Dacii din Danemarca

Catalin Manole
Prof. Flemming Kaul - Arheolog la Muzeul de Istorie din Copenhaga, specialist în perioada fierului din epoca pre-romană

"Este doar o chestiune de timp până când vom cunoaște adevăratul trecut al strămoșilor noștri comuni"

Mă aflu pe holurile Muzeului de Istorie din Copenhaga, alături de un mare spe­cia­list, bucuros să îmi arate ves­tigii lăsate în Danemarca de strămoșii românilor. Cu un aer rebel, de căutător de comori, profesorul Flemming mă con­duce printre vitrine pline de minuni desco­perite de arheologii danezi. Prima oprire este în fața unui vas din argint aurit, decorat minunat cu figuri ce par regi, preoți și zei­tăți, înconjurate de ființe și animale fan­tastice. În­tinde mâna spre el și mă privește zâmbind.
- Vas dacic!

- Dacic?, repet uluit.

- Da, acesta este un vas dacic sau tracic. Se nu­mește Cazanul Gundestrup, după locul mlăștinos un­de a fost descoperit în Danemarca, în nordul Jutlandei. Făcut din argint aurit, este una dintre cele mai fru­moa­se și importante descoperiri de pe terito­riul danez. Așa ceva numai pe malurile Dunării, în Dacia, se putea face. Cu siguranță că vi pare familiar: tehnica de lucru și chiar și unele reprezentări, răz­boinici sau animale fantastice, sunt foarte ase­mă­nătoare cu cele de pe coi­furile descoperite în Ro­mâ­nia, la Agighiol, Pe­re­tu, Coțofenești sau Cu­cuteni. Vasul are o teh­nică de realizare uni­că și câteva detalii strict da­cice, pe care nu le gă­sim în altă par­te. Dacă vă uitați la co­lierul aces­tei zeități, de exemplu, el are anumite particu­larități care ne spun clar că sunt tracice sau dacice. Este o dis­cu­ție foarte tehnică, dar eu cu asta mă ocup, cu ast­fel de obiecte. Co­lie­rul acesta are un sistem par­ticular de prindere în ca­pete, o altă piesă... Am ur­mărit semnalarea unor astfel de coliere și în alte părți ale Europei și este destul de curios ce am descoperit. Ele apar în Danemarca - în nordul Jutlandei, în Suedia - pe insula Gotland, în Ucrai­na și la Marea Neagră, de parcă o mână uriașă le-a presărat pe toată această întindere. Un alt obiect interesant de pe acest vas este coiful ce poartă pe creștet o pa­săre, care amintește de superbul coif descoperit în România la Ciumești. Probabil cel mai convingător argument rămâne însă stilul și tehnica de realizare a acestui vas, întâlnite nu­mai în sud-estul Europei, în zona Dunării. Numai în acea zonă întâlnim blana ani­malelor realizată din puncte sau linii bătute în argint sau argint aurit. Com­binația de stil și tehnica folosită pe vasul Gundestrup ne trimit clar la partea de mijloc sau de jos a Dunării, pe ambele maluri ale fluviului, fie în sud, fie în nord, la Peretu sau Agi­ghiol, în România. Ase­mănare izbi­toare este și cu pan­dantivul găsit la Surcea, tot din Ro­mânia. Istoricul Drexel a fost unul dintre primii cer­cetători care a studiat acest vas ritua­lic și l-a pus de la început în legă­tură directă cu desco­peririle de la Săliș­tea, din Româ­nia, unde apare repre­zentată și o femeie înveș­mân­tată în haine tradi­țio­nale, cum se întâlnesc și astăzi în sate­le româ­nești. Mai sunt și alți cer­ce­tători de aceeași părere - Ber­ciu, Ho­redt, Powell sau Marazov. Ce în­seamnă, efec­tiv, aceste reprezen­tări, cine sunt aceste personaje, dacă sunt zeități sau doar preoți, este greu de spus. Acest vas este încon­jurat de mister și, din pă­cate, multe lucruri deocam­dată nu știm să le explicăm.

"Între Dacia și Danemarca au existat legături clare"

- Așa cum v-am spus, noi suntem în Danemarca pe urmele dacilor. Există dovezi care să susțină ideea, de necrezut, că ei au ajuns până aici?

- Veniți, să mergem în sala următoare. Aici avem două cupe de argint, care sunt cu siguranță dacice! Felul în care sunt decorate și apoi forma lor vorbește de la sine pentru un specialist. Sunt două cupe iden­ti­ce, din argint, nu mai mari de 10 cm fiecare. Cupele stau pe un picior ce are la jumătate un nod proe­mi­nent. Aceste pocaluri au sus o parte îngustă, aurită, și sunt de­co­rate cu semi­cercuri ce re­pre­zin­tă cel mai probabil flori de lotus și frun­ze. Datorită al­tor des­­coperiri din Ro­mâ­nia, acum știm că aceste po­ca­luri pro­vin din zona cen­tral-ves­tică a Da­ciei. Mo­de­lele în­crus­tate sunt o co­pie a ar­tei gre­cești, însă într-un stil re­gio­nal da­cic. Cea mai ma­re ase­mă­na­re exis­tă între aces­te vase și ce­le des­co­perite în tezaurul de la Sân­crăieni, în Tran­silvania și, cel mai probabil, au ajuns în Dane­marca cu 100 de ani î.e.n.

- Pentru istoria noastră, ce spuneți este cu ade­vărat extraordinar. Cum credeți că au ajuns dacii în Danemarca? Este vorba de o migrație, de vizite la rudele îndepărtate?

- Se știe că au existat contacte între lumea aceea și cea de aici, mai ales prin partea sud-estică. Mărturii ale acestor contacte au fost descoperite încă din epoca bronzului, așa că o vizită la rudele din nord nu este ex­clusă! E clar că dacii mai fuseseră aici cândva, cu­noș­teau drumurile și aveau contacte. Dacă ne referim strict la legătura dintre Dacia și zona scan­dinavică, aceste cupe cred că sunt unul dintre cele mai elocven­te exemple ale legăturilor. Nu știu dacă putem vorbi de o migrație, dar cu siguranță ele atestă niște relații cla­re între Dacia și Danemarca. Cam în aceeași peri­oa­dă avem multe similitudini și în ceramica desco­pe­rită la noi, foarte asemănătoare cu cea din cultura Poie­nești. Este greu de spus dacă a fost o migrație ma­sivă, pentru că nu avem evidențe clare. Se pare că dacii au venit fie prin Polonia și au mers mai departe către Skatiski, peste Marea Baltică, fie au venit pe la granița Serbiei de astăzi cu Ro­mânia, prin Timișoara. Au fost poate războinici sau comercianți. Ce este im­portant, însă, este că aceste urme există, deci, cu sigu­ranță au trecut pe aici.

- Mai există obiecte ce atestă prezența dacilor în Scandinavia?

- Dacă tehnica vasului Gundestrup ne trimite către sudul Daciei, către Dunăre, există o serie de alte des­co­periri ce ne trimit către nordul Daciei, Moldova de astăzi din România, și anume, colierele în formă de co­roană. Datorită formei lor speciale, aceste co­liere au atras atenția încă de la început. Cu mici diferențe de fabricație, prezența lor a fost semnalată în multe locuri, și nimeni nu avea o explicație clară de unde provin. În timp, datorită descoperirilor arheologice, s-a ajuns la concluzia că prezența acestui co­lier indică faptul că oamenii plecați din zona vechii culturi Cucu­teni au tra­versat Europa, ajungând până în nord. S-a mai descoperit la Hjortspring, o sabie ciudată, datată pe la 350 î.e.n. care are doar un tăiș și o formă curbată. Seamănă cu "ma­­chaira", o sabie grecească de­venită populară în Tracia, așa nu­mitul "cuțit tracic". O sabie asemă­nă­toare găsită la Silivaș, în Transil­vania, este un reper foarte bun. Astfel de vestigii din epoca de fier pre-romană sunt destul de multe, da­că ar fi să le enu­me­răm. Printre ele sunt și câteva pandantive de aur, găsite pe insu­la Got­land, în Suedia, un altul a fost găsit în Da­ne­mar­ca, la Bredballe Mark, în estul Jut­lan­dei, și este similar celui găsit la Peretu, într-un mormânt, un­de și măr­ge­lele aflate par iden­tice. Dar cred că cele mai im­portante desco­pe­riri care vorbesc des­pre legă­tura cu Dacia sunt cele două cupe de ar­gint dacice, des­co­pe­rite la Mollerup, tot în estul Jutlandei.

- După decenii întregi în care prezența dacilor în nordul Europei a fost contestată sau pusă la îndo­ială, ce schimbă des­co­peririle des­pre care vorbiți, prezente și în muzeele Scan­dina­viei?

- Ele demonstrează, în primul rând, legături clare între Scandinavia și Dacia, încă din epoca de fier pre-romană. Ies în evidență niște coridoare clare prin care se comunica, fie prin partea de nord, prin Polo­nia de azi și Germania de nord, fie prin sud, pe cursul Dună­rii. Dar aceste legături, confirmate în mod evident pentru acea perioadă, sunt, de fapt, mult mai vechi, încă din epoca bronzului, când nordul Europei și Tran­­silvania erau cu siguranță legate prin ade­vărate rețele de comunicare. Ceramica din acea pe­rioa­dă, prea puțin studiată, ar putea să aducă noi răs­punsuri în acest sens. Descoperirile despre care vor­bim nu sunt neapărat noi. Nouă este însă posibilitatea de a le pune în relație foar­te rapid cu alte descoperiri și alte studii, ceea ce dă o precizie și o acuratețe mult mai mare în inter­pretarea lor corectă. În funcție de săpă­turile arheo­logice și pe baza noilor tehnologii, cred că este doar o chestiune de timp, până când vom avea în față, adevă­ratul trecut al strămoșilor noștri comuni.