- Da și nu. Deși ambele inițiative se referă la cultură, conținutul lor este diferit: subscripția publică pentru achiziționarea Cumințeniei Pământului este benevolă, în timp ce, pentru finanțarea Fondului Cinematografiei, guvernul, mai precis ministrul culturii, s-a gândit la o taxă aplicată veniturilor companiilor de telefonie, internet, cablu și cinematografelor. În primul caz, înțelegem că guvernul a fost constrâns să apeleze la donații publice, pentru că parlamentarii nu au aprobat includerea sumei în buget. În cazul unui eșec al campaniei, banii vor fi restituiți donatorilor, iar noi, ca națiune, vom ști adevărul cu privire la atitudinea noastră față de marea cultură. Mai concret, dacă vom rata șansa de a achiziționa pentru statul român, deci în beneficiul tuturor cetățenilor acestei țări, o lucrare din patrimoniul universal (pentru că aici se încadrează operele lui Brâncuși), înseamnă că suntem, mai degrabă, țara lui Mircea Badea decât a lui Brâncuși. Marea pierdere va fi, deci, exclusiv de ordin moral. Pentru a finanța cinematografia, însă, guvernul s-a gândit să ne bage mâna în buzunar, pentru că orice taxă suplimentară aplicată companiilor de telefonie, internet etc. va fi transferată în prețul acestor servicii, preț pe care îl plătesc abonații. Indiferent de rezolvarea finală a chestiunii, este o problemă de filozofie a guvernării pe care ar trebui s-o combatem cu tărie, pentru că mărește atât povara fiscală, cât și costul vieții pentru fiecare din noi. Telefonia și internetul nu mai sunt astăzi un lux, ci o necesitate, iar România stă și așa prost, în comparație cu alte țări, în privința accesului la internet. Reacția negativă față de această inițiativă mi se pare, deci, justificată și revizuirea ei, imperativă. În tot cazul, formula finală ar trebui să prevadă și garanții că banii nu vor fi distribuiți pe criterii politice, ci strict după meritele regizorilor și ale proiectelor, ceea ce, să fim realiști, nu poate fi asigurat într-o țară în care toate instituțiile sunt politizate. Ce rost are, deci, să-i asigurăm Centrului Național al Cinematografiei, resurse de finanțare suplimentare, când nu știm cum și de cine vor fi administrate după alegeri? Mai util ar fi, poate, să urmărim criteriile după care sunt finanțate domeniile și proiectele culturale. Există o strategie națională sau doar preferințe individuale ale fiecărui ministru? De ce consideră, de pildă, doamna Șuteu, cinematografia ca fiind prioritară față de alte domenii culturale? Nu ar trebui să știm, de pildă, ce se întâmplă cu programul de reformă, demarat de fostul ministru al culturii, Vlad Alexandrescu? Ca beneficiari și, în ultimă instanță, finanțatori ai actului de cultură, cred că putem pretinde ceva mai multă transparență și o doză de respect din partea guvernului.
- În ultimele săptămâni, PSD a pierdut o serie de parlamentari în favoarea unui obscur partid recent creat, Partidul România Unită. Este această migrație un pericol pentru partidul lui Liviu Dragnea, sau o stratagemă pusă la cale de PSD, pentru a acapara electoratul ultranaționalist?
- În opinia mea, nu este nici pericol, nici stratagemă, ci o evoluție firească a conflictului dintre Liviu Dragnea și Victor Ponta, în perioada definitivării listelor electorale. "Dezertorii", în frunte cu Sebastian Ghiță, sunt toți apropiați ai fostului premier, care, probabil, nu aveau să se mai regăsească pe un loc eligibil pe buletinele de vot, astfel încât nu le-a mai rămas decât varianta de a constitui un grup parlamentar separat, în ultima sesiune parlamentară din această legislatură, pentru a încerca să obțină, indirect, avantaje pentru ei înșiși, dar mai ales pentru Victor Ponta, pe care îl vor alături de ei. Dacă l-a menajat pe Victor Ponta, care și-a depus de altfel scrisoarea de intenție pentru o candidatură din partea PSD Gorj, Liviu Dragnea nu a fost deloc impresionat de exodul unor parlamentari din tabăra adversă, împovărați în plus cu dosare penale grele. Liderul PSD a calculat probabil că, pentru domnul Ponta, PRU oferă doar o aventură politică, iar PSD, certitudinea unui mandat de deputat, atât de necesar în perspectiva proceselor care îl așteaptă. Liviu Dragnea a anticipat, fără îndoială, aceste evoluții, atunci când a lăsat la latitudinea organizațiilor județene ale PSD, alcătuirea listelor de candidați, fără nici o presiune din partea conducerii centrale a partidului. El le-a dat satisfacție baronilor locali, pe al căror sprijin contează, în dauna "băieților deștepți", ca Sebastian Ghiță, de pildă, pe care se baza Victor Ponta. Mai interesant ar fi dacă strategia lui Liviu Dragnea, care va aduce, desigur, nume noi pe listele PSD, ar genera și o schimbare în bine la nivelul celui mai mare partid al țării. Cum cultura organizațională a PSD nu s-a schimbat, probabil că trebuie să fim sceptici cu privire la o schimbare de fond, mai ales că, lăsarea selecției candidaților pe mâna liderilor PSD din județe este, de fapt, o garanție a continuității practicilor care i-au asigurat partidului dominația la nivel național, în dauna binelui public. În fond, chiar și atunci când sunt nume noi, baronii locali sunt discipolii predecesorilor lor penali. Cu o poziție dominantă în teritoriu, PSD nu are de ce să se teamă de PRU. Iar dacă, prin absurd, PRU ar intra, totuși, în Parlament, PSD nu se va sfii să negocieze cu el o viitoare majoritate, pentru că, la urma urmei, tot un copil al PSD este și PRU, fie el și degenerat.