Pe urmele Părintelui Arsenie Boca: Pictor la Drăgănescu

Pr. cercetător FLORIN DUȚU - "Cei care l-au iubit și căutat pe părintele Arsenie la Drăgănescu sunt adevărații lui ucenici"

- Vă poftesc din nou la un interviu, ca să vorbim despre capitolul frumos și bogat al vieții Părintelui Arsenie Boca la biserica Drăgănescu, un loc de două ori însemnat. Acolo și-a pictat opera de căpătâi și tot acolo au venit după el, ani la rând, țăranii ardeleni, cărora le fu­sese duhovnic la Sâmbăta: un semn tim­puriu de recunoaștere a sfințeniei lui...

- S-a întâmplat cum spunea Nichifor Crainic: "Iubite părinte Arsenie, a fost o vreme când te-am știut pictor de suflete după modelul Dom­nului nostru Iisus Hris­tos. Ce vreme înălță­toare, când toată țara lui Avram Iancu se mișca în pe­lerinaj, cântând cu ză­pa­da până la piept, spre Sâmbăta de Sus, ctitoria voievodului martir!". Și țara lui Avram Iancu nu s-a oprit. Ardelenii au înce­put să-l caute duium la Drăgă­nescu, pe sfântul lor. Căci Părintele era un autentic îndrumător duhovnicesc. El separa apele și îndrepta sufletele cu tărie și cre­dință neobișnuită, spre Mântuire. Ca oamenii să-L cunoască pe Dumne­zeu, în viața aceasta, de pe acum.

- La vremea despre care vor­bim, părintele Arsenie nu mai avea voie să slujească în biserică și nici să spovedească. De ce mai veneau atunci ardelenii la el, străbătând, iarnă-vară, cu căruța sau trenul, o jumătate de țară...

- La Drăgănescu, oamenii ve­neau să-i spună necazurile. Dar, de cele mai multe ori Părintele, le știa dinainte. Căci Părintele vedea în duh. Un dar pe care nu mulți l-au avut în istoria bisericii. Chiar dacă i se interzisese, nedrept, să poarte hai­na preoțească, Părintele a rămas un "avva", un călugăr încercat și pur­tător de Duh. El practica cibernetica du­hov­nicească, aceasta însemnând, în teologia pas­torală, știința îndrumării oamenilor pe calea mântuirii, spre comuniunea cu Dumnezeu. Con­­temporan cu Părintele Arsenie a fost și Părintele Paisie Aghioritul (1924-1994), cano­nizat de curând de Patriarhia Ecumenică, în 2015. Deși era un simplu monah, nepreoțit, a fost căutat și el de foarte mulți oameni, pentru sfat. Paisie Aghioritul și Părintele Arsenie îi făceau să înțeleagă pe oameni că sunt contem­porani cu Iisus.

- Există dovezi legate de numărul oame­nilor care îl căutau? În perioada aceea, pă­rin­tele era urmărit de securitate...

- Când vorbesc despre ardelenii din Fă­găraș, Sibiu, Brașov, care-l căutau pe Pă­rintele Arsenie la Dră­gă­nes­cu, eu mă bazez pe do­cumente desco­pe­­rite în arhivele CNSAS, dar și pe alte mărturii ale oamenilor care au fost acolo și pe care îi cunosc. Știm că erau mulți, pentru că în do­cumentele Securității apar însemnări precum "Ce in­fluență o fi avut acesta în Ardeal, pen­tru că vin foarte mulți ce­tățeni după el?". Cei care-l căutaseră la Sâmbăta de Sus, fie vara, fie iarna, "cântând cu zăpada până la piept", veneau și la Drăgănescu în valuri, fără opri­re. Cu bunici, cu părinți și nepoți.

- Cum ajungeau oamenii la Părintele Arse­nie?

- Cei mai mulți veneau cu trenul până în Gara de Nord, iar de acolo, cu autobuzul, până la Dră­gănescu, deși Părintele Savian, parohul bisericii Drăgănescu, a fost atenționat de cei de la Culte și de la securitate, ca "să nu mai pună Părintele Arse­nie oamenii pe drumuri". Dar oamenii continuau să vină cu îndârjire la Drăgă­nes­cu, într-un hagialâc tăcut. Mi-a povestit, de pil­dă, cineva din sat, care făcea naveta dinspre Bucu­rești, că de multe ori rata era plină până la refuz. Erau țărani din Făgăraș. Se fereau să spună încotro au drum. Și el se întreba ce caută toți țăranii aceia ardeleni, pe care-i vedea cum coboară și merg li­niștiți, fără o vorbă, la Dră­gănescu.

- Există mărturii legate de aceste împrejurări?

- Știu o poveste de la Lucia Stănescu, născută Bica, din satul Ludișor, Făgăraș. Tatăl ei a fost Giani Bica, iar bunicul său, Vasile, era om de în­credere al Părintelui Arsenie, care îl cooptase în echipa ce i-a săpat în stâncă chilia de la Sâmbăta. Vasile Bica lucrase în America, și în 1930 s-a întors în țară, cu fiul său născut acolo, Giani. Își făcuse o casă în Ludișor, casă în care Părintele poposea în anii '40, când trebuia să ia trenul spre Sibiu. Pleca de la Sâmbăta, înnopta acolo și după aceea, la trei dimineața, pleca la gara din Făgăraș. Și povestește Lucia Stănescu că bunicul ei pierduse legătura cu Părintele Arsenie. Odată alun­gat de la Prislop, Părintele era greu de găsit. Dar Lucia Stă­nescu află, în 1968, că Părin­tele e la Dră­gă­nes­cu. Și la Ludișor, le spu­ne ce­lorlalți: "Dacă vreți să-l vedeți, luați trenul la noapte din Făgă­raș, ajungeți la șase dimineața în București, luați un tramvai până la capăt, de acolo - o rată spre Mihăilești; vă opriți la in­tersecția cu Dră­gănescu și mai mergeți 2 kilo­metri și-l veți găsi pe Părintele Arsenie al nostru, pictând o biserică!". După asta încep făgărășenii să ia cu asalt Dră­gănescu. Vestea se răspân­dește prin toate sa­tele. Află și Miron Moga, tatăl Părintelui Petru Moga de la Câmpina, și fratele său, Nicolae Moga, tot din Ludișor, și care până în 1989 s-a dus mereu la Părintele. Vasile Bica îl vizitează și el, pentru sfat. Fiul său, Giani, avusese o problemă în anii '60. Cei de la ambasada S.U.A îl întrebau mereu ce are de gând: sau se întoarce în America, pentru că avea cetățenie, sau nu se mai întoarce. Și copiii lui Giani merg la Părintele, pentru povață. Și le-a zis Pă­rintele: "Doar prin voi, copiii, el se va hotărî ce să facă. Prin voi se va lega de pământul României". Giani Bica l-a vizitat pe Părintele în 1988, cu un an înaintea morții. Satul Lu­dișor era pus pe lista de sistema­tizare. Urma să fie ras de pe fața pământului. Dar Părintele Arsenie l-a liniștit: "Se va răscoli lumea și nu vor mai dărâma ăștia nimic". Omul nu i-a înțeles exact spusele. Credea că poate oamenii din sat se vor răscula. Dar a venit revolu­ția după numai un an, și Ludișorul a ră­mas neatins.

- În unele texte dedicate pă­rin­telui Arsenie Boca se spune că ță­ranii localnici din Drăgănescu nu prea veneau la el. Cum se explică acest fapt? Nu erau intrigați de mulțimea care le invadase satul?

- Sătenii din Drăgănescu știau doar că părintele Boca este un pictor adus de Părintele Bunescu să picteze biserica, dar nu erau interesați și nu știau exact cine este. Există, totuși, câteva mărturii ale unor săteni care l-au cunoscut. Ei povestesc că Părintele le dădea sfaturi care i-au mirat prin pre­cizia lor. Le pătrundea, dintr-o dată, în suflet. Or, așa ceva ei nu mai întâlniseră. O femeie din Dră­gănescu mi-a povestit că venise să se cunune. Și Părintele, care era în biserică, i-a pus brusc mâna pe cap și i-a spus: "Să-ți duci crucea cu demnitate". Câțiva ani mai târziu, femeia a început să fie chinuită de bărbat, care decăzuse rău de tot. Dintre cei din sat, doar câțiva au văzut în Părintele mai mult decât un simplu pictor. De fapt, nici el n-a urmărit să atragă și mai mult ochii securității.

- Era supravegheat sever la Drăgănescu Părintele Arsenie? Avem mărturii în "Formula AS", care atestă că în biserică le vor­bea oamenilor în metafore, iar uneori le spunea să nu îl mai caute.

- Părintele se ferea nu pentru el, ci pentru ca oamenii care îl cău­tau să nu aibă probleme cu secu­riștii care îl urmăreau. Când des­cindeau la Drăgănescu, securiș­tii nu se mai fereau. Deja, totul pentru ei era o rutină. Nu aveau ce ra­porta. De multe ori, își extindeau rețeaua informativă doar pentru a-și justifica salariul. Nu erau inte­resați de chestiuni bisericești, ci doar dacă Părintele face politică printre oameni. Și Părintele nu făcea. Adesea îi vedea pe securiști dinainte, încă de când plecau din București. Îi vedea în duh și le spunea oamenilor că trebuie să plece. Și biserica era goală, până veneau ei, oamenii deja plecaseră. A fost și harul lui Dumnezeu care i-a ferit.

- Părintele Arsenie n-a fost contactat direct de securitate?

- Se spune că l-ar fi vizitat în 1988. Nu se știe clar dacă Părintele Arsenie a fost iradiat de securitate, cum se vorbește. Avea probleme de sănătate, dar cei care l-au văzut în primăvara lui '89 la Sinaia nu-și explicau, totuși, cum a ajuns așa de repede la epuizarea care i-a și adus moartea. Sigur, ipoteza iradierii nu poate fi exclusă. Dar Părintele avea tainele lui. Spunea: "Plec din­colo, du­când cu mine multe taine, pentru că n-am cui le spune". Pă­rintele Arsenie nu a avut un ucenic pe măsura lui.

- E legendă că l-ar fi văzut pe Ceaușescu și i-ar fi prezis sfârșitul?

- Nu cred că Părintele Arsenie Boca s-a întâlnit personal cu Ceaușescu. Nu avem o mărturie clară. Dar nici nu au fost furnizate toate dosarele. Dosa­rele sunt periate. Și din anii Părintelui la Drăgă­nescu lipsesc informații. Se mai găsesc dosare necercetate de la Sinaia, din anii '80. Motivele sunt neștiute.

"Ai zidit, Părinte Arsenie, din temelie o Biserică vie, la care ai lucrat toată viața"

- La cine stătea Părintele Arsenie, la Drăgă­nescu?

- Părintele a ajuns la Drăgănescu în toamna anu­lui 1967, după ce activase la Atelierele Patriar­hiei. Îl găsim la Drăgănescu apucându-se să curețe pereții. Nu erau pregătiți pentru pictură, erau ne­șlefuiți. La Drăgănescu l-a adus preotul Savian Bunescu, cumnatul Maicii Zamfira, stareța de la Prislop (era căsătorit cu sora acesteia, Ligia) și-l cunoștea pe Părintele Arsenie încă din 1951, atunci când participase la tunderea în monahism a tinerei Julieta Constantinescu - Maica Zamfira. Părintele Bunescu voia ca Părintele Arsenie să devină pictor bisericesc și să lase lucrul de la Patriarhie, unde se chinuia prea tare la miniaturi. Iar Patriarhul Jus­tinian, care îl iubea, i-a dat acordul.

- Maica Zamfira, fosta stareță de la Prislop, apa­re în multe împrejurări decisive, alături de pă­rin­tele Arsenie. A existat o legătură duhovnicească și de credință atât de puternică între ei?

- Părintele Arsenie, ca un adevărat păstor du­hovnicesc, a păstrat de grijă obștei de la Prislop, și după ce maicilor li s-au interzis hainele călugă­rești. Iar Maica Zamfira, care fusese stareță la Pris­lop, a rămas persoana prin intermediul căreia Părin­tele ținea legătura cu cele­lalte maici care se spove­diseră la Părintele Arsenie, până la alungarea din mâ­năstire. Maica Zam­fira a fost, și ea, fiica duhov­ni­cească a părintelui, ur­mân­du-l până la capătul vieții. La fel cum le spu­nea Sfântul Pavel celor care îl vedeau însoțit, în misiunile sale, de vreo femeie ucenică: "N-avem oare dreptul să purtăm cu noi o femeie soră, ca și ceilalți apos­toli?" (I Corinteni 9,5). Cine vede altceva în relația părintelui Arsenie cu Maica Zamfira are lentilele ochiului sufletesc murdare de patimi. Apoi, Maica Zamfira a avut studii extrem de serioase de teologie și filosofie. Doar participase ca elevă la cursurile de mistică ortodoxă, ținute de academicianul Nichifor Crainic. Legase și o strânsă prietenie cu înțeleapta și mult încercata fiică a lui Crainic, Furtuna Ioana. S-au vizitat și au organizat parastase pentru Crainic, până când, în 1983, Furtuna a murit. Maica Zamfira a fost poate cea mai erudită călugăriță din istoria Bisericii noastre. Cunoștea ceea ce înseamnă viața contemplativă autentică a monahilor angajați cu smerenie și dragoste pe calea curățirii, iluminării și desăvârșirii. Așa că era normal să rămână în apro­pierea Părintelui Arsenie. Iar maicile de la Prislop au luat ca pe o încercare, lichidarea obștii și mânăs­tirii lor. O încercare ce nu trebuia să le dezbine. Și Părintele Arsenie a reușit să păstreze această unitate între ele, până la sfârșit, iar maica Zamfira a rămas stareța lor plină de responsabilitate și echilibru, și în haine civile. Și nu trebuie să uităm nicio clipă că toți erau în atenția Securității, care ar fi semnalat orice neregulă privind gruparea lor. Obștea de la Prislop a fost profund autentică. Mai rar am putut vedea, în istoria bisericii, o unitate mai strânsă între cei dintr-o mânăstire.

- Despre legătura Părintelui Arsenie cu Părin­tele Savian Bunescu din Drăgănescu știți ceva?

- Părintele Bunescu era mai mic cu un an decât Părintele Arsenie Boca. Era născut în 1911, într-un sat din Vâlcea. Fusese și el prin colonii de muncă, din 1952 până în 1954, și fusese cercetat și în vre­mea lui Antonescu. Se pare că era un fost șef de garnizoană legionară și rămăsese cu această etichetă pentru care era supravegheat permanent. Dar deși Părintele Savian fusese condamnat la închisoare, în ajutorul lui săriseră învățătorii din sat și primarul, care strânse­seră semnături pentru eliberarea sa. Căci Părintele Savian nu avusese niciodată o atitu­dine politică con­cretă. Oricum, între Părintele Bu­nes­cu și Părin­tele Arsenie a exis­tat o legătură specială, pen­tru că Părintele Bu­nescu i-a fost duhovnic în anii de la Drăgănes­cu. Iar Părintele Arsenie era prie­ten și cu fiul Părintelui Sa­vian Bunescu, cu care mergea adesea în călătorii, în drumeții montane. Toate acestea se în­tâmplau pe când Părintele era în București, în anii '60, dar și mai târziu.

- Alte mărturii ale Părin­telui Bunescu despre Părintele Arsenie se mai cunosc?

- Se cunoaște cuvântul său la înmormântarea Părintelui Ar­senie Boca. Este impresio­nant. Iată-l: "Pleci dintre noi simplu, smerit, neștiut de nimeni. Pleci smerit, singur, așa cum ai trăit în ultimii ani ai vieții. Te-am văzut în rugă­ciune, te-am văzut la lucru, te-am văzut în suferință. În toate ai fost perfect, dar în sufe­rință ai fost sfânt. Răbdarea și liniștea sufletească îți așezaseră de mult pe față aureola de martir. Ai fost de neegalat. N-ai zidit din temelie o biserică-locaș de închi­năciune, deși ai restau­rat multe, dar ai zidit, Părinte Arse­nie, din temelie o Biserică vie, o obște creș­tinească, la care ai lucrat toată viața. Ri­dică-te și vezi-o! Ea nu te va uita! Se va ruga mereu pentru părintele ei duhov­nic. Trăiești prin această Biserică vie, ești viu în sufletul ei... Îți aduc, ca dar al marii prețuiri, încunoștințarea că pictura de la Drăgănescu, opera minții și mâinilor sfin­ției tale, prin harul lui Dumnezeu, este tot așa de proaspătă și vie precum ai lăsat-o. O păstrez cu grija pe care ți-am făgăduit-o, grija ce se cere unei valori de artă biseri­ceas­că de dimensiunea unei concepții și frumuseși inestimabile. Văd și știu truda cu care ai lucrat fiecare scenă. Îmi amintesc de fiecare clipă de muncă, de răbdarea și atenția deosebită cu care te-ai dăruit. În fiecare scenă, te văd aievea aplecat pe penelul care răspundea per­fect unei comenzi a intelectului și a spiritului, con­dus de inspirația dată de Dumnezeu."
În final, vreau să vă mai spun că la Drăgănescu, în decembrie 2016, tocmai s-a început restaurarea picturii Părintelui. Specialiști bine pregătiți au reușit să restaureze o parte din pronaos și din naos. Așa au descoperit, după cum spunea preoteasa Marioara Petcu, că marginile aureolelor sfinților de la Nunta Fiului de Împărat sunt tricolore. Astfel și-a arătat Părintele Arsenie Boca iubirea lui față de țară. Și cred că după ce se va termina restaurarea, se va vedea mai bine forța delicată a picturilor de la Drăgănescu. Care, cum scria Nichifor Crainic, "ira­diază lumina Raiului".