Când trec prin fața acelei case, runcenii își feresc privirea. Nu-ndrăznesc să se uite spre zidurile roșcate, ascunse îndărătul unui păienjeniș de crengi, dincolo de poteca ce străbate pieziș o grădină misterioasă, foarte frumoasă cândva. O casă stranie, cu o coloană pe-un colț, sprijinind acoperișul în patru ape, și c-o verandă penumbrită în față. Aici a trăit Mama Nica, cea mai puternică descântătoare din Munții Vâlcanului. Cea care "chema bărbații pe vârtelniță", sucindu-le mințile și "dirijându-i" să umble ca hipnotizați după ce femeie-și dorea ea, ba chiar și ucigându-i de la distanță, cu puterile sale stranii. Ultima "descântătoare de dragoste", născută cam pe la anul 1890, odată cu casa asta ruinată, și decedată în 1972. Din cauza acestei femei, localnicii au și azi credința că locul este blestemat, iar casa - bântuită de spiritele vrăjitoarei bătrâne și de cele ale frumoaselor sale urmașe care i-au moștenit puterile.
Casa bântuită
După aproape cincisprezece ani, sunt primul om care trece dincolo de gardul ogrăzii. Nu cred în case bântuite de stafii, cum arată ele prin romane sau filmele horror. Hotărăsc doar să aflu, fără să-mi dau cu părerea, "ce anume" îi face pe oameni să se înspăimânte de locul acela. Vreau să reconstitui povestea acestei clădiri, despre care localnicii încă se feresc să vorbească, gândind că ar putea păți ceva diavolesc. Ce m-a uimit, încă de la început, spionând prin ferestrele sparte, e că toate lucrurile au rămas neatinse în odăile ce se lăsau cercetate. Deși a fost părăsită de 15 ani, niciun hoț nu s-a încumetat să intre în casa asta și nimeni n-a cutezat să cumpere locul, deși se află într-o zonă turistică superbă, chiar la intrarea în celebrele Chei ale Sohodolului. Haine încă bune, aruncate pe pat, costume și cămăși femeiești stivuite pe umerașe. Dulapul larg deschis, trei scaune în jurul unei mese pe care încă mai sunt două farfurii și trei pahare de cristal. O sobă elegantă, alungită, în colțul odăii, două tablouri despre care aveam să aflu că o înfățișează chiar pe Mărioara, frumoasa fiică a vrăjitoarei, moartă, și ea, de peste trei decenii. Încă trei generații au mai trăit apoi în această casă. Clădirii i s-au mai lipit odăi, strânse de trupul ei pe toate părțile, destul de inestetic și disperat, ca și cum urmașii s-ar fi hotărât, cu orice preț, să n-o părăsească. Pe-un lemn proptit ca o stavilă în fereastra din stânga, e scris cu litere de culoare roșie: "Muriți, intrușilor! Sunteți morți. Nu veți scăpa de mine!" Dar eu mi-am impus să nu mă iau după aspectul "horror" al locului, nici după legendele țăranilor runceni, care probabil nici n-ar pricepe prea bine ce vrea să însemne "intruși". Deși mulți aveau să-mi spună că aud noaptea țipete de copil și glasuri în casa părăsită, ba chiar că le ies în cale stafii de femei sau de cai, țâșnind în galop, pe poarta de mult zăvorâtă. Mereu m-am gândit că pot fi doar năluciri. Doar că o serie de fapte din trecut m-au pus, efectiv, pe gânduri. Anume, că toți născuții bărbați din neamul Mamei Nica - absolut toți, patru generații - au murit foarte tineri, în niște condiții bizare și violente, cu mințile rătăcite, în accidente inexplicabile, sau uciși, fără să se fi găsit vreodată făptașii. "Tot ce-o fost bărbat din sângele lor o murit repede!", mărturisesc oamenii. Asta, mi-am zis, este totuși, o coincidență prea mare.
Prima crimă
Povestea pe care v-o spun am recompus-o din fragmente adunate de la femei care i-au fost vecine descântătoarei. N-a fost chiar ușor. Atunci când aud de "Mama Nica", mai toate-și pun mâna pe gură și evită subiectul. "Noi suntem cu credința la Bunu' Dumnezău, noi n-am umblat cu din astea...", șoptesc, crezând c-am putea să le bănuim și pe ele de vrăji. Suntem în casa Anei Stoichițescu, cea mai bătrână femeie din sat, care a locuit peste drum de vechea descântătoare. O sută doi ani ani are mama Ana și trăiește împreună cu fiica sa, Angela, într-o odaie albastră și scundă. Nici ea, nici această unică "fată", de 78 de ani, și nici cele trei nepoate ale ei, n-au avut noroc în dragoste. S-au despărțit de tinere de partenerii de viață, temându-se să se recăsătorească. De zeci de ani, cele două femei stau singure - mamă și fiică - alinându-și dorurile cu povești și rugăciuni. Alături, așezate pe scaune împrejurul bătrânei, mai sunt câteva vecine care cunosc istoria Mamei Nica. Stela Dănău, Ana Lăzărescu, dar mai ales Ioana Marinică, cea care a fost acceptată de copilă în casa vrăjitoarei, devenind foarte apropiată de strașnicele femei care-au locuit în casa bântuită. Ea, Ioana, este "vocea întâi". "Da, toți se temeau de ea...", își începe povestea... O poveste care (cum altfel?) începe cu o crimă comisă în anul 1910. Doi ciobani chipeși, "mocani" din partea Petroșaniului, trecând muntele către Gorj, după ce-și vânduseră oile la un târg, cer găzduire noaptea la o casă din Runcu. Sunt două gazde acolo, soții Chirculescu, bărbat și femeie. Destul de bătrâni și lunateci, "ascunși" de felul lor, îi primesc, totuși, în căsuța de lemn, de pe marginea unui heleșteu, pe cei doi drumeți. Și-n noaptea aia se petrece o tragedie, o întâmplare neclară și nedezlegată, în care ciobanii ungureni sunt uciși de cei doi soți și îngropați sub casa bătrânească. Majoritatea oamenilor cred că pentru bani, fiindcă mocanii se destăinuiseră la un pahar că tocmai și-au vândut oile... Sunt însă și runceni ce susțin c-ar fi fost și-o iubire la mijloc, o dragoste pătimașă între ciobanul cel tânăr și femeia gazdă, ce l-a ademenit noaptea cu farmecele ei. Cazul a fost anchetat de jandarmi, dar nu s-a aflat nimic. Bărbatul și femeia au declarat că străinii au plecat "dimineața de noapte" și nu i-au mai văzut. Au fost căutați cu câini, a fost anchetat satul. În cele din urmă, ciobanii au fost declarați dispăruți. Abia în anul 1955, când urmașii bătrânilor au demolat casa cea veche, pentru a face alta, din piatră, s-au găsit sub ea două schelete umane. Și sătenii au făcut legătura cu evenimentul din urmă cu 45 de ani. Ioana Marinică știe asta de la bunicul ei, pe nume Isaia Lazăr, care a participat personal la dezgroparea osemintelor. Soții criminali muriseră, așa că o nouă investigație n-a mai avut rost. Ce n-a băgat de seamă nimeni e că, la acea vreme, cei doi aveau deja o fiică. O fată frumoasă, cu ochi negri, lucitori și ademenitori, adânc cufundați în orbite. Așa o arată fotografiile, de tânără și până la vârsta de 80 de ani, când s-a stins în aceeași casă, aproape neschimbată la chip. Nouă ani avea în ziua crimei. Și mereu a lăsat să se-nțeleagă că ar ști mai mult despre ce s-a-ntâmplat atunci, fără însă a spune ceva lămurit. "Oricum, de-atunci s-o tras blestemu'", zic femeile într-un glas. Fie că unul dintre ciobani a blestemat, înainte să fie ucis, ca orice urmaș de parte bărbătească ce trăiește în casa asta să moară tânăr, ori fiindcă fata bătrânilor a căpătat în noaptea aceea de groază niște puteri neomenești, ținute sub jurământul tăcerii. Numele ei a fost Anica. Ana, Anica Chirculescu. Apoi Nica. Apoi Mama Nica... Celebra descântătoare din Runc.
Vrăjitoarea cea mare
Încă de când avea cam 12 ani, vecinii au început să observe că Anica reușea să "vadă" lucruri ce nu s-au întâmplat încă. Nu se știe precis de unde învățase descântecele. De la părinții ei, de la altcineva... Cert e că oamenii au început să o caute pentru anumite puteri de vindecare, pentru a le ghici ursitul, pentru a sorti un bărbat să nu mai știe decât de femeia pentru care se descânta. Ba Nica putea chiar "să bolunzească un om" dintr-o singură privire, amestecând în fierturile ei și bolborosind niște cuvinte străvechi. Faima ei a crescut. O căutau și de pe alte sate din jur, în principal femei cărora le plecaseră bărbații de-acasă, cărora le-au fost legate cununiile, sau fete tinere ce plecau la baluri și voiau să fie iubite. Iar farmecele sale funcționau.
"Era o vecină aici, Maria Boca, pe care o lăsat-o bărbatu'cu copil mic și s-o dus la alta, mai tineră", își amintesc cele cinci femei din odaia cu ziduri albastre. "Ne zicea cum s-o dus la Mama Nica și numa-n două zile i l-o adus înapoi, pă vârtelniță. Era bărbat frumos, școlit, din București - on metru nouăzeci! - singur la părinți - Arcadie îi zicea. Nici o lună n-o putut trăi cu nevastă-sa nouă de la oraș. L-o-ntors Mama Nica acasă și Maria îl învârtea pe degete cum voia. Toată lumea se minuna. Cum putea să stea el, bărbat așa de frumos, în sărăcia aia, c-o femeie mai în etate ca el, și țărancă. De la un timp, avea vedenii. Paralizase, nu mai putea pleca de lângă ea. O murit aici, în casa asta din spate". La sfârșitul vieții, sărmanul Arcadie ieșea rar din casă, ținându-se anevoie de sfoara de rufe, ca să ajungă la toaletă, șontâc și trist, de-ți era mai mare jalea.
Cum făcea Nica vrăjile? Interlocutoarele mele nu știu precis. Doda Ana Cămin, zisă "a lu' Isar", o femeie care mergea des în casa Mamei Nica, povestea cum a găsit-o pe marginea heleșteului, aplecată asupra unei vârtelnițe, rostind ziceri nedeslușite. Și s-a mirat ce caută fusul ăla acolo, pe iarbă, fără lână pe el. Descântătoarea n-o observase, absorbită de lucrul ei. Când s-a apropiat și mai mult, Doda a văzut cu ochii ei un șarpe lung și negru cum se desfășoară de pe vârtelniță și coboară în heleșteu, prelingându-se, încet, în pârâul din spatele casei...
Deochi, farmece, previziuni, pe toate "le practica" Nica. Cazuri de bărbați vrăjiți au fost sute. Dar oricât ar părea de înspăimântător, ea nu era deloc o femeie respingătoare. Ba dimpotrivă! Avea "ceva", zic cei care și-o amintesc. Ochii aceia sclipitori, mersul unduit, "parcă în răspăr", un farmec adânc emana din toată făptura ei, făcând-o "atractivă la oameni", dar și la copiii de pe ulițe, așa cum a fost și cazul Ioanei Marinică, care abia aștepta să ajungă iarăși în "casa cu meri" și să-i fie Nicăi în preajmă. Încă de pe la 16 ani, o mulțime de bărbați roiau în jurul ei. S-a măritat foarte tânără, c-un flăcău care-a fost luat pe front la câteva zile după nuntă și-a fost ucis, până s-apuce să tragă un foc de armă. Nica a rămas singură, cu fata ei, Mărioara. Deși avea copil, a fost cerută de-un băiat chipeș, mult mai tânăr decât ea, Nicolae, care-a iubit-o nebunește, până la moarte. Ultimii doisprezece ani din viață a fost paralizată, n-a mai ieșit din casă. Acolo, la pat, își primea clientele, ascultându-le necazurile, văzând cu duhul ei până departe. A fost moașa satului, a ajutat să se nască sute de copii, inclusiv pe femeile cu care vorbesc. În cei doisprezece ani de paralizie, Nicolae a dormit numai cu ea în pat, sărutând-o. Și lumea crede că încă mai aveau relații intime.
A doua crimă
"Toate din neamul lor au fost iubărețe. Toate! Le plăceau bărbații, iubeau. Îi vrăjeau numa' cu ochii lor. Ce le puteai face, dacă iubeau?", rupe tăcerea strămoașa Ana Stoichițescu, c-o îndrăzneală pe care n-aș fi bănuit-o. Mărioara, unica fiică a descântătoarei, a crescut și s-a făcut la fel de atrăgătoare. Am văzut-o și eu într-un tablou: cu părul acela negru, prins într-o buclă largă peste urechi și buzele cărnoase, rochia tot neagră, simplă, ca de școlăriță ispititoare. Mulți bărbați o râvneau, dar ea l-a luat de bărbat chiar pe profesorul de matematici, Constantin Coruțu, împreună cu care a trăit într-o odaie a casei, alături de mama sa. Profesor distins din Târgu-Jiu, mereu la costum și parfumat, c-o batistă de mătase la piept, avea la oraș multe admiratoare. Dar cele două, mamă și fiică, au avut grijă să îi învârtă mințile, să-l prechimbe în cel mai supus amant. În scurtă vreme, a ajuns să delireze, să alerge cu pușca prin ogradă după Mama Nica, strigând: "Vrăjitoareo, m-ai înnebunit cu bozgoanele tale!..." Elegantul profesor umbla acum murdar, rătăcit, condus parcă de o forță străină, în vreme ce soacra descântătoare îl privea glacial. Tot așa, i-a comandat și soțului ei, Nicolae: "Omoară-l. Omoară-l, că altfel ne omoară el pe noi." Și blândul Nicolae s-a dus în șopru, a luat securea și l-a lovit în cap pe ginerele său. La tribunal, s-a considerat că a fost legitimă apărare în fața unui nebun. N-a făcut pușcărie. Iar pedantul profesor a trecut prin viața lor de parcă nici n-ar fi fost, deși în urma lui au rămas trei copii: un băiat și două fete. După moartea sa, Mărioara a mai avut o mulțime de iubiți, dar nu s-a recăsătorit niciodată. Straniu, și-a păstrat numele de fată. Și numai în casa aceasta a trăit.
Șirul bărbaților dispăruți
"O fost niște femei frumoase. Sătenii nu le-nțelegeau, trăiau după alte tipare. Ei numai atâta știu: pământul. Pământu' și sapa. Eu mă uitam la ele și le admiram. Aveau pielea albă, ca de mătase. Parcă nici nu știau să îmbătrânească", își amintește Ioana Marinică din vremea când, copilă fiind, mergea în casa lor. Și-și mai amintește și de Mimi și Zimca, fiicele Mărioarei, pe care Mama Nica "le afuma cu plante" și le descânta înainte să plece la baluri, pentru ca băieții să le placă doar pe ele...
Primul copil a fost băiat și s-a numit Titi. Dar a murit la numai 18 ani, într-un accident de mașină, chiar pe ulița satului, aproape de casa părintească. Bietul Titi... Ucigașul său a trecut mai departe, neștiut, luând cu el povestea acestui fiu prea fragil. Abia apoi s-au născut fetele. Zimca, frumoasă ca o regină, generoasă, iubitoare, adevărată "artistă țărancă" - așa a rămas în memoria runcenilor. S-a ocupat îndeaproape de educația copiilor ei, dar "i-a și plăcut viața", după cum spun "martorele" mele. L-a luat de bărbat pe arătosul Sergiu Negoiu, provenind dintr-un neam de evrei bogați din București, cu care a trăit tot în casa asta, într-o odaie din spate. "Era atâta de frumos bărbat!", își amintesc cele cinci femei. "Blond, înalt. Da' și doda Zimca, strașnică femeie!... Mergeau împreună la baluri, ea știa că și lui îi plac femeile, da' îl mai lăsa, n-avea ce-i face. Îi zicea: «Măi, Sergiu, ești atât de frumos, e normal să te iubească și alteleÖ» Erau altfel ei doi decât restu' satului. Erau frumoși, «văzuți», nu aveau gelozie. Toți îi admirau cumva". Dar bietul Sergiu, n-a scăpat, nici el, din ghearele morții, fiind ucis de tânăr, într-o noapte, după un joc de noroc. Pus cu capul pe șina de cale feratăÖ Făptașii n-au fost aflați niciodată. Din căsnicia celor doi au rămas doi copii: Marius și Carmen. Băiatul, de copil, visa să zboare peste munți, să plece departe. A murit acum zece ani, în primul său zbor cu parapanta, zdrobit în Cheile Sohodolului, la doi pași de casa părintească. Era prea bătrân Marius, la 41 de ani, pentru asemenea excentricități... Iar sora lui, Carmen, a fost și mai rebelă: s-a măritat chiar cu fratele vitreg, fiul aventurierului Sergiu, spre stupoarea întregului sat. Au trăit în aceeași casă și nu au avut urmași. Deși runcenii cred, totuși, c-ar fi avut unul, un băiat, pe care l-a sugrumat cu mâna ei, după naștere, și l-a îngropat sub frumoșii bujori galbeni din fața casei. Angela Stoichițescu, fiica bătrânei de 102 ani, susține c-a văzut-o de mai multe ori pe Carmen aprinzând lumini acolo, în grădină, ca la un mormânt. "Tare frumoși bujori aveau...", zice. Anul trecut, Carmen a murit și ea de cancer.
În ce-o privește pe Mimi, cealaltă fiică a Mărioarei, ea este singura din neam care mai trăiește și azi, undeva, la Alba Iulia, fiindcă a întreținut până nu demult o lungă corespondență cu Ioana Marinică. "Încă din facultate, mă pricepeam să le dau în bobi colegelor, le descântam să-și găsească și să-și păstreze iubiții, așa cum știam de la mama Nica. Abia pe urmă mi-am dat seama ce păcat fac, săvârșind acestea", îi scria Mimi prietenei sale mai tinere din sat. "M-am însurat cu Iehova" - scria, într-o altă scrisoare, frumoasa fiică a Mărioarei - "fiindcă am vrut să întrerup șirul de blesteme din familia noastră. Am vrut să mă rog lui Dumnezeu ca să se termine odată cu toate aceste drame. Dacă o să mor, să te rogi pentru mine, păcătoasa..."
Nu plec din sat până să-l cunosc și pe Clement Mocanu, cel care a cumpărat acum zece ani o jumătate din locul Mamei Nica - cea cuprinzând heleșteul -, ridicându-și o luxoasă casă, gard în gard cu cea bântuită. Clement nu-i nicidecum genul care să se-ncreadă în basme. Om de afaceri din Gorj, cu zeci de ani petrecuți în SUA, un ins pragmatic și realist, a înălțat această casă pentru nevasta lui, Otilia, mult mai tânără decât el, cu ocazia nașterii fiului lor. S-a ocupat personal de lucrări, mutându-se în sat definitiv. A asanat cu greu mlaștina vechii descântătoare. S-a îngrijit de fiecare detaliu al construcției, de fiecare finisaj, până când au zis ambii soți că, într-adevăr, asta e "casa lor de vis". Sute de mii de euro au investit în această construcție elegantă, în care și-au dorit să se retragă și să trăiască liniștiți. Stau acum în fața acestui bărbat, care-mi vorbește despre acei ani, cu o vizibilă înfiorare. "Nu am putut să trăim acolo", zice. "A trebuit să vindem casa în nici doi ani, pe un preț mult mai mic. Nu știu ce se întâmplă în locul ăla. Zgomotele acelea, noaptea... Auzeam glasuri. Dacă nu eram împreună cu soția, aș fi zis că poate mi se pare. Dar auzeam amândoi. De jos, din pivniță apăreau. De-acolo de unde a fost mlaștina veche!... Două fete foarte tinere, mă pomeneam uneori cu ele în cameră, le vedeam așa, ca pe o hologramă. Le-am văzut cu ochii mei, vă jur. Cu părul negru, ochii negri. Câteodată mă trezeam din somn cu ele la capul patului. Mă mângâiau așa, pe frunte, parcă anume ca să mă ispitească. Și râdeau. Râdeau una spre alta, pe urmă mergeau spre balcon, parcă jucându-se, și dispăreau în aer... Erau frumoase, da. Și foarte tinere, cinșpe-șaișpe ani. Aproape copile... N-am putut trăi acolo. Soția mea a-nceput să se simtă rău, a zis că nu mai rezistă. Mi-era teamă pentru copil. A trebuit să plecăm. Slavă Domnului!..."
La vânzarea casei, le-au spus noilor proprietari ce știau din povestea locului. I-au prevenit. Erau alți doi oameni de afaceri prosperi, soții Dan și Valentina Oancea, din Târgu-Jiu. N-au crezut, dar la scurtă vreme după mutare, celor doi a început să le meargă tot mai rău. Au scăpătat, și-au pierdut multe din afaceri. Valentina e prietenă cu Otilia Mocanu. Au povestit mult, și-au făcut confesiuni. De peste un an, Valentina Oancea a părăsit și ea casa din Runcu, definitiv. Înainte de plecare, i-a dat mai multe telefoane prietenei sale. "Otilia", i-a spus, "nu se poate sta acolo. Nu știu ce am. Nu mă simt bine! Nu se poate sta, ați avut dreptate... Locul acela e bântuit".