Iată o plăcută lectură de vacanță, un roman de dragoste care transportă în timp și spațiu, în Italia și Anglia din urmă cu mai bine de un secol, dând măsura schimbării mentalităților, dar având și savoarea vinului vechi. Londonezul Edward Morgan Forster (1879-1970), cu studii la Cambridge, era, când a scris romanele lui cele mai citite și azi, un exponent al clasei de mijloc din perioada lui Edward al VII-lea, cel care i-a succedat la tron, în 1901, reginei Victoria. "Cameră cu vedere", ca și "Howards End" sunt reeditate cu succes în secolul XXI și datorită faimoaselor ecranizări ale lui James Ivory care le-a resuscitat, plasându-le în topurile de preferințe ale internauților. (Și eu am citit cele două romane după ce am văzut filmele, având în minte chipurile actorilor, decorurile, costumele și atmosfera din ele.) "Cameră cu vedere" - care figurează, alături de "Mândrie și prejudecată" de Jane Austen și "La răscruce de vânturi" de Emily Brontë, pe lista celor mai frumoase povești de iubire din literatura engleză - a apărut în 1908 și combină comedia socială cu un soi de pedagogie narativă pe tema libertății de opțiune. Ecuația morală e relativ simplă și se bazează pe contrastul între regula englezească a reprimării emoțiilor, impulsurilor, sentimentelor și libertatea de spirit, sinceritatea, spontaneitatea ce nu se lasă cenzurate de codul social al "bunei cuviințe". Folosind vechea formulă de narator omniscient, Forster (care mai târziu se va alătura grupului din jurul Virginiei Woolf ce a revoluționat tehnicile narative) observă din afară, ironic, mentalitatea clasei de mijloc îmbibată de ipocrizii victoriene perpetuate din secolul al XIX-lea, opunându-i noi tipuri de discurs moral, social, politic și cultural. Povestea începe într-o pensiune din Florența, unde tânăra Lucy Honeychurch și însoțitoarea ei, o rudă săracă și mai în vârstă (pe atunci o fată de familie nu putea călători, nici măcar ieși pe stradă neînsoțită), sunt găzduite alături de alți conaționali de aceeași condiție. Singurii care fac notă discordantă printre turiști, comportându-se "needucat" adică firesc, fără ochelarii de cal ai convențiilor, sunt tatăl și fiul Emerson, resimțiți ca aparținând unei categorii mai joase. Ni se înfățișează, pe de o parte, superioritatea infatuată a englezilor, dar și fascinația lor față de pasionalitatea și toleranța italienilor, pe de alta, rigiditatea codurilor și barierelor sociale, gata să cedeze raționalității progresiste. Atracția tinerei Lucy, spirit neliniștit și iscoditor, înghesuit în canonul moral și comportamental al castei sale, pentru George Emerson, care nu ezită să-și exprime reacția sinceră la ceea ce se petrece în jur, i se pare ei înseși, dar și însoțitoarei-paznic, neadecvată, drept care părăsesc pensiunea pentru a nu se compromite în ochii celorlalți. La Roma, Lucy îl cunoaște pe rezervatul și acceptabilul în plan social Cecil Vyse, care o cere în căsătorie. Odată întoarsă acasă, în comitatul Surrey, în sufletul fetei se dă o luptă între iubirea pentru "excentricul" George, promițătorul de fericire, și o căsătorie rațională cu sobrul, previzibilul Cecil. Împotriva a ceea ce mediul conservator așteaptă de la ea, Lucy trece de la indecizie la curajul recunoașterii propriilor dorințe și optează pentru George. Happy-end cu un cuplu ce se întoarce la Florența în luna de miere. Într-un epilog adăugat în 1958, după o jumătate de secol de la prima ediție, E.M. Forster își imaginează parcursul ulterior al personajelor sale, cu aceeași ironie subtilă ce face deliciul întregului roman.