"Sânziană di pă munte/ Auzit-am că știi multe/ De știi multe, hai mă-nvață,/ Cum să-l strâng pe mândru-n brață"
Această sărbătoare cu nume de flori cade în preajma solstițiului de vară (21 iunie), care marchează ziua cea mai lungă a anului și noaptea lui cea mai scurtă. Belșugul maxim de lumină al verii începe să scadă, plantele de leac își pierd încet vigoarea și tinerețea.
Sânzienele sunt flori galbene, explozii florale puternic mirositoare. Cresc pe haturile dintre lanurile de grâu, pe câmpuri și prin poieni. Sânzienele galbene nu trăiesc decât în preajma solstițiului de vară și a zilei lor. Puterea magică și tămăduitoare a acestor flori fiind extrem de mare, li s-a dedicat o zi, o sărbătoare cu dată fixă: 24 iunie. Și, într-adevăr, nicio altă floare nu se poate compara cu ele. Le găsim în foarte multe practici magice și în legătură cu cele mai importante aspecte ale vieții omului. Chiar și mirosul dulceag, semănând cu cel al fânului de curând cosit, ne spune că sunt suma tuturor florilor.
Cu toate că la 24 iunie se celebrează sărbătoarea creștină a Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul, calendarul ortodox păstrează și Sânzienele sau Drăgaica, scrisă tot cu roșu, în paranteză. Acest lucru ne duce cu gândul la faptul că ritualul Sânzienelor era foarte viu în memoria locuitorilor acestui spațiu și se ținea pe întreg cuprinsul țării. Mai înseamnă și că nu conținea elemente opuse învățăturilor sfinte, credințele populare adăugându-se rugăciunilor în lupta împotriva relelor văzute și nevăzute.
Flori ale vieții, flori ale dragostei, flori galbene, flori
Ca doamne ale florilor ce sunt, sânzienele galbene intră într-o mare diversitate de practici magice.
Pot să împiedice trăsnetul și fulgerul. În ziua de Sânziene, florile sunt sfințite la biserică, aduse acasă și ținute sub grindă pentru tot anul. Când vine vreme grea, furtună, se iau câteva fire și se aruncă în foc să se împrăștie tunetele și trăsnetele. "Și se oprea vremea", zic bătrânii.
În Maramureș, la Băița de sub Codru, se face coronița pentru viață, ca să se afle cât va trăi fiecare membru al familiei. Fetele adună sânzienele cântând. Își fac mai întâi propria coroniță, pe care și-o pun pe cap, iar apoi fac pentru fiecare persoană din casă. Spre seară, toată lumea se adună în curte. Cel mai puternic din familie aruncă pe rând coronițele pe casă. Cu cât coronița ajunge mai sus și rămâne acolo, cu atât va trăi mai mult persoana respectivă. Dacă vreuna cade, este semn rău. Acea persoană nu va mai ajunge alte Sânziene. Cândva, demult, se ținea un fel de târg al fetelor - de Sânziene -, cu muzicanți și mari petreceri. Pe Valea Someșului, la Tămaia, se face cruce de Sânziene pentru protejarea casei și a acareturilor împotriva duhurilor rele. Se fac mai multe cruci - câte clădiri sunt în curte. Una se aruncă pe casă, una pe șură, una pe cotețul păsărilor. Nici crucile, nici coronițele nu se vor lua de acolo. Trebuie să le ia vântul și ploaia. Sunt dăruite nevăzutului și celei care are în stăpânire aceste flori.
Pe Valea Marei se crede că dacă sânzienele nu sunt înflorite de ziua lor, porumbul nu se va coace, îl vor prinde brumele toamnei "în lapte", va îngheța și nu va mai fi bun. Pentru coacerea porumbului femeile duceau flori de sânziene la biserică, la sfințeau, mergeau apoi cu ele la holda de porumb și puneau câte o floare ici-colo, în patru-cinci locuri, la câte un fir care avea "ciup" (mătase), semn de știulete, cu gândul: "să fie porumbul frumos, galben ca sânzienele", adică să se coacă.
La Tăuții de Sus, lângă Baia Mare, coronița de sânziene se arunca pe casă pentru aflarea orândei (a ursitului). La Săcel, aproape de Borșa, aruncatul coroniței pe casă este un act de magie colectivă. Fata vine cu coronița pe cap la o casă unde se adună mai multe copile. Seara, ele se așează în ordinea vârstei, în linie, cu fața spre casă. Prima aruncă pe acoperiș coronița. Locul în care stă înseamnă timpul când se va mărita. Cu cât coronița rămâne mai sus, cu atât se va căsători mai repede. Dacă pică înseamnă că nu se va căsători în anul acela. Pentru a-și visa ursitul pun sânziene sub pernă și leagă toarta găleții cu un lacăt pe care îl vor descuia a doua zi dimineață.
Ziua florilor de leac
În cea mai lungă zi a anului, florile de leac au putere maximă. Pentru vindecarea bolilor care nu se vindecă, se culeg flori de sânziene, dar și alte flori sau plante plăcut mirositoare. În urmă cu niște ani, bătrâna Berci Ileana Grigoreanca din Călinești, pe atunci de 87 de ani, mi-a povestit cum a vindecat de nebunie o mamă a șapte copii, pe care nici un medic nu mai putea s-o ajute. Reproduc relatarea ei în formă literară, pentru a fi accesibilă: "În ziua de Sânziene mergi nemâncată, dimineața bună și culegi sânziene. Nu vorbești cu nimeni nimic (postul tăcerii). Te rogi mergând, culegând, venind. Aduci florile acasă și le duci duminică la biserică. Le pui la icoane. După ce se veștejesc, le urci în podul bisericii să se usuce. Acelea-s bune de leac pentru supărare (depresii). Este om că-i ca nebun din supărare. În nicio zi nu-s așa de bune de leac florile ca acelea din ziua de Sânziene. Sânzienele (florile) sunt mare leac. Pentru orice boală sunt bune. La omul supărat îi pui o mână de flori pe cărbuni și-i faci fumare. Numai în trei seri îi faci, și-i trece supărarea și uită și iarăși îi om ca oamenii."
Ziua de Sânziene este o limită. Florile își păstrează toată puterea numai cât cântă cucul, adică până la Sânziene. De la Sânziene înainte, cucul nu mai cântă și florile își pierd forțele. Se spune că cucul devine uliu păsăresc.
Noaptea de Sânziene
Poate nicăieri în România nu se sărbătoresc Sânzienele cu mai mult fast ca în Maramureș, la Vișeul de Mijloc și la Vișeul de Jos. (Este o noapte fantastică, impresionantă, a focurilor, a magiei, a dragostei.) Obiceiul se practică și în satele învecinate: Petrova, Leordina, Moisei sau în orașul Borșa, unde s-a transformat în festival.
Ca să aflu amănunte despre Noaptea de Sânziene, am vorbit cu Ileana Ciuban de 74 de ani și cu Vasile Năsui de 88. Ileana Ciuban îmi spune că este o noapte a focurilor, dar nu orice fel de focuri, ci a făcliilor, pe care le descrie în felul următor: se ia un lemn de molid sau de brad, lung cam de o jumătate de metru, care se cioplește la un capăt pentru a putea fi ținut în mână. Celălalt capăt lăsat gros se încrestează în patru sau în opt și în crestături se pun vergele lungi de un metru sau de o jumătate de metru. Se pun până la douăzeci și cinci de vergele. În interior se pun paie, fân, câlți, resturi din lemn de brad, rășină și se aprinde cu naftă (petrol). Arde cu flacără mare, ore în șir. Purtătorul o învârte ca să sară scântei și își strigă prietenii la "făclie". După lăsarea nopții se adună câte treizeci-patruzeci de tineri, copii și tați ai copiilor, la marginea apei și ard "făcliile" până se termină, învârtindu-le. După ce-au terminat de ars, capetele fumegânde se pun jos și sar peste ele. Sar peste foc pentru a scăpa de toate bolile și relele; le arde focul și omul rămâne curat.
În vreme ce flăcăii învârt făcliile, fetele mari merg și se tăvălesc goale - se spală în rouă - în lanurile de grâu, de secară, de orz, de orice fel, ca să aibă noroc, să fie frumoase, curate, să se mărite bine, să aibă copii.
După lăsarea nopții, pe prund se aprinde un singur foc mare din paie, tuleie de porumb legate în snopi mari și tot felul de rămășițe aduse de acasă. Peste acest foc trebuie să sară fetele. Cea care nu vrea să treacă este luată de subsiori de către doi feciori și trecută "cu de-a tăria". Ceilalți scormonesc focul să sară scântei, ca fetei să-i fie și mai frică. Pe lângă foc se încinge un joc. Prima dată se prind în joc bărbații și joacă "bărbătescu". Apoi se joacă învârtita în doi. Fiecare fecior își joacă drăguța. Veselia ține cât îi țin pe ei puterile să joace, uneori până la ziuă.
La o primă vedere, săritul fetelor peste foc pare un fel de glumă. Bătrânele însă îi știu rostul și spun: "Tăceți, bine că ați sărit peste foc, că s-a țâne vaca (va prinde vițel) când vom duce-o la buhai (taur)", aluzie clară la un rit de fertilitate, așa cum este tăvălitul prin lanurile pline de rouă.
Sărbătoarea magică a luminii și a împlinirii naturii, Sânzienele, exprimă și explozia feminității erotice, preaplinul menit să fie cules înainte ca ziua să se scurteze și soarele să se stingă, a toamnă, pe cer.
Foto: HORIA ȚURCANU (3), MEDIAFAX (1)