Adevărata poveste a Părintelui Arsenie Boca - Pe urmele unui sfânt, cu aparatul de filmat

- Deopotrivă scenariști și regizori, profesioniști de excepție, dar și oameni cu credință în Dumnezeu, Nicolae Mărgineanu și Ion Costin Manoliu au reconstituit, din documente rămase în arhive și din mărturiile unor oameni care l-au cunoscut, viața Părintelui Arsenie Boca. Rodul strădaniei lor sunt câteva filme documentare, care se bucură de mare succes. Aflat abia la jumătate de drum, proiectul celor doi cineaști este o contribuție importantă la canonizarea atât de mult așteptată a "Sfântului Ardealului". Sperăm ca paginile care urmează să fie un argument în plus -

"O priveghere extraordinară"

- Ce anume v-a determinat să începeți o serie de documentare despre Părintele Arsenie Boca?

Nicolae Mărgineanu: Despre Părintele Arsenie Boca am aflat de abia pe la începutul anilor '90, când fotografia a început să-i apară prin reviste. M-a im­pre­sionat chipul lui. Cred că, după fotografia lui Mihai Eminescu, care este cel mai frumos și mai îndrăgit chip de român, ar urma chipul luminos și se­nin al Părintelui Arsenie. Am început să mă interesez despre sfinția sa și mă minunam de ceea ce aflam. Mi-am dat seama că atunci când picta la Drăgănescu, era la doi pași de București și l-aș fi putut vizita. Din păcate, eram departe de credință în acea perioadă și nu am știut de prezența lui. Mi-a părut foarte rău că nu am aflat mai devreme despre Părintele Arsenie. Cred că din acest sen­timent de vinovăție s-a născut do­rința de a face un film documentar des­pre el.
Ion Costin Manoliu: În anii '90, l-am auzit pe Părintele Teofil Părăian de la Sâmbăta vorbind despre Pă­rintele Arsenie Boca. După câțiva ani, am văzut cartea Părintelui Arsenie, Cărarea Împărăției, în biblioteca din atelierul pictorului Ștefan Câlția, și mi-am dat seama că e o carte care nu poate fi împrumutată, dar pe care tre­buie s-o am. Mai târziu, mi-am pro­curat-o și mi-a răspuns la foarte multe întrebări. Am simțit o întărire a credin­ței pe care nu mi-au dat-o alte cărți duhovnicești. Nelămuririle mi se lim­pe­zeau și am înțeles că viața în Hristos e marele țel al trecerii noastre pe pământ. Am început să mă cunosc mai bine, să-mi văd greșelile, păcatele, să pricep de unde mi se trag anumite neputințe sau înclinații. Totodată, am început să-i înțeleg mai bine pe ceilalți, felul lor de a fi, comportamentul lor, reac­țiile lor.
Pe 28 noiembrie 2006, am fost pentru prima dată la parastasul Părintelui Arsenie, la Mânăstirea Prislop. Cu o seară înainte, am asistat la o priveghere extra­ordinară, chiar acolo, lângă mormânt. Timp de trei ore, câteva zeci de oameni au cântat cântece bise­ricești, iar, la răstimpuri, câte unul dintre cei care l-au cunoscut personal pe Părintele Arsenie povestea despre sfinția sa. N-am simțit foamea, frigul, trecerea timpului, ci numai o mare bucurie, împlinită a doua zi de slujba oficiată în altarul de vară, de către 40 de preoți și numeroși ierarhi, în frunte cu Mitropolitul Laurențiu Streza de la Sibiu. Cinci-șase mii de cre­din­cioși au participat la Sfânta Liturghie, urmată de parastas! Ce îi adusese acolo?... Cine îi chemase?... Pe vremea aceea, încă nu vorbise nimeni despre Pă­rintele Arsenie la radio sau la televizor. A fost o zi minunată! Am dat slavă lui Dumnezeu că m-am aflat și eu între acei mulți puțini adunați să cinstească un cuvios bineplăcut Domnului. Convins că o persona­litate duhovnicească precum Părintele Arsenie merită să fie cunoscută de cât mai mulți oameni, m-am gân­dit să fac un documentar radiofonic, în seria Biografii, memorii, la Radio România. Voiam să trăiască și alții bucuria trăită de mine, să îi citească scrierile, să-și înțeleagă rostul. Și-am ajuns să fac mult mai mult. Avem liberul arbitru, avem inițiative, hotărâm în mul­te privințe, dar cred că mai primim și câte un imbold și că suntem ajutați, dacă ne găsește Dumnezeu buni la ceva.

"Întâlniri cu un Sfânt"

- Ați terminat două documentare, vă aflați în faza de finalizare pentru cel de-al treilea și vor urma și-altele, toate având ca subiect viața părintelui Ar­se­nie Boca. De ce nu a putut fi cuprinsă toată infor­mația într-un singur film?

Nicolae Mărgineanu: Înainte de a începe filmul, am realizat împreună cu Costin Manoliu șase piese de teatru radiofonic închinate memoriei Părintelui Arsenie Boca și acest fapt ne-a ajutat să ne documen­tăm despre viața și personalitatea lui. Am fost bucuros și uimit să descopăr faptul că Părintele Arsenie a citat în lucrarea sa, Cărarea Împărăției, fragmente din cartea tatălui meu, psihologul Nicolae Mărgineanu, Psihologia Persoanei, care apăruse la Sibiu, în anul 1940. În aceea perioadă, Sibiul era un oraș mic, poate că s-au și cunoscut.
Când am început primul film, în 2009, nu ne gân­deam că va urma și al doilea. Nu am avut un scenariu, ci doar o idee despre cum va arăta acest film. Prima zi de filmare a fost în data de 28 noiembrie, la Mâ­năs­tirea Prislop, când se împlineau 20 de ani de la tre­cerea la cele veșnice a Părintelui Arsenie. A fost o zi minunată, un bun început, care ne-a marcat și ne-a rămas în memorie. A fost enorm de multă lume. Din cauza mașinilor parcate pe șosea, am urcat pe jos, cu aparatele de filmat, din Silvașul de Jos, mai bine de 10 kilometri și, la sfârșitul zilei, am coborât fără să simțim oboseala. Am început apoi să filmăm inter­viuri cu persoane care au avut șansa să-l cunoască pe Părintele Arsenie. Am luat mărturii de la cele mai di­verse persoane. A fost un privilegiu să ascultăm aces­te mărturii. Intram într-o altă lume, care exista paralel cu lumea noastră, dar care era cu siguranță mai frumoasă. Încet, încet, ne-am dat seama că Părintele Arsenie trăia într-o lume în care tot ceea ce era vre­melnic își pierduse interesul și sensul. S-a dăruit oa­me­nilor. Nu respingea pe nimeni. Nu a respins nici pe cel puternic, nici pe cel slab, nici pe bogat, nici pe sărac. Și-a iubit aproapele, în adevăratul sens al cu­vân­tului. Pentru Părintele Arsenie fiecare om era im­portant. Știa mai bine decât oricine că fiecare dintre cei care-i călcau pragul avea nevoie de un sfat, de un ajutor.
După ce am terminat filmul, am constatat că ne-au rămas multe interviuri nefolosite și am promis că vom face un al doilea film. Dacă știam de la bun început că vom face mai multe filme, am fi distribuit altfel inter­viurile. Am mai realizat, în 2014, un al doilea film, "Întâlniri cu un Sfânt", în care este vorba numai des­pre perioada de cincisprezece ani în care Părintele Arsenie a pictat biserica din Drăgănescu. Acum lu­crăm la un film despre prezența Părintelui la Mânăs­tirea Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus și apoi un alt film despre perioada în care Părintele a fost preot la Mânăstirea Prislop.
Ion Costin Manoliu: În anii 2006-2008, în cele șase documentare dedicate lui Ion Gavrilă Ogoranu, conducătorul rezistenței din Munții Făgărașului în anii 1949-1955, am in­trodus pentru prima oară într-un sce­nariu radiofonic ziceri ale Părintelui Arsenie: cuvinte puternice, cuvinte-lumină, cuvinte-iubire. Apoi, în 2008, Părintele Nicolae Streza (1926-2013) de la Sibiu, care se spovedise de mul­te ori la Părintele Arsenie încă din 1942, și a ajuns preot la îndrumarea sfinției sale, a acceptat să fie naratorul unui documentar radiofonic dedicat Sfântului Ardealului. În 2008, am imprimat mărturiile sale; ore și ore de înregistrări. Imediat după aceea, la sfatul părintelui Valerian Pâslaru de la Pătrunsa, l-am căutat pe regizorul Nicolae Mărgineanu și am început colaborarea noastră, inițial pentru un documentar radiofonic și un film. Până la urmă am realizat șapte docu­mentare audio și trei filme despre Pă­rintele Arsenie. Primul film, "Părin­tele Arsenie Boca - Omul lui Dumnezeu", a mers pe firul vieții Părintelui Arsenie, cronologic, urmărind cum s-a format intelectual și spiritual, diferitele etape ale biografiei sale, locurile în care a trăit, momentele de cumpănă. O mărturie cutremurătoare, cea a Maicii Marina Lupou, stareța Mânăstirii Bic din Sălaj, care a fost bolnavă de cancer, la 30 de ani, și a fost vinde­cată prin mijlocirea Părintelui Arsenie, a structurat un al doilea film: "Părintele Arsenie Boca - În Duh și Adevăr".
Mărturiile celor care l-au cercetat pe Părintele Arsenie la Drăgănescu, în anii 1968-1988, cuprinse în al treilea film - "Întâlniri cu un sfânt: Părintele Arsenie Boca" - ne-au revelat mai limpede harismele Părintelui: darul cunoașterii, al înainte-vederii, al vindecării, al discernământului, al profeției. În țara noastră, atât cât știm din documentele scrise și orale, n-a mai fost un om ca Părintele Arsenie, cu atâtea înzestrări de la Dumnezeu.

"Mi-am dorit ca filmul să fie o chemare către credință"

- Care a fost, de la bun început, intenția dvs.? Să atrageți atenția asupra unui om special sau să chemați oamenii spre credință, prin viața lui?

Nicolae Mărgineanu: Să facem un film ușor accesibil publicului, care să-l prezinte pe Părintele Arsenie într-un mod cât mai obiectiv, fără exagerările care se practică cu prea multă ușurință. De aceea ne-am propus să fim prudenți cu alegerea pasajelor din interviurile în care exista tendința firească de a-l lăuda. Sunt convins că Părintele avea puteri duhov­ni­cești deosebite și cred că majoritatea minunilor pe care Părintele Arsenie le-a făcut au rămas necunos­cute. Părintele era smerit și îi plăcea să rămână în ano­nimat. Ca simplu creștin, desigur mi-am dorit ca filmul să fie o chemare către credință.

- Care este, în opinia dvs, cea mai frumoasă parte a vieții părintelui Arsenie?

Nicolae Mărgineanu: Cred că perioada în care Părintele Arsenie a fost stareț la Mânăstirea Sâmbăta a fost cea mai frumoasă parte a vieții lui. Așa reiese și din relatările oamenilor care l-au vizitat în acele tim­puri. Veneau cu miile la Sâmbăta. Era o adevărată școa­lă spirituală. Unii rămâneau câteva săptămâni, ca să mai ajute la treburile mănăstirii. Liturghiile ținute la altarul din pădure erau minunate și sunt evocate cu multă emoție de cei care au avut bucuria să participe la ele. A fost o perioadă scurtă, de câțiva ani, extrem de bogată duhovnicește. În acest răgaz, Părintele a scris lucrarea sa de căpătâi, Cărarea Împărăției. Car­tea nu s-a publicat și circula pe ascuns, în copii dac­tilografiate. Din păcate, nu a mai continuat să scrie, nu a mai scris nimic nici la bătrânețe. E adevărat că a început prigoana comunistă și a fost supravegheat toată viața. Mai întâi, Părintele a trebuit să părăsească Mânăstirea Brâncoveanu de la Sâmbăta și să se retra­gă la Mânăstirea Prislop, care era mult mai izolată. Apoi a fost arestat în mai multe rânduri, a trudit în lagărul de muncă forțată de la canalul Dunăre-Marea Neagră mai bine de un an și, în final, a fost alungat și din Mânăstirea Prislop. Cel mai dureros lucru, însă, a fost faptul că Părintelui Arsenie i s-a interzis să mai poarte haina preoțească și să mai slujească până la sfârșitul vieții.

"Poți să fii mândru ca român, când ai în față un asemenea model"

- Cum se explică puterea pe care a exercitat-o Părintele Arsenie asupra multor oameni în timpul vieții și pe care o are și acum, asupra multora? Avem atâția alți părinți ai zilelor noastre, față de care evla­via populară, deși prezentă, e departe de a ajunge la același nivel. De ce credeți că e mai căutat Părintele Arsenie?

Nicolae Mărgineanu: Într-o lume de tranziție, ne­sigură, în care încrederea în oameni s-a pierdut aproa­pe cu totul, oamenii râvneau cu disperare după o per­soană care să-i călăuzească, în care să aibă încredere. Așa ceva lipsea în România anilor de după revoluție. Treptat, oamenii s-au îndreptat spre Părintele Arsenie Boca, în care au descoperit un model, un om luminos și smerit, fără pată, un om care s-a născut pe pământ românesc și a traversat aceeași perioadă dificilă ca și ei. Ei au simțit că Părintele este unul de-al lor, un om care, deși a suferit mult, a rămas neclintit în credință, nu a cedat și nu s-a plâns niciodată. A cunoscut bine lumea în care a trăit și a fost alături de durerile oa­me­nilor. A avut pentru ori­ce om care îl căuta un cu­vânt bun, de ajutor duhov­nicesc. Se adresa direct fie­căruia, într-un mod extrem de popular, era aspru și prie­­tenos totodată. Sfatu­rile lui, con­clu­ziile la care ajun­gea erau pli­ne de miez, erau pe înțe­lesul tuturor și folositoare oameni­lor. În plus, calitățile Părin­telui Ar­­­senie de a pă­trunde în mintea oame­nilor, de a cu­noaște ceea ce numai ei știau, de a pre­vedea viito­rul au creat o aură de le­gen­dă în jurul lui. Poți să fii mân­dru ca român, când ai în față un asemenea model. Și iată că intuiția oa­me­nilor nu a dat greș. Pele­rinajul la mormântul Părin­telui creș­te din an în an.
Ion Costin Manoliu: E­­ficacitatea cuvântului scris sau rostit al Părintelui Arse­nie asupra credincioșilor, puterea rugăciunii sale au fost depline pentru că aveau acoperire în însăși viața sa: curată, sme­rită, opusă orică­rei patimi. Făcuse din el un rug al cre­dinței și iubirii. Și astfel putea să dăruiască focul și celor care îl ascultau. După trecerea sa la Domnul, iubirea și ajutorul său se pot revărsa fără opreliști. De aceea este "căutat" de mii de oameni la Sâmbăta, Prislop sau Drăgănescu. De aceea atâția oameni îi cer în rugă­ciune mijlocirea către Dumnezeu, căci Dumnezeu este cel care face minunile prin Sfinții săi, indiferent dacă ei sunt aici, pe pământ, sau Din­colo.

- S-a vorbit, și s-a scris, uneori, despre partea mai lumească a părintelui Arsenie Boca, despre interesul și opi­niile sale politice, despre fap­tul că era "om de lume", că se îmbrăca elegant, mer­gea la serate, la diverse per­sonalități ale vremii, cânta la pian. Ați găsit astfel de tră­sături la el?

Nicolae Mărgineanu: Un preot care avea capacitatea de a strânge mii de oameni în ju­rul lui a speriat puterea comu­nistă. Oficialitățile și Secu­ritatea au făcut eforturi mari ca să-l denigreze. Faptul că Pă­rin­tele Arsenie a spovedit mem­bri ai Mișcării Legionare, în perioada când a fost stareț la Mânăstirea Sâmbăta, s-a întors împotriva lui. În dosarele CNSAS se poate observa că a fost decretat simpatizant legio­nar și apoi chiar legionar, fără să existe nici un temei legal. Personalitatea Părintelui Ar­se­nie a iritat pe cei care-l urmă­reau și a fost, desigur, co­men­tată negativ, însă fără vreo do­vadă reală. Unii informa­tori, pur și simplu, nu erau în stare să înțeleagă că Părintele trăia ca un sfânt. Faptul că Părintele Arsenie locuia în aceeași casă cu Maica Zam­fira, de pildă (fosta stareță de la Mânăstirea Prislop n.n.), îi îndemna să declare cu ușurință că aceștia s-au căsătorit în ascuns sau că trăiesc îm­preună. Ei judecau după capul lor și mintea nu-i ducea prea departe.
Ion Costin Manoliu: Pă­rintele Arsenie, atât cât se poa­te afla de la cei care l-au cunoscut, din scrierile sale, din dosarul de urmărire de la Securitate, a fost un om desprins de "lume", de păcat, de orice impli­care poli­tică. Într-un mediu social, economic și politic ostil creș­tinilor, mântuirea se obține mai ușor, pentru că prilejurile de a te smeri, de a te lepăda de sine sunt la tot pasul. De aceea a spus: "Trăim cele mai bune vremuri de mântuire".

"Pictura de la Drăgănescu este o predică pe înțelesul lumii de azi"

- În pictura părintelui Ar­­senie există și o parte ex­cep­țională, parcă lucrată sub inspirația Sfântului Duh, dar și o parte mai puțin înțe­leasă, stranie și caricaturală cumva, ca la biserica Dră­gănescu, unde avem de-a face cu mesaje în "benzi dese­nate". De unde gustul Părintelui pentru această formă de expresie?

Nicolae Mărgineanu: Da, am fost destul de sur­prins și eu, prima dată, când am vă­zut fresca din biserica Sfântul Nicolae din Drăgă­nes­cu. Am înțeles apoi că Pă­rin­tele, care nu mai avea voie să predice la altar, a încercat să lase sfa­turile lui către oamenii simpli, în cuvintele ce însoțesc ca niște benzi desenate fresca din biserică. O predică vie, care, iată, a rămas spre po­vă­țuirea multor vizitatori.

"Am simțit mereu prezența binefăcătoare a Părintelui Arsenie"

- Au existat momente pe care le-ați putea consi­dera supra-naturale, stări speciale, în timpul docu­mentării sau al filmării?

Nicolae Mărgineanu: Nu, nu au existat asemenea mo­mente. A existat însă o apro­pie­re treptată de Pă­rintele Arsenie, pe măsură ce fil­mam interviurile și lo­cu­rile prin care a trecut. De câte ori reveneam la Mâ­năstirea Prislop, căci am filmat în mai multe anotim­puri, aveam o stare sufletească bună, era ceva înălțător în atmosferă. Țin minte că, o dată, când tocmai co­men­tam acest fapt, o măicuță bătrână, care trecea pe lângă noi, ne-a spus: "El e aici, cu noi!"

- În abundența de cărți, reviste, reportaje de te­leviziune și radio, mai au loc și filmele dvs? Cărui interes, în plus, le răspund?

Nicolae Mărgineanu: Da, este loc și pentru filme­le noastre. Îndrăznesc să cred că pentru multă lume, filmele au rămas chiar un reper de calitate, datorită seriozității cu care au fost realizate. Au fost difuzate în mai multe rânduri pe canalele de televiziune din țară și din Republica Moldova, și atunci au fost vizionate de multă lume. Oamenii și-au pierdut încrederea în mo­delele politice, care ni se tot arată la televizor. și doresc să vadă și modele spirituale, de la care pot în­vă­ța ceva. De altfel, pentru cei care doresc, filmul s-a pus în vânzare în format DVD, la pangarele mânăstirilor.

Ziua schimbării la față a României

- Ce așteptări aveți de la public?

- Toate eforturile pe care le face un creator de film se termină în momentul în care filmul este gata. Mai departe nu mai depinde de tine, decât într-o foarte mică măsură. Din câte impresii au ajuns la noi, multe sunt emoționante. Părintele Nicolae Bordașiu, de pil­dă, mi-a spus că a venit la biserica Silvestru, unde slu­jește, un bărbat care îl văzuse în film și acum voia să-l cunoască, să se convingă că este o persoană reală. Un astfel de film nu poate decât să facă bine sufletului și să-l apropie de Dumnezeu.

- Ce părere aveți despre turnura comercială, despre falsul cult, atât de gălăgios și pestriț legat de părintele Arsenie Boca? Procesul de canonizare va pune ordine în această privință?

Nicolae Mărgineanu: Cred că acest fenomen co­mercial este firesc și reprezintă cum nu se poate mai bine nivelul nostru de civilizație. Chiar dacă unora nu le place. Nu cred ca rezultatul canonizării, pe care îl dorim cu toții pozitiv, să influențeze acest fenomen. Poate doar să-l amplifice. Dar faptul că tot mai multă lume face efortul să meargă în pelerinaj la mormântul Părintelui Arsenie este un lucru foarte bun și trebuie încurajat. Eu am convingerea că fiecare dintre cei care stau la coadă la mormântul Părintelui Arsenie Boca se întoarce din pelerinaj puțin schimbat în sufletul său, chiar dacă nu realizează imediat acest fapt.
Ion Costin Manoliu: Canonizarea Părintelui Arse­nie e așteptată de foarte mulți români. E decizia Sfân­tului Sinod. Preasfințitul Ambrozie, Episcopul Giur­giului, la parastasul de la Drăgănescu, pe 28 noiem­brie 2015, la sfârșitul predicii, a zis că nădăjduiește că e ultima oară când mai participăm la parastas. Cred și eu, așa cum a zis Înalt Preasfințitul Serafim Joantă, că ziua canonizării Părintelui Arsenie poate fi o zi a schim­bării la față a României.