ZUCCHERO - "Am aceeași poftă de-a face muzică și de-a merge în turnee, ca în tinerețe"

Dana Ene
Italia își trimite "forza" muzicală la noi

Este cel mai bine vândut produs muzical al Italiei pe mapamond. Nu-i de mirare! Chiar dacă la înfățișare seamănă mai degrabă cu Sancho Panza (însoțitorul lui Don Quichote), a fost dăruit cu o voce dumnezeiască, puternică și pătrunză­toare, care-i face pe spectatori să plângă (când cântă, de pildă, "Ave Maria"). Prezent pe scena muzicală de peste 40 de ani, Zucchero are un public fidel. Le-a adus italienilor în suflet bluesul, a vândut milioane de discuri în întreaga lume, a câștigat zeci de premii naționale și internaționale, printre care și două "World Music Awards", dar și rangul de cavaler în țara lui na­tală (Cavaliere di Gran Croce OMRI). Iar dacă italienii îl aplaudă și îl iubesc încă din anii '80, res­tul lumii și-a deschis inima și urechile către el de prin anii 2000, prin șlagăre cuceritoa­re, pre­cum "Baila Morena", "Il volo", "Dia­mante" sau "Senza una donna" (cântată în duet cu Paul Young). ?n lunga lui carieră a avut colaborări cu mulți alți mu­zicieni de marcă, precum: Eric Clapton, Miles Davis, Ray Char­les, B. B. King, Sting, Bono, Jeff Beck, Ste­vie Ray Vaughan, Brian May, Peter Ga­briel, Lucia­no Pa­varotti, An­drea Bocelli și mulți alții. Dar până la glorie a fost drum lung. Viața și cariera lui Zucchero nu au fost numai "za­hăr" (așa cum sugerează numele lui de artist), căci începu­turile n-au fost deloc ușoare. Fiu al unei familii de ță­rani italieni, Adelmo Forna­ciari s-a născut pe 25 septembrie 1955, în sătucul Roncocesi, din nordul Italei (regiunea Emilia) și a crescut în orășelul Forte dei Marmi din Toscana. A început să cânte în corul și la orga bise­ricii, iar la 12-13 ani își com­punea deja propriile melodii. Și tot cam pe atunci, a luat pentru prima dată contact cu bluesul, când s-a împrietenit cu un american de culoare, aflat la studii în Bologna. "Cea care mi-a dat porecla «Zuc­chero» a fost una dintre profesoa­re­le mele de la școala primară. Mă iu­bea enorm, căci eram un copil cu­minte și la locul lui. Ea a început să mă alin­te și să mă strige «mio zuccherino». Apoi au preluat po­recla și colegii mei (mai întâi în glu­mă), și într-un fi­nal, chiar și mem­brii familiei mele. Și numele ăsta s-a «lipit» și mă urmă­rește și astăzi", po­vestea el.
Zucchero a învățat să cânte de unul singur la chi­tară, saxofon și tobe, dar nici părinții, nici mai târziu iubita și viitoarea lui soție, Angela Figlie, nu prea erau de acord cu pasiunea asta arzătoare a lui pentru muzi­că. Atât de arzătoare, încât în 1975, renunță la Facul­tatea de Medicină Veterinară, ca să se dedice exclusiv muzicii, după un adevărat război cu familia, care l-a costat, în final, căsnicia. "Dragostea mea pentru Angela este și azi sursă de inspirație. Ni­meni nu m-a făcut să sufăr atât de mult ca fosta mea soție... Poves­tea noastră a fost una cla­sică... ne-am că­sătorit prea tineri. La 26 de ani, aveam deja o fetiță. Eu cântam cu diverse trupe ca să câș­tig niște bani, iar ea nu făcea altceva de­cât să se plângă. Pe lân­gă asta, mai era și posesivă și geloasă. ?n viață nu e ca în filmele ame­ricane, unde femeia își încu­ra­jea­ză băr­batul și îi spu­ne «Ai să vezi c-o să fie bine!»... Din ne­­fericire sau din feri­cire, a fost o mare iubire, chinuitoare și distruc­tivă, dar o ma­re iubire de ambele părți", se confesa el într-un inter­viu acordat anul acesta.
Mai certându-se, mai împăcându-se, s-au scurs primii ani ai carierei sale. ?n 1983, artistul italian lansa primul disc - "Un po' di Zucchero" (un strop de za­hăr). Gustase deja din succes în 1981, când alături de trupa italiană Taxi, câștigase primul lui premiu la Festivalul Muzical Castrocaro și apoi, din nou, un an mai târziu, pe scena de la Sanremo, unde Stefano Sani lua premiul cel mare cu melodia - "Lisa", scrisă de Zucchero special pentru el. A fost un succes dulce-amar, căci și Zucchero participase în acel an la Festi­valul de la Sanremo cu o altă compoziție proprie, fără să convingă juriul.
Faima lui adevărată a început abia în anii '90, după despărțirea de Angela. Aveau deja două fete, pe Alice (născută în 1981) și pe Irene (născută în 1984), dar nici ele nu au putut să domolească gelozia soției, amplificată deodată cu faima artistului. Despărțirea a fost dureroasă, și Zucchero a suferit enorm. "Șase luni abia dacă am ieșit din casă. Luam tranchilizante și sufeream în tăcere. Avam atacuri de panică de fiecare dată când puneam piciorul pe scenă", se confesa el. Dar terapia cea mai bună pen­tru a ieși din această mare depresie a fost tot muzica. Din cenușa fostei iubiri pentru Angela s-a născut celebra lui melodie "Senza una donna", dar și unele dintre cântecele lui nou-nouțe, cuprinse pe dis­cul lansat în 2016. Actuala lui soție, Fran­cesca Mozer, cu care are un fiu, pe Adel­mo Blue (născut în 1998), nu pare deloc invidioasă pe trecutul amoros al lui Zuc­chero. Echilibrată și înțeleaptă, își susține soțul din umbră, oferindu-i stabilitatea de care el are nevoie. ?l urmează în turnee doar atunci când acesta i-o cere și stă cuminte acasă, în vila lor din Toscana, urmând modelul clasic al Penelopei. Iar viața asta idilică, o combinație de liniște patriarhală și nebunie a reflectoarelor, pare să-i prindă bine lui Zucchero. Do­vadă este și noul lui disc, lansat cu doar câteva luni înainte de-a împlini 61 de ani. "Black Cat" (Pisica neagră) este cel de-al 16-lea album de studio din cariera artistului și se află deja în fruntea topurilor muzicale din Italia, Austria și Elveția. Iar printre cele mai apreciate melodii sunt dueturile lui cu Avicii (un DJ și producător suedez în vogă), alături de care a cântat "Ten more days", și cel cu Bono, pentru "Streets of Surrender". Albumul "Black Cat" este dovada clară că artistul din Toscana este în continuare plin de vitalitate și creativitate și că mai are încă multe de spus în muzică. "Am aceeași poftă de-a face muzică, de-a merge în turnee, ca în tinerețe. De data asta, însă, îmi va fi ceva mai greu să interpretez unele melodii live, căci am în compoziții și fragmente făcute pe calcu­lator. De aceea am nevoie alături de mine pe scenă și de doi bateriști, doi clăpari, doi suflători, cor etc... Vom fi în total cam 13-14 per­soa­ne", se confesa el într-un interviu chiar înainte să-și înceapă șirul de spectacole dedicate promovării albu­mului.
Turneul de anul acesta pentru "Black Cat" l-a pur­tat pe Zucchero prin 30 de mari orașe din Europa, unde a susținut uneori și câte două concerte consecu­tiv. Dar supremația absolută la numărul de spectacole o deține orașul italian Verona, unde Zucchero a cântat în luna septembrie pe Arena di Verona, unsprezece (!) zile la rând (din 16 până pe 28), inclusiv de ziua lui, un gest ce nu poate fi uitat repede de italieni. La șase dintre aceste concerte, arena a fost plină-ochi, cu toate bilete vândute, și ăsta nu e lucru puțin, având în vedere că Arena din Verona are 15.000 de locuri...
(Zucchero cântă la Cluj, pe 12 noiem­brie, și la București, pe 14 noiembrie. Bilete pentru concerte se mai pot găsi în rețeaua Eventim. Pentru spec­ta­colul de la Sala Polivalentă din Cluj găsiți bilete cu prețuri cuprinse între 98 și 229 lei. La București biletele au prețuri cuprinse între 138 și 348 lei.)