiu etc). A dispus neurmărirea penală, pentru că Procurorul Lele era nevinovat. A rezistat profesional, dar nu a rezistat psihic. Aici depinde de vârsta fiecăruia, de experiență, de susținerea familiei sau a prietenilor, de structura psihică.

"Avem oameni foarte buni aici, dar avem și colegi care nu fac nimic"

- Cât timp ați fost în România Mi­nistru al Justiției, și asupra dum­nea­voastră s-au făcut presiuni. Cum e la Bruxelles? Sunt lucrurile diferite? Exis­tă și acolo interese, corupție?

- Da, mai există și aici corupție, mai există și aici aranjamente pe contracte sau presiuni. Mi se mai întâmplă să fiu amenințată, că dacă nu fac așa cum vor unii, să am grijă...Dar nu de colegii din Parlament. Toate astea se întâmplă pen­tru că lucrez mai ales pe dosare împotri­va corupției. Recent am propus, de pil­dă, crearea instituției Procurorului Eu­ro­pean, care va reduce frauda făcută cu bani europeni. Nu e vorba de o singură persoană, ci de o instituție formată din câte un procuror desemnat din trei candidați, trimiși de fiecare stat membru și de șeful lor, desemnat prin competiție deschisă. Dacă infractorii se organizează atât de bine în rețele, e timpul ca și procurorii să se or­ga­nizeze la fel.

- Mulți români spun că postul de europarla­mentar e o sinecură. Cât adevăr e la mijloc? Câți parlamentari stau degeaba?

- Și-n alte țări se spune că, atunci când ești termi­nat politic acasă, ești trimis la Bruxelles. Dar nu e neapărat așa. Aici faci politică europeană și faci lu­cruri foarte importante pentru țară. Dacă vrei să faci. Unii muncesc mult pentru că vor să muncească. Alții, foarte puțin. Salariul e însă același, de 6200 de euro net. E un salariu mare pentru România, dar nu e de zeci de mii de euro, cum spun unii. Ei iau în calcul și banii pentru asistenți, care sunt virați direct de servi­ciul financiar. E adevărat, însă, că pe vremuri, mulți par­lamentari făceau tot felul de înțelegeri cu asistenții, să le dea jumătate de salariu înapoi. Sau își angajau în cabinet soțiile și copiii adolescenți. Din 2009 este in­terzis să mai faci așa ceva. Ca să revin la întrebare, avem oameni foarte buni aici, cum sunt Adina Vălean sau Traian Ungureanu, dar avem și colegi care n-au fă­cut nimic în România și nici aici nu fac nimic. Sunt unii care nu vin niciodată, cinci ani de mandat. Nu-i poți da afară. Nu-și iau diurna, dar își iau salariul, care e constant. Puteți face și singuri un test, întrebați un eu­roparlamentar străin pe cine cunoaște el din România.

Un espresso și un bilet de avion

- Să încheiem într-o notă mai relaxată. Știu că erați pasionată de ski...

- E prima iarnă din viața mea în care nu am mers la ski. Am avut foarte mult de lucru. Mă răzbun anul viitor.

- Unde mergeți de obicei?

- Oriunde, dacă sunt pârtii roșii și negre, adică pârtii dificile. Îmi place să sar și la trambulină.

- Asta chiar nu mi-aș fi închipuit.

- În 2014, după alegerile prezidențiale, am plecat la ski în Norvegia, la un prieten care mă tot invita de mult. Erau acolo niște trambuline extraordinare, pro­fe­sioniste, și era și nocturnă, că oricum, la ei se lasă seara de la ora 14.00. Am stat nopți întregi și am sărit. Am mai și căzut, fiindcă m-am mai învârtit eu prin aer, am vrut să fac tot felul de figuri. Nu există rela­xare mai mare: să zbori deasupra munților, să sari în aer e minunat!

- Timpul trece și sunteți așteptată în plen. Vă mai întreb doar atât: dacă mâine ar trebui să renunțați la politică, v-ați începe dimineața la fel?

- Îmi place să beau un espresso tare și câteva căni de ceai de plante, pe care mi le aduc din România sau mi le comand din Provence, de la o mică fermă. Îmi place să fac un duș fierbinte și apoi imediat unul rece. Nu cred că aș schimba lucrurile astea. Dar mi-ar plă­cea să plec undeva. De pildă, în Africa sau in America de Sud. Sunt misiuni de menținere a păcii organizate de ONU, jinduiesc ca într-o zi să lucrez și eu într-una. Un espresso și un bilet de avion, cred că dimineața mea ar putea începe așa.