Leacuri de amânat bătrânețea

Rodica Demian
Problemele vârstei înaintate

Din păcate, îmbătrânirea biologică a organismului omenesc nu poate fi oprită. Chiar dacă trupul și spiri­tul pot fi menținute în formă bună, până la adânci bătrâneți, iar astăzi, o constituție sănătoasă la vâr­sta senectuții nu mai constituie o excepție - odată cu procesul de îmbătrânire se diminuează capacitatea de regenerare a organismului. Celulele acestuia nu se mai "reînnoiesc" așa de repede, iar multe procese din inte­ri­orul organismului devin mai lente. Ca urmare, apar problemele tipice ale vârstei înaintate: unele organe nu mai sunt la fel de performante și persoanele în vârstă se simt, tot mai frecvent, lipsite de puteri.

Pentru fortificarea generală

Ceea ce trebuie să facem la bătrânețe este să ne ameliorăm capacitatea de func­ționare a organis­mului și să sprijinim fie­care or­gan în parte în "activi­tatea" lui. Prin întărirea și stabili­za­rea celor mai im­por­tante zone ale corpului putem atinge o stare ge­ne­rală de bine. Me­di­cina naturistă cu­noaș­­te, de sute de ani, ase­menea remedii întăritoare.

Extract (rece) din vâsc
Vâscul, o plantă care parazitează copacii, este extrem de eficient pentru întărirea sistemului cardio-vas­cular, regularizând hiper- și hipotensiunea arte­rială.
Prepararea: Opăriți 2-3 lingurițe de frunze de vâsc cu 1/4 l de apă clocotită, lăsați 3 minute să se infuzeze și strecurați, apoi, ceaiul.
Utilizarea: Pentru o cură de întărire, beți zilnic 2 cești de ceai, vreme de 3 săptămâni.

Ceai de sunătoare și brustur
Combinația sunătoare + brustur este ideală pentru combaterea slăbiciunii provocate de vârsta înaintată și a proceselor de uzură. Această băutură binefăcă­toare le era recomandată oamenilor bătrâni încă din Evul Mediu, de către vindecătorii din mânăstiri.
Prepararea: Puneți într-o ceașcă o lingu­riță de su­nă­toare și una de brustur și tur­nați deasupra apă cloco­tită. Lăsați să se infuzeze 5 minute și strecurați.
Utilizarea: Amestecul acesta de ceai ar trebui băut zilnic, pentru întărirea generală a organismului.

Extract de echinacea
Preparatele pe bază de echinacea sunt folosite mai ales pentru întărirea sistemului imunitar.
Prepararea: Numeroase preparate se găsesc la farmacii și la Plafar.
Utilizarea: Conform instrucțiunilor de pe ambalaj. Efec­tul picăturilor poate fi intensificat dacă le ameste­cați în ceai de arnică, pe care îl beți cu înghițituri mici.

Usturoi
Ocolit multă vreme, din cauza mirosului său "inac­ceptabil" pentru societate, usturoiul a devenit astăzi cel mai cunoscut remediu împotriva arteriosclerozei, hipertensiunii arteriale și a insuficienței irigației san­gui­ne. În plus, usturoiul întărește sistemul imunitar, fiind apreciat drept planta ideală pentru vârsta înain­tată.
Prepararea: Poate fi inclus în regimul alimentar sub diverse forme. Există capsule fără miros, la far­macii și Plafaruri, dar usturoiul proaspăt și crud este cel mai sănătos, el fiind "înzestrat" cu toate substan­țele active posibile.
Utilizarea: Dacă nu vă "temeți" de mirosul ustu­roiului și, deci, al aerului pe care-l expirați (și cei din jurul dvs. nu au nimic de obiectat), mâncați zilnic 1-2 căței de usturoi. Așa, pur și simplu, sau în salate, supe, pe pâine cu unt - rămâne la alegerea dvs.

Vin de salvie și leurdă
Salvia este apreciată - din vremurile străvechi - și ca "medicament" fortifiant. Iar leurda conține canti­tăți mari de alicină, care are un efect revigorant asu­pra trupului și spiritului.
Prepararea: Leurda ar trebui folosită numai proas­pătă și de aceea ar fi bine s-o plantați în grădină sau să culegeți frunzele tinere - în plină natură - primăvara.
Puneți într-un vas un pumn de frunze proaspete de salvie și un pumn de frunze proaspete de leurdă și turnați peste ele 1 l de vin roșu. Lăsați să stea - cu ca­pac - circa 12 ore și încingeți vinul până la punctul de fierbere (fără să dea în clocot!). După ce s-a răcit (până la 30°), încorporați 1-2 linguri de fructoză și lăsați-l să stea, acoperit, încă o oră. Strecurați apoi vinul printr-un tifon, turnați-l într-o sticlă de culoare închisă și astupați bine sticla.
Utilizarea: Beți câte un păhărel de vin înainte de masa de prânz și de cină.

Inima la bătrânețe

Odată cu trecerea anilor, inima își pierde și ea, la fel ca orice pompă mecanică, câte puțin din puterea de funcționare. Nu e deloc surprinzător, având în ve­dere cantitatea uriașă de sânge pe care o îm­pinge prin rețeaua de vase sanguine, de-a lungul unei întregi vieți.
Dar la fel ca la pompele produse arti­ficial, și în cazul inimii activitatea poate fi ușurată cu ajutorul unor "lubrifianți", prelungindu-i, astfel, durata de viață.

Ceai de valeriană și mur
Valeriana (odoleanul) este un bine­cunoscut remediu pentru întărirea inimii. În combinație cu frunzele de mur, ceaiul devine un adevărat elixir al vieții.
Prepararea: Amestecați 20 g de rădă­cină de valeriană cu 40 g de frunze de mur și opăriți o lingură de amestec de plante cu 1/2 l de apă clocotită. Lăsați să se pătrundă o jumătate de oră și strecurați, apoi, ceaiul.
Utilizarea: Beți câte o ceașcă de ceai, dimineața și seara.

Suc de păducel
Păducelul este extrem de eficient pentru tratarea insuficienței cardiace, specifice vârstei înaintate. Cea­iul se bea preventiv, dar și ca adjuvant al terapiei, deoarece ameliorează com­pa­tibilitatea și efectul altor preparate folosite în afecțiunile cardiace.
Prepararea: Nu este ușoară și de aceea este prefe­rabil să apelați la prepa­ratele din farmacii sau Plafa­ruri. Sucul se obține prin stoarcerea fructelor proas­pete și poate fi diluat cu apă, fără a-i "dilua" și efectul.
Utilizarea: Beți vreme de 4-5 săptămâni câte un păhărel de suc, înainte de micul dejun și de cină, respectând indicațiile de pe ambalaj.

Petrinjel de câmp (Pimpinella saxifraga)
Era folosit în Evul Mediu împotriva ciumei și holerei. Astăzi este apreciat pentru efectul lui întăritor asupra inimii.
Prepararea: Are o acțiune binefăcătoare asupra inimii, dar folosit în stare proaspătă. Adăugați-l, pur și simplu, în salate sau presărați frunzele mărunțite peste supe sau tocănițe.

Ceai de talpa-gâștei
Talpa-gâștei se numără printre plantele medicinale care regularizează tensiunea arterială și stimulează irigația sanguină. Și stabilizează, pe termen lung, circulația sângelui.
Prepararea: Puneți într-o ceașcă 1-2 lingurițe de plantă și opăriți-o cu apă clocotită. Lăsați să se infuzeze 5 minute și strecurați, apoi, ceaiul.
Utilizarea: Beți ceaiul zilnic, în cazul unor proble­me cardiovasculare acute, sau pentru întărirea inimii, 1-2 cești pe zi.

Vin de arnică cu miere
Ceaiul acesta se prepară doar în scopuri pur me­dicale și n-ar trebui băut prea des, în ciuda gustului său plăcut.
Prepararea: Fierbeți 2-3 linguri de arnică cu 3-4 linguri de oțet de mere, aproximativ 5 minute, după care adăugați 100 g de miere (sau fructoză) și 1 l de vin alb. Lăsați să mai fiarbă încet, la foc mic, încă 5 minute, îndepărtați spuma, strecurați vinul printr-o sită și turnați-l în sticle.
Utilizarea: Beți câte 1 pahărel de vin după masa de prânz și după cină.
Atenție! Arnica face parte din familia compozitelor (Compositae) și poate produce alergii.

Tusea specifică vârstei înaintate

Numeroși oameni vârstnici se plâng de bronșită cronică. O afecțiune ce nu trebuie tratată superficial. Cauza tusei poate să fie o angină pectorală sau o obstruc­ție coro­nariană - ambele periculoase pen­tru viața pacienților.
Faceți neapărat o electro­cardiogramă și dacă nu există motiv de îngrijorare, puteți însoți terapia pre­scri­să de medic cu remedii naturale. Tusea la bătrâni apare din cauza capacității reduse de funcțio­nare a ini­mii, care provoacă o stază sanguină la nivelul plămâ­nilor.
Urmarea: o iritație ce provoacă tusea supără­toare.

Sirop de lumânărică
Acest sirop este apreciat din timpuri străvechi și se recomandă pentru combaterea tusei cronice.
Prepararea: Opăriți un pumn de flori de lumână­rică cu puțină apă clocotită și lăsați-le, apoi, să se pătrundă într-un litru de apă rece. Strecurați extractul și fierbeți-l cu 1 kg de zahăr.
Utilizarea: Se iau 2-3 lingurițe de sirop în cazul tusei iritative.

Ceai de mușețel și cimbru
Acest amestec poate stopa tusea iritativă ușoară, mai ales "atacurile" care se pro­duc, în general, dimi­neața.
Prepararea: Puneți într-un vas 1 linguriță de flori de mușe­țel și 1 linguriță de cimbru, opă­riți-le cu 1/4 l de apă clo­cotită și strecurați ceaiul după 5 minute.
Utilizarea: Beți ceaiul fierbinte preventiv sau pentru calmarea tusei. Cu înghițituri mici, de 2-3 ori pe zi.

Spălături cu nalbă-mare
Un decoct de nalbă-mare poate fi folosit pentru spălături, dar și pentru comprese aplicate pe piept.
Prepararea: Turnați 1 l de apă fierbinte peste 2-3 linguri de plantă și lăsați să se răcească. Strecurați lichidul și înmuiați în el o mănușă de baie.
Utilizarea: Masați bine cu mănușa udă zona gâtu­lui și pieptul. În fiecare seară.

Ceai de cimbru și măceș
Cimbrul calmează bronhiile iritate, la fel ca și măceșul.
Prepararea: Amestecați 1 pumn de cimbru cu 1 pumn de flori de măceș, puneți într-o ceașcă 2 lin­gu­rițe de amestec și turnați deasupra apă clocotită. Lăsați să se infuzeze 15 minute și strecurați.
Utilizarea: Ceaiul se bea de câteva ori pe zi, până la cedarea tusei iritative.