Cele mai multe, picturi pe piatră. Un înger adormit, o cruce, o floare ciudată sau alte imagini ce par negativele ascunse, de cine știe când, în piatră, ale unui fotograf nepământean. Artista din Deva le-a văzut și, fin creionate, le pune în fața celor care-i trec pragul. Pe pereți, tablouri din bucăți de scoarță de copac, în alăturări inedite. Altele, din coajă de ou, în mozaicuri migălos potrivite, sau pe frunze uscate, presate cu grijă și transformate, mai apoi, în peisaje sau portrete. Jocuri de copii, ai spune, doar că doamna care se încăpățânează să vadă, să culeagă și să ni le pună în față are 82 de ani. O cheamă Anna Ionașcu, pictează de când se știe și este un artist plastic autodidact. În lumea mult prea plină de orgolii a artiștilor consacrați nu s-a găsit un loc și pentru ea. Dar asta n-a împiedicat-o să lucreze, cu același drag ca la început.
Ghiveciul crăpat
"Pictez de când eram copil, doar că n-am avut posibilitatea niciodată să fac școli sau cursuri de arte plastice. Și când erau copiii mei mici, după ce le spălam scutecele, cum erau pe-atunci, mai ales duminică după-amiaza, îmi făceam timp să pictez. Așa simțeam nevoia. Nu știu să vă explic. Ca și cum, dacă ar fi trecut mai mult de o săptămână fără să pictez, pur și simplu n-aș mai fi putut respira. Am și avut noroc că soțul meu, Dumnezeu să-l ierte!, m-a înțeles și m-a susținut. De fapt, el mi-a făcut cadou primele pensule și vopsele de ulei, când copiii noștri erau încă mici", spune Anna Ionașcu.
Pe vremuri, când porțelanurile și bibelourile erau la mare preț printre români, era tot timpul solicitată să picteze farfurii, pentru doamnele care își doreau să refacă, astfel, câte un set descompletat. A durat câțiva ani buni "moda" asta, apoi a trecut. A pictat și goblenuri, dar și acestea s-au demodat.
Într-o zi, însă, a descoperit piatra. I se crăpase un ghiveci de flori și a adus de la o balastieră câteva plase de pietre, ca să-l redecoreze, să-i dea o altă formă și să-l poată așeza în curtea blocului, în bucățica sa de grădină. Când le-a spălat, a început să vadă în ele forme interesante, imagini încremenite în piatră de milioane de ani. Și s-a gândit să le evidențieze cumva, cu puțină culoare, ca să poată vedea și alții ceea ce ea văzuse. "Prin 1996, Dumnezeu mi-a dat ideea să pictez pe piatră. Până atunci, n-am avut curaj. În 1998, am fost invitată la Pro TV, la emisiunea «Chestiunea zilei» a lui Florin Călinescu. Am avut un succes extraordinar! Am fost prima din România care a avut această idee, de a picta pe piatră, dar după acea emisiune, foarte mulți s-au inspirat și au ajuns, acum, să facă lucrări asemănătoare. Am cunoscut și eu câțiva astfel de artiști. Dar ei colorează piatra, o acoperă cu vopsea, fac cu totul altceva decât fac eu".
Pietre, scoarță de copac, frunze
Vorbește liniștit, cu o detașare înțeleaptă. Nici urmă de patimă, de înverșunare, sau de reproș. Știe foarte bine care-i e drumul și nu se abate de la el pe cărări înfundate. Are și acum foarte multe idei, dar se teme că va muri și nu va apuca să le realizeze.
"Eu nu pictez pe orice, îmi aleg pietrele. Se întâmplă, de multe ori, să văd în piatră o imagine și, după ce o aduc acasă, să nu-mi mai spună nimic. Piatra trebuie ascultată, îți spune singură ce ascunde. Am pățit ca o piatră să nu se lase pictată: avea o față perfect dreaptă, cealaltă în relief. Am tot mutat-o, în casă, afară, mă obseda, dar nu puteam s-o pictez nicicum. Și, într-o zi, am văzut-o din spate și atunci am înțeles ce-mi spunea: erau câteva culegătoare de spice. Pe o alta, singura piatră găsită într-o grămadă de nisip, am încercat s-o pictez pe Fecioara Maria, dar nu mi s-a părut potrivită și am șters-o. Am încercat un cap de Crist, apoi un înger. Abia îngerul s-a potrivit, el era «de acolo»".
Anna Ionașcu nu a căutat în mod special vreo modalitate prin care, exprimându-se artistic, să iasă în evidență față de alți artiști, să fie altfel decât ei. A făcut, de fiecare dată, exact ceea ce a simțit, a pictat cum i-a dictat inspirația și sufletul. La un moment dat, a descoperit scoarța de copac și a transformat-o și pe aceasta în tablouri, în icoane. "Obișnuiam să mă plimb prin Parcul Dendrologic din Simeria. Este un loc superb, plin de copaci extrem de bătrâni, a căror scoarță se decojește din cauza umezelii. Și tot plimbându-mă, am găsit câteva bucăți ce mi s-au părut cu totul aparte, potrivite pentru a picta pe ele ceva. Odată, o furtună a rupt un brad bătrân, iar pe scoarța lui rămăsese înfiptă o tulpină de iederă. Am adus-o acasă și am transformat-o într-o icoană. Bucățica de iederă e și acum acolo, am integrat-o în tablou". În timp, doamna Anna Ionașcu a descoperit și magia expresivă a frunzelor. A tot adunat frunze cu forme interesante, le-a tot presat, gândind că le va folosi într-o zi. Recent, i-a venit ideea de a le potrivi astfel încât să creeze fondul unor noi tablouri. Doar îmbinate ele între ele, frunzele constituie imagini deosebite, fără a mai fi necesar să li se adauge și culori.
"Ori de câte ori plecam în concediu, când trăia soțul meu, și acum, când merg în străinătate, la fiica mea, nu plec fără să am pensulele și vopselele cu mine. Dar parcă niciodată nu pot picta ca acasă. Am fost în locuri exotice, unde n-am visat niciodată că voi ajunge, locuri cu peisaje fabuloase. Dar mie îmi stă gândul la casa mea, la pietrele mele, la munca mea și abia aștept să mă întorc. În vara asta, am fost iarăși la fiica mea. Trăiește în Indonezia. Stă într-un loc extraordinar, dar n-am reușit să pictez decât vreo două tablouri. Mă și gândeam că numai eu pot fi atât de proastă, încât să am asemenea priveliști fabuloase în față, și să nu mă pot bucura pe de-a-ntregul de ele, să-mi doresc să ajung acasă. Ce-i drept, acolo totul e altfel. Un stil de viață la care nu mă pot adapta."
Picturi pe piatră, pe scoarță de copac, pe porțelan, pe frunze... Singură piatra e, însă, cea care îi spune doamnei Anna povești. Nici nu le pictează pe toate. Sunt mult mai frumoase, în starea lor naturală, și mult mai vii.
Prea multe orgolii
Deși i s-au tot făcut promisiuni, niciodată nu s-a găsit momentul potrivit pentru a se putea organiza o expoziție la Galeriile de Artă din Deva. Lucrările doamnei Ionașcu au ajuns, însă, în țări de pe mai toate continentele lumii: în Canada și Japonia, în Marea Britanie, Germania. "În 2002, ambasadorul României în Indonezia m-a invitat să particip la Charity Basaar, un târg de caritate organizat anual de către reprezentanții tuturor ambasadelor. Mi s-au vândut toate lucrările, cele mai mari și mai frumoase fiind cumpărate de un japonez. Am rămas în legături de colaborare cu câteva magazine din Germania și Olanda, pietrele mele pictate fiind foarte apreciate acolo și-acum. Banii obținuți pe lucrările vândute în aceste țări s-au întors, ulterior, la câteva orfelinate din România".