Răspuns pentru RALUCA, F. AS nr. 1243 - "Am spondilită anchilopoietică"

Redactia
Dr. MIRCEA PEIA - specialist medicină complementară și reflexoterapie - Timișoara, tel. 0256/43.18.91, 0747/22.20.24, e-mail: mirceapeia@yahoo.com

Făcând parte din grupul spondilartropatiilor se­ronegative, alături de artrita reactivă, artrita pso­ria­zică, și al artropatiilor asociate bolilor inflamatorii intestinale, spondilita anchilopoietică este o boală cronică inflamatorie, de cauză necunoscută, care afectează în primul rând coloana vertebrală. Asta nu înseamnă că nu poate afecta, de la caz la caz, și alte părți ale corpului, cum ar fi umerii, coapsele și genun­chii, precum și tendoanele sau liga­mentele din jurul oaselor și articula­țiilor. Deși, așa cum spuneam, patogenia spondilitei anchilozante este incomplet cunoscută, un număr de caracteristici ale bolii, incluzând nivelul seric crescut de IgA și reactanții fazei acute, ca și aso­cierea strânsă cu HLA-B27, im­plică mecanisme mediate imun, fiind deci o patologie autoimună. În mod tipic, spondilita anchilo­poie­tică începe cu durere la nivelul coloanei însă, pe măsură ce boala evo­luează, segmentele osoase afec­tate încep să fuzioneze (sin­desmo­fitoză) între ele, ducând la imobi­lizarea articulațiilor și producând rigiditatea și infle­xibilitatea coloa­nei ("coloana de bambus"). În fazele tardi­ve, odată cu progresia spon­dilitei anchilozante, mișcările spatelui devin tot mai limi­tate, pe măsură ce corpii ver­tebrali fuzionează. Totodată, pot fi afectate articulațiile din­tre coloană și coaste, rezultând diminuarea mișcă­rilor respiratorii. În cele mai multe cazuri, spondi­lita anchilozantă poate fi un proces patologic ușor, astfel încât poate rămâne nediagnosticată zeci de ani. Totuși, odată ce articu­lațiile au fuzionat, trata­mentul nu mai poate ajuta la refacerea mobilității. Nu există un tratament cu­ra­tiv pentru spondilita anchilozantă, ci doar simp­tomatic, iar acesta vizea­ză diminuarea durerii și ri­gi­­dității, atenuarea sta­tusului inflamator, încetinirea distrucției articulare și îmbunătățirea posturii și a calității vieții bolna­vului. În principal, tratamentele pentru spondilita anchilozantă includ schimbarea stilului de viață (terapia fizică, reducerea stresului, o dietă sănătoa­să), medicație, monitorizare perma­nentă și, atunci când e cazul, proceduri chirurgicale. Medicația se bazează pe administrarea de antiinfla­matoare nesteroidiene, cum ar fi ibuprofenul și na­proxenul, care pot ameliora durerea cronică și rigi­ditatea. Alte medicamente utilizate în tratamentul acestei afec­țiuni includ antireumaticele, care intervin în modi­ficarea evoluției bolii, cum ar fi sul­fosalazina și metotrexatul și, ocazional, cortico­steroizii. Noile medicamente, cum ar fi blocantele factorului de necroză tumorală - etanercept și infli­ximab - s-au dovedit eficiente în managementul afecțiunii. Fizioterapia și exercițiile fizice sunt componente esențiale ale tratamentului, un regim de viață cât mai activ posibil, exercițiile de mișcare și întin­derile pot ajuta la menținerea flexibilității articu­lațiilor și a unor postúri corecte.
În terapeutica naturistă, abordarea spondilitei anchilozante se realizează prin utilizarea unor anti­inflamatoare naturale (care nu slăbesc sistemul imu­nitar), dar sunt capabile să reducă durerea și inflamațiile. Acestea sunt, în principal, Curcumina, MSM (metilsulfonilmetan), N-acetilcisteina și ex­tractul de Boswellia și Turmericul. Concret, pentru cazul dvs., recomand o schemă de tratament com­pusă din Extract din mlădițe de viță de vie sălba­tică, MSM natural, Carbo aspirina, Turmeric 3X, N-acetilcisteina, capsule cu ulei de Boswellia, aso­ciate cu unguente antiinflamatoare, precum Eq­va­gel și Rumalaya. Pentru lămuriri suplimen­ta­re, con­tactați-mă telefonic! Să auzim numai de bine!       


Dr. IOAN GH. MĂRGINEAN - medic primar ORL - C.M.I. "SANOMED" Sibiu, Bd. Victoriei nr. 6, tel. 0722/73.52.72

"Se poate evita recidiva polipozei nazale?"
(Răspuns pentru MIHAELA - Galați, F. AS nr. 1147)


Polipoza nazo-sinusală definește prezența de polipi, uni sau bilateral, în fosele nazale și cavitățile sinusale ale feței. Etiologia polipozei este ipotetică. Alergia este prezentă în aproximativ 30% dintre cazu­rile manifeste clinic cu: rinoree, nas înfundat, strănuturi în salve matinale, diminuarea mirosului, prurit, tuse, aso­cie­re cu astmul bronșic. Ca simpto­me secundare, există tulburări de somn, sforăit, ce­fa­lee, cu exa­cerbări la stimuli nespecifici: schim­bări de tempe­ra­tură, mirosuri intense, iritanți chi­mici, fum, praf etc. Polipoza nazală se asociază cu astmul bronșic, în 30% dintre cazuri, intoleranță la aspi­rină (sindromul Fernand Widal) și cu fibroză chistică. Tratamentul po­li­pozei nazale este medical și chi­rurgical, având ca obiective: elimi­narea polipozei și a rino-sinuzitei asociate, restabilirea respirației na­zale și mirosului, prevenirea recidivelor. Chirurgia endoscopică funcțională (FESS) este tratamentul de elecție al îndepărtării poli­pilor, cu o rată scăzută de apariție a recu­rențelor.
Vă recomand următoarea schiță de tra­tament complementar, pentru evitarea recidivelor:
* Dimineața și seara, după mâncare, se efectuează lavajul foselor nazale, cu o soluție salină (1 lingură sare gemă la 1 l apă călduță), sau cu soluții sterile din apă de mare (Rhinomer, Nazomer, Sterimar).
* Fito-gemoterapie ceai cu trei-frați-pătați (2-3 căni pe zi) și extract de coacăz negru.
* Se instilează în fosele nazale câte 2-3 picături dintr-o soluție preparată în cabinetul nostru. Auto-administrarea instilațiilor nazale se va face în pozi­ția Moffat: șezând în ge­nunchi, cu trunchiul arcuit, capul la nivelul solului sau în poziția culcat, cu capul în hiperextensie, la marginea patului.
* 10-15 zile, ședințe de aerosoli cu dexa­me­tazonă (câte 1 fiolă diluată în 10 ml ser fiziologic).
* Pulverizați 20-30 pufuri de "Ocnasept" (aero­sol salin 100% natural), în aerul din în­căperi, în special deasupra pa­tului unde dormiți, în vederea optimizării micro­cli­matului ambiental. "Ocna­sept" spray constituie o meto­dă comodă și eficace de "sali­nă la domi­ci­liu" prin aerosoli salini în­căr­cați cu ioni nega­tivi, care ame­lioreză respirația, flui­difică se­crețiile, reduc vâs­cozitatea sputei și bron­ho­spas­mul. ("Ocnasept" spray poate fi coman­dat la tel. 0269/21.78.61, e-mail: sanmedsb@gmail.com)
* Pentru profilaxia recurențelor este benefică cura cu aerosoli salini, în stațiunile balneocli­ma­te­rice: Ocna-Sibiului, Govora, Bazna.


Dr. IRINA SPUDERCA - medic specialist medicină de familie și consultații cu biorezonanță, Clinica Medical ES, București, tel. 0723/51.07.37

"Mă simt foarte rău după colecistectomie"
(Răspuns pentru PETRUȚA - Zalău, F. AS nr. 1244)


Dragă doamnă Petruța,
Într-adevăr, după majoritatea co­lecistectomiilor, apare un reflux bi­liar care dă aceste stări de greață per­manentă și, uneori, chiar și scau­ne moi. Cauza este chiar dispariția ve­zicii biliare. Drept urma­re, nu se mai poate stoca excesul de secreție biliară. Foarte multe persoa­ne cred că dacă au scos vezica bilia­ră, ele nu mai au secreție, ceea ce este cu totul neadevărat. Una dintre funcțiile im­por­­tante ale fica­tului este să secrete bila. O blocare a secre­ției ar conduce la icter. Îndepărtarea colecis­tu­lui (ve­zicii biliare) nu este decât o îndepărtare a riscu­lui de blocaj de-a lungul căilor de secreție ex­trahe­pa­tice, și totodată a riscului de icter mecanic. Ori­cum, ceea ce trebuie făcut post colecistectomie, este să se urmeze un regim alimentar cât mai die­tetic și fără alimente ce stimulează secreția biliară, cum sunt: ouă, maioneză, ciocolată, prăjeli, carne gra­să, salamuri. Această scădere a secreției biliare duce la o stabilitate digestivă. Astfel, scad atât irita­țiile de-a lungul duodenului și intestinului, cât și sen­zația de greață. Un ajutor în acest sens îl are și consumul de acizi grași nesaturați, ce ajută la emulsificarea bilei, dar nu stimulează secreția ei în exces.
Alt remediu foarte bun este ceaiul de mușețel, care calmează mucoasele. Mai este foarte util și un extract de plante ce determină  drenajul și antire­flu­xul biliar, astfel încât secreția biliară să nu mai ajungă în stomac. Ceaiurile cu ghimbir, fenicul, ro­diolin dau și ele rezultate în a ajuta digestia dum­nea­voastră. Pentru mai multe detalii și personali­zarea dietei, vă rog să mă contactați telefonic.


VASILE STANCIU - fitoterapeut, București, tel. 0724/37.32.48, 0755/77.08.50

"La 7 ani, fetița mea este dislexică. Cum o pot ajuta?"
(Răspuns pentru LOREDANA - Arad, F. AS nr. 1196)


Stimată doamnă, dislexia sau sindromul dis­lexo-disgrafic cu care se confruntă fetița dvs. face parte dintr-o multitudine de tulburări de limbaj, cauzate de afectarea emisferei stângi a encefalului. Mani­festările cu­prind dificultăți de în­su­șire a cititu­lui și scrisului, bolnavul în­țelegând pri­mele cuvinte din propo­ziție, apoi se oprește din citit așteptând ajutor, conti­nuă citi­tul, iar face repaus și tot așa până re­nunță total, simțindu-se obosit!
Pe lângă dislexie - afecțiune ce poa­te avea drept cauză Rh-ul negativ al ma­­mei și Rh-ul pozitiv al tatălui, ere­ditar, copiii atinși de acest sindrom pot pre­zenta debilitate mentală - oligofre­nie; Qi<50, dislalie cu omisiune de su­nete la pronunțarea cu­vin­telor, uneori tahilalie - bâlbâială, cu precipitare la exprimare, adaptare socio-școlară dificilă etc.
Alterarea capacității de a recunoaște semnele scrise se poate înlătura treptat, cu răbdare, prin exer­­ciții multiple atât acasă, cât și la școală. Cu foarte mare răbdare se fac exerciții, repetându-se până la însu­șire, cu literele alfa­betice (a, A, B, b... z, Z). Faceți un tabel pe verti­cală cu litere, silabe, cuvinte din 2,3,4,5 litere (eu, tu... noi, voi... mult, nani... medic, miere etc.) și exer­ciții ma­te­­matice, pe care copi­lul trebuie să le scrie și să le repete chiar și în vacanță. Din casă să nu vă lip­sească "Abecedarul" și Arit­­me­tica. Părinții și profesorii vor ur­mări copilul să nu facă con­fuzie între litere cu forme identice (B-D, U-N, P-Q) sau forme apro­piate (M-N, C-E). Sea­ra, înainte de cul­care, i se vor citi fetiței povești fru­moa­se sau lecțiile pentru școa­lă, apoi îndemnați-o să citească singură, verificând ce a reți­nut. Vocal, în fața dvs. puneți copilul să nu­mere diverse (bani, boabe de fasole, cuie, cărți de joc etc. și mintal "îna­poi" (de la 10-1, 20-1 etc.). Faceți so­coteli aleatorii (1+4, 10-2, 3x7, 21:7 etc.) La un specialist faceți o exa­minare psi­hologică (Spitalul "Alexan­dru Obregia" din Bucu­rești), pentru a determina Qi-ul copilului.
În general, de mare ajutor ar fi să luați legătura cu un logoped cu experiență, care printr-o terapie potrivită, în paralel cu o medicație adjuvantă, poate remedia cu succes această tulburare. De asemenea, puteți accesa Platforma online de logopedie, care vă poate pune la dispoziție teme și exerciții pentru copii și liste cu logopezi chiar din orașul dvs.
Din cauza unor tulburări neurologice, dislexia se asociază uneori cu: disfazie, disgrafie, dislalie, dis­logie și uneori cu agrafie.
Tratament naturist: Pure DHA - capsule moi (gust fructe), 3 capsule pe zi, Multivitamin și Mi­neral (237 ml), Aloe Gel, Oxigenare Activă/Lichid, Biostem, Lăptișor de matcă cu miere polifloră (Ma­nuca), Spirulină, Ginkgo 120 Stem, Afa Stem Kids, Graviola etc. Multă sănătate!