În timp, am semnalat aici multe cărți despre București. Văzută subiectiv, anecdotic, de localnici și de călători străini, în anumite momente istorice sau în diacronie, Capitala pare o temă fascinantă de vreme ce i s-au consacrat și continuă să i se adauge atâtea volume. Cel pe care vi-l recomand azi e special: sintetizează o vastă documentație (bibliografia ocupă 18 pagini mari!) într-o lucrare academică deloc aridă, fiindcă e împănată cu poze și povești. Autorul, Bogdan Suditu, e un nume de ținut minte. Încă tânărul conferențiar universitar s-a specializat în geografie socială, analiză și planificare urbană, politici de locuire și amenajare a teritoriului. Competența omului de știință tobă de carte e dublată de pasiunea, curiozitatea cercetătorului atașat afectiv de obiectul cercetării sale. De aceea cartea lui poate fi citită cu interes și de specialiști, și de profani ca noi, mai ales că ideile sunt însoțite de numeroase ilustrații de epocă explicate. (Ca și în alte volume cu paginație complicată apărute la Compania, macheta și tehnoredactarea, acuratețea textului sunt impecabile.) Considerând Bucureștiul un rezultat al acțiunilor complementare dar dezechilibrate ale actorilor publici și privați din fiecare epocă, Bogdan Suditu ne propune o analiză cronologică a orașului din perspectiva relației bucureștenilor cu locuințele lor și cu cartierele în care acestea sunt situate. "Spre deosebire de alte studii de geografie sau de arhitectură care tratează constituirea spațiului urban sau a modelelor arhitecturale ce pot fi identificate pe teritoriul Bucureștiului, abordarea mea interdisciplinară urmărește structurile urbane, natura construcțiilor și arhitecturile sociale prin prisma normelor juridice și a celor sociale informale care au marcat diferitele zone ale locuirii: centrul, pericentrul, marile ansambluri rezidențiale, periferiile cu origine rurală" - spune autorul. Toate sunt examinate din momentul înjghebării și până la sfârșitul epocii comuniste, inclusiv prin istorii familiale sau personale ale unor figuri cunoscute din fiecare perioadă, dintre privilegiați sau marginalizați (uneori trecuți dintr-o categorie în alta, mai ales în a doua jumătate a sec. XX). Cum locuirea și locuința au fost mereu influențate de dezvoltarea economică și socială, cercetătorul caută (și încă mai găsește și azi în anumite zone, nu doar în arhive), case ce conservă moduri de viață din trecut, peste care se suprapun alte forme semnificative pentru istoria și geografia socială a Capitalei, într-un veritabil palimpsest urban. De la "ciorchinele de mahalale" din sec. XV până în preajma Revoluției de la 1848 și de la primul val de modernizare dintre 1848 și 1918, continuat mai abitir în interbelic, dinamica rezidențială a orașului e urmărită prin documente, legi, statistici dar și prin secvențe de viață concretă, care se înmulțesc în perioada comunistă. Naționalizarea, locuirea "la comun", privilegiile locative ale nomenclaturii și securiștilor, greutatea obținerii unui "buletin de București", sinistrele programe de sistematizare din "epoca de aur" cu dramele aferente - nimic nu lipsește din lucrarea pe cât de doctă pe atât de impresionantă a lui Bogdan Suditu. Măcar de ar citi-o și Gabriela Firea și consilierii din Primăria Capitalei, ca să priceapă că deciziile lor nu vor fi judecate doar de noi, ci vor fi consemnate și în lucrări asemănătoare ale unor cercetători din viitor. Deși nu prea cred că le pasă de asta.