SĂPTĂMÂNA 21-27 octombrie

Tana Rosca
Planeta comunicării Mercur este apropiată de Soarele în Balanță, în weekend, ceea ce ne aju­tă să rămânem rezonabili atunci când abordăm anu­mite situații care ne frământă demult (acestea pot fi legate de bani ori frustrări privind puterea per­­sonală). Putem deci pune pe tapet aceste ches­ti­uni vineri sau sâmbătă, cu condiția să nu dorim să ne certăm, ci să corectăm situațiile care ni se par ne­drepte. Dacă ne simțim însă prea încărcați emo­țio­nal, ar fi mai bine să amânăm discuțiile în con­tra­dictoriu. Soarele intră sâmbătă în Scorpion, deci a venit mo­mentul să le dorim acestora tradiționalul "La mulți ani!". Mercur îl urmează marți, ceea ce ne ajută să pu­nem la cale afaceri interesante sau să începem o legătură pasională pe care preferăm să o fe­rim, deo­camdată, de ochii lumii. Micul benefic Venus în Să­ge­tător se înțelege de minune cu marele benefic Ju­piter în Balanță, iar toate relațiile noastre se îmbu­nă­tă­țesc. Simțul umorului se ascute, dar și flerul pentru afa­ceri, mai ales dacă sunt implicate persoane sau fir­me din străinătate. Unii dintre cei care au pro­ble­me me­dicale sau legale pot găsi re­zol­vări neaștep­tat de bune. Pentru alții, energia plane­te­lor poate aduce prietenia cu o persoană, nu doar influentă, ci și respectabilă, sau o poveste de dragoste pe care n-ar trebui s-o idealizeze.

Semnele cardinale:

BERBECII
sunt în plin avânt în carieră. Nu încercați însă să forțați nota. Lăsați to­tul să se dezvolte normal, pentru că numai așa vă asigurați liniștea pentru multă vreme. Țineți legătura cu străinătatea. În cuplu găsiți tot sprijinul de care aveți nevoie.
RACII au de reglat niște raporturi de forță cu partenerul de cuplu sau de afaceri. Ideal ar fi să evitați discuțiile pe această temă sâm­bătă după-amiază. Ulterior e chiar re­co­mandabil să trageți niște linii. Sfătuiți-vă cu cei de-acasă cu privire la relațiile cu colaboratorii dvs.
BALANȚELE care petrec sfârșitul de săp­tă­mână cu familia ar trebui să evite su­biectele legate de moșteniri sau alte resurse familiale. Ceea ce s-ar putea dovedi destul de greu, dar nu imposibil. Vă puteți baza și pe rudele de grad doi și trei, dar și pe prietenii de familie.
CAPRICORNII știu exact ce vor și sunt pre­gătiți să facă tot ce e necesar pentru a re­uși. E important să procedați cu consi­de­rație față de cei mai puțin capabili, pentru a păstra bunăvoința persoanelor sus-puse.

Semnele fixe:

TAURII
care plănuiesc o excursie în weekend ar face bine să reconsidere sau să evite șofatul. Și relațiile cu cei din anturaj pot fi ten­sio­nate, sâmbătă după-amiază. Noroc că în cuplu to­tul merge bine. O afacere care a pornit greu poate de­veni, în fine, profitabilă.
LEII se relaxează în privința poveștii lor de amor sau a unor pretenții pe care le aveau față de copii. Tensiunile persistă, în schimb, la serviciu. Sănătatea ar trebui supravegheată îndeaproape. Capul și ochii sunt vizați, dar e posibilă și apariția unor infecții.
SCORPIONII se pun cu râvnă pe făcut bani și pot primi în acest sens informații privilegiate. Deplasările scurte pot fi însă cu bucluc, mai ales pe final de săptămână, iar sâmbătă după-amiază v-am sfătui să stați acasă. Începând de marți, comunicați excelent.
VĂRSĂTORII se remarcă nu doar prin cunoștințele pe care le-au dobândit, ci și prin felul în care știu să le pună în valoare. Prestigiul câștigat astfel vă pune întrucâtva la adăpost de uneltirile vrăjmașilor, care pot fi deosebit de activi pe finele săptămânii.

Semnele mutabile:

GEMENII
au șansa de-a se îndrăgosti, dar există și riscul de-a fi atrași de mai multe per­soane. Sentimentele dvs. se vor stabiliza de abia pe final de lună, deci nu vă grăbiți cu de­cla­rațiile. Să nu vă precipitați nici cu angajarea într-un pro­iect de afaceri ambițios, în weekend.
FECIOARELE fac bine dacă se țin de­par­te de jocurile de noroc, la sfârșit de săp­tămână. La fel de bine ar fi să nu vă lăsați copleșiți de sentimente, pasiune sau agre­siune față de persoana iubită.
SĂGETĂTORII s-au înseninat și și-au re­do­bândit umorul, de când cu Venus în sem­nul lor și în urma aspectului plăcut dintre Saturn (tot la ei) și planeta lor guvernatoare, Jupiter. Doar în privința banilor ar trebui să fiți precauți, mai ales la finele săptămânii.
PEȘTII sunt din nou dezorientați. Ar fi ca­zul să luați în serios sfaturile partenerului dvs. (de cuplu sau de afaceri). În carieră în­cep să se întâmple lucruri mari. In­vestițiile merg bine și se pot diversifica.