Farmacia din livadă: CAISELE

Ilie Tudor
- În mijlocul verii, sub razele de foc ale soarelui, se coc fructele caisului. Nu foarte mari, cu pulpa moale și parfumată și cu savoare dulce-acrișoară, sunt așa de gustoase, încât nu le bănuiești puterea terapeutică. Și totuși, caisele, prin miezul sâmburelui pe care îl ascund, sunt printre cele mai puternice alimente-medicament din lume. Să aflăm mai multe despre modul de administrare și proprietățile lor medicinale -

Nectarul zeilor

Originea caiselor se pierde în negura timpului. Cu secole înaintea nașterii lui Christos, grecii au adus de pe teritoriul Armeniei de astăzi primele caise uscate și primii sâmburi de cais, cu care au sădit livezi ce rodeau fructe aurii-portocalii și parfumate. Gustul lor li s-a părut atât de bun, încât i-au atribuit sorginte divină, socotindu-l un nectar al zeilor, iar caisele au devenit ofrande pentru Divinitate, în temple. De la greci, caișii au fost preluați de ro­mani, care i-au răspândit în întreaga Europă și în Africa, numindu-i Pru­nus armeniaca, adică pruni de Arme­nia, denumire științifică ce s-a păstrat până astăzi. Și, totuși, originea cai­șilor pare a fi mult mai îndepărtată decât Armenia, dovezile arheologice arătând că aceștia erau cultivați în India și China, acum nu mai puțin de cinci mii de ani, deci cu mult înainte ca ei să ajungă în zona Caucazului. Și, curios lucru, la fel ca și în Grecia ori Roma antică, în străvechile civi­lizații asiatice se spunea despre caise că poartă în ele o părticică din necta­rul zeilor. Mai mult, se credea că cei care consumă aceste fructe binecu­vântate vor beneficia de un trup tânăr și viguros, dar și de o minte ageră, până la vârste înaintate. Și așa și este, după cum o confirmă, câteva milenii mai târziu, stu­diile științifice.

Tratamente interne

Caisele și detoxifierea
Consumul a 600-800 de grame de caise proaspete zilnic, pe o perioadă de timp de minimum 30 de zile, are darul de a mobiliza toxinele și reziduurile de metabolism din țesuturi și de a ajuta la eliminarea lor. Excesul de creatinină sau acid uric din sânge, urații depuși în articulații (guta) sunt prompt eliminați de cura cu caise. Dacă nu mai găsim caise proaspete, pu­tem consuma nectarine sau piersici, câte un kilogram pe zi. Aceeași cură combate și efectele nocive ale fumului de țigară. Foarte bogate în vitaminele A și C, dar și în licopen, caisele sunt un excelent remediu anti-fumat, fie el pasiv ori activ. Aceste fructe sunt în mod excepțional recomandate femeilor care au fost fumătoare și care se pregătesc să devine mame și au nevoie de o detoxifiere rapidă. În fine, metalele grele sunt foarte repede eliminate din organism, atunci când se consumă miezul a zece sâmburi de caisă pe zi. Cantitățile mici de compuși ai acidului cianhidric din sâmbure mobilizează metalele grele din țesuturi și ajută la eliminarea lor prin fecale și urină.

Boli cardiovasculare
Licopenul din caise, dar și alte principii active, cum ar fi vitaminele A și C, potasiul etc. protejează inima și vasele de sânge, prevenind bolile cardiace. Studiile demonstrează că licopenul din caise, pre­cum și celelalte substanțe active, împiedică oxida­rea colesterolului și depunerea sa pe arterele coro­nare, micșorând astfel riscul de infarct. Apoi, o cură de minimum 4 săptămâni, timp în care se con­sumă jumătate de kilogram - un kilogram de caise pe zi, reduce trigliceridele și colesterolul rău din sânge.

Cura de slăbire
Deși au un gust dulce foarte plăcut și atunci când sunt bine coapte, sunt un adevărat deliciu pentru gur­manzi, caisele proaspete nu îngrașă, ci din contra, sunt un antidot contra kilogramelor în plus. Dacă do­riți să slăbiți, așadar, consumați cât de multe caise. Ele sunt sărace în calorii, conțin fibre alimentare care rămân mult timp în stomac, împiedicând reapariția senzației de foame și, în plus, au efect laxativ. Pentru o cură de slăbit reușită, doza minimă de caise con­sumate într-o zi este de un kilo­gram, mâncate în reprize, înaintea fiecărei mese. Este un remediu care reduce deopotrivă apetitul și un detoxifiant ce ajută nu doar la slăbit, ci și la curățarea pielii, la creșterea tonusului țesuturilor și la reîntinerire.

Colonul
Datorită conținutului ridicat de celuloză și de pectină, caisele sunt foarte des recomandate ca laxative, în problemele de tranzit intestinal. Celuloza și pec­tina sunt fibre alimentare, adică substanțe co­mes­tibile nedigera­bile, care acțio­nea­ză la nivelul intestinului gros ca un piston, împin­gând afară din el toate reziduurile. Apoi, sorbitolul, un zahăr natural conținut de caise, conferă fructelor proprietăți laxative suplimentare. Se face un trata­ment de două săptămâni, în timpul căruia se consumă în fiecare dimineață, pe stomacul gol, câte 500-800 de grame de caise și, suplimentar, un litru de apă. Pentru persoanele care suferă de sindromul de colon iritabil este esențial ca această cură să fie corelată cu trei reguli simple de dietă: 1. Nu consumați zahăr sau înlocuitori ai acestuia, în nicio formă. 2. Reduceți la minimum cantitatea de amidon rău (din orez, făină albă). 3. Nu combinați prea multe tipuri de alimente la o masă.

Caisele și boala canceroasă
Atât pulpa fructului, cât și miezul caisei, conțin substanțe care previn mutațiile celulare, combat pro­cesele oxidative, stimulează imunitatea sau împiedică direct dezvoltarea celulelor canceroase. Iată care sunt tipurile de cancer cele mai receptive la tratamentul cu acest fruct:

* Cancer de prostată - licopenul conținut în caise este una dintre cele mai puternice substanțe pentru prevenirea bolii canceroase cu această locali­zare. Un studiu făcut în China, în anul 2007, a stabilit uimitoarele efecte preventive contra cancerului la prostată, cu ajutorul unei combinații inedite, for­mate din ceaiul verde (Thea sinensis) și din licopenul din caise.

* Adjuvant în cancerul la sân - amigdalina, cunoscută și sub numele vitamina B17 (deși nu este propriu-zis o vitamină), prezentă în miezul de caisă, este considerată unul dintre cei mai puternici antitu­morali și este una dintre speranțele în terapia canceru­lui. Această vitamină reglează activitatea gonadelor, distruge celulele canceroase și stimulează sistemul imunitar să le elimine din organism. Se consumă câte 10 mieji de caisă în fiecare zi, pe o perioadă de 30 de zile, urmate de alte 15-30 de zile de pauză, după care tratamentul se poate relua.

* Adjuvant în cancerul pulmonar - se aplică același tratament de la cancerul mamar. Alături de sâmburii de caise, alte remedii care contribuie la remisia acestei forme de cancer sunt cireșele negre, afinele, coacăzele negre și fructele de soc. Persoanele care au fumat vor face cure cu zeolit sau cu zarza­vaturi verzi (pătrunjel, leurdă, mărar, leuștean), pentru a elimina metalele grele și alte toxine, aduse de fumul de țigară în organism.

* Adjuvant în cancerul de colon - un studiu de medicină experimentală realizat în Belgia, în anul 2002, a arătat că un extract obținut din caise inhibă dez­voltarea tumorilor maligne la nivelul colonului. De asemenea, studii anterioare au arătat că pectina, o fibră alimentară solubilă, conținută de caisele proas­pete, este unul din cei mai buni agenți profi­lactici pentru cancerul de colon. Ca atare, un bun adjuvant contra acestei forme de cancer este consumul caiselor proaspete, ca atare sau sub formă de suc (obținut prin simpla mi­xare), dar și a sâmburilor - câte 5-10 pe zi.

Sănătatea ochilor
Un studiu realizat pe 50.000 de femei a stabilit că un aport masiv de vitamina A obținut din surse naturale, adică din alimente, reduce cu 40% riscul de degenerescență ma­culară. Or, caisa este unul din cele mai bogate alimente în vitamina A, fiind întrecută în acest sens doar de fructele de cătină. Contra oboselii ocu­lare și a scăderii acuității vizuale, se consumă caise proas­pete, câte 500 de grame pe zi, în cure de măcar șase săptămâni. Pigmenții din caise ajută la menți­nerea acuității vizuale, protejând - se pare - ochii și de o sumedenie de alte neplăceri, cum ar fi cataracta sau glaucomul.

Îmbătrânirea
Pentru prevenirea tulburărilor de memorie, cea mai invalidantă proble­mă a vârstei a treia, se consumă sâmburi de cai­să, câte 5-10 pe zi, în cure de două săptămâni, urmate de alte două săptămâni de pau­ză. A­ceștia conțin, în­tre altele, lecitină și ace­til-colină - două substan­țe foarte valoroase pentru proce­sele de memorare care au loc în creier. Cer­cetările arată că miezul caiselor mai conține și un cocktail de vitamine din complexul B și amig­da­lină (laetril), consi­derat unul dintre cei mai puternici antioxidanți cunos­cuți, care împiedică sau sto­pează proce­sele degenera­tive la nivelul cre­ierului care apar în cazul Alzheimerului. Mai multe stu­dii realizate în Statele Unite ale Americii indică miezul acestor fructe ca fiind printre cele mai pu­ternice alimente pen­tru sto­parea și chiar pentru "inver­sarea" proceselor de îmbă­trânire. În principal, mie­jii de caisă, dar și caisele proas­­­pete, ajută la menținerea sănătății sistemului nervos, protejând - așa cum spu­neam - funcțiile creierului. Apoi, ele ajută la menținerea sănătății sistemului digestiv și a vaselor de sânge, precum și a tonusu­lui muscular. Pe timpul sezo­nu­lui, se țin trata­mente de pâ­nă la patru săptămâni, timp în care se consumă ju­mă­tate de kilogram de caise pe zi, precum și 5-8 sâmburi.

Rinichii
Efectele antiinfecțioase ale caiselor proaspete sunt extrem de modeste, dar cu toate acestea, sunt reco­mandate contra infecțiilor care afectează rinichii și vezica urinară. De ce? Deoarece aceste fructe pro­voacă o reacție alcalină în interiorul organismului, contribuind și la alcalinizarea urinei. Or, antibioticele de sinteză, dar și substanțele antibacteriene naturale (cum ar fi strugurii-ursului, frunzele de afin, frunzele de merișor etc.) devin active, putându-și exercita acțiunea antiinfecțioasă doar atunci când pH-ul urinei este alcalin. Așadar, în timpul tratamentelor contra nefritei, pielonefritei, cistitei, consumați măcar jumă­tate de kilogram de caise pe zi, dar evitați carnea, produsele conservate, proteinele în exces.

Precauții și contraindicații la tratamentul intern cu caise

Caisele proaspete sunt foarte bine tolerate de organism și nu au nici un fel de reacții adverse. Se vor administra cu precauție, în cantități mici la înce­put, în cazurile de colită de fermentație, diaree acută sau cronică, gastrită hiperacidă, pentru a nu ac­centua aceste tulburări digestive.
Miejii din sâmburii de caisă, în schimb, conțin mici cantități de cianură, care în doze mari și repetate pot duce la intoxicații mortale. În literatura de specialitate se spune că o cantitate de 50-60 de mieji consumați pe parcursul zilei pot induce coma și chiar decesul unui adult. În practica de la noi nu au fost înregistrate accidente de acest tip. Totuși, se reco­mandă respectarea dozelor zilnice pentru adulți, iar copiii sub 6 ani nu vor consuma mieji de caise.

LEACURI BĂTRÂNEȘTI

* Anemie. Copiilor și con­va­lescen­ților li se re­comandă să bea cât mai mult com­pot de cai­­se. Re­zultatele sunt ega­le cu cele ale unei cure anti­anemie, ținută cu ficat de vită.
* Febră. Sucul proaspăt de caise (obținut prin simplă mi­xa­re), ames­tecat cu pu­­țină mie­re și, even­tual, cu o tul­pină proas­pătă de men­­tă, con­stituie un ade­­vărat tonic na­tu­ral pentru bol­navii cu fe­bră ridicată sau cu mani­festări inflama­torii (in­clu­siv la ni­vel cu­ta­nat).
* Gută. Se consumă câte 600-800 g de caise proaspete zil­­nic, pe o perioadă de mi­nimum 30 de zile. Dacă nu se mai găsesc caise proas­pete, se pot con­suma necta­rine sau pier­sici, câte un kilogram pe zi. Este o cură simplă, dar care mobili­zea­ză puternic săru­rile acidu­lui uric din țesu­turi și ajută la eliminarea lor prin urină. În plus, prin efectul său an­ti­infla­ma­tor, cura cu caise ajută la ră­ri­rea, până la eli­mi­nare, a cri­zelor de gută, la redobân­di­rea aspectului nor­mal și a mobilității arti­culațiilor afec­tate.
* Lipsa poftei de mâncare. Mân­cați câ­te o caisă, cu o jumă­tate de oră îna­inte de fie­care ma­să. E mai pro­fi­tabil să le con­sumați ca ape­­ri­tiv, decât ca desert.
* Pietre la fiere. În fiecare dimineață, pe stomacul gol, se adminis­trea­ză câte 12 sâm­buri de caise, apoi se așteap­tă o oră. Pe par­cursul zilei, se con­su­mă și câ­te 500-600 g de caise proas­pete, dulci-acri­șoare, care aju­tă la eva­­cua­rea bilei din co­le­cist și di­zolvă cal­culii bi­liari.
* Stimularea creșterii la copii. Caisele proaspete, sub formă de piure, sunt prin­tre primele fructe ce pot fi mân­cate de bebeluși, a­tunci când începe să le fie diver­sificată hrana. Ele stimu­lează dezvoltarea nor­mală a oaselor, susțin imu­­nitatea, protejează de indi­gestie și de constipație. Pe perioada verii, cai­sele proas­pete nu trebuie să lipsească din hra­na celor mici.
* Tabagism. Se recomandă con­sumul zilnic de caise, câte 500 g pe zi, pentru combaterea efectelor noci­ve ale fuma­tu­lui. Caisele le sunt re­co­mandate mai ales femeilor ce au fost fumă­toa­re și care se pre­gătesc să de­vină ma­me, pentru o detoxi­fie­re ra­pidă.
* Tulburări de memorie. Se consumă câte 5-10 sâmburi de caise pe zi, în cure de două săptă­mâni, ur­mate de alte două săptă­mâni de pau­ză.
* Arsuri solare. Se zdrobesc bine, cu mi­xerul electric, 2-3 caise fără sâmburi. Su­cul rezultat va fi aplicat pe arsurile provo­cate de expu­nerea la soare. Acest reme­diu va cal­ma in­flamația și ustu­rimea, vin­de­când mai rapid pielea.

Caisele și frumusețea

Administrate intern, caisele sunt un excelent întineritor, dar și un agent de curățare al pielii, de­oa­rece conțin substanțe cu efect puternic deto­xifiant. Cura internă cu caise este de un real ajutor pentru combaterea acneei, alergiei sau îmbătrânirii pielii. Există însă și rețete cosmetice foarte efici­ente, care presupun folosirea externă a acestor fructe:
* Acnee - pe timpul verii, când pielea este mai expusă la erupțiile acneice, datorită transpi­rației și a prafului, se curăță înainte de duș zonele susceptibile de apariția acestei afecțiuni cu ajutorul pulpei de caisă. Pielea se va șterge în mai multe rânduri cu pulpa fructului, apoi se va lăsa să se usuce timp de 5-10 minute, după care se va curăța cu apă călduță.
* Tenul gras, seboreic - se spală o caisă bine coaptă, se taie în două, se scoate sâmburele și apoi se masează cu pulpa fructului tenul curățat în prealabil cu puțină apă călduță. Se repetă această operațiune în fiecare zi, ceea ce va face ca tenul să devină mai curat, mai strălucitor și pielea mai elastică.
* Ten îmbătrânit - se folosesc trei caise bine coapte, care se mixează până se obține o pastă omogenă. La această pastă se adaugă o lingură de smântână și una de miere lichidă. Amestecul obținut se întinde în strat uniform, ca orice mască cosmetică, pe tenul curățat în prealabil. Se lasă să acționeze 10-12 minute, apoi se spală fața cu apă călduță.