"Minunea" de pe malul Tisei
Monede bătute în cetățile grecești de la Adriatica, amfore cu ulei și vin de soi trecute, cu sudoare și cu mare băgare de seamă, peste trecătorile Carpaților, după ce au venit pe apă tocmai din îndepărtata Crimee, bijuterii uluitoare, făcute din topituri de metale ce se găsesc numai în Munții Urali, săbii celtice și relicve germanice, obiecte de podoabă demne de mari regi și preoți, toate aceste comori, complet necunoscute în România, stau ascunse printre dealurile înverzite de pe malurile Tisei, în Ucraina de azi. Râvna neîntreruptă și pasiunea unor cercetători ucraineni au scos la iveală, în ultimii ani, la Mala Kopanya, una dintre cele mai mari și mai spectaculoase cetăți din perioada expansiunii spre nord-vest de Ardeal a Marelui Regat Dac, condus de Burebista. Porniți într-acolo, în drumurile noastre pe vechi urme românești, am dat peste vestigii uimitoare ale măreției lumii dacice, la mii de kilometri distanță de Sarmizegetusa.
Puternică și independentă, ridicată pe malurile Tisei, ca să apere teritoriile celor mai îndrăznețe colonizări dacice, dar și ca să apere trecătorile din Carpații Păduroși de raidurile barbare, Mala Kopanya este - adevărat, deși greu de crezut! - cetatea cel mai bine documentată din întreaga lume dacică. Îndrăgostiți până peste cap de daci, cercetătorii ucraineni au deschis "Formulei AS" lacătele de pe un impresionant tezaur dacic: tezaurul dacilor nordici, de la Mala Kopanya.
Ofrandă pentru Cel de Sus
Sunetul înfundat al metalului lovit cu sete, în ritm sacadat, maniacal aproape, aduce a chemare la luptă. Ca și cum zeci de războinici neînfricați, din linia întâi, ar fi izbit cu sica încovoiată în scut, într-o terifiantă prevestire a sălbaticei încleștări ce urma să vină. Vântul aspru ce răvășește culmea dealului dă el însuși un aer dramatic momentului. Pletele lungi ale soldaților flutură ca niște steaguri franjurite, iar fețele lor pământii, brăzdate de sabie și cârpite de funingine, par mai fioroase chiar decât capul de lup ce șuieră îndelung deasupra tuturor, din vârful stindardului ținut cu mândrie de cel mai bătrân dintre războinici. Nimeni nu lipsește de la marele ritual. Nici femeile, îmbrăcate în ii lungi, albe, ca niște mirese, nici țâncii pe care-i țin la sân, nici bătrânii, sprijiniți în săbii, ca în niște toiege, nici tinerii călăreți din garnizoana cetății, cu caii fornăind sub ascuțimea pintenilor. Dar, mai ales, nu lipsesc eroii, eroii veniți de departe, de pe malurile Dunării, de prin părțile Bratislavei de azi, din cel mai glorios dintre războaiele dacilor lui Burebista. Picior de celt n-a mai rămas în calea lor. Boii și tauriscii, care se porniseră a prădui coloniile și cetățile nordice ale Marelui Regat, au fost făcuți una cu pământul! Cel de Sus, zeul cu chip de vultur, ce stăpânește tot ce mișcă pe pământ și prin măruntaiele sale, fusese îngăduitor cu supușii săi, iar șeful de trib ținea să-i ofere cea mai de preț ofrandă.
Zile în șir s-a făcut nevăzut: se știa că nu va reveni decât după ce va găsi cel mai frumos cerb. Un imens rug fusese pregătit încă de cu seară. În vâlvătaia focului purificator, marele comandant tocmai ce a jertfit, în fața dacilor lui, nu doar cerbul cel mândru, vânat în trecătoarea Verecke, ci și tot ce avea mai de preț asupra lui, ca luptător: spada cea grea, primită de la un mare șef de trib celt, sica de care nu se despărțea nici în somn și pelerina lungă, din blană de urs, după care oricine îi recunoștea, de la o poștă, șefia. Când focul a mistuit tot, lângă urna frumoasă de ceramică, plină de cenușă, șeful de trib își aruncă, una câte una, cu gesturi teatrale, în groapa săpată în pământul reavăn al dimineții, brățările de preț de la încheieturile mâinilor, fibulele de aur ale cămășii și catarama curelei de la brâu. La sfârșit de tot, comandantul își ia armele călite în foc și le îndoaie în patru, cu lovituri grele de baros, ca nimeni să nu se mai poată folosi, pe lumea asta, de darul oferit Celui de Sus! Lovește amarnic în sică, așa cum a lovit cu ea în celți, lovește tot mai tare și mai tare, vântul cel îndărătnic duce peste întreaga vale a Tisei vacarmul acela de arme încleștate pe care nu și-l mai poate scoate din minte, deși de la bătălia finală, a curs multă vreme pe Dunăre...
Cetatea dacilor din nord
E liniște acum pe platoul din fața porții de intrare în cetatea dacică de la Mala Kopanya. Armele au tăcut de 2000 de ani, dar din pământul sfințit de darurile dacilor se mai ridică în aer mirosul acela de ars, de ofrandă.
"La ce bun să urci până acolo? Urci un deal și vezi niște pietre, poate te mai și confundă careva cu vreun vânător de comori și dai de necazuri... Tezaurul nu e acolo. E la Ujgorod", m-au avertizat câțiva din cei cărora le-am cerut informații.
Dar numai cățărat acolo sus, pe vechile metereze de la Mala Kopanya, ai adevărata imagine a puterii Regatului Dac din vremea lui Burebista și a marilor sale ambiții de a controla centrul și nordul Europei. E o zi limpede ca și cristalul: în zare se văd, cum te uiți în jos, dealurile Sătmarului, de parcă ar fi la doar o aruncătură de băț. Într-acolo, înspre Transilvania natală, vor fi privit cu melancolie coloniștii daci, veniți să cucerească noi teritorii, să desțelenească pământuri și să găsească noi căi de comerț cu semințiile nordului. Tocmai de aceea a fost construită cetatea aceasta puternică aici, la Mala Kopanya. "Locul nu a fost ales întâmplător. Are o poziție strategică deosebită, controlează drumul nord-sud, care trece prin importantele trecători ce străbat Carpații Nordici - printre care și Pasul Verecke, așa-numita «Poartă a popoarelor». În același timp, cetatea de la Mala Kopanya controla și traficul de pe Tisa, pe care, până târziu, în Evul Mediu, sarea din zona Maramureșului istoric era transportată spre Câmpia Panonică", îmi explicase arheologul sătmărean Liviu Marta, unul dintre istoricii români care s-au implicat activ în cercetările realizate de specialiștii ucraineni, la nord de România. Așezarea, cu o suprafață de peste 3 hectare și jumătate, se află pe un deal cu pante abrupte de pe malul drept al Tisei, într-un defileu în care, ieșind spre câmpie, râul străbate ultimele culmi ale Carpaților. Sistemul de apărare al cetății de la Mala Kopanya fusese deosebit de complex, "demn de un mare centru politic, comercial și religios, aflat la fruntariile nordice ale Daciei", după cum ține să puncteze Liviu Marta. Dealul, care are pe trei laturi pante abrupte cu înălțimi de 80 de metri, a fost înconjurat de un zid imens, construit din pământ, piatră și bârne de lemn. În locurile în care este mai bine păstrat, are și acum o înălțime de aproape 3 metri și o lățime de 12. O văd cu ochii mei, în această zi superbă de primăvară și sunt fericit! O cetate în adevăratul sens al cuvântului. Sunt sus, la Mala Kopanya, în cea mai nordică cetate dacică alături de cea de la Zemplin, din Slovacia. De aici au pornit, în anul 60 înaintea erei noastre, soldații lui Burebista, în marele lor război împotriva celților!
Marea civilizație dacică
Despre cetatea de la Mala Kopanya se știa încă dinainte de 1900. În 1893, în paginile revistei "Archaeologiai Ertesito", profesorul gimnaziului de la Sevliuș, I. Mihalik, anunța descoperirea pe teritoriul comitatului Ugocea a unui rând de movile. Fără să facă săpături, el povestește despre o piatră de moară și despre niște fragmente ceramice. După o jumătate de veac, în anii '50-'60 ai secolului XX, complexul de la marginea localității Mala Kopanya (raionul Vinogradiv, regiunea Transcarpatia) atrage atenția colaboratorilor muzeului etnografic din Transcarpatia, care efectuează câteva săpături. Cetatea intră, astfel, în circuitul științific. Dar cercetarea sistematică începe cu expediția din 1977 a Universității de Stat din Ujgorod. Informații importante apar încă de la prima săpătură: e clar, de la bun început, că așezarea trebuie atribuită zonei culturale dacice din arealul carpato-dunărean. Sincronizarea descoperirilor cu evenimentele istorice importante ale zonei fixează două puncte de referință extrem de simple: Burebista și Decebal. Cel mai vechi, care ține de anii 60 înaintea erei noastre, poate fi asociat cu înfrângerea triburilor celtice și a regelui Critasiros de către Burebista, iar cel mai nou, cu declinul regatului Daciei, după moartea lui Decebal, în anii 105-106 ai erei creștine.
Mare parte din ceea ce cunoaștem despre cetatea de pe malul Tisei i se datorează profesorului ucrainean Vjaceslav Kotigorosko, de la Universitatea din Ujgorod, care, de peste 35 de ani, vară de vară, realizează săpături arheologice ce ne aduc informații noi despre viața dacilor care au trăit în zona Tisei superioare. "Profesorul Kotigorosko e ambițios din cale afară! E de apreciat cât s-a muncit acolo pentru a scoate în evidență măreția civilizației dacice din zona de nord. Ce-i drept, e și o cetate spectaculoasă, mai mare dragul să sapi: ai acolo, ca să-ți dau un exemplu, monede de argint din zona Albaniei de azi, lucru foarte exotic. Una e să găsești așa ceva la Craiova și alta e să le găsești pe Tisa! Lor li s-a părut totul foarte interesant și s-au concentrat mult de tot pe cetatea dacică de la Mala Kopanya", mi-a spus Liviu Marta. În vreme ce marile noastre cetăți dacice sunt cercetate în proporții ridicol de mici, chiar sub 10% din teritoriul lor estimat, în Ucraina avem o cetate dacică explorată pe mai bine de jumătate din suprafața sa! "Noi avem aici, în Transcarpatia, mai multe urme dacice decât urme slave! Dacă mai săpăm un pic la Mala Kopanya și mai facem câteva descoperiri precum cele din ultimii ani, am putea ajunge la concluzia că dacii au venit de aici la Sarmizegetusa, nu invers", spune, glumind, tânărul arheolog Igor Prokhnenko, asistentul profesorului Kotigorosko. Mă primește în holul rectoratului Universității din Ujgorod, într-o sâmbătă dimineața. E zi liberă, nu e țipenie de om în universitate, dar când e vorba despre daci, Igor e în stare să lase totul baltă. El va fi ghidul meu prin frumosul muzeu improvizat într-una dintre sălile de consiliu ale rectoratului. Am cele mai bune referințe despre el, mi-e plină tolba de vorbe de drag, transmise din România, de omologii săi arheologi. "E un om cu care poți vorbi zile întregi despre daci"... Igor e jovial în tot ce face. Felul lui deschis și extrem de admirativ în care vorbește despre daci, inclusiv din perspectiva comparațiilor cu slavii, din care el însuși se trage, i-au adus, nu o dată, criticile colegilor ucraineni sau ruși. "Dar arheologii fac cercetare, nu fac politică, iar unele lucruri trebuie spuse chiar așa cum sunt", spune Igor, în timp ce trecem în revistă vitrinele ce ilustrează epoca preistorică a Transcarpatiei.
Tezaurul de la Universitatea din Ujgorod
- "Dar bănuiesc că nu pentru colți de mamut te afli tu aici", zâmbește arheologul. "Așa că hai să trecem la dragii noștri daci!".
Zona dedicată civilizației dacice de la Mala Kopanya ocupă trei sferturi din muzeul Universității din Ujgorod. Igor îmi prezintă faimoasele "cești dacice", din care muzeul are o colecție absolut impresionantă. "La ce s-or fi folosit, căci de băut ceva din ele este aproape imposibil? Să fi fost folosite la iluminat, pe post de lanterne?", se întreabă Igor Prokhnenko. "Să știi că noi nu înțelegem multe dintre lucrurile pe care le-au făcut dacii. Mala Kopanya are mai mult de 5 hectare de pământ. Când cercetăm teritoriul, primul lucru e să ne gândim la cum ar arăta locul ăsta dacă ar fi locuit de noi. Iar cele mai bune zone de locuire pe care le alegem sunt, în realitate, pustii, în vreme ce dealurile sau zonele înclinate sunt locuite în mare parte. Ei acolo au construit clădiri!", spune Igor.
"La fel de impresionantă precum colecția de ceramică este cea de obiecte dacice de meșteșugărit. Marea cantitate de unelte agricole sugerează că fierarii de la Mala Kopanya produceau uneltele pentru populația agrară din cetate și din așezările deschise aflate în apropierea ei. În mai multe construcții au fost descoperite cuptoare, în preajma cărora se aflau creuzete sau turte și zgură de metal. Prezența cleștilor și a dălților nu lasă urme de îndoială că aceste clădiri au fost atelierele unor meșteri în bronz sau fier. Apoi, în interiorul fortificației, au fost descoperite și numeroase arme - lănci, săbii, săgeți, pumnale, scuturi - care certifică existența unui mare număr de luptători. Două fibule - broșe masive, de argint, par a fi însemne de rang ale elitei războinice. Standardele de viață și pretențiile elitei ce conducea cetatea sunt atestate de prezența câtorva amfore fabricate în orașele grecești de la Marea Neagră. Ele reprezintă ambalajul unor vinuri de lux, cumpărate cu bani grei și trecute cu mult efort peste Carpați".
"Dar arheologia nu e poveste, trebuie să pui mâna ca să simți istoria cu adevărat", mă convinge ghidul meu și îmi deschide vitrina cu tezaurul armelor de luptă oferite ca ofrandă Celui de Sus de către războinicii daci. Insistă să țin în mână sica dacică. "Cu sica asta au luptat strămoșii tăi daci, îți dai seama?", îmi spune însuflețit prietenul Igor.
- Igor, de unde dragul vostru, al cercetătorilor ucraineni de la Ujgorod, pentru daci?
- Păi, dacă ne uităm la istoria Transcarpatiei, vom vedea că ea nu a fost centrul a ceva niciodată. Sunt doar câteva perioade în care ea a ajuns la un nivel foarte-foarte înalt. Iar momentul în care a fost cel mai sus a fost pe vremea dacilor. Faptul că în Mala Kopanya este centrul Daciei de Nord spune totul. La Mala Kopanya a fost un puternic centru dac, asta e dovedit, iar asta e o mândrie, dar și o obligație pentru noi, ca cercetători.
Marile descoperiri: colanul unui rege dac!
Vorbesc deja de o oră cu Igor, fascinat de fascinația lui pentru daci și de felul cum mi-i descoperă: inteligenți - când vine vorba de a-i cruța pe meșteșugarii popoarelor cu care se războiesc, pentru a-i folosi și pentru a învăța de la ei - abili, când vine vorba de mânuirea sicăi, prilej cu care Igor îmi improvizează o amuzantă demonstrație de luptă, ca-n "Dacii și Romanii", ingenioși - când îmi povestește despre cum falsificau monedele romane. Monedele nu pot fi expuse în vitrine, așa că Igor mă ia deoparte, în biroul lui, și scoate de sub cheie câteva exemplare mai speciale. "Trebuie să pui mâna pe ele, dacă ai bătut atâta drum până aici!". Sunt extrem de multe monede găsite la Mala Kopanya. Nicăieri nu s-au găsit atâtea, răspândite, pur și simplu, două-trei aici, două-trei dincolo, în cetățile dacice. Varietatea lor demonstrează comerțul intens ce se desfășura în acest centru tribal din nord-vestul Daciei. Interesantă este însă descoperirea unui mare număr de monede de argint, numite de "tipul Medieșu Aurit". Asta sugerează că tipul de monedă pe care îl foloseau dacii nord-vestici, din Maramureș până în Slovacia de azi, era confecționat chiar la Mala Kopanya. "Dreptul de a bate monedă este un semn de independență politică. Ca urmare, putem aprecia că grandioasa fortificație de la Mala Kopanya a avut rolul unui important centru politic al Daciei nord-vestice, în care conducătorii zonei își băteau propria monedă".
Deși la Mala Kopanya se sapă încă din anii '50, marile descoperiri au apărut recent, în 2012, când a fost dezgropată o mare cantitate de aur dacic. Cele mai spectaculoase piese sunt fragmente dintr-un colan, două brățări și un pandantiv. După descoperirile recente din zona Munților Orăștiei, acestea reprezintă cea mai mare cantitate de piese de aur găsită într-o cetate dacică! "Este, de departe, cea mai importantă descoperire, pentru că atestă nivelul de dezvoltare a dacilor din această zonă. Colanul de aur, ale cărui fragmente păstrate au o greutate de peste 500 de grame, a avut o greutate inițială ce poate fi estimată la 2-3 kilograme!", îmi spune, la întoarcerea în țară, arheologul Liviu Marta. Atât istoricii ucraineni, cât și cei români consideră că acest colan de aur ar putea fi însemnul unui rege sau, în orice caz, al unui mare conducător sau preot dac!
Misterul mormintelor
Descoperirea la Mala Kopanya, în 2012, cu ajutorul detectorului de metale, a zeci de catarame de centuri și paftale, spade lungi, lanțuri pentru agățat săbiile de centuri, vârfuri de lance și sulițe, dar și a numeroase zăbale pentru cai, pinteni de călărie și câteva bijuterii de aur și argint a aprins imaginația cercetătorilor, căci toate indiciile sugerau existența unui cimitir dacic. Știrea se profila cu atât mai spectaculoasă, cu cât mormintele de daci lipsesc cu desăvârșire din repertoriul cercetărilor arheologice. S-a considerat că armele, podoabele și piesele de harnașament au fost culese de pe rugul funerar și au fost îngropate împreună cu oase calcinate din trupul defuncților. Sunt locuri în care un războinic și-a depus toată averea, tot ce îl definea pe el ca luptător. Din acest punct de vedere, Mala Kopanya ne spune limpede că dacii ofereau jertfe religioase.
Misterul mormintelor de daci e încă neelucidat, dar săpăturile continuă în ritmul impus de profesorul Kotigorosko, iar surprize apar la tot pasul. Până când se va săpa la fel de cu spor și la noi, așteptăm vești despre daci din Ucraina, de la Mala Kopanya.
(Mala Kopanya, Ujgorod - Ucraina)
(Autorul le mulțumește profesorilor români Taras Dațio și Vasile Marina, de la Universitatea din Ujgorod, pentru ajutorul acordat în documentarea subiectului.)