RODICA CULCER... "Președintele este dator să apere statul de drept"

Redactia
- Deși PSD-ul a biruit în alegerile din anul acesta, înroșind aproape complet harta României, în Parlament îl așteaptă lupte "pe viață și pe moar­te", dacă e să-l credem pe fostul președinte Traian Băsescu, care a devenit el însuși parlamentar. Credeți că PMP-ul, PNL-ul și USR-ul vor izbuti să creeze o opoziție suficient de puternică, pentru a domoli triumfalismul PSD?

- Dacă ar face front comun, cele trei partide ar putea constitui o opoziție semnificativă și ar putea bloca acele legi care necesită o majoritate de două treimi pentru a fi adoptate. Știm însă deja că USR nu dorește să se alieze cu nimeni și dă semne că va face opinie separată față de toată lumea. De fapt, abia acum ne vom lămuri ce este și ce do­rește acest partid, mult iubit de Antena 3, fără pro­gram și cu un discurs plat. Nici colaborarea dintre PNL și PMP nu este sigură, având în vedere re­ticențele PNL față de fostul președinte. Nevoia i-ar putea învăța să colaboreze, dar să nu așteptăm în­țelepciune de la partidele politice românești. Traian Băsescu are, de­sigur, toate atuurile pentru a fi o voce sonoră a opo­ziției, datorită experienței și inteli­genței incontes­tabile, precum și temperamentului de lup­tător, dar, cu un procent de numai 5-6% din man­date, PMP nu poate avea un impact semnificativ. Până la urmă, esențial va fi cum va evolua PNL, cel mai mare par­tid al opoziției, după eșecul suferit pe 11 decembrie. Va reuși să iasă din matricea usl-istă și complexul de inferioritate față de PSD? Va avea curajul să fie un partid autentic de dreapta, și nu un partid de stânga deghizat în partid liberal? Se va deschide către elitele profesionale? Deocamdată nu există nici un indiciu în acest sens. Până când se vor alege apele în PNL însă, singura opoziție semni­ficativă față de elanul demolator al PSD pare să vină de la Cotroceni, unde președintele Iohannis a înțeles, în sfârșit, că nu are nici o șansă în campania prezi­dențială din 2019, dacă nu se definește în opoziție față de PSD. Dar fără spri­ji­nul unui partid politic puternic, nici domnul Iohannis, care a devenit deja președinte jucător, nu are șanse de reușită. Este însă Klaus Iohannis capabil să ini­țieze o construcție politică viabilă? Aceasta este între­barea la care mă tem să răspund.

- Klaus Iohannis a declarat că își respectă angajamentul de a nu accepta un prim-ministru penal. Oare în România de astăzi, mai dă doi bani cineva pe principiile morale?

- Atitudinea președintelui Iohannis este de apre­ciat, chiar dacă detectăm în intransigența sa și un calcul politic, izvorât din conștientizarea faptului că singura sa șansă de succes în 2019 este de a coagula în jurul său electoratul anti-PSD, care nu se simte re­prezentat de actualele partide de dreapta, adică exact cei 60% din alegători care nu s-au dus la vot pe 11 decembrie. În consecință, Klaus Iohannis este ne­voit să fie ceea ce PSD nu este, și anume, corect și principial. Nu vreau să diminuez meritele preșe­dintelui, ci doar să invit la realism. În acest context, ar fi fost de dorit ca domnul Iohannis să fi pus mai apăsat accentul pe statul de drept, puternic ame­nințat, din nou, de manevrele PSD. Și aceasta, pen­tru că nu numai principiile și criteriile de integritate i-ar impune președintelui să nu numească un penal în frun­tea guvernului, ci însăși legea de organizare și funcționare a guvernului, adoptată încă din 2001, care interzice numirea unor persoane cu condam­nări penale în funcții ministeriale. Partidul dom­nului Drag­nea face presiuni în direcția contestării acestei legi la Curtea Constituțională, la 15 ani de la adop­tare, doar pentru a-și impune liderul, con­damnat penal, în fruntea guvernului. Statul de drept, care înseamnă egalitatea tuturor în fața legii, este ast­fel călcat în picioare din nou, ca și în 2012, în numele interesului de partid. Or, statul de drept este o com­ponentă fundamentală a democrației, care în­seamnă mai mult decât procesul electoral, iar pre­șe­dintele este dator să-l apere de excesele politi­cie­nilor, chiar dacă pentru aceasta va trebui să depă­șeas­că li­mitele culturii sale politice.