Leacuri de la cititori

Cititor Formula AS
- De la lume adunate și-napoi la lume date -

Picioare umflate, osteoporoză

Sfaturile care urmează sunt rezultatele propriei mele experiențe, în lupta cu aceste boli. Mă gândesc că dacă mă ajută pe mine, le vor fi de folos și altora.
* Mărar, pentru dezumflarea picioarelor (edeme) provocate din cauza suferințelor inimii, rinichilor ș.a.
Pentru revenirea la normal a picioarelor - laba și gleznele, eu mănânc mărar crud. Se iau fire cât se pot ține într-o mână, se spală, și ca să poată fi înghițit mai ușor, se taie cu cuțitul cât mai mărunt. La început, l-am mâncat ca atare, însă ulterior, l-am luat cu felii de fructe, iar acum îl iau cu gem de fructe. Se mai poate folosi ceaiul de mărar (eu mi-am uscat mărar pentru iarnă).
Programul meu este următorul:
* țin regim fără sare;
* mănânc mărar 2-3 zile între mese sau seara, înainte de culcare;
* în zilele când nu mănânc mărar, deoarece pi­cioarele sunt normale, iau câte o pastilă de Spi­ro­nolactonă, recomandată de medic. Pauza de mă­rar poate dura câteva zile, depinde de organism.
* Osteoporoză - rețetă canadiană
Am găsit mai multe rețete în "Formula AS", și pentru una din ele, l-am consultat chiar pe d-l dr. Mircea Peia din Timișoara, care este un om cu inimă mare și un profesionist de nota zece.
Rețeta: 15 ouă de țară, 15-20 de lămâi, 1 kg miere, 1 kg nucă măcinată, 200 ml țuică naturală sau bitter suedez.
Coaja ouălor se spală, se usucă și se pisează până devine un praf, iar lămâile se storc și se stre­coară. Praful din coaja de ouă se pune într-un vas ce se poate închide etanș, iar sucul de lămâie se pune peste praf și se amestecă astfel încât nivelul su­­cului să acopere praful. Vasul se pune la un loc ră­­coros și întunecos și se amestecă din când în când, timp de 15-19 zile, până ce praful de ouă s-a dizolvat. Se adaugă apoi mierea, nuca și țuica, se amestecă bine și se introduce la frigider. Se poate începe tratamentul de a doua zi, câte două linguri, de 3 ori pe zi, după mese. Cura cu calciu natural se poate repeta după șase luni.
Le doresc multă sănătate tuturor celor care, cu ajutorul revistei "Formula AS", vor găsi eficientă recomandarea mea.
ALEXANDRU BOBE - București

Osteoporoză

Iaurt cu coji de ouă

Conform statisticilor OMS, în Europa, osteo­po­roza produce fracturi din 3 în 3 minute. Un coșmar pe care medicina clasică nu îl poate rezolva cu me­dicamente. Fac afirmația asta în nume propriu, fiind și eu o biată ființă chinuită de boala oaselor. Doar că eu am schimbat macazul. De aproape trei ani, m-am înfrățit cu naturismul și am recurs la o rețetă pe care mi-a spus-o o bătrână din satul Cuca de Vâlcea, vecină cu mama mea. E nevoie zil­nic de două ouă de țară, care se fierb și se curăță de coajă. Bine spălate, uscate și apoi pisate sau măcinate, ele se adaugă într-un pahar de iaurt natural (în niciun caz pasteurizat, care e fabricat la temperaturi înalte, care omoară bacteriile benefice din el). Se consumă la micul dejun, vreme de trei săptămâni. Obligatoriu, se bea și un pahar de suc de mere proaspăt stors. De când fac rețeta, eu am uitat de dureri.
SOFIA DENEȘ - Horezu, Vâlcea
P.S. Rețeta are efect și mai puternic dacă în paralel se ia, tot vreme de trei săptămâni, de două ori pe zi, un vârf de cuțit de pulbere de ghindă (uscată și măcinată) amestecată în puțină miere.

Diaree

Apă caldă cu sare

Leacul pe care vi-l prezint îl știu de la mama, care era macedoneancă din Pind. Bunicii erau oieri, locuiau într-un sat de munte, unde nu prea ajungea doctorul. De câte ori, eu și frații mei, ne stricam în copilărie stomacul, eram lecuiți în felul urmă­tor. Mama lua un pahar cu apă caldă, în care punea sare, până când aceasta nu se mai dizolva. Ne dădea să luăm câte o lingură, după care nu mai aveam voie să mâncăm nimic, 24 de ore. În anii de liceu, profesorul de ana­tomie ne-a spus că în felul acesta erau tratați și soldații din primul război mondial.

Anemie, convalescență

Tratament cu măduvă de vită
Vin cu o contribuție, la pagina dvs. de medicină țărănească, în speranța să le fiu de folos bolna­vilor de anemie sau persoanelor slăbite după o lungă convales­cen­ță. Fiind născut în timpul celui de al doilea război mondial, speriată de bombarda­mente, mama m-a adus pe lume la șapte luni, pre­destinându-mă, astfel, anemiei și tuturor bolilor copilăriei. Norocul meu a fost că locuia cu noi și bu­nica, originară din Maramureș, care îmi aplica, sistematic, același leac: măduvă de os de bou sau vacă, mâncată, fie crudă, fie scoasă din osul fiert (rasol). În primul caz, se iau 2-3 lingurițe de mădu­vă crudă, bătută cu puțină apă și apoi amestecată într-o ceașcă de lapte. Bunica o mânca întinsă pe pâine și presărată cu sare și piper. Măduva fiartă e mai gustoasă, dar n-are același efect. Cert este că leacul bunicii m-a ajutat să cresc puternic și mare, drept dovadă că am ajuns profesor de sport și am cochetat multă vreme cu atletismul. Sănătate și la mulți ani!
MIRCEA HADÂRCĂ - Oradea

Ajutoare în lupta cu cancerul

O metodă foarte bună de a lupta împo­triva celu­lelor canceroase este de a le înfo­meta, adică de a evita alimentele de care acestea au nevoie pentru a se multiplica.
Sunt o victimă a acestei boli, pe care am înfrânt-o, în cele din urmă, dar cu prețul greu al pierderii ambilor sâni. Sfaturile care urmea­ză sunt rodul căutărilor mele înver­șunate de-a mă salva, și dacă astăzi sunt sănătoasă, eu cred că minunea se datorează și faptului că le-am respectat cu strictețe. Le recomand, nu doar ca tratament, ci și ca pe un program de prevenție a bolilor cance­roase.
Celulele canceroase se dezvoltă cu:
* Zahăr. Eliminând din alimentație zahă­rul, se elimină una dintre cele mai importante surse de hrană a celulelor canceroase. Îndul­ci­torii sintetici, cum ar fi zaharina sau alte pro­duse (Nutrasweet, Equal, Spoonful etc.) au ca bază as­par­tamul (E 951), o substanță chimică dău­nătoa­re. Înlocuitori na­turali ai zahărului ar fi mierea de al­bine și me­lasa, dar în cantități mo­derate.
* Sare. Sarea de bucătărie conține adaosuri chimice pentru a avea culoarea albă. Alternativa ar fi sarea de mare.
* Lapte și produse lac­ta­te. Laptele favori­zea­ză producția de mucus în corp, în special la ni­velul tractului gastro-intestinal. Cancerul este hră­nit de acest mu­cus... Renunțând la lapte și produ­sele derivate și consumând lapte de soia neîndulcit, celu­lele canceroase "mor" de foa­me.
* pH acid. Celulele can­ceroase "înfloresc" în me­­diu acid, creat de consu­mul de carne de vită sau de porc și preparate din carne (mezeluri). Carnea mai poate conține substanțe adminis­tra­te anima­le­lor: antibiotice, hor­moni de creștere și para­ziți, ce dău­nează în special persoanelor cu cancer.
* pH alcalin. O dietă bazată 80% pe legume proaspete, con­sumate ca atare sau sub formă de suc, grâu integral, semințe, nuci și fructe schimbă pH-ul corpului, din acid în alcalin. 20% din ali­men­­tație poate fi compusă din ali­­mente gătite. Sucurile proas­pe­te din legume asigură necesarul de enzime digestive, ușor absor­ba­bile, care ajung la nivel celu­lar în 15 minute de la consumare și care hrănesc și favorizează creș­te­rea de celule sănătoase. Este bi­ne să se consume sucuri proas­pe­te de 2-3 ori pe zi. Enzimele sunt distruse la 40°C.
* Evitați cafeaua, ceaiul și ciocolata. Ceaiul verde este o alternativă foarte bună, având și proprietăți anticanceroase. Cea mai bună băutură este apa - purificată sau filtrată, pentru a fi, astfel, eliminate toxinele sau metalele grele. Apa distilată este acidă, deci evitați-o!
* Proteinele din carne sunt dificil de digerat și necesită o cantitate mare de enzime digestive. Carnea nedigerată rămâne în interiorul intestinului, intră în putrefacție și crește astfel cantitatea de re­zi­duuri toxice din corp.
* Celulele canceroase sunt acoperite de un perete gros de proteine. Renunțarea la carne sau re­ducerea ei în alimentație duce la eliberarea de can­tități din ce în ce mai mari de enzime; acestea atacă proteinele din peretele celular și permit, astfel, ce­lu­lelor specializate, să distrugă celulele canceroase.
* Cancerul este o boală a minții, cor­pu­lui și spiritului. Gândirea pozitivă și o fire activă ajută pe cel care luptă cu cancerul să supravie­țuiască. Furia, ura și amărăciunea "construiesc" un mediu stresant și acid în corp. Trebuie să învățăm să avem un spirit iubitor și iertător, să ne relaxăm și să ne bucurăm de viață!
* Celulele canceroase nu se pot dez­volta în prezența oxigenului. Făcând exerciții fizice zilnice și de respirație, oxigenul ajunge adânc, la nivel celular. Terapia cu oxigen este foarte importantă pentru distrugerea celulelor canceroase.
ELIZA - Brașov