Selecția "Formula AS"

Adriana Bittel
* Vladimir Nabokov, "Scrisori către Vera", traducere și note de Veronica D. Niculescu, prefață de Brian Boyd, Ed. Polirom (tel. 0232/21.74.40), 732 p.

Seria de autor Vladimir Nabokov în 22 de volume de la Polirom se încheie cu scrisorile adresate timp de 53 de ani soției de scriitorul recunoscut pe plan internațional încă din timpul vieții ca un geniu. Imperiul lui literar e împărțit în două arii lingvistice: limba rusă, în care a publicat sub pseudonimul Sirin, între 1926 și 1940 poeme, romane, nuvele, piese de teatru și eseuri, și limba engleză, după sta­bili­rea în SUA, în care i-au apărut capodoperele ce i-au impus eminența (1940-1977) și în care a predat literatură la mari universități. O limbă maternă și una de exil. În ambele jonglează cu virtuozitate discursuri narative în care reușește să comunice și indicibilul, să facă să triumfe arta literară asupra ideilor primite de-a gata. S-a spus despre el că e un iluzionist al lim­ba­jului, cu metafore in­so­lite, alu­necări de sens, aso­­nanțe, referințe mul­­tiple, aluzii poliglote. Verva inventivă a lui Nabokov e un festin literar pentru cititori și un infern pentru tra­du­cători, solicitați să pă­trundă în arcanele tex­tului pentru a reda cât mai fidel acel vibrato de sensuri ce șterge gra­nița dintre exterior și interior. Cu atât mai mult sunt de apreciat cu­rajul, ampla documentare și soluțiile ins­pirate ale scriitoarei Veronica D. Niculescu, tra­du­cătoare din engleză a opt dintre titlurile seriei de la Polirom. (Cred că Nabokov însuși care spunea că stilul și structura sunt esența unei cărți de ficțiune ar fi apreciat-o.) În cazul unui autor genial, ne interesează toate cir­cums­tan­țele vieții lui, tot ce ne poate ajuta să-i apro­ximăm personalitatea pentru a-i înțelege mai bine opera. Iar "Scrisorile către Vera" sunt re­velatoare nu doar pentru geneza lumilor fictive create de Nabokov, ci și pentru cuplul osmotic pe care l-a format cu soția lui. Nevoit să fugă din Rusia cu familia în 1919, Vladimir a în­tâlnit-o la Berlin, care era atunci centrul emi­grației ruse, pe Vera Slomin cu care s-a căsă­torit în 1925. Ea îi va deveni alter ego și muză pe viață, va face tot ce-i stă în putință pentru ca soțul scriitor să-și vadă de scris și de pasiu­nile sale (era entomolog profesionist și poli­spor­tiv). Scrisorile ne arată că Nabokov era și în viață un fel de actor-prestidigitator, cu o ulu­itoare inteligență ludică în a-și exprima iu­birea. În filigran avem și personalitatea Verei: ener­gică, practică și ocrotitoare, ea i-a fost asis­tentă, dactilografă, agent literar, con­tabil, do­cumentarist, șofer și principal cititor, cel ideal. Discretă și devotată, capabilă să ierte o infi­de­litate recunoscută, nedorindu-și altceva decât să fie soția Scriitorului, Vera e și ea pen­tru nabokovieni un personaj mitic, "țara stabilă a exilatului", cea care a făcut din cuplul lor o operă de artă. Un biograf a spus că Vera nu a trăit în umbra lui Nabokov, ci în lumina lui și asta se vede din multe detalii ale scrisorilor, ce se citesc ca un roman autobiografic despre un scriitor și dublul lui feminin.