Răspuns pentru T.L. - Harghita, F. AS nr. 1213 - "Fiul nostru are boala Charcot-Marie-Tooth"

Redactia
Dr. MIRCEA PEIA - specialist medicină complementară și reflexoterapie - Timișoara, tel. 0256/43.18.91, 0747/22.20.24, e-mail: mirceapeia@yahoo.com

Din cele relatate de dvs. reiese că niciunul dintre medicii pe care i-ați consultat nu a gă­sit de cuviință să vă explice prove­niența și particula­ritățile bolii Char­cot-Marie-Tooth. Voi încerca să aduc eu aceste lămu­riri, în speranța unei mai bune înțelegeri a pa­tologiei cu care se confruntă fiul dvs.
Boala Charcot-Marie-Tooth este un termen mai larg pentru un grup de boli ereditare, de­terminate de degenerarea fibrelor nervoase periferice sau degene­rarea tecii de mielină, învelișul protector al acestor fibre. Acest proces patologic afectează cel mai adesea picioarele și mâinile, prin instalarea slăbiciunii muscu­lare și diminuarea volumului mus­cular (atrofie). În unele cazuri, se poate evidenția și o ușoară pier­dere a sen­sibilității. Semnele iniția­le cuprind anomalii ale picioa­relor, cum ar fi bolta plantară exage­rat de înaltă sau flectarea degetelor de la picioare, în­soțite uneori de difi­cultăți de ridicare a picioarelor.
Semnele și simptomele devin evi­dente, în perioada cuprinsă între mij­locul copilăriei și vârsta de 30 de ani, rareori putând apărea mai târziu. Simptomatologia are tendin­ța să evo­lueze lent și uneori se poate sta­biliza spontan.
În general, pentru precizarea diag­nosticului sunt necesare exami­nări clinice și neurologice, o electro­miogramă și, uneori, o biopsie de nerv de la nivelul gam­bei. În plus, pot fi făcute și teste genetice pentru diagnosticarea mai ușoară a unora dintre aceste neu­ropatii.
Din fericire, boala Charcot-Marie-Tooth nu repre­zintă o amenințare la viața pacientului. Severitatea simp­tomatologiei variază de la un caz la altul, însă anomaliile piciorului și dificultățile de mers sunt cele mai importante probleme. Doar rareori afectarea este așa marcantă, încât să necesite folosirea unui scaun cu rotile, astfel că majoritatea persoanelor cu această boală pot duce o viață activă.
În privința tratamentului, nu sunt multe de spus, nici din punctul de vedere al medicinei alopate, dar nici din perspectiva medicinei alternative. De la caz la caz, poate fi nevoie de un dispozitiv de suport pentru pi­cior, o intervenție chirurgicală ortopedică sau folosirea unor pantofi corectori pentru îmbună­tățirea mersului. Rămâne ca, în viitor, tratamentele ce constau în te­ra­pii de modificare genetică să aducă posibile rezol­vări curative în managementul bolii Charcot-Marie-Tooth. Să auzim numai de bine!


Ing. BOGDAN VICTOR - specialist în fitoterapie, reflexoterapie și bioenergie - București, tel. 021/242.67.36, 0723/74.23.98 (între orele 20-22)

"Fratele meu este chinuit de o tumoră nazală"
(Răspuns pentru DANIELA M. - Brașov, F. AS nr. 1134)


Stimată doamnă, din afirmațiile dvs. rezultă că medicina alopată și-a epuizat tot arsenalul de luptă împotriva tumorii pe care o are fratele dvs. În schimb, medicina naturistă, pe care a promovat-o ing. VALE­RIU POPA și al cărei arsenal de terapii l-a îmbogățit foarte mult, are și pentru fratele dvs. un tratament foarte eficient. (Acest tratament a redat sănătatea mai multor bolnavi de cancer, care au mulțumit în revista Formula AS nr. 735/2006, 819/2008, 828/2008, 812/2008, 903/2010, 869/2009, 923/2010, 941/2010, 990/2011, 1003/2013.)
Regim alimentar
Alimente recomandate: orez, grâu încolțit, po­rumb, portocale, linte, fasole (boabe mari - se va în­lătura pielița de la boabele de fasole, după fierbere), mazăre dulce, spanac, morcov, dovleac, castravete, sfeclă, conopidă, varză, toate produsele lactate ca lapte dulce, lapte nefiert prins, caș proaspăt fără sare, unt, smântână, brânză de vaci cu miere de albine, cașcaval fără sare - cu excepția iaurtului și a brânzei telemea, struguri, cireșe, curmale, migdale, stafide și fructe dulci (banane, piersici, pere, prune, mere Gol­den, pepene verde, miere de albine (miere vie), Apisan-Forte (3 linguri pe zi). Pentru gătit, veți folosi unt, în loc de ulei.
Alimente interzise: vită, porc, berbec, pește, bivol, pasăre, verdețuri (ceapă verde, praz, usturoi verde, ridichi, frunze de pătrunjel), păstăi de orice fel, fasole soia și produse din soia, cartofi, ciuperci, oțet, fructe acre, mere acre, prune necoapte, ananas, lamâie), băuturi alcoolice, ceai, cafea și alte băuturi, sare, ulei, fructe prea coapte (banane de culoare maro, prune foarte moi, pere), murături, ouă.
* Alimentele care nu sunt menționate în cele două grupe sunt nerecomandate pentru fratele dvs., având în vedere boala de care suferă.
* Grâul încolțit îl veți prepara conform rețetei publicate în paginile revistei Formula AS nr. 859 din 2009.
* Regimul BG1 a fost și el prezentat detaliat în același număr al revistei.
* Masajul (automasajul) are efect dacă și-l face bolnavul, și nu cel făcut de maseuri. Pentru a vă putea trimite instrucțiunile, tabelul cu zonele de masat, durata masajului pentru fiecare zonă și planșele, vă rog să-mi comunicați adresa dvs. la tel: 0723/74.23.98, între orele 20-22.
* Administrarea de Apisan-Forte - este un pre­parat apicol brevetat în România, cu un bogat con­ți­nut de acizi nucleici, care rege­ne­rează celulele bolnave și este foarte indicat în tratarea naturistă a diferitelor boli grave, cum este cea a fratelui dvs. Se ia o lingură de 35 g de Apisan-Forte, de 3 ori pe zi, timp de două luni, 2 linguri pe zi, timp de două luni, și o lingură pe zi, timp de două luni.
Rețete naturiste
* Se amestecă fagure din ceară de albine cu țuică curată și pelin pisat, până se obține un terci. Se unge locul bolnav, se acoperă cu tifon și se lasă peste noapte. Se repetă până la dispariția tumorii.
* Se iau 2 linguri de tămâie (smirnă) de calitate foarte bună și se pisează foarte fin. Separat, se iau 2 linguri de ceară de albine (curată) și se dau pe răză­toa­re. Se amestecă bine cele două ingrediente și se adaugă 6 linguri de ulei de măsline. Se pun la fiert în bain-marie, până ce devin lichide. Se ia de pe foc compoziția și se amestecă cu o spatulă de lemn până ce se răcește. Trebuie să aibă consistența unei creme de față. Dacă iese prea tare, se mai pune pe foc și se mai adaugă ulei de măsline. Se pune un strat gros din acest amestec (aproximativ 5 mm) pe locul afectat și se acoperă cu un tifon prins pe margine cu un leucoplast. Nu se umblă la acest pansament 24-48 de ore. Se îndepărtează, se aruncă, se face pauză 2 zile. Se repetă până când tumora dispare.
* Se culeg mlădițe de soc, de 2-3 cm diametru, de pe care se desprinde coaja. Cojile de soc se pun într-o oală cu 4 litri de apă, astfel încât să fie puțin acoperite, și se fierb la foc potrivit, până rămâne un litru de lichid. Se lasă la răcit cu coji cu tot, după care se strecoară. Lichidul se pune din nou la fiert, cu 250 ml ulei rafinat de floarea soarelui, 3 linguri de miere și ceară curată, cât un ou. Se fierbe totul până scade la jumătate, apoi se răcește, se strecoară prin tifon, și crema astfel obținută se păstrează în cutii de plastic, la frigider. Se unge zona afectată de 2-3 ori pe zi.
* Se administrează timp de o lună, de 3 ori pe zi, înainte de masă, câte o lingură de ulei de măsline presat la rece, cu 1,5 lin­guriță suc de usturoi proaspăt.
Aplicarea cu rigurozitate a aces­tui tratament va duce, în mod cert, la vindecarea sau amelio­rarea suferinței fratelui dv.


VASILE STANCIU - fitoterapeut, București, tel. 0724/37.32.48, 0755/77.08.50

"Caut leac pentru gută"
(Răspuns pentru ALIN - București, F. AS nr. 1211)


Boală metabolică ce rezultă dintr-un exces de acid uric în organism, ca urmare a consumului de alimente bogate în purine (carne roșie, viscere - ficat, rinichi, fudulii), consumului de bere sau de medicamente, guta afectează cu predilecție bărbații între 30-50 de ani, provocând dureri la baza degetului mare de la picior, apoi tulburări la nivelul articulațiilor proxi­male - labele picioarelor, glezne, genunchi, mâini - degete, coate, mai frecvente pe timpul nopții.
Dacă valoarea acidului uric depășește 9 mg/dl, solicitați mai multe investigații pentru a afla cauzele: predispoziție genetică, nefropatie sau boala care per­turbă sinteza purinelor - Sindromul Lesch-Nyhan, excreție scăzută datorată unei insuficiențe renale cro­nice, leucemie, hiperparatiroidism, consumul de alcool, de droguri, policitemie, anemie pernicioasă, anemie hemolitică, metabolism deficitar.
Instalarea efectivă a gutei se consideră la apogeu, când în lipsa tratamentului, acumulările de acid uric formează sub piele "tofi gutoși". Pentru scăderea nivelului de acid uric, la indicația medicului, se pot folosi: Allopurinol, Indometacin, Benzbromaronă, Zylopic, Colchicină, Probenecid, Febuxostat.
Un medicament relativ nou, aflat acum în teste, Pegloticase, transformă acidul uric într-un compus chimic mai solubil în sânge, astfel încât în câteva ore se revine la nivelul normal. Pentru a evita evoluția spre insuficiență renală, preventiv, se vor lua urmă­toa­rele măsuri: nu consumați băuturi alcoolice, țineți dietă cu aport scăzut de proteine, corectați greutatea cor­porală, nu consumați grăsimi (mezeluri, ouă, pro­duse lactate grase, untură, organe de animale tinere), alimente bogate în purine și proteine (scrumbii, he­ringi, somon, sardine), carne de rață și gâscă, pâine dulce, legume cu frunze verzi (spanac, fasole, ma­zăre), supe de pește sau carne.
În general, tratamentul cu medicamente uricofu­rice (Allopurinol-Antigutos), Indometacin etc. este eficace, dacă se respectă strict indicațiile medicale. Persoanele afectate de gută vor respecta și un regim alimentar. Timp de 6 luni/ un an, la mic dejun, prânz, cină și între mese (gustări), vor consuma anumite alimente, supe, legume, fructe și pâine.
Tratamentul naturist (foarte variat), cuprinde:
* Varianta 1: 1 litru apă plată, po­rumbar - 1 linguriță, pir - 1 linguriță, merișor - 1 linguriță, urzică vie - 1 lin­guriță, ienupăr - 1 lingură, păpădie - 2 linguri, mesteacăn frunze - 1 lingură.
* Varianta 2: 1 litru apă plată, brus­tur - 1 linguriță, mușețel - 1 linguriță, pir (rădăcină) - 1 linguriță, brândușă de toamnă - 1 linguriță, ferigă (rădăcină) - 1 linguriță, levănțică - 1 linguriță, salvie - 1 linguriță.
Notă: Se beau 3 căni pe zi, 1 lună Varianta 1, a doua lună Varianta 2, înainte de masa de prânz și seară, ultima cană la ora 22.
Atenție! O infuzie specială care produce o puter­nică diureză, eliminând toxinele din corp, se poate face numai din frunze de mesteacăn. Peste o lingură de frunze uscate mărunțite, turnați 300 ml apă fiartă, lăsați la infuzat 30 minute, strecurați, apoi adăugați un vârf de cuțit de bicarbonat de sodiu, amestecați, și beți jumătate înainte de masa de prânz și jumătate înainte de masa de seară (Varianta 3).
Notă: Evitați să atingeți tegumentele afectate, în plină criză. Riscați să declanșați dureri mai violente.
* Pe lângă regimul dietetic hipocaloric, trebuie să beți 2 litri ceai sau alte lichide zilnic, să faceți ședințe de acupunctură, reflexoterapie, tratament bal­neocli­ma­teric, să puneți pe locurile afectate cata­plasme cu argilă, varză crudă strivită, rădăcină de pătrunjel dată prin mașina de tocat, bucăți de praz strivite.
* Zilnic se vor face exerciții fizice și se va merge pe jos 2-5 km. Evitați sedentarismul.
În această afecțiune, cele mai indicate suplimente naturiste sunt: Full Motion, Total Cleanse Kidneys, Cream Clearance, Milk Thistle Phy­to­some, Total Cleanse Liver, Apă de Vichy sau alcalină, Harpa­go­phytum, Gustostop, Orthosifon, Bio Seleniu + Zinc etc.
Pentru indicații medicale mai spe­ciale vă rog să-mi trimiteți o hemoleu­cogramă ce va cuprinde nivelul acidu­lui uric seric/urinar.
Notă: Colectați întreaga urină emisă în 24 de ore, după ce aruncați primul jet, apoi păstrați recipientul la frigider.
Comunicați-mi dacă s-au făcut șe­dințe de chimio­terapie, dacă aveți poliartrită reu­matoidă, diabet, hipotiroidie sau insuficiență renală.
Înainte de analize, nu fumați, nu luați aspirină, nu beți cafea sau alcool, diuretice, Fenotiazine, Teofili­nă, Levodopa, Allopurinol, Manitol, Glucoză, Aza­tio­prină, Warfarină.
Evitați stresul!!! Evitați salicilații și vitamina C. Bolnavii care au umflături cauzate de gută pot pune, local, cataplasme cu frunze fierte de praz, 2 ore, zil­nic, seara, sau cu spumă de săpun de casă, după care se acoperă zona cu un fular de lână. De mai multe ori pe an, consumați salată de gulie crudă (cu tot cu frunze) și ulei de măsline. Are efect diuretic deosebit, dizolvant uric puternic.
Multă sănătate!