Răspuns pentru VICTORIA MIHĂILĂ - Buzău, F. AS nr. 1235 - "Soțul meu a fost diagnosticat cu limfom cu celule B agresiv"

Redactia
Dr. MIRCEA PEIA - specialist medicină complementară și reflexoterapie - Timișoara, tel. 0256/43.18.91, 0747/22.20.24, e-mail: mirceapeia@yahoo.com

Deși chimioterapia și radioterapia sunt proce­duri medicale care induc sentimen­tul de teamă și neîncredere în rân­dul majorității pacienților cu boli neoplazice, în cazul soțului dvs., cel puțin pe momentul imediat urmă­tor, vă sfătuiesc să nu renunțați la aceste protocoale terapeutice. În caz contrar, evoluția nefavorabilă și apariția de noi zone de afectare tumorală ar putea să fie iminente și viața pacien­tului să fie serios pusă sub semnul întrebării. În sprijinul acestor afirmații, doresc să vă aduc la cu­noș­tință următoarele: atunci când limfogra­nu­lo­matoza malignă (boala Hod­gkin) este diagnosticată și trata­tă precoce, rata de supraviețuire de 5 ani este mai mare de 90%. Chiar și în cazul celor aflați în stadii avansate de boală, 80% prezintă remisiuni la 5 ani după tratament. În boala Hod­gkin apare, după cum probabil știți, dezvoltarea celulelor B anor­male, care își au originea în măduva osoa­să hematogenă și sunt o com­ponentă importantă a răspunsului sistemului imu­ni­tar. Celulele B (bur­sodependente) colaborează în mod normal cu celulele T (timode­pen­dente), derivate din timus, pentru a lupta împotriva infecțiilor. Dacă celulele T distrug direct agen­ții străini, celulele B devin plasmocite, care produc anticorpi, ce neutralizează agenții străini invadatori. În majoritatea cazurilor de boala Hod­gkin, celulele B se transformă în celule anor­male (celule Reed) care nu urmează ciclul normal celular de viață și de moarte, ci continuă să trăiască și să producă mai multe celule B maligne. Factorii care produc aceste modificări rămân necunoscuți, chiar dacă la mulți dintre cei cu boala Hodgkin se evidențiază virusul Epstein-Barr în celulele malig­ne. Este clar, deci, de ce aceste celule anormale trebuie distruse prin metode mai agresive (chimio-radioterapie), eradi­când, totodată, și focarele limfo­nodulare existente. Mai mult, în acest mod pot fi prevenite și situațiile în care apar  complicații, cum ar fi cancerele secun­dare sau insuficiența cardiacă.
În privința tratamentului, trebuie spus că acesta depinde de criteriile de severitate ale bolii, inclu­zând tipul și stadiul ei, numărul și zona ganglionară afectată, vârsta și starea generală de sănătate a bolnavului.
Nu voi intra în amănunte privitoare la proce­durile de chimio și radioterapie, atât pentru faptul că ele va sunt deja cunoscute, cât și pentru faptul că ele țin de competența medicului hemato-oncolog curant. În schimb, doresc să spun că, în mod curent, cea mai mare preocupare în ceea ce privește utili­zarea chimioterapiei pentru boala Hodgkin este, pe cât posibil, evitarea reacțiilor adverse pe termen lung și a complicațiilor care includ afectarea cardiacă, renală și hepatică, ori apariția unui alt tip de cancer de tip leucemic. Din fericire, regi­murile terapeutice au evoluat, astfel încât s-a redus mult probabilitatea apariției acestor complicații pe termen lung. Cele mai comune regimuri terapeutice sunt MOPP și ABVD, ambele fiind combinații de 4 medicamente chimioterapice. MOPP cuprinde meclometamina, vincristina, procarbazina și pred­nisonul. Acesta este regimul primar, dar este foarte toxic și pot apărea efecte adverse severe la câțiva ani după tratament. ABVD constă în dexorubicină, bleomicină, vinblastină și dacarbazină. Acesta este un regim mai nou, cu mai puține efecte adverse și este acum regimul preferat.
Totodată, dacă boala reapare după o remisiune inițială indusă de chimioterapie, poate fi luat în considerare un transplant autolog de celule stem.
Despre un tratament naturist putem vorbi doar în asociere cu procedurile convenționale, și care să cuprindă remedii capabile să vină în ajutorul trata­mentului alopat, dar să nu interfereze cu acesta, în sensul denaturării și micșorării efectului citostatic.
Pentru alte detalii contactați-mă telefonic!
Să auzim numai de bine!


VASILE STANCIU - fitoterapeut, București, tel. 0724/37.32.48, 0755/77.08.50

"Soțul meu are tumoră intramedulară cervicală"
(Răspuns pentru OLIVIA UȚĂ - F. AS nr. 905)


Cu un prognostic nu prea favorabil, deoarece poate împiedica circulația lichidului cefalo-rahi­dian, provocând în general hidrocefalie (acumulare de lichid în cutia craniană), tumorile intramedulare sau ependimoamele celulare apar frecvent la copii și adolescenți, mai rar la persoane adulte.
Aceste tumori derivate din celule "gliale" (non-nervoase), pot crea obstrucții și compresii pe țesu­tul nervos din jur, cauzând dizabilități neurologice progresive și alte afecțiuni asociate.
Dacă tumora este bine delimitată, se poate ex­ciza, iar resturile rămase în urma operației, care duc la recidive - se pot iradia sau trata na­turist. Dacă manifestările clinice nu sunt severe (vertij, vărsături, ata­xie, cefalee, hipertensiune intra­craniană etc.), tratamentul naturist ce va cuprinde regim alimentar, ceaiuri și suplimente antitumorale, poate stopa boala, supraviețuirea fiind posibilă pe termen lung.
De reținut că la adulți, hidro­cefalia duce la creșterea mai lentă a presiunii intracraniene, astfel că stările de somnolență sau senzația de vomă pot apărea sporadic.
Când fluxul cefalo-rahidian de la nivelul ventriculilor cerebrali este obturat, apariția hidrocefaliei este iminentă, astfel că se impune "devierea excesului de lichid" în cavitatea abdo­minală printr-un "șunt ventriculo-peritoneal".
Leziunile spinale extra sau intramedulare se evidențiază prin examen RMN, iar prin injectarea de Gadolinium se poate vizualiza chiar metastazele intradurale.
La 6 luni-1 an după orice trata­ment este indicat a se face o mielo­gramă - investigație radiologică cu substanță de contrast ce va arăta exact starea tumorii.
Tratamentul naturist cuprinde: Ciuperca tibetană, Telom-R, Onco­xin, Agaricus Blazei, Trioncolinat 1 și 2, Imuno Pharm, Tien Hsien lichid, Graviola lichid, ceai antitumoral. Multă sănătate!

"Fiica mea are sarcom epiteloid la mâna dreaptă"
(Răspuns pentru ION TOADER MĂNĂILĂ, F. AS nr. 1239)


Această tumoră fibromatoasă foarte metasta­zan­tă și recidivantă apare de obicei la adultul tânăr, sub forma unui nodul roz apoi roșu violaceu. Necro­zân­du-se, localizându-se oriunde pe corp. Histo­logic, este greu de diferențiat de un dermatofi­bro­sar­com. Tratamentul cel mai utilizat este excizia chi­rurgicală urmată de radioterapie, dar indiferent de metoda terapeutică, are caracter extrem de reci­divant. Un micromiracol poate apărea dacă îmi trimiteți câteva poze foarte clare, spre analiză, men­ționând anul apariției tumorii. Multă sănătate!


Dr. IRINA SPUDERCA - medic specialist MF, consultant nutriție și biorezonanță Scio, ROMCLINIC București, tel. 0723/51.07.37

"Caut urgent tratament pentru neutropenie"
(Răspuns pentru ANDREEA S. - București, F. AS nr. 1234)


Dragă mămică, neutropenia se caracterizează printr-o scădere a numărului de neutrofile în sânge. Aceste neutrofile sunt celule albe ce au rolul de a apăra organismul din punct de vedere al sistemului imunitar. Într-adevăr, acest diagnostic arată un simp­tom clinic deloc de neglijat și este bine că ce­reți ajutorul. Ceea ce este absolut important de aflat este cauza ce a determinat această neutropenie.
Ar putea fi cauze precum: * infecții repetitive virale sau bacteriene; * o insuficientă vitaminizare a copilului; * prezența unor paraziți ce consumă nu­trienții din alimentație și astfel împiedică o bună nutriție la nivelul organismului.
Ar mai putea fi și lucruri mai grave, precum o boală autoimună sau hipersplenism, dar eu zic să rămânem în sfera benignă și ușor de reparat.
Ceea ce este îmbucurator este fap­tul că avem pe piața românească un pro­dus realizat și patentat în Marea Britanie, 100% natural, licențiat pen­tru creșterea imunității. Totodată, vă recomand o vitaminizare suplimen­ta­ră și o corecție a dietei copilului dvs. Este necesară o discuție în prealabil, ca să vedem dacă se greșește undeva în dietă. Dacă există cât de cât suspiciunea de paraziți, gen gură urât mirositoare, scărpinat des la nas sau la fun­duleț, dureri de burtică inexplicabile, vă voi indica și o deparazitare internă, cu un produs tot natural, pe bază de usturoi.
Pentru a contura cât mai bine programul dietetic și nutrițional, mă puteți contacta telefonic.