Răspuns pentru CORINA - București, F. AS nr. 1243 - "Cum se poate trata o displazie de col uterin?"

Redactia
Dr. MIRCEA PEIA - specialist medicină complementară și reflexoterapie - Timișoara, tel. 0256/43.18.91, 0747/22.20.24, e-mail: mirceapeia@yahoo.com

Pornind de la certitudinea că, netratată, displa­zia colului uterin poate duce la apa­riția unui proces neoplazic, cred că este necesar să cunoașteți și varian­tele de tratatament posibile în astfel de situații, chiar dacă vi s-a propus din start îndepărtarea unei porțiuni a colului uterin, prin conizație. Prin propunerea pe care v-o fac, supra­ve­gherea presupune o perioadă de timp în care se va vedea dacă organismul poate re­zolva problema de unul singur.
* Cauterizarea cu ansă (excizia electrochi­rur­gicală) presupune îndepărtarea țesutului anor­mal, cu ajutorul unui fir subțire (ansă) prin care circulă un curent electric, atent controlat.
* Intervenția cu laser - prin care țesutul anor­mal este ars (va­porizat), cu ajutorul unei raze lumi­noase de mare energie. Această proce­dură afectează puțin sau deloc țe­suturile înconjură­toare.
* Conizația - inter­venția care vi se propune - presupune înde­păr­tarea unei porțiuni a colului uterin, și este o procedură care se folosește în cazul displaziilor mai pro­funde și mai îngrijo­rătoare. Sigur, rămâne la lati­tu­dinea dvs. să analizați aces­te posi­bilități de abordare terapeu­tică și să vă orientați spre conduita mai conve­nabilă și, în același timp, mai puțin invazivă. Oricum, folo­sesc acest con­text pentru a atrage atenția că orice femeie trebuie să știe că mai multe tipuri de papilo­ma­virus uman (HPV) sunt respon­sabile de cel puțin 95% din cazurile  de cancer de col uterin. Atunci când este expus la HPV, sis­temul imunitar reacționează, la majo­ritatea femeilor, împiedicând virusul să producă vreun rău. Însă, în puține cazuri virusul supraviețuiește mai mulți ani, înainte de a transforma celulele de la suprafața colului uterin în celule anormale.
Așa cum era de așteptat, și medicina naturistă are un cuvânt de spus în combaterea infecției cu papilomavirus și a leziunilor provocate de acesta la nivelul colului uterin. Se obțin bune rezultate în această privință, prin administrarea unor remedii capabile să anihileze și să stopeze proliferarea vira­lă, dar să și acționeze în scopul resorbției masei tu­morale constituite. De la caz la caz, se pot utiliza remedii precum Citonat, Năpraznic, extract de pelin dulce (Artemisinin), Avemar, Resveratrol, Indol-3-carbinol, Gheara-mâței, macerat de vâsc, Culevit și, în special, ciupercile Cordyceps și Co­riolus, pentru proprietățile lor puternic imuno­sti­mulante, antimitotice, antivirale și antitumorale.
La fel de utile și importante sunt și irigațiile profunde cu decoct de Mărul-lupului, la care se adaugă alcoolatura de Tuia și Sovârvul.
Pentru precizarea unei scheme de tratament ­compatibilă cu cerințele organismului dvs., mă pu­teți consulta telefonic. Să auzim numai de bine!


Dr. IRINA SPUDERCA - medic specialist medicină de familie și medicină complementară, Clinica Medical ES, București, tel. 0723/51.07.37

"Polineuropatia diabetică îmi chinuie anii bătrâneții"
(Răspuns pentru C. ACHIM - Ploiești, F. AS nr. 1242)


Stimate domn,
Polineuropatia diabetică este una dintre cele mai frecvente  complicații ale diabetului și poate apă­rea, uneori, odată cu înaintarea în vârstă. Amelio­rarea se realizează în primul rând prin aprovizio­narea cu complexul vitaminic de B-uri, ce ajută la refa­cerea celulei nervoase. Când cauza polineuro­patiei este diabetul, tre­buie acordată o importanță maximă menținerii unei glicemii măcar până în limita a 150 mg/dl. (Persoa­nele sănătoase au o glicemie capi­lară cu valori cuprinse între 75-110 mg/dl.) Păstra­rea unor limite normale ale glicemiei se realizează în primul rând cu o dietă echilibrată, fără zaharuri simple. Chiar și fructele trebuie cân­tărite, pentru a nu se depăși limita de glucoză ad­misă zilnic, în ca­zul persoanelor cu diabet. Este im­portant să se con­su­me cereale, deoarece conțin atât fibre, cât și poli­zaharide, ce ajută la o absorbție încetinită a zahăru­lui în sânge. Zahărul este impor­tant în organism, deoarece fără el, atât creierul, cât și sistemul nervos își încetează activitatea, dar măsura în care se con­sumă trebuie supravegheată, pentru că excesul de zahăr duce la aciditate în sânge care, la rândul ei, determină apariția radicalilor liberi. Aceștia au un efect de erodare și distrugere celulară accelerată, apărând în acest mod distru­gerea microcirculației arteriale. De aici încep să apară complicații spe­cifice acestei afecțiuni.
Toate neuropatiile (distrugeri ale țesutului ner­vos), nefropatiile (distrugeri ale țesutului renal), re­ti­nopatiile (distrugeri ale retinei, care pot conduce la pierderea vede­rii) sunt datorate afectării micro­cir­culației. Când acestea au loc la ni­vel de termi­na­ții nervoase, senza­țiile care le însoțesc sunt: fur­ni­că­turi, amorțeli, senzație de rece. Dar radicalii liberi oxidează și grăsimile din sânge, astfel încât se ac­ce­lerează și ateroscleroza arterială. Ateroscleroza, la rândul ei, conduce la un risc mult mai mare de in­farct la cei cu valori mari ale glice­miei.
De aceea, vă recomand ca, pe lângă dietă, să folosiți unele suplimente ce au pu­tere atât regene­ratoare, cât și protectoare, la nivelul tutu­ror țesutu­rilor. Este vorba de o gamă de nutrienți care dau rezul­tate, deoarece asigură o excepțională nutriție celu­lară. Această calitate se da­torează biocom­pati­bi­lității nutrienților cu organismul uman, iar rezul­tatele nu întârzie să apară. În neu­ro­patie, recomand, pe lân­gă alți integratori alimentari, și un produs numit Formula IV, care ajută foarte mult la refa­cerea sistemului nervos.
Persoanele care au diabet diagnosticat cu ceva timp în urmă și care au și complicații este bine ca, înainte de a decide să înceapă un tratament cu acest produs, să își facă un profil nutrițional, în scopul alcătuirii unui program per­so­nalizat. Pentru alte detalii pot fi contactată telefonic.


Dr. IOAN GH. MĂRGINEAN - medic primar ORL - C.M.I. "SANOMED" Sibiu, Bd. Victoriei nr. 6, tel. 0722/73.52.72

"Soțul meu are sinuzită închistată maxilară"
(Răspuns pentru ANA MARIA - București, F. AS nr. 1234)


Cronicizarea unei rino-sinuzite este determi­nată de modificări histologice importante ale cavi­tăților sinusale, din cauza unor pusee repetate de infecție dentară sau rino-sinusală, cu blocaj-obstrucție nazală (deviație de sept, hipertrofie de cornet etc.) și de o fragilitate constituțională a mucoasei respi­ratorii (rinită alergică, tulburări de metabolism și imunitate).
Rino-sinuzita cronică se manifestă cu rinoree purulentă (scurgeri anterioare sau posterioare în faringe), obstrucție nazală (nas înfundat), sensi­bilitate suborbitară, cefalee matinală, tuse seacă, hiposmie (scăderea mirosului), cacosmie (miros urât), halenă fetidă, iritație faringiană și disfonie (răgușeală) la trezirea din somn, subfebrilități etc.
Strategia terapeutică a rino-sinuzitei cronice se clasifică în tratament medicamentos conservator (stadiul incipient) și tratament chirurgical în for­mele complicate. Tratamentul inițial constă în: decongestionante nazale topice, antibio-fungi-tera­pie de elecție după antibio-fungigramă, antiinfla­matoare, vitaminoterapie, antialergice și imunomo­dulatoare (Imunorezistan Forte,/Imunostimulent,/ sau Ceai Imu­nitate Fares - cu extract din Echina­cea herba). Tratamentul chirurgical (FESS) se va lua în discuție când tratamentul medical corect efectuat a eșuat, după o perioadă de trei luni, și urmărește îmbunătățirea ventilației și drenajului sinusal.
Tratamentul complementar al sinuzitei maxilare cronice se schematizează astfel:
* Dimineața și seara, după mâncare, se efec­tuează lavajul (spălarea) foselor nazale cu "OCNA­SEPT", o soluție salină saturată, care se aspiră pe nas și se elimină pe gură sau prin musaj (suflat).
* După lavaj, se instilează în fosele nazale câte 2 picături, de 3 ori pe zi, dintr-o soluție preparată (rețetă magistrală proprie).
* Instilațiile nazale sunt urmate de 10 ședințe de aerosoli medicamentoși (dexametazonă/ flixo­tide nebules, gentamicină, ser fiziologic) și inhalații cu uleiuri volatile aromatice.
Aerosoloterapia medicamentoasă se poate face la domiciliu sau în policlinică (2-3 ședințe/zi), cu nebuli­zatoare (aparate de aerosoli), iar aero­so­loterapia naturistă cu "Ocnasept" spray (inhalații și pulverizații seara, înainte de culcare).
"Ocnasept" este un spray salin cu extract din plan­te medicinale, 100% natural, care poate fi co­man­­dat prin tel/fax: tel. 0269/21.78.61, 0733/67.87.85, sau e-mail: sanmedsb@gmail.com, www.san-med.ro


Ing. OVIDIU MIRCEA POCANSCHI - Cluj-Napoca, tel. 0264/58.11.36, 0744/91.02.93, e-mail: mirceapocanschi@yahoo.com

"Vreau un leac pentru ciupercă în talpă"
( Răspuns pentru DUMITRU ALUPOAIE, F. AS nr. 1240)


Pentru ciupercă în talpă, vă puteți vindeca cu ajutorul unguentului POCO. Vă veți unge peste toate locurile unde aveți mâncărimi, inclusiv în toate crăpăturile din talpă, în care veți introduce unguentul cu ajutorul unghiilor de la mâini, cu un ușor masaj. După ungere, în­călțați ambele picioare cu șosete.
Ungerea tălpilor o veți face în fiecare zi, preferabil seara, la culcare, timp de cel puțin 20 de zile. Veți observa că mâncărimile încep să se rărească, iar în final vor dispărea.
POCO este un medicament cu utilizări universale, brevetat ca invenție, care a dat rezultate spectaculoase în numeroase cazuri în care alte tratamente au dat greș.
POCO poate fi procurat la tel. 0264/58.11.36, 0744/91.02.63 sau prin e-mail: mirceapocanschi@ yahoo.com.
Multă sănătate!