SANDA NICOLA (DIGI 24) - "Pare că m-am pregătit toată viața pentru această transmisie în direct"

În direct, de la Londra

- Adevărat reporter de linia întâi, jurnalista de la Digi 24 și-a dovedit din nou excelența profesională -

"Eu am o legătură aparte cu Londra"

- Relatarea "în direct" a Referendumului bri­tanic a scos din nou, în față, profesionalismul pos­tului TV Digi 24 și calificarea ta drept reporter de linia întâi. Cum se obține o asemenea perfor­man­ță "europeană"?

- Delegația la Londra a durat șase zile, însă noi ne-am pregătit telespectatorii pentru acest subiect cu mult timp înainte. Împreună cu redacția de știri externe am realizat mai multe programe care au rulat în săptămâna premergătoare Referendumului, iar în ceea ce mă privește, pot spune că am urmărit dezbaterea din Marea Britanie încă de anul trecut, când David Cameron le promitea alegătorilor că dacă-i mai dau un mandat de premier, le va oferi pri­lejul să se pronunțe în favoarea sau împotriva ieșirii din Uniunea Europeană. Dar mergând mai în spate în parcursul meu profesional, pare că m-am pregătit toata viața pentru acest Breaking News. Am o legătură aparte cu capitala Marii Britanii: am fost acolo imediat după atacurile teroriste din iulie 2005, și tot acolo, și atunci, mi-am cunoscut soțul, pe Liviu Iolu, jurnalist ca și mine. La finalul lui 2006 am realizat pentru televiziunea publică un serial de reportaje intitulat "Românii fac curte Reginei". Mai erau câteva luni până la aderarea țării noastre la Uniunea Europeană, și în presa tabloidă de la Londra apăreau constant articole în care românii erau puși în lumină proastă. Dar în istoria mea personală, relația cu Anglia e mult mai veche. Îmi amintesc, de pildă, cu ce emoții pășeam la nouăsprezece ani în fața comisiei de examinare a BBC World Service, străduindu-mă să conving că, deși sunt un adolescent care abia terminase liceul, merit un loc la „BBC School of Journalism". Comisia era condusă de domnul Christian Mititelu, pe atunci directorul secției de limba română a BBC Radio. Examenul se desfășura în limba engleză, domnul Mititelu era foarte sobru și impunător, iar eu îmi imaginam că trebuie să fie un Lord englez, pe care ar fi bine să nu-l supăr cu vreun verb con­jugat anapoda sau cu o pronunție proastă. A fost o surpriză fantastică să-l aud, la final, felicitându-mă în limba română, pentru prestație. Nu mi-aș fi ima­ginat atunci că, peste aproape douăzeci de ani, dom­nul Christian Mititelu va fi alături de mine într-un moment de asemenea importanță în istoria Europei, cum a fost Brexit-ul. Azi, înclin să cred că ediția specială de la Londra, din dimineața zilei de vineri, 24 iunie 2016, este cel mai valoros produs jurnalistic pe care l-am oferit până acum tele­spec­tatorilor români, iar asta li se datorează, în foarte mare măsură, domnilor Christian Mititelu și Petru Clej, corespondent RFI, fost redactor-șef al secției de limba română a BBC Radio. Și anul trecut, la alegerile parlamentare, și anul acesta, cu pri­lejul Referendumului, Chris Mititelu și Petru Clej au răspuns invitațiilor mele cu o disponi­bi­litate uimitoare, uneori în vânt și ploaie, în pu­terea nopții sau în zorii zilei, arătându-mi, o dată în plus, ce înseamnă etica muncii de jurnalist. Știau cât de important e momentul și cât de multă confuzie poate stârni subiectul în rândul românilor, erau conștienți că nimeni altcineva nu putea să explice mai bine decât ei ce se întâmplă și, mai ales, să explice evenimentele pe înțelesul românilor din țară. Îmi va fi foarte, foarte greu să mă revanșez vreo­dată pentru cât am crescut în ochii telespec­tatorilor datorită lor.

- Transmisiile în direct sunt linia întâi a re­portajului TV. Incomparabil mai grele decât cele filmate, care pot fi corectate în studio. În direct, vorba spusă rămâne. N-o mai întorci înapoi... Cum te pregătești pentru ele?

- Eu am făcut transmisiuni în direct din teren, care au durat chiar și două ore. Cu invitați la cadru, cu interacțiuni în duplex sau prin telefon, din mij­locul a sute de manifestanți sau în condiții meteo foarte neplăcute. De exemplu, uneori e atât de frig, încât nu pot sta la cadru fără mănuși, iar cu mănuși nu pot manevra nici hârtii, nici laptop, nici măcar telefonul mobil. Alteori, invitații la microfon se pot rătăci și nu mai ajung la ora stabilită, autoritățile decid brusc că nu mai e voie să staționezi unde te-ai instalat deja etc. Așadar, e foarte mult neprevăzut când faci o emisiune cap-coadă din teren, din altă țară, cu o echi­pă foarte mică de oa­meni, gestionând con­comitent și su­biec­tul, și partea or­ga­ni­za­to­ri­că. Dacă n-aș avea atâ­ta experiență în spate, ar fi cu neputință să re­a­­lizez acest tip de emi­siuni. Și motivație, bi­neîn­țe­les. Televiziunea es­te o iubire pe viață și moarte.

"Nu am întâlnit nici un londonez care să-și fi dorit ieșirea din UE"

- Să revenim la e­ve­­niment. Pe lângă in­terviurile luate, ai avut contact și cu en­glezul simplu, de pe stradă? Ei de ce par­te a ba­ricadei Brexit erau?

- Am stat de vorbă mai ales cu foarte mulți cetățeni români rezidenți la Londra sau în apro­pie­re, unii dintre ei având și cetățenie britanică. N-aș putea spune că vreo mărturie a fost mai valoroasă decât alta. Toți interlocutorii m-au ajutat să le explic telespectatorilor de acasă ce se întâmplă cu societatea britanică de azi și cât de mult au fost afectați românii de această dezbatere care, ați văzut deja, a generat manifestări xenofobe, cum nu ne-am fi imaginat că ar putea să aibă loc în Marea Bri­tanie. În ce-i privește pe englezi, în cele șase zile petrecute la Londra, eu n-am întâlnit niciun om, chiar niciunul!, care să fie de acord cu ieșirea din UE. Dar asta e Londra, cea mai cosmopolită metro­polă a lumii, atât de diferită de restul Angliei.

- Am văzut la televizor anchete stradale, în care mulți englezi regretau că votaseră pentru Brexit...

- În Londra oamenii erau abătuți, preocupați, cred că și pentru ei a fost șocant să vadă că au puncte de vedere atât de diferite de restul țării. Mi-a rămas în minte un cetățean care în dimineața de 24 iunie, după aflarea rezultatelor, traversa Tamisa pe podul Westminster, fluturând un steag mare al Uniunii Europene. Mergea singur, călcând apăsat și bombănind. Într-o mână ținea steagul, cu cealaltă gesticula. Era îmbrăcat la costum, cu cravată, purta o geantă de piele pusă în diagonală, precum poș­tașii, părea un londonez tipic, în drum spre serviciu, la șapte dimineața. Omul ăsta vorbea singur, literal­mente! La Londra s-a votat masiv pen­­tru rămânerea în UE, și e firesc să fie așa. Peste un milion de locuitori ai Londrei sunt imigranți, foarte mulți londonezi au dublă cetățenie, di­versitatea definește metropola. Tinerii englezi, studenții mai ales, nu și-au dorit ieșirea. Ase­me­nea nouă, și lor le plac statutul de cetățean european, bursele Erasmus, li­bera circulație, po­­sibilitatea de a studia și de a munci în altă parte. Dacă mergeți în vacanță în Palma de Ma­llor­ca, în Ibiza sau alte insule spaniole și chiar în unele insule grecești, veți găsi adesea stu­denți britanici angajați în servicii. Nu o fac pentru a strânge bani, ci pentru a cunoaște mai bine lumea în care trăiesc. E ceva absolut firesc pentru un student englez, chiar provenind dintr-o familie cu bani și studiind la o universitate de prestigiu, ca în vacanță să lucreze ca vânzător sau barman, undeva în Baleare sau în Ciclade. Am fost la mitinguri studențești înainte de Referendum, mesajul tinerilor pentru ceilalți alegători și pentru clasa politică era "Nu ne aruncați viitorul pe apa sâmbetei". De cealaltă parte, sunt pensionarii englezi get-beget, din localități mai mici, unde media de vârstă a depășit, poate, 60 de ani, și care nu mai țin pasul cu toate schimbările din jur. Știți cum zic și părinții și bunicii noștri, că era mai bine pe vremea "lor"? Ei nu-s nostalgici după Ceaușescu, ci după tinerețea lor, după vremurile în care erau în putere și găseau prilej să se bucure de viață, în ciuda privațiunilor. Cam așa se întâmplă și cu bunicii englezi. Sunt nostalgici după vremurile în care se plimbau pe stradă și cunoșteau pe toată lumea, și nu se temeau că vreun copil ar putea să le fure portofelul. În tinerețea lor, când mergeau la magazinul din cartier să cumpere ceva, la casă se întâlneau, poate, cu vreo colegă de școală, cu cineva cu care se știau de mult și aveau o conversație plăcută, pe limba lor, cu accentul lor. Acum, la casă sunt tineri imigranți, pe care nu-i cunosc și nu-i înțeleg prea bine. Iar acesta e cazul fericit, pentru că deja, în multe magazine, nu te mai întâmpină oameni la casă. Casierii sunt înlocuiți cu mașinării pe care le operezi singur, scanezi codul de bare, introduci banii sau cardul, primești bonul fiscal și ai plecat. Nu tu "Thank you!" (mulțumesc), ni­ciun "Have a nice day, dear!" (îți do­resc o zi bună, drăguță!), nimic. Lumea acestor bunici englezi get-beget se des­tramă, ei sunt furioși, iar niște poli­ticieni iresponsabili au manipulat gro­solan sentimentele lor de insecuritate și i-au convins că imigranții sunt vinovați de nefericirea lor. Presa tabloidă din Anglia e în mare măsură vinovată de succesul taberei "Brexit" și de apariția acestor atitudini xenofobe în Regatul Unit.

- Ce părere au românii din Marea Britanie, stabiliți acolo la studii sau muncă, despre ieșirea țării lor de adopție din UE?

- Din cei cu care am vorbit, în afară de interviuri, niciunul nu era într-atât de speriat și dezamăgit încât să-și pro­pună să vină acasă. De la un român de acolo am aflat, de pildă, că patronul unui lanț hotelier a trimis, a doua zi după Referendum, o circulară către toți angajații imigranți, prin care le mul­țumea pentru fidelitatea lor și îi asigura că locul lor de muncă nu e periclitat. Tot de la un român de-al nostru am aflat informația că o mare firmă de IT din Londra prospecta a doua zi variante de relocare a afacerii, în alte țări.

- În cazul părăsirii Comunității Europene de către Marea Britanie, care crezi că vor fi efectele imediate asupra țării noastre?

- Nu cred că vor exista consecințe imediate asupra țării noastre, în niciun caz mai mari decât asupra altor state din Uniunea Europeană. În Marea Bri­tanie, românii reprezintă a doua cea mai mare comunitate de străini provenind din UE, doar po­lonezii sunt mai numeroși. Contribuția lor la pros­peritatea Regatului Unit e dovedită, cuantificabilă, n-au de ce să se teamă, câtă vreme au forme legale. Oricum, până când Marea Britanie nu formulează oficial cererea de ieșire din UE, nu se întâmplă nimic, iar deocamdată nu are cine să solicite ieși­rea. E o criză tare neobișnuită în mediul politic din Ma­rea Britanie.

- Dincolo de misiunea ta de reporter, pari să te simți la tine acasă, printre englezi...

- Păi, eu sunt printre românii care chiar au căutat să profite din plin de statutul de cetățean european, iar Ma­rea Britanie a fost pentru mine prin­cipala desti­nație pentru cursuri vo­caționale. În 2007, imediat du­pă ade­rarea noas­tră la UE, am mers la cursuri de pro­ducție TV la "Lon­­don Aca­de­my of Media", și la un Masterclass pen­tru prezen­ta­tori de televiziune. Am avut chiar o pro­fesoară de dic­ție, în limba en­gleză, la care mer­geam din când în când, pentru rafi­narea accentului și do­zarea optimă a rit­mului vorbirii, în așa fel încât să vorbesc o engleză pe care să o înțeleagă o audiență globală. Știam că dacă vreau să fac corespondențe în limba engleză, trebuie să mă antrenez, la fel cum am făcut-o în limba română. Apoi am decis că trebuie să-mi de­finitivez studiile superioare și m-am gândit că vreau să o fac tot acolo. Nu-mi permiteam să locuiesc și să trăiesc la Londra, aveam totuși o profesie aici, așa că am căutat variante de studiu part-time. În 2008, m-am înscris la "Open Uni­versity" și am început să muncesc temeinic pentru o licență în Științe Sociale. Acolo am aflat ce în­seamnă ade­vă­ratul învățământ la distanță, cât de sen­sibilă e ches­tiunea plagiatului în sistemul britanic și câte softuri s-au inventat pentru a face imposibil să furi munca altuia ca să obții titluri academice. Mi-a fost de mare folos faptul că mi-am ales materiile de studiu în funcție de preocu­pările mele, iar asta m-a ajutat, în primul rând, să mă maturizez ca jur­nalist. Am urmat cursuri de științe politice, so­ciologie, istoria filmului și a televiziunii, unul fi­nanciar și altul de management, care mi s-au părut in­fernale, dar pe care le-am ales tocmai pentru că știam că am lacune în domeniul ăsta, și un curs din programa de istoria religiilor. Ăsta e cursul care m-a atras cel mai mult și la care am avut cele mai bune rezultate, s-a numit "Islamul și Occidentul. Politica de coexistență a musulmanilor și creștinilor în Vestul Europei". A fost foarte greu să duc la bun sfârșit facultatea asta, ori nu aveam timp destul, ori mă împotmoleam cu banii. Mi-am plătit integral studiile, nu am bene­ficiat de vreo bursă sau sponsorizare, a fost inves­tiția mea în totalitate și m-a afectat foarte mult faptul că s-au triplat taxele la un moment dat pentru învățământul universitar britanic. Anul trecut am reușit, în sfârșit, să strâng toate creditele necesare pentru o licență cu dublă specializare, în științe so­ciale și științe politice, iar în aprilie, de ziua Reginei Elisabeta a II-a, am fost la cere­monia de absolvire. Așa s-a nimerit: să îm­brac roba de absolvent la Londra în ziua în care Regina Marii Britanii sărbătorea ală­turi de soții Obama, la Castelul Windsor, împlinirea vârstei de nouăzeci de ani. Me­tropola era în sărbătoare!

"Urmează Summit-ul NATO de la Varșovia. N-aș zice că vacanța este o prioritate"

- Ce urmează acum profesional pentru tine, Sanda? Către ce alt mare subiect te îndrepți?

- Peste câteva zile, plec la Summit-ul NATO, de la Varșovia. Fără îndoială că va fi foarte interesant, în lumina ultimelor eve­nimente din Marea Britanie și pe fondul crizei refugiaților.

- Muncă și iar muncă. Oare pentru tine mai ai timp? Truda asta continuă nu te tocește?

- După delegația de la Londra, chiar a trebuit să-mi iau niște timp pentru refacere. A plouat mult, au fost inundații acolo, am stat în vânt și umezeală, multă muncă, somn puțin, așadar, m-am întors epuizată. Dar nu vreau să mă plâng, oboseala trece, acumulările rămân.

- V-ați plănuit vacanța, tu și Liviu?

- Ne-am făcut niște planuri și rezervări la în­ceputul anului, dar asta, înainte ca Liviu să își schimbe locul de muncă, așa că am fost nevoiți să le anulăm. Soțul meu a devenit între timp purtătorul de cuvânt al Guvernului, iar asta atrage automat o serie de ajustări în viața noastră de familie. Mo­mentan, n-aș spune că vacanța e o prioritate, dar, când va fi oportun, sigur vom găsi o destinație în apropiere, ca să ne odihnim și să căpătăm un pic de bronz. Geografia chiar ține cu noi, românii, când vine vorba să pleci repede într-o vacanță.