Deși sunt esențiale pentru campania parlamentarelor din toamnă, ele par a fi cele mai terne dintre toate alegerile locale desfășurate în România, după căderea comunismului. Vina o poartă, în principal, ticăloasa decizie a defunctei USL, de a impune desemnarea edililor diverselor localități printr-un singur tur de scrutin, dar și legea (adoptată de Parlament) care interzice excesul de publicitate și "obișnuitele" atenții electorale. În acest context, alegerile într-un singur tur favorizează primarii în funcțiune, majoritatea electorilor reacționând inerțial față de listele pe care sunt înscrise și nume noi. Românul votează, de obicei, pe cei pe care îi cunoaște, chiar dacă în anii în care aceștia i-au administrat viața cotidiană, au făcut destule afaceri necurate. În București, de pildă, dacă DNA nu îi scotea din joc, Oprescu, Piedone sau Onțanu - primari prinși "cu mâța în sac" - ar fi fost cu siguranță realeși. Chiar și cei pentru care funcționează pe față prezumția de vinovăție, precum M. Vanghelie sau R. Negoiță, au cele mai mari șanse de a fi reinstalați în fotoliile de primari ai colectivităților pe care le-au condus. Nu poți să nu te întrebi ce gândește cetățeanul care îl realege pe Negoiță știind că datoriile lui la Fisc sunt de sute de milioane de lei (ceea ce demonstrează fie că este un manager slab, fie că este un șmecher care a încercat - și va încerca - să înșele statul pentru a-și rezolva datoria). Ca numiții de mai sus sunt, în întreaga țară, sute de nominalizați la șefia primăriilor. Un tur secund de scrutin ar fi permis cetățenilor "să cearnă" mai riguros candidații care aspiră la preluarea administrației locale, fie și în urma alegerilor "între două rele". Cu actuala lege electorală sunt avantajate grupările partinice, care dețineau deja majoritatea primăriilor țării.
Cea mai avantajată formațiune este, desigur, PSD-ul. La rândul său, când a votat, entuziast, legea alegerilor locale într-un singur tur, alături de PSD (în alianța USL), PNL-ul nu s-a gândit deloc la consecințele pe termen lung. Politicienii români au mai impus, de altfel, legi conjuncturale pe care, apoi, le-au regretat. Nu are rost să înșiruim exemplele. Cert este că, acum, PNL-ul se vede pus în defensivă de mareea primarilor PSD-iști, mult mai bine înregimentați decât cei din ograda proprie. Pierzând "localele", PNL-ul riscă să piardă și "parlamentarele", deși la un moment dat, imediat după alegerea președintelui Iohannis, era "pe val". PNL-ul, mai puțin afectat decât PSD-ul de acțiunile DNA, a avut însă în desemnarea candidaților săi, pentru conducerea administrațiilor locale, o serie de "bâlbe" aparent inexplicabile, care l-au pus în situația de a căuta, cu disperare, până la termenul limită, soluția cea mai potrivită. Procesul desemnării candidatului pentru Primăria Capitalei este, din această perspectivă, semnificativ. D-l C. Predoiu, șeful organizației bucureștene a PNL-ului, trebuia obligat de la început să își asume rolul pe care îl joacă acum, având astfel posibilitatea să expună și să detalieze programele concrete pe care le propune pentru oraș. În acest moment, bătălia cu Gabriela Vrânceanu-Pandele, candidata PSD-ului, pare deja pierdută, pentru că "socialiștii" și-au construit, în mandatele așa-zisului independent Sorin Oprescu, o rețea clientelară extrem de solidă, greu de penetrat de DNA, și solidară în raport cu provocările mediului. Gabriela Vrânceanu-Pandele va îndulci stilul bășcălios-agresiv al predecesorului ei, dar va realiza cam aceleași afaceri, dacă nu cumva le va extinde și spre "sectorul Ilfov", dominat de soțul ei, primarul de Voluntari. În puținele dezbateri publice, PNL-ul nu a reușit să impună un dialog deschis, pe problemele comunității, cu identificarea transparentă a soluțiilor și resurselor pentru realizarea lor, pierzându-se într-o dezbatere principială, de ansamblu, perfect convenabilă "actorilor" PSD-iști, maeștri în cultivarea ambiguității și a manipulării afective a cetățenilor. Cauza acestei reacții, mai mult decât slabe, pare a fi bicefalia conducerii partidului, diviziunea internă între componentele liberală și democrată, incapacitatea de a impune oameni noi, în urma unei selecții profesionale și morale riguroase, pentru funcțiile disputate.
PNL-ul a uitat să utilizeze în campanie componenta emoțională a opțiunilor electoratului. E drept că, în cazul alegerilor locale, aceasta funcționează mai puțin agresiv ca în situația "parlamentarilor". Dar propagandiștii partidului puteau găsi teme reale, care să agațe afectiv cetățenii, renunțând la clasicele și abstractele declarații anticorupție, anticomuniste sau general-naționaliste. Liderii partidului trebuia să se angajeze efectiv în susținerea unor programe naționale și locale punctuale, cu evidente trimiteri la sursele lor de implementare. Componenta emoțională a rămas pe seama independenților, a candidaților care se prezintă drept anti-sistem, exploatând o lozincă deliberat lansată pe piață de "ideologii" PSD, și anume "PNL-PSD, aceeași mizerie". PSD-ul iese avantajat din această confuzie artificială, datorită mult mai eficientei sale organizări, a solidarității interesate între eșaloanele sale ierarhice. Chiar faptul că își permite să păstreze la conducerea sa lideri condamnați sau cercetați de Justiție (L. Dragnea, V. Ponta etc.) demonstrează că maeștrii lor în "arta manipulării" și-au învățat bine lecția. Îi ajută, din păcate, chiar "independenții", care - exploatând sentimentele obscure anti-sistem ale alegătorilor - ajung, fie și împotriva propriilor aspirații, să se plaseze la remorca grupărilor PSD-iste din primării, în speranța, vagă și nefondată, că le vor putea controla. Declarația, de o remarcabilă insolență, a Gabrielei Vrânceanu-Pandele, care i-a "oferit", pur și simplu, contracandidatului ei, "independentul" Nicușor Dan, funcția de viceprimar al Capitalei, sigură de victorie, indică faptul că "mașinăria PSD-istă" a înțeles să lase "spațiul emoțional" pe seama nealiniaților, obligând PNL-ul să reacționeze la fel. Or, componenta afectivă a opțiunilor cetățenești se manifestă evident la evenimente majore, cum s-a întâmplat în cazul "Colectiv", și - dacă nu duce imediat la cristalizarea unei grupări unitar-programatice, slăbește în timp. Un "partid al indignaților", după cum se vede, nu s-a constituit. Independenții devin, în situația dată, dacă vor fi aleși, victime sigure ale sistemului.
Pentru România viitoare e trist, dacă nu chiar tragic, că primăriile, consiliile locale și județene vor încăpea în mâinile acelorași politicieni care au blocat-o până acum. Cu un București paradoxal "roșu", cu majoritatea consiliilor județene și locale câștigate, PSD-ul este sigur că va învinge și la parlamentare. Legitimat de țară, își va putea atunci legitima și blocarea Justiției, arbitrariul în impunitate, feudalizarea României. Se va realiza, astfel, o reîntoarcere la anii '90, după care liderii lui au fost mereu nostalgici.