Când am auzit că în Orăștie există un cor de copii de talie europeană, ba chiar mondială, condus de un profesor care trăiește la țară, unde crește câteva găini, câteva oi și muncește pământul ca orice țăran, am crezut că este o neînțelegere la mijloc sau că, pur și simplu, sunt vorbe pornite dintr-o firească mândrie locală. Ideea că asemenea valori sunt ignorate și total necunoscute în societatea românească m-a înfricoșat, încât mă întrebam dacă e mai bine să fie adevărat sau nu. Chiar să existe într-un mic oraș de provincie o astfel de performanță? Și dacă există, cum de afli întâmplător despre ea și nu este ridicată, așa cum ar trebui, la rang de exemplu sau de blazon, acum, când România are nevoie mai mult ca oricând de repere? Pentru a lămuri lucrurile, mi-am dat întâlnire cu cel ce conduce acest cor, Eli Androne Petru, profesorul Eli, cum îi spun cunoscuții.
- Domnule profesor, am auzit că "Vlăstarele Orăștiei", corul condus de dvs., are performanțe la nivel european, ba chiar mondial. Ma scuzați că trebuie să vă pun această întrebare: este adevărat?
- Vă scuz, nu e nicio problemă... Ne-am obișnuit ca în lumea aceasta, în care can-can-urile și detaliile de budoar se află în prim plan, noi să ne facem treaba cât putem de bine, fără să ne plângem. Da, este adevărat ceea ce ați auzit. Dar ca să nu mă laud eu, cred că ar fi mai bine să las trofeele să vorbească despre munca noastră de 20 de ani. Am obținut 33 de premii în competițiile internaționale, dintre care 8 diplome de excelență, 16 medalii de argint și 6 de bronz. Toate sunt importante, desigur, dar noi ne-am bucurat în mod special pentru distincțiile obținute la Olimpiada Corală de la Bremen, la Campionatul Mondial Coral de la Graz sau Olimpiada Corală Mondială de la Riga. Pe lângă aceste competiții, am fost invitați în foarte multe festivaluri internaționale, unde m-am bucurat să văd un public care ne apreciază. Acum tocmai am venit de la Viena, unde am participat la Festivalul "World Choir Peace". Ni s-a acordat trofeul ,,Angel of Peace'' pentru a doua oară, și Diploma de mulțumire a Națiunilor Unite - Viena.
- Este adevărat că trăiți ca un țăran, în satul dvs. de baștină, Orăștioara?
- Singurele mele venituri sunt ca profesor la școala gimnazială "Aurel Vlaicu" din Orăștie. După ore, merg la gospodăria mea din Orăștioara, unde am 11 oi și doi berbecuți, grădina... Vara, când am timp, merg și lucrez și pe șantier, tot ca să mai câștig ceva. Din păcate, asta e situația, pentru că la competițiile corale nu se câștigă bani, ci respect, or în România, nu prea ai ce să faci cu el... Ne bucurăm, totuși, că participarea corului la competiții este finanțată în parte de primăria Orăștie și de Consiliul Județean, restul banilor fiind de la sponsori și de la părinții copiilor. Știu, poate să vi se pară ciudat, pentru că în orice altă țară europeană aș fi avut un altfel de statut și de trai, eu am ales însă să rămân aici.
- Ce anume v-a făcut să rămâneți și să fiți motivat în munca pe care o faceți?
- În primul rând, copiii. Corul are în permanență 80 de copii, cu care lucrez pe grupe separate la școală și în afara orelor de curs. Acești copii vin din medii diferite, mulți din familii foarte sărace. Pentru ei, corul înseamnă o dublă deschidere: pe de o parte, către muzică și cultură, pe de altă parte aceste ieșiri în lume înseamnă foarte mult pentru ei. Au șansa să vadă și altceva, să se îmbogățească spiritual și cultural, să deschidă ochii dincolo de orizontul limitat al unui mic orășel de provincie. Acest cor le-a dat șansa de a vedea o bună parte din Europa, Vaticanul, unde am fost primiți chiar de Papa, sau China, unde câțiva au mers și au cântat de sărbători. Acest cor este pentru ei o poartă către normalitate și valori firești, iar asta mă motivează. Apoi, am vrut să fiu aici, pentru că iubesc România. Când văd pe podium că se ridică steagul României, nu pot să îmi opresc lacrimile de fericire și simt că în acele momente trăiesc bucurie cât pentru zece vieți. Nu se poate să lăsăm imaginea țării să rămână reprezentată doar de hoți și cerșetori, trebuie să ne arătăm nouă, dar și altora, că putem face și altceva și încă la cel mai înalt nivel. În 2007, când toata Europa vuia împotriva românilor, din cauza crimei făcute de Mailat în Italia, noi am mers la Festivalul Franz Schubert de la Viena. Nu vreți să știți cum se uitau la noi... Și ne-am îmbrăcat în costume tradiționale și am cântat din tot sufletul. Am reușit să obținem două diplome de argint. A fost felul nostru de a spune acolo că România este și altceva decât mizeria revărsată în presă.
- Cum v-a venit ideea acestui cor și cât de greu a fost să îl formați?
- În 1980, am absolvit Academia de Muzică "Gheorghe Dima" din Cluj. Inițial, înființasem o fanfară la Orăștie, cu care am și luat premii, în Rusia și în Franța. Apoi, în 1996, am decis înființarea acestui cor pentru copii. Am cântat mult și la biserica Adormirea Maicii Domnului din Orăștie, și am ajuns să cântăm Liturghia integral, în peste o sută de biserici, inclusiv la Paris. Astăzi, corul are un repertoriu de 170 de cântece și sacre, și laice, în peste 20 de limbi. Nu pot să spun că a fost greu. Munca în sine nu este grea, când o faci cu pasiune. Important este să fii perseverent. Copiii îi selectez și din clasa zero, adică de la doar câțiva anișori. Îi văd la clasă: care sunt talentați sau care este determinat și disciplinat, pentru că aceste două calități contează în egală măsură. Efortul efectiv este de a avea răbdare ani de zile, până se formează o voce, din cele 80 câte ai în cor. Sunt ani de studiu și de repetiții, până se ajunge la rezultatul final. Copilul poate să fie și mai puțin talentat, dar dacă a înțeles că munca și disciplina contează, poate, mai mult, l-ai câștigat pentru cor, dar și ca formare de caracter pentru viitor, indiferent ce profesie va alege.
- Când vă uitați în urmă, dincolo de performanța în sine, dincolo de medalii și diplome, ce rămâne?
- Rămân câțiva tineri care au păstrat calea muzicii și au devenit profesori în Japonia, Canada și Europa. Peste 50 de adolescenți care au fost membri ai corului au păstrat ca pasiune muzica și, câteodată, trăiesc din ea, au înregistrat CD-uri sau cântă în formații. Dincolo de diplome și medalii rămân bucuria de a cânta și tot ceea ce au acumulat copiii pentru a reuși în viață. Și, nu în ultimul rând, "Vlăstarele Orăștiei" au transmis mesajul minunat, că România are, într-adevăr, și o altă față, mai curată, și mai frumoasă.