Iubirea, singurul adevăr absolut
- Ești născut în Portugalia. De ce ai ales România?
- Când am venit în România, nu m-am gândit că o să rămân. Lucram în Portugalia la o companie multinațională americană. Mi s-a propus un contract pentru un an în Arad, în vederea deschiderii unei fabrici noi. Am acceptat. Era o provocare foarte interesantă pentru mine la nivel profesional și personal. Numai că un an s-a transformat în... 11. And still counting... Mi-am dat demisia de la locul de muncă din Portugalia, pentru că nu mă mai regăseam acolo, nu mă simțeam fericit și, împreună cu noua mea familie, am ales să ne întoarcem în România. De asta iubesc viața! Totul se poate schimba în fiecare clipă.
- Noua ta familie, adică...
- Adică Alina, soția mea, și cei doi copii ai noștri. Iubirea este singurul adevăr absolut în acest univers. Importanța ei este vitală pentru oricine, indiferent că este artist, medic, inginer sau chelner. Alinei îi datorez mult din ceea ce sunt astăzi și îi voi fi etern recunoscător pentru toată răbdarea, înțelegerea și aprecierea pe care mi le-a oferit în cele mai grele momente din viața mea. Avem doi copii minunați, iubiți și foarte luminoși, care ne umplu inima de bucurie în fiecare zi. Ei și Alina sunt motivele pentru care mă simt un om fericit și împlinit. Familia mea este și va fi întotdeauna baza care mi-a redefinit viața, m-a ajutat să îmi găsesc adevărata menire.
- Muzica?
- Da, muzica. La 16 ani, am primit prima chitară acustică, dar cântam doar de plăcere, împreună cu prietenii. Decizia de a cânta la un mod profesionist a apărut abia în România, prin 2000, când am luat câteva lecții de canto la Școala Populară de Artă din Arad, timp de aproximativ un an de zile. Pur și simplu, mă simțeam incomplet. Chiar dacă, din punct de vedere financiar, nu îmi lipsea nimic, nu eram fericit, simțeam un gol imens în suflet. După primul eveniment la care am cântat, în 2011, am realizat cât de mult îmi place pe scenă, mai ales că am avut și un feedback foarte bun. Am decis să aflu cine sunt cu adevărat. După lungi discuții cu mine însumi, am ajuns la o singură concluzie: muzica și scena sunt și vor fi singurele în măsură să îmi liniștească sufletul. În acel moment, a fost simplu să aleg acest drum. Uneori, și mie mi se pare greu, dar cu multă ambiție, perseverență și o muncă infinită, visele pot deveni realitate.
- Participarea la "Vocea României" și la "X Factor" te-au ajutat în ascensiunea ta muzicală?
- Concursurile TV de acest gen sunt benefice pentru moment, îți oferă în primul rând vizibilitate națională. Asta e foarte important, pentru că anumite uși se deschid ceva mai repede. Pentru mine, "Vocea României" și "X Factor" au reprezentat un început. Dar, dacă nu aș fi muncit enorm ulterior, nimeni nu și-ar fi amintit azi că am fost acolo. Cât despre oportunități, pe acestea mi le-am creat singur.
Sempre Amalia
- Drumul în muzică implică și anumite compromisuri?
- Nu e vorba de compromisuri, mai degrabă de alegeri. Am ales și mi-am asumat o viață oarecum instabilă, pentru că am ales ca muzica să-mi fie singura sursă de venit. Am fost sfătuit de nenumărate ori să nu fac asta, dar nu cred că puteam ajunge aici, dacă mă concentram pe mai multe obiective. Am făcut și fac multe sacrificii personale pentru a reuși tot ceea ce îmi propun la nivel profesional. Dar voi reuși, oricât de mult va dura!
- Locuiești în Arad, dar străbați, cântând, toată țara. Crezi că există, în România, un complex al provinciei, în muzică?
- Cred că există un complex al provinciei în mai multe domenii, nu doar în muzică, dar la fel cred că totul depinde de ce vrei să faci și, mai ales, de cum vrei să faci. Simt că ceea ce vreau eu să fac în viața mea nu implică să mă mut în alt oraș. Așa că o să îmi gestionez cariera ca să pot locui unde sunt acum, unde sunt copiii mei. Ăsta e cel mai important lucru. Nu am ambiții nemăsurabile, știu exact ce vreau și ce mă face fericit, așa că sunt sigur că îmi voi putea îndeplini obiectivele în carieră, chiar locuind aici, în Arad. Și mai cred că oamenii de care te înconjori pot avea o influență pozitivă în evoluția carierei tale, dar la fel cred și că oameni frumoși poți găsi indiferent unde locuiești.
- Ce pregătești acum, muzical vorbind?
- Pe plan muzical, vreau să promovez cultura portugheză, atât în România, cât și în străinătate, în Europa. Am un proiect ce se desfășoară pe durata a trei ani de zile, intitulat "Alma No Fado". Primul spectacol a fost la Arad, iar în urma lui a fost lansat un album de muzică live, un DVD cu întregul spectacol, precum și un video de prezentare. Am lansat un videoclip pentru una dintre cele zece piese de pe album, iar în octombrie, 2015, am avut un turneu național, în șapte orașe din țară. De asemenea, avem deja în producție un film documentar, pe care l-am început anul trecut, care va participa la câteva concursuri de film.
- Tocmai te pregătești de cel de-al doilea Turneu național de muzică fado: "SEMPRE AMALIA". Pentru o anumită generație de iubitori ai muzicii fado, aceasta se identifică, într-adevăr, cu Amalia Rodrigues. De ce turneul pe care ți l-ai propus pentru acest an este un tribut adus ei?
- Amalia Rodrigues a fost și este iubită de publicul românesc pentru concertele susținute la Festivalul "Cerbul de Aur" de la Brașov (1968, 1969) și la Sala Palatului în București, de mai multe ori. A fost un om extraordinar, cu o sensibilitate unică, o femeie plină de iubire, cu un suflet simplu și cald. A arătat lumii întregi acest gen muzical al nostru, fado, și a dus, astfel, numele Portugaliei la un nivel înalt, cum foarte puțini au reușit. Am ales să-i ofer un tribut aici, în România, pentru că o iubesc și pentru că publicul românesc mi-a cerut să fac acest lucru. Turneul dedicat Amaliei Rodrigues este un proiect complex, riscant, dar pentru care sunt pregătit, pentru că merită. Este dorința mea de a putea oferi românilor o experiență unică, diferită de tot ce s-a văzut până acum în acest gen muzical. Vreau să prezint cultura portugheză într-un mod pur. Românii au ocazia să devină co-organizatori ai acestui turneu, pentru ca el să se poată desfășura începând din primăvara aceasta. Am demarat o campanie de strângere de fonduri, și fiecare persoană poate contribui cu ce sumă dorește. Proiectul este mult mai mare, conceput pe o durată de trei ani și, dacă Dumnezeu ne va ajuta, va fi unul extraordinar, cu o mulțime de surprize. Asta, pentru că nu duc lipsă de idei, iar ambițiile mele sunt pe măsură. Începem deocamdată cu șapte spectacole în șapte orașe mari din România.
Fado, adică muzica sufletului
- E muzica fado un mod de a arăta lumii că și prin viață, și prin durere sau tristețe se poate trece cântând, zâmbind (chiar dacă amar!)? Asta să însemne, de fapt, fado? Destin?
- De obicei, definesc fado ca o melancolie veselă, în sensul în care se scrie și se cântă mult despre dor, lipsuri, durere, dar și despre mare, patrie și bucurie. Fado este muzica sufletului, nu se înțelege, nici nu se explică, doar se întâmplă! Așa spunea Amalia Rodrigues, și cred și eu asta. Personal, simt o stare de exuberanță și o dorință imensă de a transmite sentimente puternice prin intermediul muzicii fado.
- Muzica fado se cântă pe străzi și în taverne, face parte din viața de zi cu zi a portughezilor. Nu i se știrbește din valoare, din autenticitate, aducând-o pe scenă, mai ales în condițiile erei tehnologice actuale?
- Muzica fado a evoluat mult, și astăzi vedem marile artiste portugheze, precum Mariza, Ana Moura sau Carminho, folosind instrumente noi față de cele două tradiționale muzicii fado, chitara portugheză și chitara clasică. Dar, în esență, a rămas un gen aparte, fidel naturii sale primare: un cântec al Lisabonei și al Portugaliei, un cântec despre iubire, mare și viață, dornic să fie mai mult decât un simbol al identității Portugaliei, recunoscut în țară și peste hotare.
Îmi place mult limba română
- Regăsești în fado și ceva din copilăria ta?
- Eu provin dintr-o familie simplă, tata este lăcătuș și mama casnică. Am crescut într-un cartier liniștit din Lisabona și am avut o tinerețe cât se poate de simplă și obișnuită. Vacanțele le-am petrecut la țară, în fiecare an, și erau tot timpul un moment foarte așteptat, pentru că întâlneam prieteni pe care îi vedeam doar o dată pe an și era o mare bucurie. Îmi amintesc cu drag de activitățile sportive din tinerețea mea, mai ales cele de natație și fotbal de sală, pe care le-am făcut la un nivel de semi-performanță. Am un frate cu trei ani și jumătate mai tânăr, care a urmat meseria tatălui nostru și astăzi lucrează împreună cu el, la atelier.
- Ce înseamnă România pentru tine?
- România e acasă. Este locul unde am aflat cine sunt și ce vreau pentru mine în această viață.
- Vorbești foarte bine limba română. A fost greu s-o înveți?
- Am început să învăț limba română din prima zi în care am ajuns aici. Mi-a plăcut foarte mult. Lucram într-o instituție cu români și mi s-a părut corect să învăț și să le vorbesc în limba lor. Aproximativ într-un an, un an și jumătate, am ajuns să înțeleg, să scriu și să vorbesc în limba română, la nivel conversațional. Mi-a plăcut și pentru că este o limbă latină, la fel ca portugheza. În special când citesc găsesc multe elemente comune. Adevărul este că am o pasiune pentru a învăța limbi străine. Am lucrat și în țările arabe și am avut ocazia să învăț limba arabă. Dacă aș fi stat mai mult, cred că ajungeam să o vorbesc bine. Din această pasiune, momentan am ajuns să vorbesc cât de cât corect în română, franceză, engleză și spaniolă.
- Cum arată viața ta atunci când nu ești pe scenă?
- În afara scenei, sunt un om cât se poate de obișnuit, în primul rând un tată dedicat și iubitor. Sunt un optimist convins, care crede cu tărie în ceea ce simte că este destinul lui. Tot timpul mi-am dorit să ajut oamenii, iar de când am hotărât să trăiesc făcând ce îmi place, după ce am pornit pe drumul acesta muzical, am făcut câteva turnee de spectacole caritabile în țară. Am considerat că, dacă imaginea și muzica mea pot să ajute la strângerea de fonduri, nu văd nici un motiv pentru care aș refuza să particip.
Foto: arhiva personală Ricardo Caria