Vestitorii cutremurelor
Deja în urmă cu peste 2000 de ani, Homer spunea despre câini că miros erupțiile vulcanice iminente, iar Plinius susținea că animalele presimțiseră distrugerea orașului Pompei. Așternute pe hârtie, aceste întâmplări sunt o mărturie despre sensibilitatea aproape miraculoasă a psihicului animalelor.
Înainte de declanșarea unui cutremur, câinii nu mai pot fi stăpâniți, găinile nu vor să intre în coteț, iar maimuțele și șerpii devin extrem de agitați. Despre bufnițe se spune că ar fi foarte sensibile, dar și albinele devin deosebit de atente la apropierea unui seism și nu se mai întorc acasă, în stupi. În Asia Mică, păianjenii sunt considerați cei mai siguri vestitori ai cutremurelor de pământ. Cu 24 de ore înainte ca seismografele să înregistreze ceva, ei fug cete-cete din case.
Înainte cu câteva zile ca vulcanul Krakatau (Indonezia) să erupă, animalele au părăsit insula sortită pieirii, încercând să se salveze în zbor sau înot. Animalele de casă, elefanții, șoarecii, șopârlele, păsările se călcau în picioare, cuprinse de panică. Chiar și cele care nu înotau prea bine au ieșit în larg. Multe s-au înecat, astfel că încercarea lor de-a se salva s-a dovedit a fi fost o sinucidere în masă.
În 1883, cu patru zile înainte de erupția vulcanică din Arhipelagul Lunda, care a distrus o insulă cu mii de locuitori, animalele, cuprinse de panică, au fugit, în vreme ce oamenii, neînțelegând ce se întâmplă cu ele, au rămas pe loc. La fel a fost și la începutul secolului al XIX-lea, înainte ca vulcanul Mont Pelé (Martinica) să-și înceapă opera de distrugere: animalele sălbatice au fugit care încotro, iar cele de casă, îngrozitor de agitate, s-au refugiat în zone mai puțin periclitate. Ce bine-ar fi fost dacă oamenii s-ar fi luat după ele și n-ar fi avut atâta încredere în comisia științifică care nu prevăzuse nicio primejdie! Urmarea: 30.000 de victime. Tot atât de nerațional, ba chiar barbar, au reacționat locuitorii orașului Messina, înaintea cumplitului seism. Temându-se de turbare, ei au ucis, pur și simplu, câinii înnebuniți de frică.
În 1960, populația orașului Agadir a fost nevoită să plătească scump indiferența și ignoranța. Amăgiți de liniștea înșelătoare instalată după primul val seismic, oamenii au rămas pe loc, nu însă și câinii, pisicile, caii, care, aflați în stare de alertă, au părăsit în mare grabă orașul.
Mult mai inspirați s-au dovedit a fi sătenii din Luzon (Filipine) înainte de erupția vulcanului Taal. Strâns legați de natură, ei au tălmăcit corect semnalele de avertisment date de animale - urletele câinilor, guițatul porcilor, nervozitatea extremă a cailor. Drept urmare, și-au luat calabalâcul și au plecat, înainte ca torentele de lavă să acopere satul.
În 1960, cu circa 11-18 ore înaintea marelui cutremur din India, elefanții au început să scoată sunete asurzitoare și să-și ridice trompele în aer. Cu priviri speriate, se mutau agitați de pe-un picior pe celălalt, în vreme ce maimuțele goneau neîncetat de la un copac la altul. Înfricoșate, vitele se strânseseră la un loc, caii se legănau ca într-un dans încolo și-ncoace, nechezând nervoși, cu nările umflate și, parcă declanșat de un sistem de avertizare, ciripitul păsărilor răsuna peste păduri și jungle. Păianjenii s-au mutat la mijlocul pânzelor, iar gândacii s-au adunat în... "careu sau în cerc".
Cu 14 zile înainte de cutremurul din 1923 din Japonia, urletul înfiorător al câinilor a început să se audă noapte de noapte, speriind orașul. Și câinii înfricoșați din Turcia au prevestit producerea unui cutremur devastator, iar cei din Skopje au părăsit curțile, îndreptându-se spre munți. Asta se întâmpla în 1963. Tot atunci, berzele au părăsit în pripă orașul, pregătindu-se - cu câteva luni mai devreme - de călătoria spre țările calde. O enigmă pentru ornitologi, până la declanșarea seismului care a distrus orașul!
În 1966, cu câteva săptămâni înainte de cumplitul cutremur de la Tașkent, cercetătorii ruși au observat agitația animalelor pe care le studiau. Iar cu puține ore înaintea catastrofei, un profesor a văzut furnicile ieșind cârduri-cârduri din mușuroaie și cărând după ele ouăle. Rușii iau foarte în serios asemenea observații. La Institutul de Geofizică din Moscova s-a format o echipă de zoologi și alți specialiști care și-au propus să studieze această capacitate de premoniție a animalelor, pentru a afla dacă au, cumva, și un al șaselea simț.
La fel de inexplicabilă i s-a părut și fotografului Willy Progher purtarea Fox Terrier-ului său, Bobby, în vârstă de 4 ani. Aflat la București în acea zi nefastă de 14 noiembrie 1940, Bobby s-a pornit ca din senin să danseze pe labele dinapoi, cu capul îndreptat spre cer și scoțând niște plânsete sfâșietoare. Fotograful a imortalizat bâțâiala câinelui, fără să bănuiască importanța acestui document și, cu atât mai puțin, catastrofa ce urma să se producă. Câteva minute mai târziu, sute de case se transformaseră în ruine, îngropând sub ele oameni nevinovați. El și sensibilul Bobby au rămas neatinși în hotel...
Experimentul chinez
China, atât de des zguduită de cutremure în străvechea ei istorie, a valorificat însemnările descoperite într-un document din secolul al XIV-lea, legate de comportamentul neobișnuit al animalelor, înaintea unui seism. În 1974, când măsurătorile câmpului magnetic au lăsat să se întrevadă un cutremur cu magnitudine mare, în anul următor, în provincia Liaoning, oamenii de știință și autoritățile și-au propus să efectueze un experiment: studierea comportamentului animalelor, vreme de câteva luni, de peste 100.000 de voluntari. În toată această perioadă nu s-a semnalat nimic deosebit, dar cu puține zile înainte de 4 februarie 1975, lucrurile s-au schimbat în mod fulgerător. Din toate colțurile provinciei se raporta că animalele de casă erau ca apucate: lătratul speriat al câinilor se auzea la distanțe de kilometri, pisicile dispăruseră fără urmă, porcii refuzau hrana, găinile zburau dezorientate încolo și-ncoace, gâștele și rațele o luaseră la sănătoasa, iar iepurii se refugiaseră pe acoperișuri. Cele mai furioase erau vacile legate cu lanțuri, iar cele nelegate se năpusteau unele asupra altora. Chiar și peștii și șerpii intraseră în panică: peștii s-au îngrămădit la suprafața apei, iar șerpii și-au întrerupt hibernarea și s-au târât pe-afară, prin zăpadă, mulți fiind găsiți înghețați.
Autoritățile au luat în serios aceste informații, evacuând zona. Curând după "exod", la 4 februarie, ora 19:36, pământul s-a cutremurat, distrugând aproape jumătate din clădiri, dar de murit n-au murit decât cei care nu ținuseră seama de apelurile lansate.
Din păcate, experții americani au catalogat atunci acest eveniment extrem de important drept "nedemonstrabil", deoarece instinctele sunt "modele de comportament înnăscute". Și pentru că seismele se produc rar, ele "nu pot lăsa urme în materialul ereditar". Și totuși, experimentul chinez a găsit ulterior ecou în Statele Unite. Criticii au căzut pe gânduri. În presă se putea citi că seismologii din California vor introduce în curând "ca sisteme de avertizare" șoarecii și șobolanii. Și exact ca în Orientul Îndepărtat, și în California sunt supravegheate electronic animalele aflate în bârlogurile lor subpământene. Dacă, în mod anormal, acestea ies din vizuină și ezită să mai intre în ea, există pericolul de producere a unui cutremur.
"Explicația cea mai probabilă de până acum", comentează revista "Nature", încercând să abordeze științific fenomenul, "este aceea conform căreia animalele au un simț foarte ascuțit pentru particulele cu încărcătură electrică existente în aer, particule care circulă libere și în sol, înaintea unui seism".
Să fie valabilă explicația și la distanțe mari? Leii și urșii de la grădina zoologică din Sarajevo se învârteau în cerc ca hăituiți. Directorul, chemat noaptea la fața locului, se temea c-ar fi vorba de turbare. Agitația s-a potolit - ca prin minune - dimineața, pe la ora 7:30. Liniștite, animalele s-au întins pe jos și-au adormit. Era exact în ziua de Paști, anul 1979, când în Muntenegru, la 150 km distanță de Sarajevo, un cutremur puternic a produs distrugeri uriașe. Puțin probabil ca particulele electrice să fi ajuns până la Sarajevo!
Alunecări de pământ, trăsnete și inundații
Există și alte catastrofe naturale care produc neliniști în lumea animală. Justinus Kern, medic și scriitor, povestește o întâmplare a fratelui său, a cărui turmă ierna într-un grajd aflat în apropierea unei râpe. Vacile se duceau zilnic - de bună voie - la adăpat, dar într-una din zile s-au împotrivit, refuzând cu încăpățânare să mai treacă prin râpa familiară lor. N-a ajutat nici vorba bună, nici forța, așa că au fost mânate înapoi în grajd. Abia ajunse la adăpost, pe râpă în jos s-a pornit o avalanșă, care a măturat în drumul ei adăpătoarea vitelor.
Peter Blackburn a avut și el probleme cu turma sa, după cum informează un raport al guvernului canadian, despre catastrofa produsă de o alunecare de pământ, la 4 mai 1975. Fără niciun motiv, vitele speriate au luat-o la goană, exact în direcția opusă drumului obișnuit, evitând astfel să fie îngropate sub pământ.
Spre surprinderea fermierilor dintr-o localitate din sudul Statelor Unite, în anul 1963, pisicile și-au născut puii pe o colină care, după cum s-a dovedit ulterior, a fost ocolită de pustiitorul uragan "Betsy". De altfel, se pare că în secolul al XVII-lea, locuitorii insulelor Moluce creșteau pisicile pentru capacitatea acestora de a avertiza iminența cutremurelor. Simțuri ascuțite posedă și păsările. Înainte ca o alunecare de pământ să distrugă o parte a orașului Lyon, porumbeii s-au îndreptat spre alte regiuni. În timpul unei furtuni, un vânător a văzut un porumbel venind în zbor și învârtindu-se, ciripind speriat în jurul cuibului, până ce porumbița a acceptat să-l însoțească. Vânătorul astfel avertizat s-a pus la adăpost. Peste câteva minute, trăsnetul a lovit copacul, despicându-i trunchiul.
Șamanul și furnicile
După cum se știe, animalele își iau măsuri de precauție în funcție de asprimea iernii care se apropie. Și din calea puhoaielor ele fug la timpul potrivit.
Pastorul José Maria Lima, aflat de 30 de ani în pădurea tropicală braziliană, unde întreprinde studii de etnologie, este autorul unor observații extrem de prețioase. Cu mult înainte să traverseze apele, indienii din Acre și-au căutat niște locuri sigure unde să se așeze. Presimțeau ei ceva? Nu ei, ci o specie de furnici care înainte de ploaia cea mare urcă și coboară de mii de ori trunchiurile copacilor, după care se stabilesc pe niște dâmburi și-și rotesc antenele, mai întâi pe cea dreaptă, și apoi pe cea stângă. Acest fenomen se repetă "în mii de poziții și poate fi observat în toată zona locuită de ele". Lima îl numește "strângere de date". La sfârșit, se adună "meteorologii șefi", un grup special, care vreme de câteva ore schimbă informații cu ajutorul antenelor. După care pun la curent mulțimea și își încep marșul, într-o formație asemănătoare unui covor lat de 10 m. În frunte, războinicii, care înving toate obstacolele. Furnicile își iau cu ele și ouăle, larvele și proviziile de hrană și supraviețuiesc, fără probleme, anotimpului ploios, în timp ce teritoriul părăsit se scufundă sub apă. Mai există o enigmă care-l preocupă pe Lima: devorând tot ce le iese în cale, furnicile poposesc - temporar - și în colibele părăsite de localnici la sosirea lor. Dar, în mod ciudat, niciodată în cele locuite de indieni. Lima și-a propus să cerceteze personal fenomenul, observând ritualul unui șaman din trib. Ei bine, când o armată de furnici s-a apropiat la circa 300 m de satul de indieni, el a luat câteva insecte din primele rânduri, le-a rănit și le-a aruncat pe pământ, dându-le de înțeles că n-au ce căuta în acel loc. "Când poporul de insecte aflate în marș a dat peste furnicile rănite, s-a produs o mare harababură și imediat întregul convoi a pornit într-o altă direcție." Din fericire, etnologul a avut la îndemână magnetofonul cu microfon ultrasensibil. Amplificate de 2000 de ori, zgomotele produse de furnici erau aidoma "țipetelor unor oameni deznădăjduiți". "Furnicile rănite țipau!", și, concomitent cu ele, toată "nația" scotea niște vaiete care l-au făcut pe Lima să se înfioare.
Capacitatea șobolanilor de a "detecta" otrava nepusă încă este la fel de uluitoare. De parcă rafinatele rozătoare ar ști ce le-așteaptă. Altfel, cum s-ar putea explica "exodul" despre care relata presa mondială în urmă cu câțiva ani? Mulțimi imense de șobolani înotând au blocat portul capitalei norvegiene. Motivul? Primăria din Oslo, generoasă, pusese la dispoziția autorităților portuare, mai multe tone de otravă pentru șobolani. Dar înainte ca aceasta să fie împrăștiată, enervantele "personaje" au șters-o, ceată după ceată.
Șefa Institutului parizian pentru combaterea epidemiilor, Luzienne Corre-Hurts, spune despre șobolanii care au imigrat în secolul al XVIII-lea din Asia la Paris că sunt "niște animale agere și inteligente". Pentru a demonstra acest lucru, cercetătoarea dă două exemple:
- Un șobolan s-a urcat pe un ou de găină și l-a imobilizat, strângându-l cu ghearele. S-a răsucit apoi pe spate cu oul în brațe, iar alți șobolani s-au apropiat repede și au târât "hoțul" într-un ascunziș sigur - cu pradă cu tot!
- "Cum de s-au golit pe jumătate sticlele cu ulei?", s-a întrebat șeful unui depozit de alimente, până ce a descoperit, spre surprinderea lui, că unul dintre șobolani, urcat pe spinarea unui "cumătru", își vâra coada în sticlă și o scotea apoi afară, îmbibată cu ulei. Se mai spune despre șobolani că au un ascuțit "simț social" și că, printre altele, își hrănesc confrații bătrâni și orbi.
Aici, explicațiile obișnuite nu mai au nicio valabilitate. Au dreptate psihologii "descuiați", care spun că, în asemenea cazuri, în joc este mai mult decât o simplă intuiție. Aici intră în acțiune cel de-al șaselea simț, ascuns adânc în subconștientul materiei vii.
LIVIU ȘUTEU