În așteptarea unui miracol

Claudiu Tarziu
Epoca postdecembristă a început cu un hold-up.

Amenințări, violențe, morți și un jaf de zile mari. Întâi ni s-a fu­rat Re­­voluția. Oamenii care au fă­urit comunismul au vrut să re­clă­­dească și capitalismul. Așa­dar, au continuat hoțiile de-a lun­gul a două decenii. Estimp, au devenit "onorabili", sub nu­me de împ­rumut: politicieni, afaceriști, edili, fi­lantropi și chiar jurnaliști. De-o vreme, pare că în oraș a venit un șerif nou, care a început să-i bage la răcoare pe bandiți. Aceștia răc­nesc că sunt victimele unui atac la demo­crație, ei înșiși fiind democrația noastră ori­ginală. Din acest punct de vedere au drep­tate, regimul lor riscă extincția. O nouă epo­că se anunță. Să spe­răm că nu una iacobină, totuși. Până vom ve­dea li­mitele justiția­ris­mului de rit nou, contem­plăm tabloul de grup al infractorilor cu gulere albe. Unul nu-ți inspiră milă, dar cu toții rușine. Cu ce demnitate să ne mai purtăm prin lume, când ani în șir România a fost condusă de tâlhari? Rădăcina răului este în grupările infrac­țio­nale pretinse partide. Aproape toți liderii par­tidelor parlamentare sunt fie sus­pectați de fapte penale, fie anchetați, fie deja con­damnați. Tonul l-au dat șefii PSD. Adrian Năstase, premierul căruia i se spunea cu tea­mă "Împăratul", a deschis drumul către puș­cărie. Urmașul său la cârma PSD și a gu­vernului, Victor Ponta, este cercetat în mai multe dosare de către DNA. Liviu Dragnea, ac­tualul preșe­dinte al PSD, are o condamnare cu suspendare, ceea ce nu-l împiedică să se viseze prim-mi­nis­tru. Jumă­tate din vicepre­șe­dinții partidului și ne­nu­mărați aleși locali și naționali sunt, de ase­me­nea, inculpați, con­dam­nați sau și-au is­pășit deja pedepsele. Un Miron Mitrea ră­mâne figura emblematică a adjunctului care n-a mai apucat să-și scoată bas­tonul de ma­reșal din straiță, fiind luat cu duba poliției.
Zilele trecute s-a petrecut inevitabilul și pentru PNL. Sforarul șef Vasile Blaga a fost pus sub învinuire, pentru luare de mită și trafic de influență. Este lovitura de grație pen­tru un partid aflat, și așa, în degrin­go­ladă, dar una anunțată de condamnările unor foști lideri și miniștri liberali, ca Relu Fe­nechiu și Tudor Chiuariu (PNL) sau Gheorghe Ștefan-Pi­nalti (provenit din absorbitul PDL). Forma­țiunile mai mici nu sunt nici ele fără de pată. Fosta șe­fă a PMP, Elena Udrea, a făcut ex­periența car­cerală în faza de cercetare, dar urmează con­­dam­narea. Și nici liderul actual, Traian Băsescu, nu se simte prea bine, cu un număr tot mai mare de dosare penale deschise pe nu­mele său.
Înainte de a fi înghițit de PMP, UNPR și-a pierdut președintele, Gabriel Oprea, care și-a schimbat statutul cu cel de cercetat la DNA. UDMR și ALDE au și ele faliții lor, deo­cam­dată numai din eșaloanele doi, trei. Se pre­gă­tește captura de trofeu Călin Popescu-Tări­cea­nu.
Defunctele PC, PPDD și PNG și-au dat și ele obolul pe altarul anticorupției, prin liderii lor, Dan Voiculescu, Dan Diaconescu și, res­pectiv, Gigi Becali, deținuți de lux.
Să nu uităm că o treime din parlamentari au, la fel, probleme cu Justiția, căreia au tot încercat să-i pună botniță.
Iată contextul în care, peste două luni, vom fi chemați la urne pentru alegerea unui nou Parlament. Va desăvârși votul popular curăța­rea clasei politice începute de Justiție? Da, cu două condiții obligatorii. Măcar o parte din grupările politice să înțeleagă că de-aici încolo poate începe haosul sau dictatura și să pună pe masă o ofertă decentă. Iar electoratul să pri­cea­pă că dacă va continua să voteze hoți, nu se mai poate plânge că este furat. Așteptăm deci un miracol.