- În urmă cu doi ani, la "Vocea României", ai mers până aproape de finalul concursului: o maramureșeancă frumoasă, cu un glas care a impresionat publicul. N-ai câștigat trofeul, dar prezența ta scenică a fost convingătoare și toată lumea aștepta de la tine un "VA URMA". Deci...
- "Vocea României" a fost o experiență unică, de care îmi amintesc cu drag, și mă bucur că am urcat pe scenă împreună cu sora mea, Maria. Ne-am susținut și ajutat reciproc. Concursul a fost impulsul de care am avut nevoie pentru a mă apuca de muzică, la un nivel profesionist. Tot acolo i-am întâlnit și pe cei cu care lucrez astăzi, echipa "Agenției de Vise" și Tudor Chirilă, iar după doi ani, lansez și primul meu single, "Fire Gun". Da, au trecut doi ani, doi ani în care mi-am luat timp să mă gândesc spre ce direcție doresc să o apuc, să-mi aflu cărarea. În acești doi ani, am compus, am colaborat cu diverși compozitori, o parte din piese încă sunt în lucru, am avut și concerte, am învățat și câteva lucruri legate de industria muzicală. Nu știu dacă sunt îndeajuns doi ani pentru a cuceri piața. Unora le-a trebuit mai mult, altora mai puțin. Cert este că lucrurile care rezistă se clădesc în timp, iar eu cred în talent, în muncă, perseverență și cred că succesul adevărat vine odată cu experiența. În clipa de față, dorința mea este de a le transmite oamenilor un mesaj real, de a-i face să se bucure de muzica mea, să o simtă.
Tata și mama dansează rock
- Majoritatea participanților la astfel de mega-concursuri, ba chiar și unii câștigători, dispar sau ajung să se complacă într-o muzică de o calitate îndoielnică, păcăliți de un succes efemer. Tu ți-ai refuzat din capul locului compromisul, cu o înțelepciune rară la începători. Când ai deprins rigoarea, respectul valorilor?
- Într-adevăr, sunt foarte multe cazuri în care tinerii cântăreți se pierd în anonimat. Sunt multe voci bune care preferă calea mai ușoară, de moment, sau își doresc succesul de pe o zi pe alta, sau pun în prim plan partea materială, sau poate nu sunt îndrumați de echipa potrivită, sau se complac în a cânta în cluburi și la petreceri private. În ce mă privește, la noi în familie, un rol important l-a avut educația primită de la părinți, atât cea morală, cât și cea muzicală. Avem șansa unor părinți care de-a lungul copilăriei noastre, au ascultat muzică bună: folk, rock, clasică, folclor tradițional, pop, cultivându-ne gustul pentru valori. Cred că și anii petrecuți la Școala de Muzică din Sighetu-Marmației au avut un rol în formarea noastră. Și-apoi, eu nu mi-am propus niciodată să fiu vedetă, ci artist. Cred cu tărie că trebuie să ai răbdare cu tine și să cânți ceea ce simți. Să eviți conjunctura și modele.
- Mă gândesc că respectul înalt pe care îl acorzi profesiei vine și din studiile pe care le-ai absolvit: Facultatea de Știință și Inginerie a Mediului, Facultatea de Drept, la Universitatea Babeș Bolyai din Cluj-Napoca, și un master la Facultatea de Ingineria Sistemelor Biotehnice la Universitatea Politehnică București. Ce legătură au aceste domenii atât de științifice cu muzica?
- Aparent, ingineria mediului nu are legătură cu muzica, dar m-a ajutat să fiu mai bine informată, să cunosc și să înțeleg o parte din problemele de mediu cu care se confruntă umanitatea, pericolele, amenințările la care suntem supuși permanent. Bineînțeles că nu vreau să transmit avertismente prin muzică, ci să trezesc un sentiment de responsabilitate pentru natura atât de amenințată astăzi de om, raiul verde din jurul nostru, furat și distrus bucățică de bucățică.
- Ce mai fac frații tăi? Prezența lor alături de tine în concursul "Vocea României" a fost ceva cu totul deosebit: patru fete și un băiat, unul mai talentat decât altul.
- Frații mei sunt bine, fiecare cu preocupările lui. Pe Maria e posibil să o vedem în rolul Cătălinei, în opera rock "Luceafărul", pe muzica compusă de Adrian Tăbăcaru (sunt încă la faza de început), a cântat alături de Zdob și Zdub și a colaborat cu artistul Allard van Horn, pentru "Bienala Internațională de Artă Contemporană". Continuă să cânte și alături de Loredana. Flavia a absolvit de curând UNATC-ul, secția Actorie, și urmează să o vedem în toamna anului acesta în comedia "Selfie 2". Joacă la "Bulandra", în piesa "Incendii" de Wajdi Mouawad, în regia unei tinere absolvente, Irina Banea, și în piesa "Avioane de hârtie", în regia lui Cristi Juncu. Se gândește să se reapuce și de muzică. Iuliu a absolvit primul an la Facultatea de Relații Economice Internaționale, iar acum e plecat în SUA, cu programul "Work and Travel", pentru studenți. Își mai face timp să studieze muzica rap și mai scrie, din când în când, versuri. Iar Francesca e în Maramureș, a absolvit clasa a VII-a, la Liceul de Artă din Baia Mare, cântă cu vocea, studiază pianul și, probabil, va pregăti o surpriză muzicală în toamna acestui an.
- Vă mai întâlniți uneori? Mai ajungeți acasă, în Maramureș?
- Noi, cei patru frați care suntem în București, ne întâlnim des. Cu Francesca și părinții e mai greu. Dar ne facem timp să mergem în Maramureș, iar de sărbători, în general, ne adunăm acolo. E minunat când suntem toți împreună. De fiecare dată ne încărcăm cu energie, liniște și frumusețe. Este locul în care reușești să te eliberezi și să devii mai senin, mai ales când sunt și părinții aproape. De multe ori, mergem în gașcă și cutreierăm câmpurile și dealurile copilăriei noastre, ne bucurăm de frumusețea naturii și de ceea ce a mai rămas autentic în Maramureș.
Viața la țară
- Cât de mult "duci" cu tine, din această zonă specială? Ai fost marcată de anii copilăriei?
- Verile copilăriei noastre erau extrem de frumoase. Îmi amintesc că în fiecare vacanță mergeam la bunici, la țară, unde ni se alăturau și ceilalți veri. Uneori ne adunam și câte douăzeci de copii. Era distracția noastră, abia așteptam să vină vara. Bunicul ne lua cu el "la fân", iar pentru noi ăsta era cel mai frumos lucru, ne învăța cum se strânge pologul, cum se face o claie, iar la final, ne lăsa să ne urcăm sus, pe ea. Ne băteam cu iarbă, jucam "v-ați ascunselea", "prinsa"... Mergeam la scăldat, ne cățăram prin copaci, ne duceam la pescuit, cu borcane în care puneam mămăligă. Anii aceia m-au apropiat de natură definitiv. Și de frumusețea simplă a vieții la țară. Atunci am descoperit libertatea, dar și faptul că munca poate deveni bucurie, că se transformă în rost omenesc.
- Ești frumoasă, talentată și instruită. Atuuri cu care puteai să faci carieră în Occident. De ce ai ales să rămâi într-o Românie atât de puțin generoasă cu tinerii? Mai crezi în destinul acestei țări?
- Am ales să rămân în România pentru că mai cred în energia poporului român, în creativitatea lui excepțională, pentru că am nevoie de comuniunea cu cei dragi, cu natura în care m-am născut, cu bucuria firească a acestui popor, și sper din tot sufletul să reușesc în proiectele mele muzicale aici, acasă, în țara mea.
- Ligia, la ce mai visezi?
- Visez la momentul în care voi cânta piesele mele împreună cu publicul. Visez la o lume mai bună, la o Românie mai civilizată, mai curată, care să își păstreze autenticitatea și tradiția și să le pună în valoare. Visez la conducători apți pentru a putea produce o schimbare în bine. Sper în înlăturarea corupției, în politici sănătoase, în cârmuitori înțelepți, dar îmi doresc să cunosc și alte culturi ale lumii. Visez și la momentul în care fiecare dintre noi, frații, o să ne realizăm visurile.
Foto: DANIEL PÎRVAN (2), VLADIMIR POGONARIU