Bradul
(Abies alba)
Simbol al sărbătorilor de iarnă, bradul este și un mister al lumii botanice. Acum, când natura este în amorțire, anesteziată de gerurile aspre ale iernii, în "laboratoarele" acelor de brad, veșnic verzi, sunt sintetizate cantități impresionante de substanțe vindecătoare (mai ales uleiuri volatile), care tratează o sumedenie de boli. (Nu degeaba e socotit bradul simbolul vieții eterne.)
* Rășina de brad se culege de pe trunchiuri cu ajutorul lamei unui cuțit, apoi cristalele parfumate se pun într-un vas de sticlă închis ermetic, ca să nu se evapore uleiurile eterice. De la un cioban bătrân din munții Sibiului, Babu Nițu, am aflat câteva rețete extrem de valoroase cu rășină de brad:
* Dacă un om sau un animal se lovește, atunci se ia rășină, se pune pe din două cu seu și se topește la foc mic, după care se lasă la răcit. Cu unsoarea ungeți lovitura sau vânătaia și numaidecât se vindecă, mai repede decât cu doctoriile de la oraș.
* Dacă-i rană cu sânge, atunci se pune rășina în rachiu tare și se lasă la dospit, iar cu leacul ăsta se spală rana, care se închide numaidecât și se vindecă fără să coacă.
* Contra ciocurilor reumatice, rășina se încălzește tare, dar nu cât să ardă pielea, apoi se pune pe locurile afectate de la picioare. Pe deasupra se leagă cu pânză și se ține așa, cam la vreo jumătate de zi. Se pune leacul acesta în fiecare zi, vreme de o lună-două, și ciocurile se "topesc". Mulți oameni au scăpat, cu tratamentul cu rășină de brad, de operații grele.
* Cetinile de brad (adică ramurile cu tot cu ace) se folosesc mai ales sub formă de băi, care se prepară astfel: se mărunțesc bine cetinile de brad cu un cuțit cu lama zimțată, după care 5 mâini de plantă mărunțită se pun la macerat în doi litri de apă, la temperatura camerei, vreme de 8-10 ore (de dimineața până după-amiază). Preparatul se strecoară, maceratul rezultat punându-se deoparte. Planta rămasă se pune în alți doi litri de apă clocotită și se lasă să stea acoperită până se răcește, după care se filtrează. În final, se combină cele două preparate (maceratul și infuzia răcită), care se vor pune în apa din cadă, ce va fi la o temperatură de 38-39 de grade Celsius. Baia de plante durează 20-30 de minute, după care pacientul se va usca puțin prin tamponare cu prosopul și va rămâne să se odihnească la loc foarte călduros, vreme de jumătate de oră. Această procedură se face de 1-3 ori pe săptămână. Cu băi cu cetini de brad se tratează durerile articulare, insomnia, sensibilitatea excesivă la răceli.
Pinul
(Pinus sylvestris, P. nigra)
Se folosesc, întocmai ca și la brad, rășina și cetinile sale, care au calități terapeutice excepționale:
* Cetinile de pin. Se fac 2-3 băi cu cetini de pin pe săptămână (preparate la fel ca bradul), pentru tratarea unor boli respiratorii cronice cum ar fi: bronșita, bronșita astmatiformă, pneumoniile recidivante. De asemenea, băile fierbinți cu cetini de pin sunt un excelent remediu rapid și contra cistitei acute.
* Rășina de pin are calități antiinfecțioase foarte puternice. Se prepară sub formă de tinctură, din 5 linguri de rășină combinate cu o jumătate de pahar (100 ml) de alcool de 90-96 de grade. Se pun într-un vas cu capac etanș. Preparatul se lasă la macerat 5 zile, agitându-se de 3 ori pe zi, după care se filtrează. Contra cistitei sau a cistitei sângerânde, se administrează câte o linguriță din acest remediu, de 4 ori pe zi, pe lângă băile cu cetini de pin. Extern, tinctura vindecă rănile (are efect cicatrizant) și eczemele infecțioase.
IENUPĂRUL
(Juniperus communis)
De la ienupăr se folosesc iarna fructele, care se pot culege și de sub zăpadă, ele rezistând la cele mai năpraznice geruri. Bacele de ienupăr coapte au o culoare violacee, un gust dulceag-amărui și un pregnant miros de rășină. Sunt un leac vegetal extrem de puternic, care se folosește deopotrivă în bolile trupului și ale sufletului.
* Tinctura de boabe de ienupăr. Se macină cu râșnița electrică de cafea sau se mărunțesc în piuă 100 g de boabe de ienupăr, apoi se pun cu o jumătate de litru de alcool de 70-80 de grade într-o sticlă închisă ermetic. Se așteaptă o săptămână, după care amestecul se filtrează, iar tinctura rezultată se trage în sticluțe mici, închise la culoare. Se administrează câte 1-2 lingurițe dimineața și seara, contra retenției de lichide în corp. În cazul infecțiilor renale (pielită, pielonefrită, nefrită etc.), se iau 4 lingurițe de preparat zilnic. Aceeași doză e valabilă și pentru eliminarea calculilor renali (este un diuretic foarte puternic).
* Cura cu boabe de ienupăr - se face progresiv, luând în prima zi o singură boabă, care se mestecă bine și apoi se înghite. În a doua zi se iau două boabe ș.a.m.d., până se ajunge la 21 de boabe pe zi, după care cantitatea de ienupăr ingerată zilnic se reduce cu câte o boabă pe zi, până se ajunge la zero. Cura are o eficiență dovedită contra stărilor de anxietate, de depresie, de instabilitate emoțională. Este folosită și contra enteritelor și colitelor, precum și a sindromului entero-renal.
Salcia
(Salix alba, S. caprea, S. babylonica)
Scoarța de salcie este "părintele" celui mai folosit medicament din lume (mai ales în sezonul rece) - aspirina. La noi în țară cresc nu mai puțin de șaisprezece specii de salcie, de la salcia albă, care ajunge la o înălțime de peste 20 de metri, până la sălciile de nisipuri, care nu ating nici jumătate de metru înălțime. Cel mai frecvent întâlnite sunt sălciile albe (Salix alba), salcia căprească (Salix caprea) și salcia pletoasă (Salix babylonica), toate cu proprietăți terapeutice similare. Acum, iarna, scoarța lor se cioplește de pe ramurile tinere (cu răbdare, pentru că nu se desprinde prea ușor) și se prepară sub formă de decoct. Se pun două lingurițe de pulbere de scoarță uscată și măcinată într-un pahar de apă și se lasă la macerat vreme de 6-8 ore, la temperatura camerei, după care se strecoară. Extractul obținut se pune deoparte, iar planta rămasă după filtrare se fierbe cu încă un pahar de apă, vreme de 15 minute, după care se lasă să se răcească. În final, se combină cele două extracte, iar preparatul obținut se va administra pe parcursul unei zile. Este foarte eficient pentru tratarea stărilor gripale, diminuând febra, senzația de vertij, durerile de cap și durerile musculare. De asemenea, o jumătate de litru din acest extract de scoarță de salcie, administrat vreme de două luni, este un excelent adjuvant în tratarea tromboflebitei și a trombozelor în general.
Plopul
(Populus nigra, P. hybrida)
Puțini știu că mugurii de plop încep să se dezvolte încă din lunile geroase de iarnă, când pornesc să se umfle pe ramuri, crescând greu perceptibil, dar continuu. Sunt numiți și "propolis vegetal", fiind atât materia primă din care albinele extrag acest produs al stupului, dar având ei înșiși proprietăți medicinale similare cu cele ale propolisului. Cea mai eficientă formă de administrare a mugurilor de plop este sub formă de tinctură, care se obține astfel: mugurii proaspăt culeși se usucă vreme de 7-10 zile pe calorifer, după care se macină cu râșnița de cafea, așa încât să se obțină o pulbere. Se pun într-un borcan cu filet 15 linguri rase de pulbere, peste care se adaugă 200 ml de alcool alimentar de 90 de grade. Se închide borcanul ermetic și se lasă la macerat vreme de două săptămâni, timp în care se agită zilnic, după care se filtrează. Tinctura rezultată va fi pusă în sticluțe mici, închise la culoare. Se administrează de patru ori pe zi câte 50 de picături puse pe puțină pâine uscată sau în miere, pentru: întărirea imunității, combaterea durerilor de gât, eliminarea infecțiilor de pe traiectul digestiv. Extern, se aplică pentru tratarea arsurilor și pentru cicatrizarea estetică a rănilor.
Cătina
(Hippophae rhamnoides)
Fructele de cătină rămân eroic pe ramuri, de la primele geruri, și până în mijlocul primăverii. La temperaturi de -40 de grade, ele nu își pierd capacitatea de germinare, ba și mai mult, își intensifică procesele de sinteză ale anumitor vitamine extrem de utile. Puține plante medicinale se pot compara ca putere vindecătoare cu fructele portocalii ale cătinei. Culese și mărunțite (cu un mixer sau chiar cu mașina de tocat carne), ele se amestecă în proporție egală cu miere, obținându-se o pastă bogată în vitamine și minerale, folosită pentru tratarea răcelilor și a complicațiilor lor, a colitei de putrefacție, a indigestiei, a avitaminozei. Uscate și măcinate sub formă de pulbere (4 lingurițe pe zi), se iau ca reîntineritor și revigorant. Din uleiul obținut din coaja fructelor de cătină se administrează câte 30-50 de picături pe zi contra bolilor vasculare (ateroscleroză, fragilitate vasculară), contra bolilor de piele (cheratoză senilă, psoriazis, eczeme infecțioase și alergice). Uleiul de cătină se mai aplică și extern, întinzându-se pe piele, pentru a o proteja de frig și de radiațiile ultraviolete reflectate din zăpadă.