MIRCEA MIHAI DRAGOMIR - "Cel mai greu e să-i mulțumești pe oameni și să le demonstrezi că ce faci tu e în folosul lor"

Camelia Starcescu
Primarul comunei Biertan, jud. Sibiu

Biertan. Inclus în Patrimoniul Mondial UNESCO din 1993. Un sat săsesc ascuns printre dealuri. 3100 de suflete. Peste 40.000 de turiști anual. O comună bogată, nu fi­nan­ciar, ci prin ceea ce are de arătat lumii. Despre pro­blemele mai mici sau mai mari ale unei comunități vestite în întreaga lume ne-a vorbit Mircea Mihai Dragomir (PNL), primarul Comunei Biertan din județul Sibiu.

"Cea mai importantă este răbdarea"

- Domnule primar, sunteți abia la începutul celui de-al doilea mandat în această funcție. Cum se vede administrația publică din biroul primarului unei comunități din județul Sibiu?

- E foarte greu, pentru că sunt foarte multe domenii pe care trebuie să le acoperi și nimeni nu te pregătește pentru ceea ce ai de făcut. Trebuie să știi asistență socială, fond funciar, achiziții publice, contabilitate, de toate. Dacă nu știi, ai un minus pe care trebuie să-l gestionezi. Dar, dincolo de toate astea, cel mai pregătit trebuie să fii cu răbdarea pe care o cere orice lucru cu oamenii. Mai ales la țară, nu contează că e o problemă ce ține de Electrica. Dacă nu vine autobuzul, dacă se ceartă cu vecinul, lumea îl sună pe primar, primarul trebuie să vină, să rezolve. Cel mai greu e să-i mulțu­mești pe oameni și să le demonstrezi că ce faci tu e în folosul lor. Oamenii tind să despice firul în patru: de ce ai făcut așa, nu se putea altfel? Nu prea văd partea bu­­nă a lucrurilor nicio­dată. Cred că asta vine și de la politicul care a intrat peste tot, în fiecare casă, la fiecare ve­cin, rudă, totul se pune sub lupa politicii. Nu con­tează dacă faci bine, dacă ești de la alt partid, e rău, iar dacă ești din ace­lași partid cu ei, și ce faci rău e bine. Astea îi in­flu­ențează foarte mult pe oameni, și nu în bine. La oraș nu știu cum e, dar pentru administrația pu­­blică locală, la sat, la nivel de comună, acesta e unul din cele mai rele lucruri ce pot exista. Cred că ad­mi­nis­trația publică ar trebui scoasă în afara politicului.

- Biertan a fost inclus, în 1993, pe lista Patri­mo­niului Mondial UNESCO. Dincolo de a fi o onoare, e asta ceva ce ajută concret comunitatea?

- Fiind o zonă protejată UNESCO, sigur că există niște restricții la renovarea caselor, de exemplu, mai ales la fațade, la acoperiș... Casele vechi sunt foarte fru­­moase și mi se pare normal să nu fim de acord cu mo­dificarea acestora, pentru a păstra un autentic, un farmec al locului, certificat de includerea în patri­moniul Mondial UNESCO. Dar oamenii pricep mai greu, nu înțeleg interdicțiile pe care noi le impunem, unii vor să-și etaleze cât mai la vedere potența fi­nan­ciară: să pună termopane, să placheze cu gresie soclul casei, să coloreze exteriorul cât mai țipător. Unii chiar se întreabă: ce câștig am de pe urma UNESCO? Păi, UNESCO nu e o firmă care să te plătească să faci sau nu ceva, dar atestarea aceasta ridică, în mod cert, va­loarea turistică a zonei și, în cele din urmă, de pe urma turiștilor care ajung aici anual fiecare localnic ar putea câștiga, dacă ar vrea cu adevărat.

"Sunt peste 40.000 de turiști care au ajuns în Biertan doar în cursul acestui an"

- Cam câți turiști vă trec, anual, pragul?

- Sunt peste 40.000 de turiști care au ajuns în Biertan, doar în cursul acestui an. Sigur, ne-a ajutat foarte mult declararea Transil­vaniei, drept destinația turistică a anului, de către pu­bli­cația "Lonely Planet". Din păcate, turiștii nu prea stau în zonă. Vizitează și apoi pleacă. Mai merg și la Cop­șa Mare, și la Richiș, unde este o biserică for­ti­fi­cată, ceva mai veche decât cea din Biertan.

- Se poate spune că Biertan e o comună bogată?

- Se poate spune că e o comună foarte frumoasă, cea mai fru­moa­să și cea mai bo­gată, prin ceea ce ai de văzut aici, dar nu din punct de vedere al ba­nilor. Sigur, nu suntem o co­mu­nă săracă, dar în bugetul local, a­flu­xul de turiști se simte prea pu­țin. Marele nos­tru năcaz e că oa­menii cu putere de muncă sunt ple­cați, asta e o pro­blemă reală. Nu mai sunt oameni cu inițiativă, nu mai e cine să facă câte ceva. Pe strada principală, de exem­plu, e locuită tot a treia - a patra casă; proprietarii, fie sunt plecați la muncă în străinătate, fie sunt case ale sașilor, care vin aici doar în vacanțe. Locurile de muncă nu sunt o problemă, dar nu sunt oameni, avem câțiva fermieri care nu găsesc oameni să-i ajute la muncă. Am ajuns în situația când în loc să ne plângem de șomaj, ne plângem că nu avem forță de muncă.

- De unde vine farmecul și renumele acestei lo­ca­lități, ascunse oarecum printre dealurile de pe Va­lea Târnavei?

- Comuna Biertan are trei sate: Biertan, Copșa Ma­re și Richiș. Sunt sate săsești, ca mai toate din zonă, dar sunt mult mai frumoase decât satele din jur, poate și pentru că aici erau oameni mai îns­tăriți. Mai ales la Biertan, a fost întot­deauna ceva mai ciudat, ceva între oraș și sat. Pentru că aproape 300 de ani, sediul Epis­co­piei Evanghelice din Transilvania a fost aici, lo­calnicii au fost mai mândri, se considerau a fi mai mult decât țărani. Când vin oamenii în centrul comunei, și acum spun că vin "la oraș". Biertan așa e și construit, ca un orășel; pe vre­muri, aici e­rau o mulțime de ma­ga­zine, erau mici ate­lie­re de pa­pucărie, co­jo­că­rie, con­fec­țio­nat lădițe. Toți cei din sa­tele din zo­nă con­si­derau Bi­erta­nul ca oraș. Bi­ertanul avea drept de judecată, erau aici ju­decători, avo­­cați, notari, inte­lec­tuali cu studii la Vi­ena și în stră­ină­tate. Asta se vede și în ar­hi­tec­­tura ca­se­lor. La Ri­chiș, oa­me­nii au fost și mai bogați ca la Bier­tan, chiar era o vor­bă: "la Richiș, bună di­mi­nea­ța se dă la ora 6, la Biertan abia la 8". Acum, meșteșugari mai sunt foarte puțini, și cei care sunt, pleacă "dincolo", pentru că sunt mai bine plătiți. Au de lucru și aici, unii au comenzi planificate și peste doi ani, dar puterea de cumpărare e mai bună acolo și pre­feră să plece, fie și temporar.

Proiecte cu Fundația Prințului Charles

- Știu că aveți o colaborare statornică cu Fun­dația "Mihai Eminescu Trust"...

- Da, colaborăm foarte bine cu cei de la fundație. Sunt o asociație foarte puternică, cea mai tare din Transilvania, au proiecte peste tot. Am avut împreună proiecte cu implicarea oamenilor în activități ecolo­gice, economice, cursuri de limba engleză, educație sanitară, de gătit, ghizi locali, de plantat pomi fructiferi, multe activități culturale, diverse acțiuni de voluntariat, am încercat să-i mișcăm pe cei din sat, să-i facem să se implice. Încă ezită, trebuie împinși, li se pare ciudat. Dar dacă au văzut că și eu am luat tricoul de voluntar, și Caroline Fernolend, președinta Fundației "Mihai Emi­nescu Trust", și câțiva profesori, încet, ni s-au ală­turat și alți oameni, s-au mobilizat. La Richiș, am plan­tat 60 pomi, în Biertan, am amenajat un traseu turistic, cu semne, hărți, în Copșa Mare s-a făcut o punte peste vale - Fundația a asigurat materialul, localnicii au fă­cut-o. E bine când lucrezi cu oameni care au imple­mentat proiecte în mai multe locuri, pentru că cunosc psihologia oamenilor, știu cum să-i mobilizeze, să umble cu ei, ca să scoată ce-i bun în fiecare.

- Care sunt domeniile cu cel mai mare succes?

- Tot ce-am făcut pe domeniile educație și sănătate a avut succes. Acum, am vrea să insistăm pe partea culturală, să-i conștientizăm pe oameni asupra valorilor pe care le dețin: casele, căruța cu cai, meș­te­șu­gu­ri­le, pe care unii dintre ei le mai practică. Ne gân­deam să-i con­ști­entizăm pe tineri, pe copii, ce valo­ros e ceea ce au, tradiția locului. Cred că astfel vom reuși să creș­tem res­pec­tul de sine, res­pec­tul nostru față de casa în care locuim, față de comună, să apreciem, să păstrăm ceea ce avem, nu doar să ne mirăm când alții o fac. Vrem să-i facem pe oameni să se implice mai mult din punct de vedere economic în turism. Turiștii cumpără, nu doar suveniruri din Biertan, ci și obiecte care știu că sunt făcute artizanal, cum astăzi nu prea se mai găsesc.

"Nu există o colaborare cu Bucureștiul"

- Cât de bine colaborați cu instituțiile statului de la București?

- Nu există o colaborare cu Bucureștiul. Mergem foar­te rar, n-am prea bătut la uși după bani. Când se întâmplă să avem nevoie, solicităm bani pe căile legale, prin Mi­nis­terul de Finanțe, prin Con­siliul Județean. Lucrăm foarte mult pe fonduri europene. Tocmai avem în derulare un proiect pe Măsura 125A, se lu­crează la drumurile agri­co­le. Urmează să semnăm cu­rând un alt contract de finan­țare, în valoare de 1,5 mili­oa­ne euro, un proiect cu ajutorul căruia vom asfalta dru­mul co­mu­nal Biertan-Copșa Mare, străzile din Biertan și două străzi din Richiș. Pregătim, de asemenea, un proiect de re­amenajare a zonei cen­tra­le, pentru că străzile din ju­rul cetății nu se pot asfalta, trebuie pavate și au alt re­gim.

- Multe primării se plâng că le sunt respinse pro­iectele depuse pentru accesarea de fonduri eu­ro­pene. V-ați lovit de astfel de situații?

- Nu, nu am avut nici un proiect respins. Cred că de­pinde cu cine lucrezi. Noi colaborăm cu o firmă de con­sultanță care-și face foarte bine treaba, iar asta se vede.

- De câteva zile, a început un nou an școlar. Care e situația unităților de învățământ din comuna Bier­tan?

- În Biertan avem două școli: una cu clasele I-IV și una cu clasele V-VIII, și o grădiniță; la Copșa Mare și la Richiș, avem câte o grădiniță și câte o școală cu clasele I-IV. Sunt toate în regulă, administrativ vorbind. Probleme sunt la ceea ce am putea numi abandon șco­lar. Sunt mulți copii care nu mai vin la școală, ma­jo­ritatea de etnie romă. Cei mai mulți au părinții plecați la muncă în străinătate și îi scapă din mâini. Iar părinții, care nici ei nu prea au școală, când vin, vin cu bani mulți, și atunci copiii văd că se pot descurca și fără școală. Eu cred, însă, că doar dacă îi educăm se pot dez­volta. De aceea și încercăm să-i ținem mai mult la școală. Printr-un proiect pe fonduri europene, "Școa­lă după școală", încercăm să le dăm o masă caldă, să-i ajutăm la teme. Chiar dacă nu învață cât să aibă re­zultate notabile, cel puțin învață să se adapteze unui pro­gram, unor reguli. Asta e problema când se an­ga­jează: că nu se pot acomoda la program. Încercăm să-i învățăm măcar asta: să respecte un program, să so­cializeze, să accepte idei, să nu sară imediat la bătaie.

- Dincolo de celebritatea Biertanului prin Bi­serica Fortificată, unii dintre noi își mai amintesc de lecțiile de istorie în care învățasem despre Do­nariul cu inscripția: "Ego Zenovius votum posui". Există, în vreun fel, marcat acel loc?

- Știm zona în care Donariul a fost descoperit, dar nu și locul exact. Se numește Chinedru, la 3 km după ieșirea din Copșa Mare, pe o vale. Erau câteva case ro­mâ­nești în zonă, acum mai e doar una. Inscripția atestă existența unei populații creștine vorbitoare de limbă latină în Dacia, după retragerea romanilor, din anul 271 d. H. În urmă cu trei ani, preoții ortodocși de la Mâ­năs­tirea Sighișoara au purtat discuții cu pro­prie­tarul te­re­nului, pentru a ridica o mânăstire în acel loc. Deo­cam­dată, a fost amplasată o cruce și avem un tra­seu turistic pentru cine dorește să ajungă acolo, avem hărți pe care e marcat locul.

- Există vreun sfat pe care ați vrea să-l dați tine­rilor din comuna Biertan?

- Să nu mai plece dincolo, să stea aici, să fie mai bătăioși, să nu renunțe ușor dacă își doresc să facă ce­va. Dacă vrei să faci, apucă-te și fă, nu te plânge că n-ai ba una, ba alta! Vrei să ari, nu aștepta să ai bani de tractor, apucă-te și ară cu ce ai! Tinerii ar trebui să fie mai determinați, să nu aștepte să facă altcineva primul pas. Fii tu cel care-l face, fii tu modelul pentru ceilalți!

Foto: Mircea Hodârnău