Pe urmele Părintelui Arsenie Boca: Anii de după Prislop - în evocarea cercetătorului Florin Duțu

Un călugăr "recalcitrant"

- Absolvent al Facultății de Teologie din Bu­cu­rești, sunteți, deja, la o vâr­stă extrem de tânără, autorul a numeroase cărți dedicate unor mari personalități ale vieții ortodoxe din România, între care, Părintele Arsenie Boca se află la loc de frunte. Cum se explică interesul dvs. așa de fier­binte pentru cel numit, cu atâta drag, "Sfântul Ardealului"?

- Vă mărturisesc că am auzit despre Părintele Arsenie în pri­măvara anului 2005. Atunci nu i-am dat deloc importanță, dar după aceea, numele Pă­rintelui îmi tot revenea în gând. Și în 2006, însoțindu-mi un prieten prin Țara Hațegului, am ajuns prima oară la Prislop, am stat o noapte acolo și la plecare mi-am luat Cărarea Împărăției. Răs­foind-o în tren, am fost uimit de preocupările interdisci­plinare ale Părintelui Arsenie, de dialo­gul pe care l-a realizat între teologie, știință și cultură. Era opera unui om care trăise experiența lui Dum­nezeu, dar care avea și o cultură vastă. Astfel, am găsit multe răspun­suri la întrebările mele exis­tențiale. Prin opera sa, Pă­rintele ne ajută să ne cunoaștem pe noi și pe Dum­ne­zeu. Să tindem către libertatea cea ade­vă­rată. El este un model, un sfânt pen­tru noi. Am cău­tat să aflu mai multe despre viața sa, dar nu am găsit nimic mulțumitor, adică o carte documentată despre ce și cum a trăit el, de la naștere și până la plecarea în viața de dincolo de mormânt. Scurt timp după asta, m-am înscris la Facul­tatea de Teologie Ortodoxă din Bucu­rești. Voiam, astfel, să acumulez cu­noș­tințe pentru a înțe­lege mai bine ortodoxia și opera Părintelui și să îi scriu o biografie științifică, neroman­țată. Și, sub coordonarea eruditului Părinte Profesor Daniel Benga, mi-am întocmit teza de licență bazată pe do­cumente, cele mai multe inedite, des­pre viața Părintelui Arsenie. Iată că anul acesta s-a înființat și Comisia pen­tru pregătirea canonizării Părintelui Arsenie, care ține cont și de aceste cer­cetări.

- Vă propun ca din uriașa dvs. documentare, în numărul de față al revistei "Formula AS" să vă aplecați asupra unei perioade mai pu­țin cu­noscute a vieții Părintelui Arsenie Boca, cea de după alungarea sa de la Mânăstirea Pris­lop și scoaterea din viața monahală. În com­parație cu "epoca Sâmbăta", este un capitol mult mai puțin cunoscut.

- Părintele Arsenie Boca a fost alungat din Mâ­năs­tirea Prislop pe 14 mai 1959. Totul a pornit de la un referat întocmit de Alexandru Drăghici, criminalul ministru roșu de Interne din anii '50. Scris în octombrie 1958, refe­ratul denunța sec anu­mite ma­nifestări din mânăstiri pe care politrucul le considera dușmă­noase față de comuniști. Ime­diat, Departamentul Cultelor a preluat cu sfințenie și fără să crâcnească, maculatura explo­zivă a lui Drăghici, iar șeful Cul­telor, Dumitru Dogaru, a convocat în regim de urgență Sinodul. Și le-a cerut imperios episcopilor și mitropoliților, să scoată iute din mâ­năstiri călugării "recalcitranți" și să le închidă pe cele mai importante. Le-a mai spus Dogaru sino­darilor ca nu cumva să se afle că statul comunist stă în spatele deciziei. Răs­punderea trebuia să cadă doar asupra bisericii. În acel nefast an 1958, s-a hotărât și desființarea Mânăstirii Prislop. Iar de Părintele Arsenie, s-au ocupat cel mai cu grabă. El și Maica Zamfira, stareța mânăstirii, au fost alun­gați printre primii de la Prislop.

- Sub ce acuzație?

- I-au încadrat la "răi cetățeni". Mai întâi, au primit un ordin verbal, să părăsească Prislopul. Pă­rintele Arsenie, însă, nu l-a respectat. La sfatul Pa­triar­hului Iustinian, care îl aprecia și credea mult în el, Părintele a așteptat un ordin scris. Cultele și se­curitatea au tot presat episcopia Aradului, ca să dea ordinul. L-am descoperit eu, în arhive. E așa: "Noi, doctor Andrei Magieru, episcopul Aradului și Hu­ne­doarei, potrivit dispozițiunilor date de Sfântul Sinod, privitor la îndepărtarea viețuitorilor care prin activitatea lor dăunează intereselor biseri­cești, decide ca ieromonah Arsenie, duhovnic la mânăstirea de maice Prislop, să părăsească îndată localul susnumitei mânăstiri. Numitul va ieși din mânăstire fără rasă (...). 14 mai 1959".

Marele prieten: Nichifor Crainic

- Care au fost cauzele adevărate? Din câte știm, Părintele Arsenie a făcut numai politica lui Hristos, cum însuși spunea.

- Părintele Arsenie a fost cu totul apolitic! Dar i se reproșau cele scrise în referatul lui Drăghici. Securiștii din regiunea de atunci Hunedoara-Deva îl notaseră că ar fi ascuns diverși fugari la Mânăs­tirea Prislop. De exemplu, pe viitorul preot Nicolae Bordașiu, care nici măcar nu trecuse pe acolo. Sau pe Nicolae Itu, fost deținut, și el, și care prin 1948-1949, poposise doar o seară la Prislop. De fapt, pe Părintele Arsenie l-au alungat pentru că oamenii continuau să îl caute la Prislop, așa cum o făcuseră și la Sâmbăta de Sus. Și pentru că secu­riștii din regiune nu au reușit să se infiltreze în Mânăstirea Prislop, ca să racoleze informatori, așa cum se în­tâmpla în alte mânăstiri - l-au scos pe Părinte de acolo, ca să îl supravegheze mai bine.

- Circulă multe povești legate de sprijinul pe care Părintele Arsenie l-ar fi dat atât unor mem­bri ai rezistenței anti-comuniste din Munții Fă­găraș, cât și unor mari cărturari ai neamului, ca Nichifor Crainic, de pildă.

- Este adevărat. Nichifor Crainic i-a fost men­tor, în tinerețe, Părintelui Arsenie Boca, și acesta l-a ascuns în iarna lui 1944-1945, în casa mitropoli­tului de la Sâmbăta de Sus, fără știrea acestuia. S-a întâmplat în vremea în care Crainic a pribegit, din 1944 până în 1947, și prietenii îi întorseseră spa­tele. Crainic, care a fost cu fapta și con­deiul un mare lup­tător antibolșevic, a fost printre primii hăituiți de comu­niști. Părintele a vrut să-l ascundă mai întâi în casa lui Brașca Dumitru, cel cu a cărui fiică a vrut Părintele să se căsătorească, în anii 30, în studenție. Fap­tul acesta reiese chiar din declarația Părintelui, dată a­tunci când a fost anchetat, în 1955. Re­venind la poves­tea lui Crainic din iarna lui 1944, cei doi au trecut prin situații dramatice, pe drumul spre Sâmbăta. Însoțiți de o țărancă din Arpașul de Jos, ei s-au as­cuns, pur și simplu, într-un camion cu brânză! Așa au reușit să treacă de raziile româno-sovietice și să ajungă la Sâmbăta, unde Nichifor Crainic a rămas ascuns ceva vreme și a lucrat la cartea lui "Zile albe, zile negre". Un manuscris salvat tot de Pă­rintele Arsenie și ținut ascuns, până în 1962.

Misionar al ortodoxiei

- Dacă tot am ajuns la Sâmbăta de Sus, vreau să vă întreb și de ce a fost mutat Părintele Arsenie de acolo? Era locul afirmării sale spirituale, perioada triumfului său popular.

- Părintele Arsenie Boca a plecat de la Mânăs­tirea Sâmbăta de Sus în 1948. Biserica greco-cato­lică tocmai fusese desființată, iar Părintelui i s-a dat misiunea să meargă la fostele mânăstiri greco-cato­lice și să le convingă pe maici și călugări să revină la ortodoxie. Misiunea i-a fost dată de mitropolitul Bălan și de Patriarh. În acea zonă preponderent greco-catolică, era nevoie de un om ca Părintele Arsenie. Chiar Louis Barral, un asumpționist (n.r. ordin călugăresc catolic), spunea că Părintele Arse­nie este un misionar mai tare decât toți episcopii ortodocși la un loc. Așadar, Părintele Arsenie Boca nu a fost, în niciun caz, mutat de la Sâmbăta, așa cum se spune, pentru că Mitropolitul Bălan ar fi fost forțat să-l transfere de acolo. Dovadă că atunci când Prislopul s-a desprins de mitropolia Ardea­lului, mitropolitul Bălan a vrut să-l întoarcă pe Părintele la Sâmbăta. Și cu greu i-a dat voie să mai stea la Prislop, unde Părintele și-a dorit mult să rămână. Există documente publicate de părintele Nicolae Streza, care ara­tă acest adevăr. În acel loc fru­mos, a simțit el că e chemat. O che­mare frântă cu cruzime peste zece ani, de mai marii vremii.

- Un alt "mister" legat de viața părintelui este venirea sa bruscă în București, un oraș nu tocmai po­trivit pentru o viață călugărească...

- Părintele a venit în București sfătuit și de Patriarhul Iustinian. Dar nici nu avea unde să meargă. De altfel, de cum a pășit în București și până la moartea sa, va fi urmărit și fotografiat în permanență de secu­ritate. Așa s-a întâmplat, de pildă, la Sinaia, unde l-au fotografiat în pan­taloni scurți. În toată această vreme, Părintele a știut că-i urmărit. De asemenea, după scoaterea din mâ­năs­tire, Părintele n-a avut voie să aibă buletin de București, astfel că a fost luat în grijă de către mama maicii Zamfira, Ecaterina Constantinescu, undeva, într-o casă pe lângă Obor, pe strada Litovoi Voievod. Am găsit documentul prin care Părintele Arsenie cerea drep­tul să locuiască la Ecaterina Constantinescu. După aceea, au vândut acea casă și s-au mutat în Cotro­ceni.

Pictor la Schitul Maicilor

- Ce a făcut Părin­tele Arsenie la Bucu­rești?

- În toamna lui 1959, a pictat, la bise­rica Sfântul Elefterie, "Maica Domnului cu Pruncul Iisus în ze­ghe". Apoi, în 1961, la 1 ianuarie, e angajat la Patriarhie, la atelierele de pictură de la Schitul Maicilor, care se afla pe locul unde se con­struiește astăzi Cate­dra­la Mântuirii Neamului. După aceea, în anii '80, chiliile au fost demolate și biserica translatată, așa că azi doar ea s-a păs­trat. (Este aproape de Mânăstirea Antim.) La Schi­tul Maicilor, Părintele era cunoscut pen­tru tehnica sa în email și pentru engol­pioa­nele frumoase, după care tânjeau toți epis­copii (n.r. engolpion este o icoană purtată de epis­cop, pe piept). Și cum Patriarhul Iusti­nian obișnuia să facă daruri când călătorea în țări străine, engolpioanele și icoanele Părin­telui Arsenie Boca s-au răspândit în toată lumea.

- Vă solicităm un exercițiu de ima­ginație. Cum arăta, cu aproxi­mație, o zi din viața Părintelui în București?

- Ca să vă răspund, e suficient să citim rapoartele întocmite de cei care l-au filat în 1962. Din ele aflăm că Părintele ieșea din casă dimineața, la ora 6-6:15, după care ajun­gea, la 7, la atelierele de pictură ale Patriar­hiei de la Schitul Maicilor, unde lucra până la ora 15. Uneori, stătea și peste pro­gram. Altă dată (în ziua de 3 septem­brie, de exem­plu) Părintele apare mer­gând la cofetăria Scala, unde a mâncat o înghețată, după care a mers chiar la un film. În unele zile se întâl­nea cu Maica Zamfira, urmărită, la rândul ei. Dar nu numai cu ea. Părintele Arsenie și-a dat seama că este urmărit. Se purta normal, dar încerca să-și păcălească pândacii, căci, oricum, nu avea nimic de ascuns. Tot din aceste rapoarte de filaj apar date ca acestea: iese din casă, purtând în mână două pachețele de material plastic, se îndreap­tă către biserica Boteanu. Acolo era preo­tul Con­stan­tin Grigorescu, cu care se împrietenise încă din anii '30, din studenție, când Părintele locuise la internatul Radu Vodă. În altă zi, se spune că merge la Halele Obor, apoi intră într-o alimen­tară. După care pleacă iar spre biserica Boteanu. Se vede legă­tura foarte strânsă cu părintele de acolo. În altă zi, iese din casă și intră într-o frizerie. Bratu, cum era numele de cod al Părintelui Arsenie, dat de secu­riști, a fost văzut bărbierindu-se. În altă zi, merge la Mitropolie, ascultă liturghia și slujba de înscău­nare a unui episcop.

Icoana necunoscută

- Avea Părintele Arsenie Boca relații cu inte­lec­tuali bucureșteni de elită, ai vremii, așa cum s-a afirmat uneori?

- Părintele a avut relații de prie­te­nie în special cu Nichifor Crainic. Cu el s-a văzut cel mai des. În 1969, de pildă, îl găsim pe Părintele Arsenie la aniversarea de 80 de ani a lui Crainic, de la restau­rantul Bucur din București. Apare într-o fotografie istorică, alături de mari filozofi, scriitori și clerici: Ion Petrovici, ucenic al lui Titu Maiorescu, Părin­tele Stăniloae, Pan Vizirescu, cunoscutul gândirist, sau Radu Gyr și Ovidiu Papadima. Atunci, Părin­tele Ar­senie i-a dăruit lui Crainic o icoană a "Mântuito­rului", pictată de el, cu­nos­când iubirea intensă și nostalgică a acestuia pentru Iisus. Nu demult, am des­coperit această icoană pictată de Părintele Ar­senie, la familia lui Nichi­for Crainic.

- Vă adresez o întrebare cumva mai ciudată: cum se explică eleganța vestimentară a părintelui Arsenie Boca, în perioa­da din București, destul de sur­prinzătoare pentru un monah?

- Părintele Arsenie a fost un monah desăvârșit, dar și un artist. Studiase atât la Academia de Teo­lo­gie din Sibiu, cât și la Academia de Arte din Bucu­rești. Astfel că avea simțul esteticului dezvol­tat. Cum spunea Andrei Pleșu, când a văzut aceste foto­grafii: "Părintele Ar­senie Boca arată ca un adevă­rat gentleman creș­tin". Iar Părintele Arsenie mai era și un om frumos. Nu putea să-și ascundă a­ceas­tă frumusețe. La o re­cepție oficială la Bucu­rești, la Patriarhie, pentru împăratul și patriarhul Etiopiei, când a intrat Pă­rintele Arsenie, toți au fost impresionați de apa­ri­ția lui. Dar a spus bine un paznic de la Patriarhie, care l-a văzut și el atunci: "El anume face așa, ca să-l vorbească lumea, în­să numai el știe toată ini­ma lui...".
Părintele nu ținea neapărat la asta, dar prin struc­tura sa, prin mișcările sale firești - era omul lui Dumnezeu. Într-o fotografie pe care am desco­perit-o în arhive, din 23 mai 1976, Părintele apare în costum, cu cravată, pălărie de fetru, coborând treptele bisericii Enei din București, unde fusese la parastasul lui Nichifor Crainic. Se observă și aici eleganța Părintelui. Dar el era îmbrăcat curat, chiar și când picta la Drăgănescu. Purta un halat, dar avea pantaloni eleganți, pantofi deosebiți. Nu a vrut să impresioneze printr-o apariție de falsă smerenie. Iar oamenii care-l căutau niciodată nu s-au smintit pen­tru că Părintele era îmbrăcat la costum sau era băr­bie­rit. Știau că i se făcuse o nedreptate, iar sfatul lui le dădea o forță de a depăși greutățile. Iar faptul că a fost căutat de credincioși până în 1989, arată că a rămas în memoria lor tot sfânt. Un om al lui Dumnezeu.

- Perioada bucureșteană poate arunca o umbră asupra vieții Pă­rintelui Arsenie Boca, în sensul ac­cen­telor ei lumești?

- În anii de la București și Drăgă­nescu, Părintele a trăit mereu cu speranța că va redeveni călugăr. Nu a dus și nici n-a dorit să ducă o viață lumească. Și e un mare merit al său că a putut să se adapteze vieții de oraș. De cele mai multe ori, mona­hii plecați din mânăs­tire nu pot duce greu­tățile mirenilor. Iar Părintele s-a angajat la Patriarhie și ca să afle mai repede schim­bările politice din România în legătură cu mânăstirile. Și a insistat tot timpul pe lângă ierarhi, să îl reprimească la mânăstire. Do­cumentele spun clar lucrul ăsta.

- Cui se spovedea? Avea un duhovnic?

- Din câte am aflat de la cei ce au stat în jurul său, Părintele Arsenie s-a spovedit la părintele Sa­vian Bunescu, preotul de la Drăgănescu. Cât despre perioada bucureșteană, nu prea știm ce duhovnic a avut.

Calea îndumnezeirii prin culori

- Să vorbim, măcar în trecere, de latura de pic­tor iconar și pictor de biserici a Părintelui Arsenie Boca.

- Sub îndrumarea maestrului său, Costin Petres­cu, Părintele Arsenie a pictat biserica Sfântul Du­mitru din Bixadul Oltului, județul Covasna, în 1938. Părintele Arsenie nu a pictat decât o pictură îmbunătățită, învățată de la maestrul său, care era un pictor autorizat, un pictor al Pa­triarhiei Române. Eronat se spune că Părintele are o pictură neorto­doxă. Pur și simplu, așa se picta la vremea respectivă. Costin Petrescu a pictat Mihai Vodă în București, Sfântul Silvestru etc. Iar la Părintele Arsenie apar aceiași oameni, ace­leași expresii ca la maestrul său. Părintele Arsenie a vrut să facă o pictură vie. O pictură care să fie un drum pentru privitor spre curățire și luminare.

- Ce alte icoane ale Părintelui Arsenie au mai fost descoperite în ultima vreme?

- Un prieten de-al meu a desco­perit icoana Izvorul Tămăduirii, la biserica Sfânta Treime-Tei din București. O altă icoană pictată de Părintele Arsenie este cea a Sfân­tului Iosif cel Nou de la Partoș, la reședința mitropolitană din Timi­șoara. Se pare că a fost pictată la Schitul Maicilor din București, pe când icoanele de la biserica Mânăs­tirii Prislop le-a pictat mai târziu, în anii'80. Alte icoane despre care avem cunoștință se găsesc în chilia sa de la Sinaia. Eu am găsit încă un loc, puțin știut, unde a pictat Părin­tele Arsenie: Bogata Olteană, un sat din comuna Hoghiz, de lângă Ru­pea. Din păcate, picturile sale de acolo nu s-au mai păstrat. Biserica în care a pictat Părintele tocmai ce fusese terminată în 1960; o adevă­rată biserică "voievo­dală", cum o numea Părintele Arsenie. Ctitor era Spiridon Cândea, îndrumător spiritual al Părintelui la Academia de Teologie din Sibiu. Tot el i-a propus să și picteze biserica aceea mare și frumoasă. Așa că Părintele, în vara lui 1961, a pictat în absida altarului: "Maica Domnului și doi îngeri sub bolta unui cer plin de stele". Era o frescă de o frumusețe aparte, pe măsura bisericii. Apoi, după mai multe schimbări, Părintelui i-a revenit sarcina să îmbrace singur, în mozaic, o tehnică foarte grea, pereții imenși ai bisericii. Dar și asta a picat, după ce Cân­dea a fost arestat și închis. Fresca Părintelui Arsenie a stat până în 1978 în altar, până ce a fost acoperită de o altă pictură. Doar sătenii își mai amintesc azi de ea, cu evlavie.

- Pentru majoritatea credincioșilor săi devo­tați, perioada de la Sinaia, a Părintelui Arsenie Boca, este, și ea, prea puțin cunoscută. Acolo a și murit...

- În 1969, maicile alungate de la Prislop, după ce stătuseră la Rășinari, au cumpărat o casă în Si­naia, pe strada Privighetorilor, pe vreo 800 de metri pătrați. Era o casă cu etaj, pe care maicile și rudele lor au trebuit să o renoveze. Apoi s-a ridicat, după schițele Părintelui, o altă casă, pentru că erau foarte multe maici rămase de izbeliște după alungarea de la Prislop. Și totul s-a făcut cu mare trudă și bani chinuiți. Căci maicile mai și mun­ceau te miri unde, ca să se întrețină. Unele erau vânză­toa­re în Sinaia, altele lucrau la o cooperativă de covoare, și banii obținuți îi puneau în comun, pentru noua lor casă. Părintele Boca și-a amenajat și un mic atelier de pictură, deși, până în 1988, a stat mai mult la Drăgă­nescu decât la Sinaia. Oricum, la Sinaia nu a fost și nu este cine știe ce conac luxos, cum uneori se afirmă. Acolo, Părin­tele Arsenie a și murit, în 1989. Își transferase întreaga biblio­tecă și lucrurile sale. Nu știm mai multe despre ele, pentru că maicile din obștea de la Prislop preferă să tacă.

- Într-un sfârșit, autori­tățile bisericii ortodoxe au de­marat canonizarea Părin­telui Arsenie. Cum comentați?

- Și maicile de la Prislop, și Părintele Arsenie, au fost reabi­litați abia în 1998. Atunci s-a dovedit că alungarea Părintelui și desființarea Mânăstirii Pris­lop au avut cauze inventate. Părintele murise, deja, după ce, în 30 de ani cât a fost chinuit, urmărit și marginalizat, nu a făcut niciun fel de compromis cu regimul. Și abia acum, după ce au trecut 27 de ani de la moartea sa, s-a constituit Comi­sia de canonizare, care a înce­put să urmărească toate faptele Părintelui. Sunt oameni care mărturisesc despre sfințenia lui, despre ajutorul, despre vindecările minunate pe care le-a făcut, și când a trăit, și după aceea. De altfel, Prislopul este cel mai căutat loc de pelerinaj din România. Și fiindcă m-ați întrebat, eu cred că momentul potrivit pentru canoni­zarea Părintelui Arsenie Boca ar fi 28 noiembrie 2018, la împlinirea a 100 de ani de la Marea Unire și odată cu Sfin­țirea Catedralei Mân­tuirii Neamului, ridicată exact pe locul unde au fost cândva Atelierele Patriarhiei Române și unde a pictat Părintele Boca, în anii restriștei sale.