Efectele Brexit-ului

Toma Roman
Brexit-ul, rezultat al votului britanicilor la referen­du­mul din 27 iunie a.c., a cutremurat lumea.

Dintr-oda­tă, UE, una dintre cele mai mari puteri mondiale, a părut a fi în pragul falimentului. Mulți analiști i-au și cântat proho­dul, prognozând o reîntoarcere la "Europa națiunilor", exis­tentă înaintea încercării de realizare a unității continentale, o sursă a nenumărate conflicte istorice, inclusiv a celor două războaie mondiale, fiecare comunitate națională încercând, în con­cu­rență cu celelalte, să-și impună - în planuri diferite - supe­rio­ritatea. Fondatorii UE au plecat de la ideea că o pia­ță unică, re­glementări legislative comune și libera circu­lație a indi­vi­zilor vor permite eliminarea acestor surse de con­flict. Europa Unită urma să garanteze stabilitatea și pa­cea, mai ales în ra­port cu provocările din spațiul extra-co­mu­nitar. Contes­ta­tarii ei se temeau de pierderea identității culturale a națiunilor par­ticipante și, în subsidiar, de scăderea ni­velului de trai al co­munităților mai bogate, în favoarea ce­lor mai slab dezvoltate. Participarea la UE a implicat contri­bu­ții diferențiate la un buget comun și o anume (re)distri­buire de fonduri, vizând ega­li­zarea treptată a condițiilor de via­ță pentru comunitățile componente. Libera circulație a in­divizilor a fost - și este - un stimulent pentru migrația in­tracomunitară, oamenii orien­tându-se, natural, spre zonele în care resursele umane sunt mai bine retribuite, cu con­se­cința creșterii concurenței locale pe piața locurilor de muncă. Nu întâmplător, Nigel Farage, liderul UKIP, principalul partid instigator al ieșirii Marii Britanii din UE, a lansat lozinca: "Să ne luăm țara înapoi!". El, și ca el alți lideri ex­tremiști europeni, au speculat această ten­dință de egalizare la nivel continental a veniturilor eco­nomice, generată de piața comună unică, în numele unui exclusivist patriotism local și al pierderii identității culturale, făurite în evoluția istorică diferențiată.
Nu mi-am propus o sinteză a dezbaterilor generate de acțiunea britanică. Trebuie să observăm, totuși, că votul a îm­părțit societatea engleză în două părți aproape egale, votanții împotriva exit-ului fiind categoriile sociale cele mai deschise: tineretul, intelectualitatea civilă și oamenii de afaceri, în timp ce susținătorii ieșirii din CE alegându-se dintre grupurile sociale defavorizate, adică lucrătorii industriali, fermierii, vârstnicii. Ca și în România, unde ruralii sau pensionarii sunt dispuși, în cea mai mare parte, să aleagă soluțiile populiste, conservatoare, și în Anglia aceștia din urmă au înghițit pe nemestecate propunerile unei propagande etnocentriste și nostalgice după splendoarea de altădată a Imperiului Britanic, asaltat acum - în ceea ce a rămas - de valuri de emigranți estici, care le tulbură ordinea stabilită istoric și scad prețul local al forței de muncă, grevându-le sistemul de asigurări sociale și mărindu-le procentul șomajului. Extremiștii nu au ținut cont de avantajele participării la UE (subvenționarea comunitară a unor sectoare economice fiind unul dintre ele), de stabilitatea socială și garantarea libertății investiționale pe cea mai mare piață comună a lumii. Faptul că Scoția sau Irlanda de Nord au votat pentru rămânerea în UE ar fi trebuit să le dea de gândit. "Mintea de pe urmă" a... britanicilor va rea­liza, probabil în cei doi ani cât durează activarea artico­lului 50 din Tratatul UE (privitor la retragerea unui stat din co­munitatea continentală), cât de mare și de inutilă a fost gre­șeala de a bloca un proces unificator necesar și, excluzând ac­ci­dentele, inevitabil. Un "accident" care ar duce la destră­ma­rea UE va genera, după cum susține George Friedman, pre­ședintele agenției de analiză Stratfor, o reîntoarcere la epoca barbară a conflictelor dintre națiuni, pentru dominația asupra continentului. Brexit-ul lasă UE în responsabilitatea "tandemului" Germania-Franța, armonia dintre ele fiind ab­solut necesară pentru păstrarea stabilității și a rezistenței față de agresivitatea vecinilor comunității. Numai o Europă unită, ca să exemplificăm, poate face față redeschiderii apetitului imperial al Rusiei actuale.
Se pune, desigur, în cazul nostru, întrebarea despre efec­tele pe care Brexit-ul le va avea asupra românilor. În Marea Britanie sunt câteva sute de mii de români care lucrează, legal sau ilegal, în unități economice și servicii. Cel puțin în ur­mă­torii doi ani de tranziție, ei nu vor fi foarte afectați de ieșirea din UE. Migranții integrați legal vor beneficia de civilizatul sistem de asigurări care îi protejează pe cetățenii țării. O situație mai dificilă vor avea "ilegalii" și cei care aspiră încă la "paradisul britanic". Situația lor va depinde de prestația re­pre­zentanților României în comisiile de negociere, activate de articolul 50 din Tratatul UE, dintre guvernul britanic și Co­misia Europeană. În Europa sunt sute de mii de cetățeni en­glezi care lucrează la "multinaționale" sau au proprietăți, pu­nându-se - și în cazul lor - problema reciprocității. Rein­tro­ducerea vizelor de călătorie îi va supune și pe ei acelorași dificultăți. Retragerea Angliei din UE impune și o renegociere a Bugetului Comunitar, la care contribuția Britaniei era mai mică decât a Germaniei sau Franței. Renegocierea ar putea fi avantajoasă pentru România, mai ales în privința PAC (po­litica agricolă comunitară), prin care Anglia beneficia de sub­venții mult mai mari decât agriculturile țărilor est-europene. Depinde de guvernul de la București creșterea volumului fon­durilor comunitare pentru dezvoltare, dar și a capacității Ro­mâniei de absorbție a lor. Retragerea Angliei din UE a afec­­tat, în primul rând, moneda britanică (lira sterlină pier­zând mult în paritatea cu euro și dolarul american), dar va afec­­ta și leul românesc. O politică financiară prudentă este, mai mult de­cât oricând, obligatorie, guvernul României tre­buind să re­ziste tentațiilor populiste de risipire a veniturilor bu­getare pro­prii, prin creșteri necontrolate, în anul electoral, a salariilor și pensiilor, în special a celor "nesimțite", pe care po­liticienii și le acordă cu larghețe. În fața unei incipiente cri­ze economice continentale (sau chiar mondiale), administrația în funcțiune trebuie să fie pregătită pentru orice eventualitate.
Un reflex al Brexit-ului va afecta și sistemul politic ro­mânesc. Curentul eurosceptic va ieși întărit din această ac­țiu­ne, vocile celor care acuză Bruxelles-ul de imixtiune în "tre­bu­rile noastre interne" devenind mult mai puternice. În spe­cial stânga va specula momentul de balans al Uniunii, acu­zând "politicile colonialiste" ale Vestului, tentativele acestuia de integrare culturală care ar duce la pierderea identității naționale și "dictatura Occidentului" în evoluția Statului de drept și a Justiției. Liderii PSD nu au uitat că, la "lovitura de stat" din 2012, intervenția Comisiei UE, alături de cea a reprezentanților SUA, i-a oprit de la încălecarea totală a țării. Liviu Dragnea, actualul lor președinte, a anunțat deja că, în perspectiva alegerilor parlamentare din toamnă, "partidul" își va regândi strategia și propaganda. O tentă naționalistă, antieuropeană, va colora și discursul altor politicieni, care - în aspirația spre dobândirea imunității date de putere - sunt gata să sacrifice interesele reale ale României, să-i modifice poziția în singurele organizații internaționale ce, în întreaga ei istorie, i-au garantat integritatea teritorială și stabilitatea socială, UE și NATO. Extremiștii eurosceptici nu țin cont, în oportunismul lor, nici de interesele milioanelor de români care muncesc în UE, alimentând cu veniturile lor bugetul țării, și pe care o destrămare prezumtivă a "Uniunii" i-ar trimite înapoi. Supraviețuirea României nu are altă cale decât integrarea, alinierea la cerințele UE și NATO. România nu-și poate permite o "aventură" de tipul Brexit-ului, pe care - cu certitudine - britanicii înșiși o vor regreta.