TRAIAN UNGUREANU - europarlamentar - "Există o criză de oameni, cu care se confruntă toate instituțiile din România"

Inconfundabil ca jurnalist, încă de pe vremea când activa la BBC sau la diferite gazete din România, eurodeputatul PNL Traian Radu Un­gureanu a devenit, în ultimii ani, o voce distinctă la pupitrele Parlamentului European, în contrast cu conformismul majorității colegilor săi. "E o plăcere să-l asculți când ia cuvântul", ne-au spus mai mulți din­tre cei care au asistat la ședințele de plen din ca­pitala Belgiei. Înregimentarea politică nu l-a schim­bat. A rămas la fel: provocator, ascuțit la minte și in­tuitiv. Nu se ferește de cuvinte, nici când e vorba de par­tidul său, nici când ajunge la rivali, nici când dis­cută despre tehnocrați, nici când se referă la "grei" ca Putin sau Erdogan. Navetist, de ani buni deja, pe axa București - Bruxelles - Londra, Traian Radu Ungu­rea­nu rămâne un reper critic atât al realității ro­mânești, cât și al celei europene.

"DNA are o cauză legală și utilă public, dar nu mi se pare că se poate justifica în legătură cu arestări făcute chiar la începutul campaniei electorale!"

- Domnule Ungureanu, suntem la 6 luni de la pro­testele de după tragedia din clubul Colectiv, când s-a cerut, imperativ, în stradă, o resetare a sistemului. Par­tidele au promis să se primenească. Acum, în pli­nă campanie pentru locale, vedem o înghesuială de personaje cu probleme penale, multe cu șanse mari să câștige...

- Se poate spune că niciodată situația politică nu a fost mai proastă în România. Totuși, nimic nou sub soare. Sunt candidați care, în parte, au probleme de natură penală, dar unii dintre ei s-au dovedit primari foarte buni, cum e cazul lui George Scripcaru, la Bra­șov. Din păcate, adevărul este că Direcția Națională An­ticorupție folosește o cauză absolut justificată, le­gală și, desigur, utilă public, în scopuri politice, totuși, mie nu mi se pare că DNA se poate justifica în legă­tură cu arestări care se puteau face acum 6 sau 8 luni și care s-au făcut, ca din întâmplare, exact la începutul cam­paniei electorale. Iertați-mă, dar chiar dacă coși cu alb pe alb, cusătura se vede! Avem și hoți, avem și poli­ti­cieni buni ca primari, dar avem și procurori care ar tre­bui să mai reflecteze la ceea ce fac.

- Ce să mai înțeleagă, atunci, alegătorul, din toată această harababură?

- Oamenii sunt adesea subestimați. Ei înțeleg ce se în­tâmplă și au învățat, pe drept cuvânt, să se țină deo­parte. Mă aștept la un absenteism ridicat la alegeri, pe care nu l-aș pune doar pe seama politicienilor. E o ne­mulțumire față de sistem, în general. Ați amintit de Colectiv, dar e vorba și de ce se întâmplă pe un teren de fotbal sau într-un spital. E o oboseală, dacă nu chiar o resemnare, în fața unei țări care continuă să meargă prost.

- O resemnare totuși greu de înțeles, când vezi că PSD are ca președinte un politician condamnat și că fostul premier, și el cercetat în justiție, trage sfori pentru a fi președinte al Camerei Deputaților... În cazul ăsta, resemnarea pare un suicid...

- Dumneavoastră la ce v-ați așteptat, ca strada să strige "Vrem A+B!", iar deodată lumea să se despice în două și de acolo să apară A și B? Nu, asta e nerealist. Pe de altă parte, vă atrag atenția, cu tot respectul, că există o diferență, până și în politica românească. O spun fără pic de jenă: partidul din care fac parte, care are destule bube în cap, pe spinare și pe picioare, este diferit, atât cât e diferit, de PSD. PNL e singurul partid dinspre care a pornit un semnal înspre stradă. Nu e o conversație între surzi. Strada vrea multe, partidul nos­tru nu s-a priceput să facă tot ce vrea strada, dar asta nu înseamnă că nu aude.

"Societatea civilă e naivă, dacă nu extrem de naivă!"

- De ce nu a reușit societatea civilă să se or­ga­ni­zeze, să vină cu o alternativă? Acest an tampon între guvernarea Ponta și alegerile generale putea fi un bun prilej ca să vedem fețe proaspete, oneste, la ale­geri.

- Pentru că societatea civilă e naivă, dacă nu ex­trem de naivă! Își poartă cu glorie insigna în piept, dar asta nu o face cu nimic mai bună. Ea e datoare să se profesionalizeze, și asta înseamnă nu doar să știi să faci seminarii și să dai interviuri ceva mai savante decât cel pe care vi-l dau eu acum, înseamnă să înveți administrație, să vezi pe ce resorturi economice și politice se sprijină țara, de 27 de ani, și să accepți rea­litatea. Dacă te postezi doar ca idealist, revoluționar, și urli că totul e prost alcătuit, sigur, o să faci zgomot, dar asta nu va îmbunătăți cu nimic situația.

- Partidul din care faceți parte, PNL, a fost, la rân­dul său, foarte ezitant când a venit vorba să-și de­semneze candidatul pentru primăria generală a Capitalei. Cum explicați?

- E o criză de oameni pe care o trăiesc toate ins­tituțiile din România, inclusiv ONG-urile, inclusiv presa, inclusiv instituțiile de cultură, toată lumea dă din colț în colț să găsească o valoare, un candidat, în cazul de față. La noi au fost, într-adevăr, greșeli, e o prostie să negi că s-au produs greșeli, dar greșelile au fost recunoscute și, atât cât s-a putut, reparate. E, pur și simplu, criză de oameni!

"Premierul Cioloș nu a dezamăgit"

- Noul guvern aflat la conducerea României a fost ales tocmai pe criterii de performanță. Cum se văd de la Bruxelles realizările lui? Valul de demisii din ultima lună ridică semne de întrebare.

- Ce s-a văzut de la Bruxelles este că în România, în urma unei traume sociale de mari proporții, cum a fost tragedia de la Colectiv, sistemul politic s-a dat deoparte și a lăsat locul unui sistem neutru, unui sistem tehnocrat. Dacă mă refer la persoana premierului Da­cian Cioloș, nu aș spune că el a dezamăgit. S-a în­tâmplat altceva: un corp de tehnicieni care au fost aduși pentru a asigura conducerea ministerelor a aflat, des­tul de repede, exact ce vorbeam mai înainte: anu­me, că realitatea e mult mai complexă, mai con­tra­dic­torie și deseori imposibilă, altfel decât se vede din afară. Sunt deja patru miniștri care au aflat, izbindu-se cu capul din plin, că realitatea e un lucru foarte dur. Una e să faci politică de cabinet la Bruxelles sau la București, și alta e să conduci un minister format din o grămadă de oameni și să vezi că ai de-a face cu pro­bleme care vin peste tine deodată și din toate părțile. Să conduci un minister e un lucru foarte greu și, iată, puțini reușesc să-l facă bine.

- Ce se distinge bun, după cele șase luni de gu­vern Cioloș?

- Putem rămâne cu o grămadă de lucruri bune. Politica e un proces de învățare permanentă. Totul e să aibă și cine să învețe. Bunăoară, putem rămâne cu ideea că există, în terminologia pe care o folosim, mult aer. Ne-am agățat, și de data asta, de un termen: teh­no­crat. Nu e un termen-miracol. E, ca orice termen folosit în politică, o noțiune cu limite. Nu trebuie nici să ne bucure eventuala plecare a tehnocraților, nu trebuie nici să-i jelim. Noi nu avem nevoie de mai puțină po­litică și de mai mulți tehnocrați, avem nevoie de po­litică mai bună, de politicieni care știu să facă politică mai bine. Adică, dacă sunt primari sau miniștri, să știe administrație.

"Uniunea Europeană a ajuns să plătească haraci premierului turc Erdogan"

- Nu doar agenda politică internă a României este înfierbântată, ci și situația internațională. Valu­rile de imigranți musulmani au împărțit Europa în două: cei care fac apel la umanitate și cei care, în contextul atentatelor de la Paris și Bruxelles, cer o Europă mai fermă și mai pragmatică.

- Uniunea Europeană tocmai a ajuns în situația de a cumpăra răgaz, plătind, pur și simplu, tribut sau haraci - cum îi spuneau otomanii - celui care își per­mite să șantajeze Europa la gurile Bosforului, pre­mierul turc Recep Erdogan. Erdogan a avut o pro­punere simplă: dacă îmi dați 3 miliarde și apoi alte 3 miliarde de euro și dacă ridicați vizele de intrare pentru cetățenii turci, atunci țin robinetul închis. Dacă nu, dau drumul la refugiați. Asta ne spune multe despre UE, care nu a fost în stare să găsească soluții pentru pro­priile probleme.

- Problema refugiaților favorizează ascensiunea extremei drepte europene, care câștigă bătălii peste tot. Euroscepticismul e în creștere. Încotro se în­dreaptă Europa?

- Aș începe cu o observație: trebuie să fim foarte prudenți când punem etichete. "Extrema dreaptă" e o eti­chetă foarte comodă, pentru că ea desemnează vino­vatul de care avem nevoie și care ne e util. Politicienii care se plâng de ascensiunea extremei drepte ar trebui să recunoască, mai întâi, că tocmai ei sunt cauza aces­tei tulburări. Extrema dreaptă nu putea să con­du­că la alegerile locale din Franța, să fie în pragul pre­ședinției în Austria sau să câștige, cine știe, pre­ședinția Sta­telor Unite, dacă un public enorm, alcătuit din oa­meni în carne și oase, nu s-ar fi revoltat, de mult timp deja, împotriva politicii actuale. Multe partide s-au adunat la centru, și-au pierdut identitatea. În tot acest timp, publicul lor a fost supus unui program, după mine inacceptabil, de reeducare în masă. Astăzi ne pier­dem timpul discutând despre ce e voie și ce nu e voie să spu­nem în societate, ce e corect și ce nu e co­rect. Deo­da­tă, toată lumea e rasistă sau potențial rasistă, avem so­cietăți care inventează în fiecare zi alte și alte vic­ti­me. Politicienii și-au imaginat că societățile sunt pre­gătite să înghită orice și oricât. De aici as­cen­siunea ex­tremelor. Politicienii trebuie să înțeleagă că sunt autorii acestei situații grave.

"Cea mai mare amenințare e Rusia"

- Care credeți că sunt, de fapt, amenințările reale și grave la adresa Europei în acest moment?

- În primul rând, Rusia! E o amenințare cu atât mai mare, cu cât nucleul vest-european care conduce UE refuză să înțeleagă că Europa are și Est și că Estul Europei e o parte la fel de importantă ca Vestul. Atâta vreme cât Estul e tratat - nu indiferent, dar, cumva, cu presupoziția că trebuie să accepte și interesele Rusiei, în zona asta nu va fi liniște și toată Europa va fi pusă în pericol. A doua amenințare e de ordin intern, cul­tu­ral, e vorba de absorbția a milioane de migranți, în majoritate musulmani, care riscă să producă perturbări grave în inima societăților occidentale.

- Cum ar trebui să ne apărăm de aceste ame­nin­țări?

- O să vă spun ce se putea face. Trebuia ca, în frunte cu liderii politici, societățile să-și reafirme iden­titatea. Să nu ne fie rușine să spunem că suntem euro­peni, că suntem creștini, suntem români, suntem un­guri, suntem belgieni. Apoi, să se pună capăt unei cul­turi politice timorate care propune, la nesfârșit, o to­le­ranță care se transformă în inamicul unor societăți care cred că în acest fel sunt virtuoase. Nu poți să hrănești în continuare, cu bugete uriașe, asistați social, nu poți să închizi ochii la niște ghetouri ostile, implantate în toate marile orașe occidentale, și care trec rapid la suspendarea legii. Asta se putea face, și sper că se mai poate face încă, sigur, într-o ploaie de reproșuri și hui­duieli și dezaprobări din partea campionilor virtuții. În joc e, însă, ce se va întâmpla cu societățile noastre și cu cele de după noi, repede, foarte curând și, posibil, ireversibil.

- În contextul existenței reale a unui pericol ru­sesc, considerați că România îl gestionează printr-un discurs diplomatic clar?

- România nu-și găsește vocea de discuție cu Ru­sia, pentru că nu a avut-o niciodată. Diplomația noas­tră e prizoniera unei absențe pe care a început să o con­si­dere un atu. Ne-am obișnuit prea mult să facem o po­li­­tică externă și o diplomație pasive și un joc de aș­tep­ta­re care spune, în esență, "Lasă, că trece și asta!". Vor­besc aici și de relațiile cu Rusia, și de rela­țiile cu Uni­­unea Europeană, pe tema cotelor de refugiați. Sigur că, până la urmă, și ăsta e un joc, dar e un joc care nu ne pregătește cu nimic pentru momentul când va trebui să facem, cu adevărat, ceva, când va depinde totul de noi.