Un farmacist de modă veche: ION BOBARU - "Noi nu vindem iluzii deșarte"

Florentin Popa
- Îl cunoașteți din faimoasele sale "rețete" farmaceutice, publicate în paginile "Formulei AS". Dar ele nu reprezintă nici pe departe tezaurul in­tegral aflat în stăpânirea "ciudatului" farmacist brăilean, care se încăpă­țânează să fabrice medicamente de excepție cu ingrediente crescute în curtea casei, folosind o mașinărie și rețete străvechi, moștenite de la un bătrân și celebru "spițer" german. Date din "mână în mână" printre re­dac­torii revistei "Formula AS", ne-am gândit că ar fi de mare folos să le cunoașteți și dvs., pentru a avea acces la o sursă de sănătate eficientă și sigură. Vă invităm, așadar, în laboratorul Farmaciei "Faltis" din Brăila, unde se nasc medicamentele d-lui farmacist Bobaru -

L-am găsit în superba grădină din spatele far­maciei, printre flori și plante de leac, aco­lo unde îi e drag să-și înceapă fiecare zi.

- D-le farmacist Bobaru, înainte de a vă ruga să le recomandați cititorilor noștri me­di­camentele pe care le faceți, mă simt dator să vă spun că localul în care lu­crați este istorie vie, un muzeu de acum o sută de ani.

- Într-adevăr, clădirea care adăpos­tește farmacia este un adevărat muzeu viu. De altfel, e înregistrată ca monu­ment istoric de patrimoniu. Am preluat Far­macia Faltis în 1985, dar clădirea am renovat-o total abia în 2013, când am avut suficienți bani și după ce am făcut rost de planurile originale, fără de care nu puteam lua aprobarea să demarăm lucrările. Mă bucur că am reușit s-o refacem întocmai cum a fost odinioară și, mai ales, să-i redăm funcționalitatea. Azi, ea este un monument arhitec­tural și o mândrie a Brăilei. Chiar și masa de laborator pe care lucrăm e cea folosită de Faltis, iar materiile prime și prepa­ra­tele farmaceutice le păstrăm în reci­piente de epocă, din sticlă colorată. Medicamentele noas­tre naturale sunt etichetate ca pe vremuri și depozitate în dulapurile vechi găsite în casă, care au fost restaurate cu mare migală. În plus, am reușit să restaurăm și câteva uti­laje folosite de Faltis, în far­macia lui, acum mai bine de 100 de ani, printre care și celebra mașină de pas­tilat Eureka, adusă de el din America, în 1911.

- Remediile dvs. farmaceutice sunt realizate du­pă rețete foarte vechi. Unde le-ați descoperit?

- Pentru obținerea medicamentelor trebuie res­pec­tate anumite norme care sunt prevăzute în farma­co­peile naționale și, mai nou, în Farmacopeea Euro­peană. Tot un brăilean, farmacistul Hepites, a scris prima farmacopee din România, în 1862. Au apărut 10 ediții de atunci, eu le am pe toate în colecție și m-au inspirat foarte mult în munca mea de farmacist. Două medicamente le prepar după rețetele din Ediția I a Farmacopeei Române, apărută acum mai bine de 150 de ani: trochiștii bucofaringieni (străbunicii pas­tilelor de supt), recomandați în diferite afecțiuni ale gâtului, și spirtul de oase. Pe vremea lui Faltis, spir­tul de oase se prepara în cantități mari, din cauza fap­tului că mulți pescari brăileni sufereau de reumatism. La cererea brăilenilor mai în vârstă, am căutat manu­scri­sele vechilor rețete ale lui Faltis și am descoperit compoziția spirtului contra durerilor de oase, care are mare succes printre cei ce-l folosesc - aproape că nu reușesc să produc atât spirt de oase câte cereri am! După aceleași rețete vechi prepar și vinurile te­ra­peu­tice, bazele pentru unguente (cu lanolină, butir de cacao sau unt de balenă), tincturile, extractele moi și multe altele.

- În spatele farmaciei aveți o adevărată junglă de plante. E sursa dvs. pentru medicamente?

- O parte dintre plantele medicinale le plantăm chiar aici, în grădina proprie. Ieri am terminat de recol­tat saschiul, acum e rândul iederei, căreia i se spune în popor și "antinevralgicul verde", fiind indi­cată în orice fel de dureri. Eu o folosesc la pre­pararea unui sirop pe care-l recomand în afecțiunile respi­ra­torii și pulmonare, deoarece curăță foarte bine bron­hiile de spută și ușu­rea­ză respirația. Cât pri­veș­te saschiul, eu con­­si­der că este, de de­par­te, cea mai impor­tan­tă plantă medicinală, pen­tru că are efecte curative asupra organelor noastre vitale: inima și creierul. Pre­­paratele din saschiu (vin, tinctură, ceai) sunt tonice cardiace și au efecte bene­fice asupra vaselor sangui­ne, fiind recomandate în hipertensiunea arterială și în insuficiența pe­riferică (boli oculare, hemo­roizi, va­rice etc.). La nivel cerebral, vincamina din sas­chiu crește debitul de sânge în vasele capilare, previne ateroscleroza, congestia ce­re­brală și ajută la oxige­narea creierului, deci este un remediu prețios pentru migrene, ischemie cere­bra­lă, sechele ale accidentelor vasculare cerebrale, ame­țeli, dificultăți de concen­trare, pierderea me­mo­riei. De asemenea, previne boa­la Alzheimer. O altă sub­stanță activă din saschiu - vincristina - are proprietăți curative demonstrate în leucemia acută. Dar să ne întoarcem la discuția noas­tră... Celelalte plante de care avem nevoie pentru preparate le culegem din flora spontană: socul, ci­coarea, păpădia, măceșul, păducelul, cătina, lumână­rica, coada-șoricelului, cim­­­­brișorul de câmp etc. De obi­cei, plec cu prietenii mei pes­te Dunăre, în Balta Brăilei, și venim cu de­sagii plini de plante tămăduitoare! Am mare no­roc să fiu înconjurat de oa­meni foarte inimoși, care mă ajută în tot ce fac. Iar eu, în schimb, mă îngrijesc de sănă­tatea lor! Acum trei săptă­mâni, spre exemplu, am cules muguri de plop negru. Apoi am mai făcut un drum, să adunăm frunze de păpă­die. Săptămâna trecută am re­col­tat florile de liliac care sunt apreciate mai mult pen­tru parfumul lor suav, dar puțină lume știe că ceaiul din flori de liliac și flori de lavandă, în părți egale, este un excelent somnifer natu­ral! Sau că ceaiul din scoarță de liliac este un remediu ideal pentru viermii intestinali și un anti­diareic foarte bun...
Un alt ingredient natural pe care-l folosesc în foarte multe preparate e scoar­ța de salcie, numită în popor "as­pirină naturală". Abia am recol­tat-o, încă o țin întinsă în pod, la uscat. Din amestecul de scoarță de salcie, flori de tei și flori de soc se prepară un ceai foarte bun pentru problemele care apar iarna - gripe, viroze respiratorii, răceli. Am făcut deja extracte moi din scoarță de salcie și muguri de plop negru (pro­polis vegetal) - o combinație recoman­dată în creș­terea imunității înaintea sezonului rece. Trebuie să gândim me­reu în perspectivă, indiferent în ce se­zon suntem, ca să avem materie primă pentru tot restul anului. De când a venit căldura, nu mai am timp de stat. Săptămâna viitoare voi pleca în Munții Vrancei, la recoltat flori de soc, iar luna iunie va fi extrem de aglomerată, pentru că apar multe plante prețioase: sunătoarea, măghiranul, roinița, menta și altele. Iar acest proces continuă tot cursul anului; nu e vreo lună în care să n-avem de recoltat câte ceva din na­tură. Esențial este să prindem momentul optim de recoltare, când plantele sunt pline de principii active. Și pentru că tot vorbesc despre programul meu, aș vrea să fac o precizare care-i privește și pe cititorii revistei "For­mula AS". Eu respect foarte mult omul ­suferind. Știu că oricine vrea să scape repede de chin și de problemele de sănătate cu care se confruntă. Însă, după cum e lesne de dedus, uneori nu pot fi con­­tactat la telefon, pentru că nu am semnal prin locu­rile unde ajung în căutarea plantelor medicinale și nu pot fi prezent chiar în fiecare zi la farmacie. Oamenii vor să vorbească cu mine, să le dau sfaturi compe­tente, dar trebuie să înțeleagă că absența mea e oare­cum motivată: recoltarea plantelor și procesa­rea lor nu pot fi întârziate. Vreau ca preparatele noas­tre să aibă eficiență maximă, nu fac compromisuri când e vorba de calitate!

- Cum se explică excepționalitatea preparatelor dvs.? Ce au ele diferit față de medicamentele fa­bricate industrial?

- Preparatele farmaceutice realizate la Faltis sunt de tip manufactură, iar ca materie primă folosim plan­te medicinale proaspete, selectate cu grijă. Rețe­tele tradiționale pe care le aplicăm au o istorie, sunt folosite de cel puțin 50 de ani, deci au eficiență dove­dită. Efectul terapeutic se instalează mai lent, însă acționează mereu asupra cau­ze­lor suferinței, nu combat doar simp­tomele neplăcute și, foarte impor­tant, nu au efecte secundare nocive. De asta lu­mea le-a apreciat efectele curative și a căpătat încredere în produsele noastre! Practic, nu conțin nimic în plus. Doar substanțele din care sunt fabricate dife­ră. În timp ce medicamentele sunt făcute din substanțe obținute prin sinteză chi­mică, preparatele noastre sunt reali­zate din substanțe naturale, extrase din plan­te medicinale. Principiile active din plan­te sunt mai bine tolerate de orga­nis­mul uman și au reacții adverse minore față de medicamentele de sinteză. Re­zul­tatele obținute în tratament vorbesc de la sine.

- Și procesul de fabricație pare com­plet diferit...

- Da, cele mai multe medicamente le producem manual, după rețete vechi, sub diferite forme farma­ceutice: ceaiuri sim­ple sau complexe, soluții, siro­puri, tincturi, loțiuni, creme, unguente, supozitoare sau ovule. Aici, de exemplu (îmi arată un mojar mare, din porțelan alb - n. a.), pre­parăm crema împotriva celulitei. Am lăsat-o de ieri până azi, cum lasă gos­podinele aluatul la dospit, ca să pătrundă sub­stanțele active din plante în crema de bază. Acum o amestecăm iar, la mână, până ce capătă consistența pe care-o dorim. În beci avem multe recipiente cu tincturi și extracte din plante, care trebuie îngrijite cu atenție până ajung pe masa de laborator: le agităm zilnic, le măsurăm concentrațiile, iar când sunt gata, le filtrăm și le păstrăm la întuneric, în recipiente colorate, închise ermetic, ca să nu-și piardă efectele terapeutice. Când un client are nevoie de o formulă specială, i-o preparăm pe loc! Eu nu tratez boli, ci bolnavi. Cu o singură plantă medicinală nu se pot rezolva problemele complexe ale unui om suferind. Îmi pun întreaga experiență în conceperea unei for­mule eficiente, indiferent câte plante medicinale folosesc la prepararea ei.

- Ca o încununare a dialogului nostru, vă rog să ne recomandați câteva dintre remediile dvs. na­tu­rale care ne pot fi de folos în această perioadă de apropiere a verii.

- Pentru astenie, avem un sirop energizant pe bază de ex­tract fluid din ginkgo biloba, saschiu, ginseng și pulbere de tescovină, combinat cu miere de albine. Pentru că în curând în­cepe perioada examenelor, le re­comand acest sirop tuturor ele­vilor și studenților care au mult de învățat și se confruntă cu di­ficultăți de concentrare.
* Formele ușoare de depre­sie pot fi combătute cu un ames­tec de tincturi din ginseng, sas­chiu și rozmarin.
* O mare problemă pentru oameni o reprezintă insomnia. Ea poate avea cauze externe, precum stre­sul, epuizarea fizică și intelectuală, necazurile și neajunsurile cotidiene. Acest tip de insomnie se tra­tează cu ceaiul din flori de liliac și flori de lavandă despre care am vorbit mai devreme, ori cu o com­binație de tincturi din plante bogate în uleiuri volatile: levănțică, melisă, iasomie și liliac. * Pentru insom­nia cronică recomand siropul hipnagogic, dar numai după o discuție amănunțită cu cel suferind, pentru că poate avea contraindicații la unele per­soane.
* Tulburările digestive care apar în această peri­oadă se tratează cu ceaiuri și siropuri pe bază de mentă, roiniță, gălbenele, coada-șoricelului.
* Pentru combaterea alergiilor sezoniere avem preparatele farmaceutice obținute din pan­seluțe, urzică, păpădie și rozmarin.
* Pentru creșterea imunității recomandăm capsule cu muguri de plop negru, măceșe și se­mințe de stru­guri roșii.
Toate aceste preparate le avem pe stoc și pot fi comandate la Farmacia Faltis.

- Din câte știm, preparați și diverse elixiruri pen­tru frumusețe. Care dintre acestea sunt cele mai apre­ciate de doamne?

- Farmacia Faltis are în portofoliu o gamă largă de preparate cosmetice, dermatocosmetice și der­ma­tologice, pentru între­ținerea și tratarea tenului. Avanta­jul cremelor noas­tre constă în faptul că se pre­pară în loturi mici, ne­fiind nevoie de conservanți și stabilizatori - factori im­portanți în apariția eventua­lelor reacții alergice. Ter­me­nul de valabilitate al cremelor noastre este de șase luni de la data pre­parării sau 30 de zile de la data deschiderii amba­lajului. Iată câteva din cele mai solicitate preparate:
Crema de față U (pen­tru ten uscat) este o cremă nutritivă și hi­dra­tantă, care conține ulei de măsline extravirgin, butir de cacao, sperman­țet, ceară de albine, lanolină, miere și ulei volatil de lavandă. Crema de față G (pentru ten gras) are în compoziție miere și vitaminele A și E, încorporate într-o cremă răcoritoare, pe bază de stearați, parfu­mată cu ulei de lavandă. Crema de față N este des­tinată tenului normal și conține atât componente ale cremei G, cât și ale cremei U. Crema de față anti­oxidantă este realizată din componente naturale care stopează îmbătrânirea pielii. Conține în prin­cipal coenzima Q, vitaminele A, E și extract fluid din coajă și semințe de struguri roșii (principiul activ fiind resveratrolul), toate introduse într-o bază emo­lientă. Crema antirid are o compoziție ase­mă­nă­toare cremei de față anti­oxidantă. În plus, conține uree, care întinde pielea. Crema contra celulitei are în compoziție extract moale din iederă și tescovină. Crema se poate folosi cu succes și împotriva verge­turilor.
O atenție deosebită acordăm sănătății părului, pentru că tot mai multă lume are probleme. Loțiunea împotriva mătreții este preparată din tinctură de țelină, tătăneasă și nuc. Loțiunea pentru combaterea alopeciei e preparată pe bază de tincturi din nuc, tă­tă­neasă, ardei iute, țelină și tinctură de China. Folosită frecvent, această loțiune întărește rădăcina firelor de păr și favorizează creș­terea părului acolo unde a căzut.

- În farmacii nu se mai prepară rețete magis­trale, iar farmaciștii de azi nu mai au nimic în co­mun cu cei de odinioară. Nu vă simțiți singur în această uriașă afacere a sănătății? Cum rezistați în fața ofertelor industriei farmaceutice moderne?

- Din păcate, prepararea medicamen­telor a fost preluată brutal de industria de me­dicamente, iar far­maciștii au rămas, practic, fără obiectul muncii - s-au transfor­mat în simpli vânzători. Eu sunt farma­cist de 40 de ani, și de 30 de ani îmi desfășor activitatea în această farmacie, unde mi-am preparat medica­men­tele în principal din plante - probabil că de aceea încă mai rezist! Pe de o parte, mă consider norocos că am prins trendul reîntoarcerii către na­tură și lumea vrea remedii naturale, nu medicamente chimice, care au multiple efecte secundare. Iar trata­mentele tradițio­nale nu pot fi obținute decât din plan­te medicinale. Să nu uităm că din lumea vege­tală s-au realizat primele remedii farmaceutice. Pe de altă parte, sunt mândru că am reușit, prin pasiune și experiența acumulată de-a lungul anilor, să câștig încrederea oamenilor. Nu vând iluzii deșarte celor care apelează la sfaturile și la remediile mele natu­rale, deci sunt optimist din acest punct de vedere!

- Aveți cui să predați mai departe această valo­roasă moște­nire? Ar fi pă­cat să se piardă...

- Trăiesc într-o familie de farmaciști. Soția mea e farmacistă, fiul meu e tot farmacist, și sper ca măcar unul dintre cei doi nepoți (care acum au 2 și 4 ani) să-mi con­tinue munca în această farma­cie. E o mese­rie foarte frumoasă și plină de satisfacții, deci, am toate șansele să mi se împlinească visul.

- Să v-ajute Dumnezeu!


D-l farmacist ION BOBARU poate fi contactat la Farmacia Faltis din Brăila, Calea Galați nr. 29, tel. 0239.615.931, e-mail: fa[email protected]